"Scenariul 1."
Unde mă aflam? cine mă aruncase în această mocirlă? am trăit într-un mod ordonat și avusesem o viață liniștită, dar acum pare-se că mâinile mi s-au murdărit și pielea mea prinsese mirosul sângelui. O nouă piele-mi creștea peste cea veche, era acoperită de săruturile lui Adam, strigătele din lăuntrul lui, era acoperită cu murdăria acestui penitenciar care mă înstrăina de mine însămi.
Aș fi vrut să mă întorc în perioada când viața mea nu era atât de gălăgioasă, aș fi vrut să am parte din nou de liniștea firii, să am cuvintele unei proze scurt pe buze, aroma unui ceai de mușețel în nări. S-o rog pe mama să-mi împletească părul, să-i aud pașii prin casă, să-i văd ceașca de cafea pe bufet cu zațul ars pe fund.
Aceste momente păreau o ficțiune a minții mele fiindcă uitasem cursul acelei vieți, mă adaptam la noua mea persoană - îi permiteam întunericului să se substragă prin lumina mea.
M-am trezit în patul meu cu o adâncă durere în piept, frica începea să-mi trimită furnicături prin fiecare nerv. Mâinile mi se balansau în josul patului și picioarele îmi atârnau în neștiință pe jos, casc profund și simt o usturime cum îmi încearcă ochii imediat ce îi întredeschisesem. Mă simțeam vinovată gândindu-mă că eu am dormit în siguranță, profund și comod în patul meu, dar Adam încă trăiește sub patimă.
Nu îi acceptasem propunerea lui Cain gândindu-mă că autoritățile o să se sesizeze, eram neputincioasă și mă mustram pe mine însămi că nu pot face nimic să-l salvez. Am așteptat ore întregi, dar așteptarea nu se sfârșea, așteptam dând ture prin cameră, lovindu-mă cu capul de perete, trăgându-mi părul din cap. Ușa era în aceeași postură, era neclintită și eu încă așteptam să se termine acest masacru.
O strigam pe mama din toate adâncurile mele fiindcă aveam nevoie de ea ca de următoarea gură de aer, voiam s-o simt, să-i aud glasul care mi-ar liniști într-o secundă dezordinea din lăuntrul meu. Îi țineam poza între degete și meditam asupra ei, vorbeam cu ea ca și cum m-ar putea auzi.
- Știi, mamă. Tata a venit în vizită și nu m-am dus să-l văd.
Lacrimile mi se unesc pe bărbie și își continuă drumul în josul gâtului mai apoi.
- Aș fi vrut să îmi regăsesc vechiul adăpost din brațele tale.
Continui și îi conturez fața din imagine cu vârful degetelui.
- M-am îndrăgostit pentru prima dată, mamă.
Zâmbesc tâmp și mă rușinez de propiul meu gând.
- Sper să ne întâlnim în următorul meu vis, mamă.
Îmi duc poza spre buze și îi sărut chipul mamei privindu-mi lacrimile cum se scurg pe poză și o umezesc.
La o singură bătaie din gene îl vedeam pe Adam și durerea din pieptul meu creștea, se înmulțea și mă răpunea. Fiecare minute care trecea îmi amintea că Adam încă e îndurerat și starea lui depinde de alegerea mea, dar propunerea lui Cain e josnică.
Am decis să merg la Matthias să-l implor din nou să mă ajute, să implor la mila și la conștiința lui. Părea un om rău, dar știam ca asta e o simplă aparență, îi era teamă să provoace binele în interiorul său ca nu cumva să se schimbe.
Mi-am tras un pulover peste cap și am aranjat firav poza mamei sub pernă, puloverul era al lui Adam și mirosul pielii sale a acționat ca un analgezic asupra durerii mele. Mi-am tras nasul și mi-am șters obrajii înlăcrimați, am pornit în pași alergători spre pavilionul lui Matthias.
Lumea se oprise în jurul meu și nu mai vedem nimic din ce se petrece, eram lipsită de simțuri în lipsa lui Adam. Pășeam alert spre pavilionul lui Matthias auzind doar voci distante, râsete seci și pașii unor oameni care treceau pe lângă mine și se izbeau accidental cu umărul de mine.
