<<5. Mai bine nu te ajutam>>
_____
— Pa unchiule! strig în timp ce trântesc portiera mașinii gri.
Au trecut doar două zile de când sunt la liceul ăsta și deja m-am săturat! Sunt mult prea multe schimbări.
Oraș nou, casă nouă, liceu nou... o viață nouă. Poate nu sunt pregătit încă pentru o viață nouă. Poate prefer să rămân în capitolele negre ale vieții mele. Poate mi-e frică să nu uit de ceea ce a fost, de mama.
Mă zbemeticesc intrând în clasă și trântindu-mi rucsacul în bancă. Mă așez confortabil sesizând că astăzi sunt mai mulți colegi dis-de-dimineață în clasă. Îmi scot țigara și îmi pun picioarele pe bancă.
Urmăresc fumul țigării, iar acesta începe să mă poarte într-o călătorie a amintirilor.
Îmi amintesc de mama. De clătitele gustoase pregătite duminica. De vocea caldă care mă adormea în nopțile cu fulgere. De grija ei atunci când aveam puțină febră. Apoi îmi amintesc de acea zi nenorocită.
Îmi amintesc de privirea lui turbată și roșiatică din pricina băuturii. Îmi amintesc acel cuțit care mi-a lăsat o amintire întipărită atât în suflet cât și în piele. O văd apoi pe mama cu ochii înlăcrimați... îi închide, pentru totdeauna.
Îmi scutur capul punând capăt la aceste amintiri. Observ că țigara e pe terminate. O sting, aruncând-o la coșul din dreapta mea.
Profesorul intră în clasă. Pune catalogul pe catedră și începe să facă prezența.
— Lucifer Seville? ridic mâna indicând faptul că mă aflu în încăpere.
Mai urmează apoi câteva nume, eu auzindu-l pe unul dintre acestea: „Angel Winstow?"
Repetă de două ori, auzind apoi de la ceilalți colegi că lipsește. Îmi duc privirea înspre locul liber din stânga Rebecăi.
Oare are legătură cu acel apel? S-a comportat ciudat de la primirea acelui telefon. Cu siguranță are legătură.
Ora a trecut destul de greu. Fără gura aia spartă, a fost destul de vag. Chiar și profesorul a menționat asta, deși nu i-a displăcut atenția elevilor... bine plictiseala lor, dar el crede ce vrea.
În pauză, i-am auzit pe colegi cum aveau diverse idei legate de absența ei. Unii spuneau că sora ei nu se simte din nou bine, alții că au venit din nou cu evacuarea, iar eu nu mai înțelegeam mai nimic. Evacuarea? Sora ei nu se simte bine?
Mi-am dus privirea către fereastă. Fulgii mici de nea, aterizau agresiv pe cimentul din curtea liceului. Atunci când i-am văzut geaca ridicol de subțire pentru vremea aceasta, cu idei florale amplasate de-a lungul mânecilor, îmi dau seama că ceva se întâmplă. Îi văd părul creț și blond rezemat de lemnul unei bănci.
Probabil voia să stea până când se termină a doua oră și să nu intre ca nebuna în mijlocul orei.
Văd apoi doi băieți care s-au așezat pe aceeași bancă. Erau cei de ieri. Unul dintre ei își așează mâna pe piciorul drept a lui Angel, iar celălalt se apropie de urechea ei șoptindu-i ceva. Observ cum Angel încearcă să plece, dar unul dintre proștii ăia doi o prinde de mână.
— Domnule profesor! Aș putea să merg până la toaletă? întreb și apoi toți își întoarseră privirea la mine.
Poate fiindcă nu am scos un cuvânt toată săptămâna. Ce? Credeați că-s mut? Iditoților!
— Sigur Seville, îmi răspunde acesta uitându-se la rândul său surprins.
Am plecat apoi cât de repede puteam spre pămpălăii ăia. Dacă i-ar fi făcut ceva aș fi avut-o pe conștiință. M-aș fi gândit mereu că eu am permis să se întâmple asta. Nu îmi pasă de ea, dar nu am chef să mai am și pe altcineva care să îmi apară noaptea prin somn, spunând că este vina mea.
Ajung destul de repede la ei. Angel pare destul de calmă, într-un fel nepăsătoare. Când mă vede, îi apare o grimasă curioasă.
— Lăsați-o în pace, spun calm și calculat, adresându-mă celor doi derbedei.
— Vezi-ți de treaba ta! Nu te-a băgat nimeni în seamă!
