Emma's P.O.V.
Am vrut sa tip. Poate prea mult.
Mi-a scapat un scancet inainte sa-mi pun mana la gura. Am crezut ca am sa plang, dar nu aveam lacrimi. Pentru ca nu eram indurerata. Eram furioasa. Nu doream sa tip pentru ca eram socata. Doream sa tip la cineva. Sa ma descarc.
Harry m-a tras afara in momentul ala. Ainchis rapid usa si m-a strans la pieptul sau.
- Imi pare rau, Em.
Am inceput sa dau cu pumnii ca sa ma eliberez. Ma descarcam, chiar daca pe cine nu trebuie. Cred ca a simtit asta, pentru ca nu a ripostat. Tot ce a facut a fost sa stea acolo si sa astepte.
Mi-a apucat pumnii. Gestul asta mi-a amintit de Zayn. De cum obisnuia Zayn sa ma calmeze. In momentul acela, firicele de apa s-au scurs. Am incercat sa le opresc. Pe bune, chiar am incercat... Dar sentimentele se revarsau peste mine si... nu stiu... Poate pur si simplu dorul pe care i-l purtam lui Malik si gandul ca el nu s-a gandit nici macar o secunda la mine ma coplesea.
- E OK.
- Nu! Nu e OK, Harry. Mi-am facut atatea griji pentru el iar el... el...
Usa s-a deschis in spatele meu. Styles m-a tras la pieptul sau atunci. Cu coada ochiului m-am uitat la Zayn... purta o pereche de blugi largi, standu cu bustul gol, zambind. Dar nu orice fel de zambet. Ci unul plin de amuzament.
- Mai, mai... Cine s-a intors.
- Inceteaza, marai Harry.
- Si tu cine mai esti asa, dintr-odata? Bodyguardu' ei?
- Ai vreo problema cu asta?!
Styles isi scrasnea dintii.
Nu era bine ceea ce se intampla. Ma simteam neputincioasa, desi nu era tocmai asa. Mi-am adunat toate fortele si m-am intors spre Malik. Nu stiam daca eram sau nu pregatita sa-l infrunt. Dar trebuia. Ce aveam de gand? Ca daca Harry se incaiera cu Zayn, problemele mele aveau sa se termine? Nu. Trebuia sa tin singura pipet situatiei.
- Ia uite randunica, a prins tupeu! zise Zayn, facand o fata mirata, falsa.
- Nu pot sa cred... am zis soptit, dupa care am prins curajul necesar sa ridica tonul. Sti ce esti tu?! Esti doar un idiot care a profitat de mine! In timp ce eu ma rugam ca tu sa fi bine, tu te culcai cu Eleanor bine mersi, fara sa te gandesti ca undeva, cineva spera ca tu sa te faci bine!
- Emma... incerca Harry s intervina.
Zayn i-o lua insa inainte, pentru prima oara serios:
- Si sti cine esti tu? Esti o curva de lux! Asta esti! Pleci asa cum vi si profiti de toti cei care ti-au fost alaturi atunci cand ai avut TU nevoie! Nu-mi tine TU mie predici despre cine sunt si cum actionez cand tu insati nu sti ce vrei!
Plecase nervos, sau cel putin asa a vrut. L-am prins de mana si l-am fortat sa se uite la mine.
- Crezi ca eu am vrut sa plec?! Crezi...
- Nu-mi mai pasa!
- Asculta-ma!
- Nu ma obliga nimeni sa-ti ascult scuzele! Nu ma intereseaza! Intelegi?! Vrei sa-ti desenez?
Mi-am luat mana de pe bratul lui. M-am incruntat. Ma injosisem prea mult pentru cineva care nu merita.
- Atunci du-te dracu'!
- S-a intamplat ceva? se auzi vocea lui Eleanor, scotand capul pe usa.
Cand a dat cu ochii de mine, s-a mirat. Dar pentru scurt timp, pentru ca privirea invingatoare si-a spus cuvantul.
- Nimic, iubire, raspunse Zayn afisand cel mai dulce ton posibil.