Am ajuns în cele din urmă și am răsuflat profund încercând să-mi restabilesc ritmul respirației, bat zdravăn în ușă și îl privesc pe Matthias cu niște ochi disperați din pragul ușii.
- Trebuie să mă ajuți.
Articulez printre gâfâielile respirației mele grăbite.
- Ce ți s-a mai întâmplat?
Mă furișează precaut în cameră intuind în stânga și-n dreapta înainte să închidă ușa.
- Adam e foarte rănit și m-am dus la director să-i sesizez problema.
Mă opresc pentru a respira și îmi reiau propoziția așezându-mă pe marginea patului.
- Și ți-au spus să completezi o cerere, nu?
Comentează satisfăcător și se trântește pe pat având un zâmbet frustrat pe buze.
- Ei știu foarte bine ce se întâmplă în acest penitenciar, Artemis.
Își duce o mână sub cap și mă privește sfidător.
- Îmi spui că nu o să se sesizeze nimeni să-l ajute pe Adam?
Își plimbă privirea în jur evitând un contact vizual și într-un final aprobă pozitiv din cap.
- Cain mi-a propus ceva.
Spun după ce câteva minute ne-am privit în tăcere de parcă nu aveam suficient curaj să mai articulăm vreun cuvânt.
- Ce anume?
Tresaltă din gânduri și se ridică pe coate în timp ce sprâncenele lui se ridică pe frunte.
- Mi-a propus să mă ofer lui în schimbul lui Adam.
Încerc să înlătur vocea de plâns care mă copleșește și privesc rușinată în jos.
- Așteptabil.
Își încleștează pumnii în timp ce expresia lui e plină de dezgust, îi atârnă cuvintele pe vârful limbii, dar el le murmură cât pentru sine în el.
- Ce vei face? o să accepți să te înjoșești ca să-l salvezi?
Modul în care a spus-o mă lovește aspru în orgoliu și eu îmi ridic temătoare privirea spre el.
Încuviințez din cap și eliberez lacrimile ce se adunaseră în colțurile ochilor grămadă, au început să curgă și să-mi atârne de marginea bărbiei. Clipește nedumerit iar mai apoi își duce o mână-n cap exasperat, cuvintele lui erau epuizate și probabil de aceea a lăsat tăcerea să plutească deasupra noastră.
- Ai grijă.
Glasul lui sună mai mult ca un suspin și privirea lui rămâne ațintită-n spatele meu până ce ies din pavilion.
Mă îndreptam spre pavilionul lui Cain începând să aud cuvintele tatei cum se plimbau pe lângă timpanele mele, vocea lui răgușită și timbrul gros, accentul său, se întruchipaseră într-un glas uman care îmi vorbea.
"- Tu trebuie să fii înțeleaptă, tu porți pe obraz constelații și în inima ta se învârte tot universul, tu ești furtuna, pulberea iernii și florile de iasomie ale primăverii,
în ochii tăi se vede soarele cum răsare și porți mirosul mării,
tu ești rădăcina propriei inimi, mulți ar vrea să fie ca tine, să aibe destinul împletit cu flori de cireși, amintește-ți; trebuie să fii puternică, tu ești schimbarea și în tine oamenii o să vadă salvarea, tu o să aperi, o să iubești,
n-o să te asemeni cu nimeni fiindcă tu ești făcută din amurgul lunii. " citat propriu.
Inima se micșora în mine cu fiecare pas pe care îl făceam, cuvintele tatei rostite când încă eram foarte mică, se auzeau din adâncul meu și făcea ca vocile minții mele să răsune în tot penitenciarul. Sunt răvășită, tocmai am îngenuncheat în fața acestui Cain și îi permit să mă murdărească.
O să mă risipesc în cearșeafurile lui, o să-i permit să mă atingă, să-și plimbe buzele de-a lungul pielii mele.
Înghit nodul de panică și bat scurt în ușa lui așteptându-l să apară, stau de pe un picior pe altul cu o frică temperată.