— Eu m-am băgat. Acum plecați de aici până când nu mă enervați și mai tare.
Cei doi încep să râdă. Au început să se apropie și mai tare de Angel, nebăgându-mă în seamă. V-am spus cu frumosul!
Îl iau pe unul de guler și îl ridic. Celălalt fraier vrea să îmi dea cu pumnul dar sesizez ceea ce vrea să facă și îl arunc peste amicul său. Nu știu de unde dracu apare directorul, dar văzându-i pe cei doi jos aruncă imediat vina pe mine.
— Tinere, treci imediat în biroul meu! Am să îl chem pe unchiul tău.
Asta îți trebuie Lucifer dacă vrei să ajuți. Bleaga aia de Angel nici măcar nu a încercat să îi explice directorului faptul că am ajutat-o. De acum te mai ajut când voi lua zece la mate!
Intru în biroul directorului, așteptându-l pe unchiul meu. După cincisprezece minute ajunge.
În timp ce directorul mă ,, dojenea"—bine asta credea el, deoarece pe mine mă doare undeva de părerea lui— cineva a bătut la ușă, intrând fără să aștepte aprobarea directorului. Îmi întorc privirea, văzând-o pe sub glugă pe fraiera pentru care sunt aici.
— Domnișoară Angel, vă rog reveniți mai târziu. Acum am niște treabă cu acești domni, spuse directorul, care apropo nu i-ar strica dacă ar mai slăbi. Zici că e umflat cu pompa!
— Domnule director, scuzați-mă pentru deranj, dar voiam să vorbesc despre Lucifer. Nu este vina lui.
Părea că îi captase atenția directorului, acesta făcându-i semn cu mâna să se așeze pe scaunul liber de lângă mine. Puteam să văd sub glugă, privirea obsesivă a unchiului meu. Se uita ba la ea, ba mă înghiontea pe mine, vrând să îmi atragă atenția.
— Domnule director, eu stăteam pe bancă și apoi doi băieți au venit, începând să mă deranjeze. Lucifer probabil a văzut și a venit să mă ajute. Le-a spus cu frumosul să mă lase în pace, dar ei nu l-au ascultat, ba din contră, au început să îmi facă din nou avansuri. Lucifer doar i-a împins unul în altul, iar ei au căzut imediat.
Îngerașul a învățat să mintă hmm?
— Dumneavoastră ce făceați acolo în timpul orelor domnișoară? Sau să înțeleg că ați chiulit?
Mă uit la Angel, observând cum începe să își trosnească degetele între ele, neștiind parcă ce să îi spună. Observ apoi ochii ei foarte roșiatici, semn a oboselii. Parcă nu a dormit deloc.
— Nu domnule director. Eu... am avut niște probleme acasă și la prima oră nu am venit. După ce am ajuns, mi-am dat seama că am întârziat și la a doua. Nu am mai vrut să întrerup ora, așa că m-am pus pe bancă.
— Aaa... am înțeles. Păi, domnule Seville scuzați-mă că v-am chemat degeaba, zise el dând mâna cu unchiul meu, cu o oarecare rușine.
— Nu-i nimic. Eu am să plec acum. La revedere.
Am ieșit apoi amândoi, urmați de unchiul meu. Acesta o strigă pe Angel, iar ea se întoarce cu privirea la unchiul meu.
— Tu ești Angel nu? Mă gândeam că fraierul ăsta s-a bătut din nou fără motiv, spune unchiul meu și arată cu degetul spre mine, iar eu îi răspund cu o învârteală a ochilor.
— Da, m-a ajutat mult. Eu voi pleca acum. Vreau să merg măcar la ultimele două ore.
Pleacă apoi fără ca măcar să îmi spună un amărât de mulțumesc.
Nu mai am chef de ore și reușesc să plec cu unchiul meu acasă.
— Deci demonul devine înger hâ? mă întreabă imediat ce intrăm în mașină.
— Mai bine nu o ajutam. Nici nu a zis mersi fraiera.
— Ai făcut ce trebuia Lucifer. Nu mai aștepta ceva în schimb.
Da, nu trebuie să aștept ceva în schimb, dar puteai spune măcar mersi idioato!
_______
Doamne, ce capitole de tot râsul am scris🥺🥺😭😭
Nici măcar nu reușesc să tai din toată lipsa asta de cursivitate sau să refac anumite părți, fiindcă ar trebui să refac mai tot capitolul 😂💜
SAVE MEEEE