Se indrepta spre ea si o saruta scurt pe buze. Am ramas fara vlaga. Eram socata. Harry ma lua de mana si ma trase spre trepte, soptind:
- Hai sa plecam de aici. Daca mai stam, o sa-i trezim si pe ceilalti.
M-am lasat in voia tractiunii sale. Nu mai aveam forta in brate, maini sau picioare. Eram doar un fulg de nea purtat de vant. Eram un nimeni.
M-a dus in bucatarie. M-a asezat pe un scaun. Mi-a intins un pahar cu apa dupa care s-a aplecat la nivelul meu.
- Stiu ca iti este greu, Em. Chiar imi pare rau.
M-a imbratisat. Nu am avut nicio reactie. Oare mai traiam inca? Simteam ca eram doar un corp fara viata. Imi simteammainile paralizate. Oare de la soc mi se tragea?
- Vreau sa plec, Harry.
- E miezul noptii si tu vrei sa pleci? Scuze, Emma, dar asta chiar nu te pot lasa sa faci.
- Am sa ma duc la Dave acasa. Te rog, lasa-ma sa plec de aici.
A urmat o tacere lunga. Poate prea lunga. Harry a oftat.
- Suna-ma imediat ce ajungi acolo.
Si m-am ridicat. Si am iesit pe usa. Ce simteam in momentul ala? Ce gandeam? Absolut nimic. Imi era frig, corpul imi atarna greu, iar eu eram un simplu zombi miscator. Niciun gand nu-mi impanzea mintea. Niciun sentiment nu-mi invada corpul. Stiam un singur lucru: Mergeam peste tot, oriunde apucam, dar nu la Dave.
Doua ore mai tarziu
Stateam pe o banca, in parc, numarand frunzele copacilor. Vantul imi aerisea mintea.
Oare Zayn se gandea la mine acum? Oare constientiza, catusi de putin, cat de tare m-a ranit? Eram deja resemnata dupa vorbele care mi le zisese. Ma obisnuisem cu durerea. Dar undeva inauntrul meu, tanjeam ca el sa simta macar o urma de vinovatie. Oare ar fi venit sa ma caute daca ar fi stiut ca sunt pe strazi, singura si neajutorata, incercand sa-mi potolesc intrebarile din cap?
Poate ca Zayn nu, dar stiam ca Harry, undeva in L.A., sta cu sufletul la gura, cautandu-ma. Nu-l sunasem. Harry nu avea numarul lui Dave, dar daca l-as fi sunat de la un telefon public, si-ar fi dat seama.
M-am ridicat de pe banca, dar nu m-am miscat din loc. Cred ca fusese cea mai mare greseala a mea sa nu o fac.
S-a auzit o pocnitura. Imediat dupa aceasta, un junghi imens mi-a strapuns bratul. Am tipat de durere. Am cazut in genunchi dar, chiar si cu privirea incetosata, am reusit sa disting oameni dubiosi alergand spre mine. Sa ma salveze? Nu. Eram sigura de asta.
M-am prabusit cu tot corpul la pamant.
Nu stiu ce se intamplase dupa aceea. Stiu doar cam-am trezit intr-un pat, legata la brate si la picioare, cu banda adeziva la gura. Era o camera destul de intunecata, iar asta ma speria.
Nu gandeam prea limpede. Probabil daca as fi facut-o, m-as fi speriat si mai tare.
- Sefu, ce facem cu ea? se auzi de cealalta parte a usii.
- Gandeste-te la ce e mai rau si inmulteste cu o suta, Bibane. Doar sti cum vreau sa actionez.
- Pot sa ma distrez cu ea inainte de asta, tata? se auzi o voce care imi facu pielea de gaina.
Era Will. Will al ei.
- Nu cred ca o sa ai timp pentru asta, Will. La cat vine ma-ta ailalta acasa?
- Nu cred ca vine in seara asta.
Se auzi un chicotit de om matur. Desi inca nu-i vazusem, stiam ca trebuia sa ma tem.
Privirea mi-a cazut pe o seringa de pe noptiera. Avea o forma ciudata dar... familiara. Tranhilizant. Mai vazusem astfel de seringi. Tatal meu le folosea pe vremea cand traia, atunci cand pleca in sudul Africii. Facea parte dintr-o organizatie ce avea grija de animalele salbatice.