- Accept propunerea ta.
Spun cu o voce stinsă înainte ca el să-și deschidă gura, rânjește scurt în timp ce stă rezemat cu brațul de ușă.
- Ești sigură?
Își mută corpul din loc ca să-mi creeze spațiu să intru.
- Ți-am spus că o să-ți apleci și tu capul.
Mândria lui se risipește în aer și eu mă pierd prin cameră stând cu privirea înfiptă-n pământ.
Prefer să tac fiindcă cuvintele nu își mai au rostul și nu mă mai simt în stare să-l confrunt, genunchii îmi tremurau și vocea îmi derapa înainte ca măcar să pot rosti un cuvânt.
Îi simt prezența în spatele meu și mâna lui fuge în părul meu, mi-l trage pe spate firav și grijuliu făcându-i loc respirației sale să umbrească peste pielea mea, închid ochii și suspin silențios strângând din dinți.
Liniștea e umplută de respirațiile noastre care accelerează treptat, sunt liniștite momentan, dar a lui pare săcădată. Degetul său coboară în josul brațului meu ajungând la încheietură, atingerea lui e rece și îmi provoacă un frison prelungit în tot corpul.
Cu același deget urcă înapoi într-un mod lent până ajunge la umărul meu, îmi dezvelește umărul de materialul puloverului și aplică un sărut temător pe pielea mea făcându-mă să-mi deschid ochii brusc și să tresalt. Îmi smucește talia întorcându-mă cu fața către el, părea sedat, injectat cu trăirea asta.
Buzele sale pline apar în era mea vizuală și încep să mă sărute lacom, necontrolat și pe nerespirate. Limba lui năvălește în gura mea și începe să se împleticească cu a mea, adâncește sărutul implicându-mă involuntar și pe mine. Palmele sale slăbesc strânsoarea cu care îmi încătușase talia și coboară spre coapse, mă ridică și îmi proptește fundul de ceva ce părea a fi o masă.
Îi zvâcnesc buzele încercând să zâmbească în timpul sărutului, limba lui se simțea atât de incomod și nefamiliar în gura mea. Palma lui stângă s-a mutat pe ceafa mea și a început să ghideze sărutul, manevrându-mi capul. Voiam din răsputeri să pot riposta, dar când închideam ochii imaginea cu Adam apărea-n mintea mea.
Trebuia să îmi imaginez că această scena este cu el ca să devină totul comod, să mă prefac că de fapt este Adam cel cu care mă sărut, să creez o ficțiune în mintea mea uitând de Cain.
Mintea mea a participat voluntar la acest scenariu eliminându-l pe Cain și imaginându-și că este Adam.
Buzele lui au început să-mi contureze linia maxilarului și să coboare spre gât, unde, și-a diversificat săruturile trasând linii drepte cu vârful limbii. Înțepenesc pentru o fracțiune și îmi duc mâinile după gâtul său instictiv.
Îmi imaginam că Adam stă în fața mea ca durerea să se diminueze, mintea mea coopera și situația devenise mai puțin jenantă. Se oprește și mă privește cu reticență absorbând tot ce găsește în privirea mea, inspir adânc și pentru un moment îl văd pe Cain, apoi pe Adam.
Imaginile se schimbă rapid și fluxul lor devine din ce în ce mai încețoșat, închid ochii și îi deschid din nou ca să-l găsesc pe Adam zâmbindu-mi. Îmi mut o mână pe obrazul lui stâng și îi întorc zâmbetul, clachez și printr-o clipire de gene îl văd din nou pe ticălosul de Cain.
Își adăpostește capul în scobitura gâtului meu și limba lui se plimbă anevoios în sus și-n jos pe suprafața gâtului meu, îmi strâng coapsele și îmi rezem bărbia pe umărul său. Îmi ridică brațele și mai apoi îmi apucă puloverul de margini, mi-l trage peste cap și brusc pielea lui se lipește de a mea.
