Puteam vedea sinceritatea în ochii lui și inima mea bătea ca o nebună.
M-a prins de bărbie și m-a obligat să îl privesc, s-a apropiat și mi-a șters lacrimile de pe obrajii mei și l-am sărutat dându-i toată iubirea pe care i-o port. L-am sărutat cum m-a sărutat el pe mine.
-Te iubesc, Savannah. Să nu te îndoiești de asta.
~*~
Zilele au trecut și Lucas și eu eram inseparabili.
Petreceri, trupă, cluburi, filme, mâncari, plajă, parc de distracții, pentru ca l-am convins. Toate veneau cu săruturi, îmbrățișări și zâmbete.
În fiecare zi îl cunoșteam mai mult și în fiecare zi îl las să mă cunoască mai mult. Îmi știa preocuparile, nesiguranțele, fricile, visele.
Atunci mi-am dat seama. Am fost blocată într-o gaura de unde nu puteam ieși. De parcă țipam și nimeni nu mă putea auzi. Fără tatăl meu, fără mama mea, fără fratele meu, fără prietenii mei.
Doar eu, Savannah Williams. Deprimată și singură. Dorind pe cineva să aibă grijă, cineva care să fie mereu acolo pentru mine.
Și apoi a apărut Lucas. Motivul pentru care mă mențin puternică și fericită. Lucas, cel care mă face să zâmbesc fără ca măcar să încerce.
Îmi e frică să îl pierd, dar mă bucur de toate momentele petrecute alături de el.
~*~
Erick avea o casă pe plajă care putea fi folosită la sfârșit de săptămână. Lui Danielle i-a venit ideea de a ne invita pe mine și pe Lucas.
"Va fi perfect pentru noi, foarte relaxant. Împreună, cu baieții noștri." Astea au fost cuvintele prietenei mele și ca să fiu sinceră, ideea ma încânta.
Aveam totul pregătit pentru a pleca și am băut un pahar de apă în timp ce îi așteptam pe Danielle și Erick.
-Pot vorbi cu tine? a întrebat fratele meu așezându-se la masă cu mine. Am aprobat din cap.
Ryan și eu nu ne vedem prea mult, doar când suntem amândoi acasă, ceea ce nu prea se întâmplă.
-Ce i se întâmplă surorii mele? Niciodată nu ești acasă.
-S-a întâmplat ceva numit viață socială, Ryan. Las-o, da?
-Ești cu cineva? m-a întrebat și m-am înecat cu apă. Oh, Doamne!
-N-nu, am zis evitându-i privirea.
-Ba da, ești.
La naiba, asta era stresant.
-Am zis că nu sunt, la naiba! Poți să nu te mai bagi în viața mea? am țipat.
-De ce ești așa, Savannah? a zis ridicându-se și prinzându-mi bărbia pentru a mă uita la el. Îmi ascunzi ceva, surioară?
-Nu ascund nimic, am zis încercând să scap.
-Ba da, o faci. Acum ești atât de nervoasă.
-Dă-te, am zis împingându-l.
-Sav, Sav, Sav, a spus apropiindu-se din nou. Cu cine ieși? Zi-mi.
-Poți, te rog, să nu te mai bagi în ce vreau eu să fac? La naiba. Cine te crezi? Tata?
-Sunt singurul pe care îl ai, a zis mai calm asezându-se din nou.
-Nu ies cu nimeni, da? am zis apropiindu-ma să îl îmbrățișez. Orice pentru a păstra calmul.
Relația dintre mine și fratele meu era atât de ciudată. Îmi plăcea să știu că sunt atât de importantă pentru el, dar, la naiba... nu sunt fiica lui.
Erick și Danielle au ajuns, mi-am luat lucrurile și le-am dus la mașină. M-am despărțit de fratele meu, și apoi am plecat.
Mă simțeam rău. Îl mințeam pe fratele meu, dar nu aveam curajul să îi spun.
Îi ascultam pe Erick și Danielle vorbind, dar eu nu ziceam niciun cuvânt. Eram atât de pierdută în gândurile mele.
Am ajuns la casa lui Lucas și nu m-am deranjat să cobor. Doar am rămas aici. Am văzut cum Erick a coborât să îl ajute pe Lucas să urce ceva în portbagaj.
-Hei, micuțo, a zis Lucas când a urcat lângă mine, dându-mi un sărut pe buze.
-Hei, am zis și am coborât privirea.
-Nu știu ce i s-a întâmplat fetei acesteia, dar așa a fost tot drumul.
Mulțumesc, Erick, acum va începe interogatoriul.
-Micuțo...a zis Lucas, luându-mi mâna, dar eu mi-am retras-o.
-Acum nu, am spus sprijinindu-mi capul de geam.
Va fi un drum lung.