Mintea imi statea doar asupra unui lucru: Will era fiul sefului? Capul imi era prea greu ca sa mai realizez. Trebuia sa ma salvez.
- Pot sa ma duc sa verific daca s-a trezit? am auzit din nou vocea lui Will.
Cand usa s-a deschis, l-am privit incruntata. Probabil ca l-as fi infruntat, daca nu aveam scociul pe gura. Stiu ca asta m-ar fi costat viata, dar preferam sa mor decat sa-l las pe el sa se apropie de mine. Poate ca aveam atata curaj pentru ca nu realizam cat de periculos era totul de fapt.
- Asculta, sopti el. Nu sunt aici sa-ti fac rau.
Nu-l credeam. Dar m-am prefacut ca-l ascult. Probabil ca undeva inauntrul meu speram la un miracol. Imi dezlipi scociul de la gura.
- N-am putut sa-i pacalesc.
- Sau poate n-ai vrut, am zis cu glas normal, fara a ma ascunde in spatele soaptelor.
- Shh, zis, punandu-mi degetul peste buze. Te pot auzi.
- Care e diferenta? Oricum o sa ma execute imediat cum o sa stie ca m-am trezit. Imediat cum tu o sa le spui.
Will reflecta cateva secunde asupra a ceea ce zisesem.
- De ce crezi ca nu vreau sa te ajut?
Mi-am strans buzele inainte sa-i dau un raspuns. Puteam sa-i arunc in fata ce auzisem. Cuvantul "tata" pe care el i-l adresase omului ce ii voia raul o facea sa-si schimbe total impresia despre el.
- Poate pentru ca nu fac parte din familia ta, asa cum mi-ai spus atunci cand m-ai trimi inapoi in L.A. Poate pentru ca familia ta adevarata este de fapt cea care ma vaneaza.
- Emma, toate astea sunt povesti vechi de familie pe care nu am timp sa le dezgrop acum. Tot ce trebuie sa sti este ca poti avea incredere in mine.
- Atunci demostreaza-mi. Ce sti tu si eu nu stiu?
Ofta. Stiam ca nu-i conveneau insistentele mele, dar voiam sa aflu adevaratul motiv pentru care o banda de talhari ma cauta. Mai ales acum cand spunea ca in joc sunt "povesti vechi de familie". Will se aseza pe jos.
- Esti incapatanata.
- Multumesc.
Nu era un compliment. Era o ultima incercare de a lui ca sa ma faca sa renunt la idee. Una destul de slaba.
- Mama ta a fost un angajat al C.I.A. sub acoperire pe vremea cand traia. A trebuit sa lucreze sub acoperire ca asistenta a sefului.
- Seful tau este sitatal tau, corect?
I-a luat o clipa sa raspunda. Clar nu e mandru cu asta.
- Corect. Partea proasta este ca maica-ta s-a implicat mai mult decat ar fi trebuit in cazul asta. Tata a aflat ca mama ta e agent secret si a provocat accidentul in care au murit parintii tai.
Niciodata nu am stiut cum de parintii mei facusera accidentul de masina. Nici nu m-am interesat. Dar acum ca aflasem, nu ma surprindea. Stiam ca mama lucreaza sub acoperire pentru C.I.A. doar ca tata nu stia. Era secretul meu si al mamei, iar ea mi-a impartasit asta spunandu-mi, de asemenea, ca risca foarte mult, iar daca vreodata va pleca inainte de vreme, sa nu plang.
- Mama ta lucra la cazul asta cu mult inainte de a te avea pe tine. Inainte de a-l cunoase pe tatal tau. Cand ti-am zis ca se implicase in cazul asta prea tare, m-am referit la faptul ca s-a indragostit atat de tare de tatal meu, incat a avut un copil cu el. Dupa ce s-a casatorit cu tatal tau, in nestirea sefului, si a mai nascut odata. Te-a nascut pe tine. Asta fusese picatura care a umplut paharul si care l-a facut e tatal meu sa-i verifice trecutul. Iar cand a aflat, a fost atat de nervos incat... Incat razbunarea a fost singura solutie pe care el a vazut-o.