Ne-am pierdut în întunericul din cameră, lumânarea de pe noptiera lui făcea ca trupurile noastre să se oglindeze pe perete. Marginile ochilor i se alungiseră în timp ce palma lui mare îmi cuprinde obrazul, ochii săi negri voiau să mă adăpostească în pupilele lor. Mi-a condus pașii spre pat, m-am împleticit în picioarele lui și am căzut pe salteaua rece, spatele mi s-a arcuit involuntar și am luat o gură masivă de aer.
El s-a lăsat deasupra mea și își menținea greutatea într-o mână, își înclină capul spre mine și își apasă buzele de-ale mele într-un sărut prelung și umed. Scâncesc și îi simt palma stângă cum cum călătorește pe talia mea și năvălește înfometată mai apoi în sutien.
- Sper să nu te îndrăgostești de mine, Eva.
Îmi șoptește lângă urechea dreaptă făcându-mă să-i simt pielea cum se mulează peste a mea.
Încercam să îmi țin ochii închiși ca să pot trăi în realitatea mea, unde, aceste lucruri se întâmplă cu Adam.
Îmi țineam ochii strânși închiși și în mintea mea se derulau momentele cu Adam, zâmbetul lui și mâna lui care mereu era pregătită să-mi ducă șuvițele după ureche, aroma pielii sale călătorea în nările mele. Reproduceam în minte fiecare moment trăit cu Adam ca să pot să îndur ceea ce mi se întâmplă.
Fizic nu era lângă mine, dar inima lui era coordonată de a mea, ea iniția bătăile și tot ea le putea și opri.
Peste câteva ore;
M-am trezit cu o durere crâncenă de cap, eram amețită și complet indusă într-o stare irecuperabilă. Spatele mă înțepa și simțeam cârcei în tot corpul, mi-a luat câteva secunde să realizez unde sunt și ce s-a întâmplat. Eram învelită într-un cearșeaf și mâna lui Cain stătea înconjurul taliei mele, buzele lui erau lipite de ceafa mea și respirația lui se pierdea pe lângă urechea mea dreaptă.
Brațul lui Cain m-a imobilizat fiind atât de mare și masiv, se împletise strâns în jurul meu. Cain era foarte înalt și brațele lui erau solide, pieptul mare cu câteva fire de păr cârlionțate și restul abdomenului care era format din pătrățele proeminente.
Simțeam un gol în stomac inexplicabil și tremuram încercând să-i îndepârtez mâna, nu voiam să-l trezesc fiindcă îmi era frica să-l privesc în ochi după ceea ce se întâmplase între noi. Cain își îngropase capul în scobitura gâtului meu, dormea profund și respirația lui era singurul lucru care se auzea în cameră.
Fragmente din ceea ce se întâmplase cu câteva ore în urmă se reproduceau în mintea mea, săruturile, atingerile și gemetele lui înfundate se reconcepeau și îmi inundaseră timpanele. Un sentiment rătăcit de vinovăție începe să mă atace, mă simțeam atât de murdărită, umilită încât lacrimile au dat buzna necontrolat asupra mea și au început să mă înece.
I-am smucit mâna din jurul meu și el s-a trezit având un surâs pe buze care a început să se extindă pe toată fața, m-am ridicat ca arsă și m-am dus către geam. Adam nu mai era acolo, funiile erau răsfirate de vânt în toate direcțiile.
- Îmi respect cuvântul.
Se ridică și vine spre mine așezându-și o țigară după ureche.
- Cine ar fi crezut că Adam o să fie salvat prin sacrificiile unei fete naive?
Adaugă și degetul lui fuge după șuvița ce abia îmi căzuse din creștetul capului.
- N-aș ezita să destram iadul în două ca să te mai am o dată.
Nasul lui se pierde prin firele mele de păr și înaintează spre ureche.
Continua să mă umilească și printr-un impuls nervos i-am prins mâna și mi-am înfipt dinții în carnea lui. A scâncit profund scuturându-și mâna, dinții mei își lăsaseră amprenta pe carnea lui care se înroșise.
- Nu mă mai atinge!
Îmi îndrept spatele și îl privesc cu bărbia avântată-n față simțind lacrimile cum se scurg în josul obrajilor.
