,,Cu toții avem un trecut întunecat"
_______
Ziua următoare a venit foarte repede. În sfârșit sâmbătă. A trecut doar o săptămână, dar deja nu mai suport liceul din Florida. Nu neapărat datorită persoanelor din el, ci mai ales din cauza presiunii puse. Profesorii ăștia sunt ca niște monștri. Îți dau teme peste teme și să nu spun de teste! Am crezut că vor fi mai îngăduitori cu mine, dat faptul că sunt nou, dar nu. Nenorociții.
L-am implorat cu o seară în urmă pe unchiul Bennet să ne întoarcem în Canada, fiindcă voiam neapărat să îmi iau motocicleta. La început nu prea a fost de acord, dar până la urmă a acceptat.
*
*
*
Îmi iau un tricou negru și pe deasupra un hanorac galben și larg. Ținuta îmi este completată de niște pantaloni de sport negri și o pereche de adidași de aceeași non-culoare. Cobor rapid la parter, unde unchiul Bennet pare pregătit de mica noastră întoarcere.
— Lucifer. Trebuie să ne grăbim, spune unchiul Bennet cu o grimasă purtată de gânduri.
— De ce? întreb în timp ce închid ușa vilei și îi înmânez cheia unchiului.
— Dacă vrei ca prietena ta să mai poată veni pe la școală, atunci ar fi cazul să ne grăbim.
— Unchiule, ce tot spui? De când ți-am zis de Angel și de bărbatul ăla, vorbești întruna despre asta.
Ne-am urcat apoi în mașină. Mi-am acoperit cicatricea, punându-mi veșnica mea glugă... veșnicul meu viciu, veșnicul meu scut.
Observ apoi că unchiul Bennet ajustează oglinzile astfel încât să aibă o vedere mai bună. Se comportă mai ciudat ca de obicei. De când i-am povestit de Angel, l-am tot văzut dând telefoane și fiind foarte agitat. Nici nu mi-a spus cine este acel bărbat, deși l-am întrebat de nenumărate ori. Tot ce am auzit a fost ,,Nu îți pot spune, dar să știi că nu este de treabă."
De fiecare dată când vorbea despre el, vocea sa denota o urmă mare de îngrijorare. Răspunsul său exagerat de fix și care părea că nu se va schimba nicicând, m-a dus cu gândul la blonda cu părul cârlionțat.
Ce ar fi putut face, încât are de lucru cu bărbatul pe care unchiul meu îl tot descrie ca fiind un adevărat pericol? Se pare că nu doar eu ascund anumite aspecte. Poate nu doar eu mă ascund. Nu mi-ar fi mare mirarea dacă blondina ar fi o asasină fără milă!
Schițez un zâmbet din cauza acestui gând, unchiul meu reperându-l imediat.
— Ești fericit că îți iei motocicleta hmm?
— Da, îl mint știind că dacă îi spun de ce am zâmbit, va zice iar că mă gândesc la idioata aia. Unchiule, cu ce se ocupă acel om? întreb eu, deși sunt mai mult ca sigur că se va eschiva și de la această întrebare, dar încercarea moarte nu are!
— Care om? răspunde unchiul meu la întrebare cu o altă întrebare, deși știe foarte bine la ce om fac referire.
— Unchiule! Știi la cine mă refer. De fiecare dată când vreau să vorbim despre el, aduci altă vorbă. De ce?
— Uite Lucifer. El nu este un om despre care se pot vorbi multe.
— Dar de ce e așa periculos? De ce tot spui că nesuferita aia este în pericol?
— Uuf Lucifer! Ești la fel de încăpățânat ca mama ta, reperez pe fața lui un zâmbet nostalgic. Vrei neapărat să știi ?
— De ce crezi că te tot întreb? spun eu ridicând o sprânceană ridicol de mult.
— Bine. Păi numele lui e Francisco Giuseppe. E cel mai mare traficant de arme, droguri și cămătărie din întregul continent.
— Cum?
Sunt mai mult d cât uluit de cele auzite. Unchiul își îndreaptă privirea spre mine, dar doar pentru o fracțiune de secundă, după care se uită din nou la drum.
— Da Lucifer. Din păcate, în trecut am avut tangențe cu el. Eram tânăr. Lacom. Prostuț. Cred că eram doar cu un an mai mare decât tine. Afacerea căzuse aproape cu totul. Nu aveam de unde să iau un împrumut așa mare pentru a o repune pe picioare până am auzit de faimosul Francisco Giuseppe. Nu știam ce să fac. Eram idiot. Am apelat la el, în gând având doar salvarea firmei. Eu am avut norocul și am reușit să îi înapoiez banii, dar ㅡ încetează să mai povestească, scuturându-și capul .
— Dar ce?