Will lasa privirea in jos si continua, inainte sa apuc eu sa spun ceva:
- Ce ii pasa lui ca era mama mea? Ce ii pasa lui ca era mama ta? Ce ii pasa lui ca de pe urma ei, aveau de suferit doi copii nevinovati?
A dat cu pumnul in podea. Puteam sa-i vad ochii stralucind si cum se abtinea din puteri sa nu planga. Mi-a luat un timp foarte lung ca sa diger informatia. Asta ce voia sa insemne? Ca era fratele meu?
Mereu am simtit ca intre noi e o legatura. Am crezut ca e atractie fizica, am crezut ca poate fi doar o legatura var-verisoara sau poate o prostie de senzatie ce se invartea in capul meu. Nu m-am gandit niciodata la o poveste ca asta.
- Oricum ar fi, o sa gasesc o cale sa te scot de aici. Cumva...
- Dar cum ai ajuns in custodia matusii?
- Cand am aflat ce intentii are tata, am fugit. Matusa ta m-a gasit pe strada, plangand. Ironia sortii, nu? Ii sunt oricum recunoscator.
Ceva nu se potrivea. Daca a gasit in bratele matusii tot ceea ce avea nevoie, atunci de ce s-a intors la tatal sau? L-am intrebat asta, iar singurul sau raspuns a fost:
- Pentru ca imi era frica. Daca i s-ar fi pus pata pe mine, dupa aceea? Daca m-ar fi cautat si m-ar fi ucis? Si mai important, daca ar fi ucis-o pe cea care nu facuse altceva decat sa ma salveze? A trebuit sa o fac.
Mi-am muscat buza de jos.
- Imi pare rau ca a trebuit sa induri toate astea.
Un zambet scurt si trist ii aparu pe chip.
- N-am nevoie de pareri de rau. Nu o vor aduce pe mama inapoi.
A urmat un moment de liniste pe care, in cele din urma, Will il sparse:
- Seful nu vrea sa te omoare, Em. Dar vrea sa te santajeze emotional. Vrea sa te trimita sa omori pe cineva, ca sa te poata tortura psihic.
M-am gandit la asta. Nu cred ca era cea mai buna de torturare psihica pe care o putea gasi cineva impotriva mea. Nu eram chiar asa slaba de inger. Invatasem un lucru din toata viata asta de doi bani: Ca trebuie sa lupt pentru pielea mea, indiferent ce ar trebui sa fac ca sa imi indeplinesc scopul.
- Pot sa ma impac cu asta, i-am zis lui Will.
- Ideea e ca daca toate astea nu te sperie, trebuie sa te prefaci ca te sperie. Am nevoie de timp ca sa gasesc o portita de scapare pentru tine. Si cu siguranta, in timpul asta, tata o sa incerce ceva ca sa te loveasca emotional.
O zi mai tarziu
Seful imi daduse voie sa ma intors acasa. Dar as fi preferat oriunde, numai acolo nu. Pentru ca acolo unde aveam sa ajung, avea sa fie o crima. Credeam ca sa omor pe cineva n-o sa ma lase cu sechele, si robabil asa ar fi fost daca persoana care ar fi trebuit sa o omor n-ar fi fost persoana pe care o iubeam atat de mult... Se pare ca talharii stiau mai multe despre mine decat trebuie, pentru ca au lovit exact acolo unde trebuia. Mi-au spus ca daca nu fac ce mi se cere, am sa mor in chinuri. Dintr-o data, imi era o frica de moarte nemaipomenita. Ceea ce, dintr-odata, uram.
Trebuia sa omor pe cineva pe care banda avea ciuda ca le-a stat in cale prima oara cand au incercat sa ma prinda. Trebuia sa-l omor pe Zayn Malik.
Am reusit sa postez mai devremeee :X:X Yeey! :D Poate pana in weekend mai pun un next. Sa vad ce timp am. Astazi am reusit fiindca trebuie sa fiu la scoala la 2 si am avut suficient timp sa scriu :) Sper ca v-a placut.