- O să te ating dacă o s-o vreau s-o fac, nu îmi poți stabili tu limitele.
Mă privește impenetrabil și degetul lui îmi prinde o lacrimă ce atârna în josul bărbiei mele, o soarbe între buze și zâmbește slab.
Am plecat furtunos din cameră amintindu-mi de Adam în timp ce privirea lui a rămas în ceafa mea, zâmbetul lui care-i dezvelea caninii a rămas în mintea mea făcându-mă să îmi simt orgoliul cum sângerează. Speram să-l găsesc pe Adam în camera noastră, în acea alergătură am realizat faptul că Adam este fiecare bătaie de sub toracele meu, stomacul mă strângea dureros și picioarele mi se înmuiau pe măsură ce ajungeam.
Era încă devreme și erau doar câțiva adormiți prin penitenciar care fredonau absenți versuri, cântece sau își vorbeau pentru sine în bărbie. Stăteau sprijniți de pereți sau întinși pe podeaua rece și murdară, privirea lor era injectată și ochii le păreau scoși din orbite. Vene roșii și proeminente înconjurul irișilor, miros de alcool stătut și țigări care încă fumegau aruncate întâmplător.
Ajung în capătul holului, unde, se afla camera noastră și inspir adânc, apăs cleanța și deschid ușa, pășesc în interior simțindu-mi talpa piciorului cum tremură și degetele cum se încovăie. Adam stătea întins pe patul său, cearșeafurile de sub el erau îmbibate cu sânge, pielea dimprejurul coastelor îi era învinețită, rănile îi dezveleau carnea și buza inferioară îi era crăpată.
Mi-a stătut inima și m-am prăbușit în genunchi mergând târâș până spre patul său, mi-am astupat gura cu palma ca să nu îl trezesc cu suspinele mele. Era atât de rănit încât îmi era greu să-l privesc, mi se așeza un nod dureros în stomac. Cu mâna tremurândă am încercat să-mi alungesc degetul și să-i ating toracele, dar membrele mele se opuneau. Era leșinat și respira greoi, a început să tușească zgomotos de parcă plămânii lui sunt pe cale să se crape.
După ce am plâns ore în șir la capul său, mi-am trezit curajul și m-am dus la baie ca să ud o cârpă cu apă. Cu mișcări temătoare am început să-i șterg sângele închegat de pe corp, inspir adânc și îmi rețin cu greu impuls de a începe să plâng și să-l trezesc.
Strângeam cârpa în mâini ca să elimin ce-am acumulat și sângele lui se prelingea în tot vasul chiuvetei, i-am ridicat firav capul și-o parte din corp ca să pot lua cearșeafurile umezite de sub el. Gemea dureros și bâguia cuvinte fără noimă, genele lui stăteau îngrămădite una peste alta și nici măcar nu putea să clipească din cauza rănilor care-i înconjurau ochii.
Am început să-i sărut fiecare rană și să-l spăl involuntar cu lacrimile mele ce nu mai conteneau, aș fi preferat ca fiecare rană expusă pe pielea lui să fie a mea, fiecare gemăt al lui de durere adâncea în mine lama unui cuțit.
- Ap-p-ă.
Spune pe silabe în timp ce eu ațipisem cu capul în palmă, cotul înfipt în saltea mi se dezechilibrează și capul îmi cade într-o parte.
- Adam?
Tresalt într-un suflet și îi cuprind fața în palmele mele, își desprinde genele una de alta lent și mă privește sleit de puteri.
Mă întind spre noptieră și apuc cana cu apă între degete conducând-o cu atenție spre buzele sale, îi ridic capul și el soarbe câteva înghițituri de pe marginea canei.
- Ești bine?
Îi șterg picăturile de apă din colțul gurii cu dosul degetelui și el aprobă dintr-o bătaie din gene.
- O să mă duc să cer medicamente de la infirmerie.
Îmi salt un picior peste el și degetele mele ating solul, repet aceeași mișcare și pentru celălalt, îmi îndes cizmele în picioare și îmi înhăț haina din cuier.
