Ungaria a continuat:
-Deci.....pariem?
-.....Pariem!
Așa au bătut palma. Moldova a început să amestece cărțile, ca nu cumva România sau Ungaria să le amestece în favoarea lor. Pe urmă l-ea împărțit. Jos se afla un şeptar.
Ungaria a pus un as, și pe urmă un doiar, România credea că jocul e pierdut, Moldova avea o senzație că era deja pierdut. Bulgaria se uita cu suspans, nu știa cu cine să țină, sau dacă ar trebui să țină cu unul dintre cei doi.
Pe la sfârșitul jocului, era un stres imens, de proporții uriașe, doar s-a pariat pe Ardeal. Romania avea mai multe cărți decât la început, Ungaria avea una singură. A pus cartea jos astfel câștigând jocul. Era atât de bucuroasă, iar România era atât de speriat, nu știa dacă e adevărat cea ce vede. Moldovei îi părea rău pentru România, Bulgaria așteaptă să vadă ce se va întâmpla.
Ungaria a spus:
-Acum... Unde e Ardealul?
România încă nu putea să creadă ce tocmai s-a întâmplat, se simțea vinovat, știa de la început că nu ar fi trebuit să parieze pe Ardeal, unul dintre cei mai buni prieteni a lui. Încă se uita la câte cărți are, și la cum a pierdut. Nici nu mai avea cuvinte, avea doar zeci și mii de gânduri care îi treceau prin minte. La un moment dat a spus:
-Deci....trebuie să îți dau Ardealul?
-Da, asta trebuie.
-Păi...nu.
-Ce? Cum adică nu?! TREBUIE! AM PARIAT CINSTIT!
-Poți să țipi cât vrei...nu e nu.
-Dacă nu o să îl dai de bună voie, o să îl iau chiar eu!
România avea Ardealul într-un buzunar, Ungaria încerca să îl ia din buzunar, România o tot împingea înapoi, nu putea să renunțe la Ardeal, cum se tot împingeau și loveau câte un pic, au ajuns să se lupte, era o luptă pe Ardeal, așa cum a mai fost.
Între timp Moldova și Bulgaria jucau prietenește un joc de cărți.
După patru ture de cărți, și patru atacuri și apărării din partea Ungariei și României, Moldova și Bulgaria, mai mult Moldova, s-au săturat să se uite la cei doi cum se bat, așa că Moldova a intervenit între cei doi, și-a spus:
-Bun, gata, gata, GATA! Nu vă mai certați, ați făcut un pariu, respectațil, România, dăi Ardealul Ungariei....
-Moldova! Tu de partea cui ești?!
-De partea corectitudinii...
-Ar trebui să fi de partea mea!..Cred..
-Pot să fiu de ce parte vreau eu să fiu! Acum, dăi Ardealul Ungariei...
-Dar-...
Nici nu a mai apucat să termine propoziția, că Ungaria a luat Ardealul din buzunarul României. Ardealul s-a speriat puțin, pe urmă s-a uitat la România, dândui o privire care zicea: Ești deștept, ai pariat și ai pierdut...De ce?
La o vreme după predarea Ardealului către Ungaria, a plecat mândră cu Ardeal în mână, iar Bulgaria a plecat acasă cu gândul la ce s-a întâmplat.
România și-a zis ca trebuie să recupereze Ardealul, îi era cel mai drag dintre toate regiunile, îl reprezenta. Dar cum ar putea să îl recupereze, nu putea paria din nou, oricum ar fi pierdut iar, nu putea să îl fure, altfel ar fi părut un hoț, până l-a trăsnit o idee.
România ia spus Moldovei:
-Dacă nu pot să joc pentru el, și nici să îl fur, atunci pun pe cineva să îl fure pentru mine!
-Nu te uita la mine, nu îl fur!
-Nu, nu tu! Cineva cu tupeu, cu curaj, cineva căruia nu îi pasă de ce cred alți până nu îi înjurat, cineva care se află peste tot în Europa...cineva ca....Tiganii!