— După ce i-am returnat banii, m-a convins să lucrez cu el, ademinându-mă cu bani grămadă. Pe vremea aia, nu judecam ce fac Lucifer. În acel scurt timp, am realizat în ce mizeria m-am băgat. Oamenii săi erau fără milă. Îi chinuiau cumplit pe cei care nu reușeau să achite datoriile. Cel mai rău era că eu trebuia să îi privesc pe fiecare. Era ca un fel de introducere. Eram nevoit să le aud țipetele de ajutor. Eram obligat să îi văd cum se zvârgoleau de durere. Monștrii ăia aveau niște metode inumane de a-i face să plătească. Trebuia să suport totul până când ei implorau moartea, iar aceasta venea într-un târziu, oferindu-le eliberarea dorită. După ce n-am mai suportat, mi-am înșcenat moartea. Am reușit să îi păcălesc, deși cred că și-au dat seama după ceva timp. Poate ai tu numele ăsta Lucifer, dar acel om, de fapt nu se poate numi om... acel nesuferit merită să îl poarte. Pe el îl reprezintă în totalitate.
După ce aud mica poveste, sau mai bine zis, după ce am aflat trecutul unchiului Bennet, mii de gânduri îmi năvălesc capul.
Îmi scot o țigară din buzunarul pantalonilor. O aprind cu bricheta și apoi nu mai îmi rămâne decât să reflectez la ceea ce tocmai a spus unchiul meu.
Nu aveam habar ce a îndurat el. Credeam că îl cunosc, că îi cunosc trecutul dar nu. Se pare că fiecare persoană are un trecut întunecat. Dacă și al meu va ieși odată și odată la iveală, precum al unchiului Bennet? Dacă nu mă voi mai putea ascunde de ceilalți? Și dacă acest Francisco este așa de periculos, oare ce îi va face lui Angel? Dacă îi vor fi aplicate aceleași ,,metode " precum cele descrise de unchiul Bennet? Trebuie neapărat să aflu ce drăcie a făcut.
Trag fumul în plămâni și îmi închid ochii. Arunc țigara terminată și încep o alta. Înainte de a inspira măcar o dată fumul toxic, îl aud pe unchiul Bennet înjurând pe sub barbă, ceea ce sincer se întâmplă foarte rar. Îl văd cum își apleacă capul, îndemnându-mă să fac același lucru. Îi urmez exemplu, deși nu înțeleg mai nimic.
— Ce se întâmplă? țip eu în timp ce observ că a mărit viteza, cu mult peste limita legală.
— Ne-au urmărit! răspunsul lui suna mai mult ca o strângere gravă de gât.
— Cine?
— Câinii lui Giuseppe!
— Dar ai spus că te cred mort!
— Se pare că și-au dat seama!
Din cauza vitezei, nu aud prea bine. Îmi mut apoi privirea către oglinda retrovizoare, văzând o mașină neagră. Pot vedea prin parbrizul acelui vehicul, doi oameni făcuți bine, amândoi având aceleași mutre neutre. Nu l-am mai văzut niciodată pe unchiul meu conducând în așa hal. Nici nu pot stoca puțin ce se întâmplă, căci în secundă următoare simt o împintsătură în mașină.
În dreapta noastră, se afla o mașină ce se apropie brusc și ne împinge. La naiba. După privirea unchiului, nu suntem într-o situație tocmai roz. Deși nu este anotimpul tocmai potrivit pentru o astfel de viteză (mai ales că drumul era înghețat) unchiul meu pare că nu se dă înapoi.
Conduce ca un maniac și pot observa un zâmbet ștrenagar ce i se strecoară printre buze. Pare că îi place? Probabil i-a lipsit adrenalina.
Chiar dacă el conduce mai rapid ca niciodată, nici sclavii lui Giuseppe nu se lasă mai prejos. Ambele mașini arată din exterior, de parcă ar face întrecere pe gheață.
— Ai grijă! îl aud apoi pe unchiul Bennet.
Văd apoi cum mașina a venit în partea mea. Un bărbat coboară geamul, iar eu zăresc o armă. Deși el nu îmi poate privi fața datorită glugii largi, eu îi pot zări chelia lucioasă și ochii întunecați. Mă uit la el, iar acesta nu face altceva decât să îmi zâmbească precum un bețiv care a găsit o altă sticlă neîncepută de băutură.
Respir greu. Apăsat. Lent. Nu din cauză că am o armă îndreptată spre cap, ci din cauza privirii acelui om. Seamănă cu ultima privire a monstrului ăluia aruncată mie, înainte de a-mi întipări minunatul tatuaj fără cerneală și înainte de a-mi ucide mama.
Ies din gândurile mele, atunci când aud un sunet folosit doar în filmele de acțiune. E acel sunet pe care îl produce o armă înainte de a trage.
— Unchiule? îi atrag atenția, el virând dintr-o dată.
