~ Și totuși, nu este un ciudat. Este doar fix ca mine.~
Îmi duc mâna la spate și scot pistolul din buzunar, îndreptându-l spre bărbat. Satenul când observă, își ridică palmele în fața, fluturându-le agresiv, privindu-mă urât.
—Calm, nu vreau să îți fac nimic. Mai bine ai lăsa arma ca să putem vorbi normal, mă îndemna, iar eu fac un pas sceptic în spate.
Chiar nu este speriat de mine? Poate ne cunoșteam într-un oarecare mod, însă asta nu înseamnă ca pot sa apar când îmi doresc in casa lui. Ceva nu mirosea a bine, iar eu urăsc când nu știu ce se întâmplă.
—Nu mă întrebi ce caut aici? Pun întrebarea stupefiat, ținând încă pistolul în mână.
Bărbatul se așeza la masă, privindu-mă plictisit, ca și când nu as tine chiar in momentul acesta un pistol in direcția lui. Lua o gura de aer și se rezema de speteaza scaunului, plescăind zgomotos din buze.
—De ce aș întreba ceva ce știu? Îmi răspunde retoric si anost.
Nu își mută privirea de pe mine, examinându-mă. Își coboară privirea ușor, însă si-o ridică rapid și face contact vizual cu mine. As putea jura ca un rânjet i-se formase pe buze, însă dispăruse prea repede încât eu sa îl observ.
Câteva fragmente din noaptea respectivă îmi apar in minte. Încercasem să o uit, deoarece mă simțeam murdar. Avusem dreptate, chiar regretam, însă deja era prea târziu încât să mă plâng. Băieții nu erau genul meu, indiferent de ce a fost in noaptea respectivă. Pur si simplu, oamenii mai greșesc.
—Mai exact? Îmi pun mâinile în sân, ținând strâns arma.
Comportamentul lui era ciudat, iar ceva îmi spunea că avea ceva in minte. Reacționa prea calm pentru o persoana care a dat de un străin care poate sa îi zboare creierii in următoarea secundă în propria casă.
—Să mă omori, evident. Otrava din aparatul de cafea nu a apărut de la sine acolo, nu-i așa? Deși nu prea te-ai gândit...poate îmi place să beau cafeaua cu zahăr? Afișează un zâmbet fals pe buze și își ia privirea de pe mine.
Știam că zahărul este un antidot puternic pentru cianura de potasiu, însă nu eram prost. Foloseam o cantitate destul de concentrată, iar zahărul doar ar încetini procesul de răspândire a otrăvii, nu neapărat l-ar și opri. Totuși, era și mai ciudat faptul că el știa așa ceva. Nu era o informație atât de populară, iar faptul că știa unde am pus-o deși nu a avut practic timp deloc sa verifice, mă bulversa.
—Cum ai aflat? Îmi dau ochii peste cap.
Bărbatul râde vag si mă privește pe furiș. Un rânjet i-se conturează pe buze, în timp ce își rezema fața in palme.
—Păi, dragule, si eu trebuie sa te omor pe tine, chicoti ca și când era cea mai normală informație de aflat.
Din reflex ridic arma spre el, dându-mă un pas în spate. Satenul începe sa râdă, ridicându-se de pe scaun. Mă privește fix, însă nu avea nici o expresie pe fața, apoi își trece vag limba peste piercingul din buză.
Simt cum inima îmi bate puternic, iar palmele îmi transpiră cu fiecare pas pe care îl face înspre mine. Deși mă mai luptasem cu persoane in încercarea lor patetica de supraviețuire, nimeni nu avea curaj. Erau doar reflexe, însă faptul că satenul avea atâta încredere in sine, mă speria.
Își dă ochii pe spate și oftează zgomotos, afișând concomitent un zâmbet discret pe fața, oprindu-se din înaintat.
—Stai calm, nici măcar nu am cu ce te răni, nu am de gând să îți fac ceva. Oricum jocul e mai interesant în doi, rânji și se rezema de masă, privind podeaua.
Clipesc apăsat. Nu știam cum sa reacționez. Tipul mă băga în sperieți, iar comportamentul lui era ridicol de ciudat. Ca si când el știa mai multe decât mine.
—Ce fel de joc? Mă trezesc punând întrebarea ușor încordat.
Un rânjet i-se afișează pe buze și își întoarce capul spre mine, jucându-se cu piercingul. Probabil era un tic, deoarece altfel nu îmi explic comportamentul lui. Totuși, concomitent, îmi trezea amintiri din noaptea de acum o lună, iar asta categoric mă nemulțumea.
—Alex, știi, noi suntem fix la fel, îmi răspunde, mutându-și privirea în gol.
Înghit în sec rezervat. Bărbatul îmi da fiori, probabil era nebun. Simțeam că nu mai aveam mult până să fug acasă și să anulez comanda, ulterior sa îi întorc si banii. Probabil faptul că era un nebun era strâns legat de motivul de ce suma era mai mare decât de obicei.
Și totuși, cel mai mult mă speria faptul că îmi știa numele, deși sunt sigur ca nu i-l-am spus vreodată.
—Adică? Îmi mușc interiorul obrazului neliniștit.
Își trece degetele prin păr, jucându-se cu firele mai lungi de păr. Dacă aș fi văzut pe altcineva jucându-se cu propriul păr, aș fi crezut ca este drăguț, însă fiecare acțiune pe care o făcea el, doar mă speria mai tare.