Cu pași alergători ies din cameră și trântesc ușa uitând să mai răsucesc cleanța, ușa se bălăngăne în urma mea și ajung cu rapiditate în celălalt capăt al penitenciarului.
- Artemis?
Vocea lui Matthias se aude din spatele meu, îl caut cu privirea și îl găsesc pierdut printr-o mulțime.
- Ai rezolvat?
Mă întreabă discret trăgându-mă de braț într-un colț al camerei.
- Îmi trebuiesc medicamente pentru a-i trata rănile.
Încuviințez din cap și mut subiectul în altă direcție.
- De ce nu l-ai dus la infirmerie?
I se formează o cută în mijlocul sprâncenelor și privirea lui zăbovește suspicios asupra mea.
- Cain l-a lăsat în pavilion, crezi că are vreun sens să-l duc la infirmerie? directorul îi va oferi din nou un tratament special.
Îi răspund răspicat fără ca vocea mea să trădeze vreo emoție, el oftează descurajator și ochii lui albaștri mă studiază scurt.
- Du-te jos la infirmerie și spune-i doctorului de-acolo că eu am nevoie de niște medicamente.
Mă prinde de umeri și își fixează privirea în a mea.
Aprob din cap și îmi grăbesc pașii spre infirmerie încercând să memorez cuvintele lui Matthias, le înșirasem în mintea mea, dar teama pe care o simțeam mă făcuse să-mi uit și prenumele.
Ajung în cele din urmă și bat silențios în ușă, capul meu iese la iveală prin crăpătura ușii și una dintre asistente stă la un birou alb, de lemn și proaspăt uns cu lac. Ochelarii îi atârna pe vârful nasului și pixul îi alunecă cu rapiditate asupra unor fișe.
- De ce ai nevoie?
Mă întreabă fără să-și ridice privirea din hârtii pe un ton sleit de puteri, rece și îngâmfat.
- Matthias m-a trimis să-i iau niște medicamente.
Părăsesc mica crăpătură și mă afișez în fața ei temătoare.
- Ai nevoie pentru Adam, nu?
Îmi mut părul desprins pe spate și simt cum toată presiunea din acea cameră se suspendă în aer facându-mă să mă bâlbâi.
- Poftim.
Se ridică și cotrobăie prin niște sertare, caută într-o vitrină și în final așează grăbit câteva folii, comprese, calmante și creme într-o pungă transparentă. Mi le aruncă-n față pe masă, își reia locul pe scaun și mă privește sfidător rotindu-se ușor pe scaun.
Îmi strâng brațele în jurul trupului meu tremurând și nu având puterea necesară s-o mai privesc, era o femeie cam de vârsta mijlocie, ochii căprui și o talie de viespe. Părul îi cădea în valuri pe umeri și halatul alb i se așeza perfect pe talie, se mula pe tot corpul ei. Mi-am întins brațul și am apucat punga, îi simțeam ochii pe mine și zâmbetul înșelător cum îi dezvelește dantura.
Ochii îmi erau împânziți de lacrimi care-și croiseră din nou un drum în josul obrajilor mei fierbinți din cauza furiei pe care o simțeam, iau o gură masivă de aer și mă desprind din gânduri. Oamenii buni mereu vor pierde primii, ei niciodată nu vor câștiga altceva decât suferință, oamenii care ascultă de glasul inimii, ci nu al lumii.
Așa-mi spunea mama mea în timp ce degetele ei se încâlceau prin firele mele de păr, acum stau față-n față cu vorbele ei, le simt înțelepciunea.
M-am rotit pe câlcâie trăgându-mi nasul și privind-o peste umăr înainte să ies, își încrețește nasul și privirea ei țâșnește a ură și dispreț. Înaintez spre culoar ținând mică pungă transparentă între degete, o voce mult prea cunoscută îmi oprește pașii.
- Crezi că rănile tale vor prinde coajă în brațele lui Adam? mirosul meu s-a țesut în pielea ta.
Spasme ale groazei mă apucă și înțepenesc cu lacrimile șiroind pe fața mea.