A luat-o pe o potecă strâmtă, unde spre norocul nostru, nu mai încape o altă mașină. Am auzit un foc de armă, pe undeva prin spatele nostru, dar se părea că nu am căzut noi victime. Mă simțeam ca într-un film prost regizat.
— Ești bine? mă întreabă el, privirea fiindu-i încă ațintită spre drumul pietros și strâmt.
— Cu excepția faptului că urma să fiu împușcat drept în căpățână, o duc excelent, dar tu? îi răspund eu, ironia din glas fiind mai vizibilă decât de obicei .
— Probabil te-au urmărit de la depozit.
— Imposibil. Am avut grijă să nu mă vadă nimeni.
— Sunt profesioniști Lucifer. Pot să te omoare și în somn dacă vor.
— Ăia doi nu prea par profesioniști, îi spun, făcând referire la gogomanii care s-au pierdut prin spatele nostru. Seamănă mai mult ca Stan și Bran.
Schițez un zâmbet la propria mea glumă, dar se pare că unchiului nu i s-a părut deloc amuzantă, dat faptul că are o grimasă total serioasă.
— Nu-i de glumă Lucifer. Au aflat că nu sunt mort. Sper măcar să nu îți fi văzut ție fața deși acum e doar o chestiune de timp până când vor afla cine e nepotul meu.
— Ce e de făcut ?
— Păi, avem două variante. Prima ar fi să ne mutăm înapoi în Canada, iar cealaltă ar fi să cerem ajutorul unui amic de al meu din Florida. Așa am putea să o ajutăm și pe prietena ta.
— Amic de-al tău?
— Să spunem că am unele relații prin secțiile de poliție din Florida. Deci ce propui?
Am rămas câteva clipe pe gânduri. Dacă vom pleca acum în Canada poate ne vor lăsa în pace. Dar dacă vom face asta, ce se va alege cu idioata aia? Se vede că nu își poate purta singură de grijă și orice ar fi făcut, se pare că o va încurca. După spusele unchiului, acel Giuseppe nu este un om cu milă.
Pleacă. Nu ai de ce sta. De ce te mai gândești? Întoarce-te înapoi. Totul va fi ca înainte.
Aceste vorbe îmi sunt turnate ca un pahar de vin prin minte și nu mă sfiesc să le ascult, dar parcă ceva mă reține. Poate este enervantă, dar nu merită să pățească ce au pățit și oamenii ăia. Poate ești tu o tâmpită enervantă, dar prefer să fii așa, decât să fii tăcută și fără suflare. De ce? Nu mă întreba. Nici eu nu știu de ce. Poate este doar o rătăcire pe moment. Poate vreau să te ajut pe tine, dacă nu am putut să o ajut pe mama. Poate îmi pari demnă de milă, fiindcă alt motiv pentru care inima — sau mai bine spus ce a mai rămas din ea — îmi spune să te ajut nu îmi vine momentan prin minte. Poate prostia ta atrage proștii, dar atrage și necunoscutul îngeraș. Și după cum vezi, tu nu îmi cunoști decât numele.
Îmi scot din nou o țigară și mă văd nevoit să îi dau unchiului meu răspunsul pe care îl aștepta.
— Ne întoarcem în Florida, după ce îmi iau motocicleta.
Pare că nu știe despre ce vorbesc, dar apoi își amintește întrebarea pe care mi-o adresase.
— Te întorci pentru cineva anume? spune acesta, accentuând ultima parte.
— Unchiule, te rog nu mă fă să regret deja, îi reproșez eu, dându-mi ochii peste cap, deși el nu a putut vedea din cauza glugii.
— Gata, am vrut doar să mai diminuez tensiunea. Oricum, dacă vrei să o ajutăm și să încercăm să îl prindem pe Giuseppe trebuie să faci un sacrificiu, spuse ultimul cuvânt de parcă ar fi trebuie să mă sinucid și apoi să învii din morți, iar după tot ce am aflat astăzi, nu ar fi mare lucru.
— La ce te referi ?
— Trebuie să te apropii de Angel.
— Pe toți Luciferii...
Se pare că va trebui totuși să vorbesc cu idioata aia. Asta pentru a o salva, pentru a mă salva și pentu a-l salva pe unchiul meu. Vreau să îl prindă pe acel Giuseppe — care dacă stau să mă gândesc, zici că-i un nume de pizzerie— și să putrezească tot restul vieții alături de celălalt monstru din viața mea.
Se pare că fiecare are un trecut întunecat scris și ascuns pe undeva prin adânciturile minții. Astăzi l-am aflat pe al unchiului meu. Al meu e știu doar de o singură persoană în afară de mine și anume de cel care a avut grijă de mine în toți anii ăștia.
Dar tu îngeraș? Ce este scris pe trecutul tău? Fiindcă ceva îmi spune, că numele nu prea ți se potrivește.
_______
Bă, cartea asta mi se pare atât de cringe acum😂😂😂❤️