—Încântat de cunoștință, Alex, sunt Xan, se întoarce spre mine și zâmbește prietenos, întinzându-și mâna.
Ochii mi-se fac mari, iar din reflex mă dau cu un pas mai in spate. Înghit în sec, privindu-i palma pe care el aștepta să i-o strâng.
Si totuși, nu este un ciudat. Este doar fix ca mine. Iar asta îmi răspundea la destule întrebări. Totul se lega perfect.
Nesigur ii strâng palma, ceea ce îi aduce un zâmbet delicat pe buze. Mă privește in ochi și micșorează distanța dintre noi cu câțiva pași.
—Sincer să fiu, credeam ca ai în jur de 40-50 de ani, ii confesez, iar el explodează într-un râs sănătos.
—Nu credeam ca dau impresia că sunt atât de bătrân. Am doar 24 de ani...Tu ai 18 parcă, nu? Sincer, nici eu nu mă așteptam să fii fix tu. Ce a fost acum o lună, a fost doar o coincidență. Nu am găsit poze cu tine, ceea ce m-a enervat, pufnește dezaprobator.
Las pistolul mai jos, însă îl țin în continuare în palmă. Nu eram sigur dacă să am încredere in el sau nu.
—Mda, am 18. De unde știi atâtea despre mine? Îl întreb confuz.
Bărbatul se așeză pe scaun și își rezema capul in palmă. Îmi face semn spre scaunul din față, iar eu mă așez încordat.
—Nu îți fac nimic, nu mai fi atât de încordat. Cel puțin nu ești 17, ar mai fi fost un motiv să fiu băgat în închisoare, râde sec. Știu atâtea despre tine, deoarece și eu am primit comanda sa te omor, însă se pare ca este doar un joc, îmi explică.
Nu spun nimic, însă îmi arcuiesc o sprânceana. Xan oftează și își trece degetele prin păr. Realizez acum că părul îi era chiar ciufulit, iar acest lucru iarăși îmi aducea aminte de seara de acum o lună. Înjur in șoapta si încerc sa mă gândesc la altceva. Doamne, cât pot să mă urăsc.
—Guvernul știe că noi suntem asasini plătiți, însă problema lor este că nu au dovezi si faptul că suntem periculoși. Astfel s-au folosit de metoda acesta de a prinde 2 iepuri dintr-un foc. Ne-au pus sa ne omoram reciproc nu doar pentru a câștiga, ci si pentru propria satisfacție de a vedea cum pierdem noi. Unul dintre noi va fi omorât, iar celălalt va fi trimis la sentința cu moartea. Nici unul dintre noi nu are de câștigat, iar cu cât mai mult timp trece, ei au șansa să găsească dovezi împotriva noastră, continuă satenul și își schimbă expresia feței de la rânjet, la una serioasă.
Clipesc apăsat și îmi mușc buza. Părea o poveste trasă din filme, nici de cum ceva real. In același timp, nu văd de ce el ar minți, dar nici nu văd cum ar putea fi real.
—De ce te-aș crede? Îmi întorc privirea spre bărbat.
Își da scurt ochii peste cap si se ridică, părăsind camera. Îl urmăresc cu privirea, dar bărbatul dispare in altă cameră.
Strâng mai bine arma in palmă și aștept să revină. Devenisem prea fricos, recunosc, dar nu m-aș fi așteptat ca vreodată să îl întâlnesc pe Xan.
Respir ușurat când el se întoarce doar cu un laptop. Pun arma înapoi in buzunarul din spate și îmi ridic privirea spre saten.
Așeză laptopul pe masă și click-ui de câteva ori, apoi îl întoarce spre mine.
Era un folder cu fundalul alb si text. Părea ceva document, însă nu eram sigur. Titlul era „Plan – dovezi pentru cazul 31rDg", iar mai jos:
„Plan – dovezi pentru cazul 31rDg este definit de localizarea și aflarea identității a persoanelor implicate în moartea plătită a celor peste 36 victime. (Listă aici).
Se recomandă urmărirea pașilor. (Listă aici)
Scopul planului – dovezi pentru cazul 31rDg – este confirmarea vinovăției în cele 36 de cazuri de asasinare a persoanelor:
• Howell Xander (informații suplimentare aici)
• Hollis Alex (informații suplimentare aici)
Plan coordonat de către:
Christopher Horn
Michael Burns
Joseph Sanford„
Înghit în sec si îmi ciufulesc părul cu degetele. Îmi ridic privirea spre saten și îmi mușc buza.
—Cum si-au dat seama ca suntem noi? Îl întreb speriat.
Bărbatul luă o gură de aer, privind în gol. Se întoarce pe vârfuri și își umple un pahar cu apă, pe care ulterior îl bea dintr-o înghițitură.
—Nu am nici cea mai mică idee, șopti, da din umeri și se așeză pe scaun.
Expir lung și încep a mă juca cu mănușile de pe mâini. Îmi mușc obrazul in interior, simțindu-mă tot mai stresat.
—Putem face ceva ca să scăpăm? Îl privesc pe furiș.
Xander lăsă paharul pe masă și pufnește. Luă o gura de aer și lovește masa cu degetele.
—Defapt, chiar putem face, însă nu te asigur ca vom si reuși.