- Niciodată nu o să te poți spăla de mine.
Ajunge în spatele meu cu pași rapizi și îi simt respirația cum coboară din creștetul capului meu în josul gâtului.
- Nu o să îmi mai aplec capul niciodată în fața ta!
Mă răsucesc pe câlcâie și îi prind degetul care se alungise spre umărul meu înainte să facă contact cu pielea mea.
- Ești sigură?
Își ridică sprâncenele pe frunte și zâmbește pe jumătatea gurii.
Pulsul îmi crește considerabil la vederea zâmbetului său, buzele îi zvâcnesc încercând să-l mențină ascuns, dar iese la iveală la fel ca și caninii lui. Razele soarelui se revarsă în irișii lui negri care păreau că ascund un val, o cortină după care se ascundea acest Cain. Îl privesc absentă în timp ce el scoate un măr din buzunarul drept, îl șterge pe tricou și își înfinge dinții zgomotos în el. Zeama i se prelinge pe buze și mestecă pofticios, savurând fiecare înghițitură.
- Poți să te dai din calea mea?
Răspund cu dezinteres încercând să-l ocolesc.
- Cum crezi că o să se simtă Adam când o să afle că te-ai culcat cu mine ca să-l salvezi din mâinile mele?
Strigă în urma mea după ce reușesc să-l depășesc și încremenesc la auzul cuvintelor lui.
Ar face asta? ar fi în stare să-i spună adevărul?
- Ceea ce a fost între noi a fost doar o minciună necesară!
- O să te ștrangulezi singură crezând în adevărul tău. Adam, nu o să te ierte niciodată pentru fapta asta!
Aerul dintre noi se risipește atunci când fruntea lui aproape se lipește de a mea, mă înfruntă fără să clipească măcar, inspirând auzibil.
M-am scufundat în iadul care se deslănțuia în ochii lui lacomi, începeam să mă ard între flăcările sale, sângele îmi e înlocuit cu teamă și încerc să diger fiecare cuvânt pe care mi-l spune.
M-am dat câțiva pași în spate rămând înmurmărită, eram copleșită de teamă, țiuitul acerb din nou călătorea de la un timpan la altul și pașii mi s-au transformat într-o fugă pe nerespirate în mai puțin de-o secundă. Am ajuns în pavilion și m-am prăbușit lângă patul lui Adam, mi-am așezat urechea pe toracele lui învinețit și plin de răni cutanate ca să-i pot auzi bătăile inimii.
După câteva ore;
L-am bandajat și i-am curățat fiecare rană, asistenta îmi dăduse niște creme foarte bune, cu grijă i-am aplicat din fiecare peste pielea despicată și însângerată. Am adormit cu capul în palma sa, m-am lăsat învelită ca o pătură de respirația lui. M-am ridicat în capul oaselor căscând profund, stomacul îmi chiorăia și începea să mă împungă cu crampe pe sub coaste, vrând să mă ridic, privirea mi-a fugit spre patul meu.
Pe pat era o cutie mică de carton, scria pe ea că mi-a fost restituită de la vizite. Am deschis-o și înauntru erau câteva lucruri de la mama, tata mi le adusese și le dăduse polițiștilor. O carte cu poezii cu câteva flori turtite înăuntru, poze vechi și un volum din Noul Testament. Am răsfoit acea mică biblie cu o cruce inscripționată, de culoare albastră. O mică foaie ascunsă printre pagini cade aievea pe pat, era scrisul mamei și aroma de cerneală se păstrase proaspătă.
"Urmând căile și pașii Lui Iisus, încălțările nu ți se vor învechi niciodată."
Citesc în gând și încep să zâmbesc nostalgic amintindu-mi că mama mereu îmi spunea asta. Liniștea mi se destramă considerabil când Cain năvălește în mintea mea, cuvintele lui apar și dispar, mă amețesc.
Oare Adam o să mă ierte dacă îi spun adevărul?
//Vă rog frumos să vă expuneți părerile și opiniile, cum vedeți voi acest capitol, părerea voastră generală. E important pentru mine ca să știu cum să continui acțiunea.//