Capitolul 9
Mă ridic din pat la 6 și-un pic mai obosită decât am fost vreodată și țin să specific că am muls 3 vaci una după alta la un maraton de... de ce vă spun asta?
Amuzant cum în timpul zilei capul meu e rușinos de gol (ca sa nu zic sec) dar noaptea se trezește din senin să contempleze la cele mai aiurea chestii posibile. Gen mulsul vacilor. -_-
Daca exista o limita a penibilitatii (wut? o.O), eu sunt ilegala.
Undeva pe la ora 4, când înca nu inchisesem un ochi, m-am pus să schimb așternuturile roz cu unele mai reprezentative, sau mă rog, mai 'normale' în orice caz. Mi-am repetat întruna că o fac pentru că desigur ele trebuie să fie cauza lipsei de odihnă și sub nicio formă un narcisist notoriu care îmi seacă ultima speranță la romantism si la 'persoana potrivita' pe o testoasa cu o coroana din petale de rinoceri si un inel din alge de pe fundul Atlandidei.
Arunc dezorientata asternutul macabru in coltul camerei, trantindu-ma inapoi in pat.
Rozul e genial, multă lume poartă roz. Ămm, Ramsey Bolton din A song of Ice and Fire purta roz în cărți și el era un psihopat care jupuia oameni. (de vii!) OK... nu e exact ce vreau să subliniez aici, ideea e că poți să porți și emblema Hello Kitty și tot să fi hardcore. De acord?
Alung somnul cu un duș -extra rece- luând-mi mai mult timp din cauza piciorului care se dovedise un impediment în cele din urmă. Imediat după vizita lui Șerban, când nu am mai avut nevoie neaparat de o distragere, mi-am dat seama cât de enervant este să ai un ghips urât și mare de la genunchi în jos. Tata s-a crizat, cum era și de așteptat, venind in camera sa analizeze stricaciunile mormaind ceva de asigurare dar nu mai mult ca a sa consoartă care evident, nu a putut rata șansa să mai scoată câteva șoapte răutăcioase la adresa incredibilei mele lipse de coordonare corp-ochi, și chiar dacă scorpia mă enervează peste limitele legale, de data asta cam avea dreptate. Din păcate.
Toată dimineața m-am gândit la ora 12. În parcare. Sunetul vocii sale răsună tare și răspicat în mintea mea astfel că aproape am fost călcata de o bătrânică care era cu bicicleta în drumul meu spre Iad. Bineinteles ca mi-am cerut scuze si cred ca mai mult din milă la vederea ghipsului alb ce-mi impodobea piciorul, tanti mi-a dat un măr si mi-a urat o zi bună.
Hope in humanity, restored!
Speram din tot sufletul să nu îl văd deloc până ce ceasul nu va bate ora 12 (Disnep Channel cineva? Cenușăreasa? Nu? Nimeni nimic!?) Eh în fine, norocul meu chior -ca să nu zic altceva care chiar mi-ar distruge complet punctele karma- face ca prima persoană pe care o văd în dimineața asta toridă de toamnă târzie să fie chiar Mister-Ora-12-În-Parcare van Știu-Unde-Locuiești. Și eu care credeam că Esteban Julio Ricardo Montoya dela Rosa Ramirez e un nume lung..
OK, TREBUIE SĂ ÎMI FAC ROST DE O VIAȚĂ ÎN AFARA FILMELOR DISNEP. Bifez în agenda mea mentală încercuind nota cu roșu sângeriu. O da, am o agendă mentală care se poate să fie doar de formă pentru că niciodată, și vorbesc cât se poate de serios, niciodată nu a văzut vre-un lucru de pe ea terminat, DAR, Și pentru că există un dar, o să am grijă să se poată.
SI SE PUEDE!
...
Mkaaaay, Camelia, ești sigură că Aura ți-a dat ceai azi dimineață? Mi se trezește constiinta înainte să observe cineva că am luat-o rău, da rău de tot pe arătură. Eh și dacă observă ce? Dau vina pe efectele secundare ale medicamentelor pe care halatul uman mi le-a prescris ieri pentru durere și dacă am noroc chiar o să creadă că sunt nebună și așa mă lasă naibi în pace.
În timp ce eu am o dezbatere aprinsă cu propria-mi conștiință cu privire la sănătatea mea mentală din ce în ce mai șubredă, ceva în viziunea periferică îmi captează atenția. Nici nu stiu ce e aia periferic dar in fine, e acolo, in coada ochiului.
O păpușă goth toată fizze, cu brațele tatuate stil nu am muncit o zi în viața mea, cu un bust vizibil și de pe Marte, se cațără plină de zel în poala lui Șerban care stătea cu picioarele de o parte și de alta a motocicletei sale argintii înconjurat de anturajul său obișnuit, practic călăridnu-l în fața școlii în care mă îndoiesc că învață. Șerban își dă jos casca demonstrând din nou cât de mult îi pasă de freza pe care fata oricum o răvășește complet împletinu-și degeteșe în pletele întunecate ale ELEVULUI. Accentuez mental substantivul comun ce desemneaza o persoana ce nu a implinit inca varsta legala! Niște fluierături se aud din depărtare, facandu-ma sa ma reconcentrez asupra scenei scoase din 'orgie 101', de la gașca sa de psihopați anunțându-mă că poate n-ar mai trebui să mă holbez doar că nu pot să-mi dezlipesc privirea. Știam că iubirea e oarbă dar sincer, cu o fața ca a lui, chiar aș uita tot ce știu.
Cu un rânjet necreștin, Serban își izbește buzele de locul unde ar trebui să fie gura fetei, sugând viața din ea.
-Chiar trebuie să fi atât de sexy, Mikael? Miaună hiena cu o voce incredibil de inspidă.
-Fetițo. Înțelege că eu nu încerc să fiu sexy, sexy încercă să fie eu.
-Wow. Câtă gramatică. Șoptesc sub barba și pot să jur că atât Șerban cât și amicii săi au auzit.
Cu inima bătându-mi cu 200km/h (destul de ciudat din moment ce, simultan, simțeam cum o hergelie de Frizoni flămânzi călcau în picioare rămășițele ei) îmi fac drum spre intrarea în cel de-al 7lea cerc al Iadului (alias: intrarea in scoala) unde un grup eleve mai mici erau aplecate asupra unei genți purpurii sclipitoare.
-Armani e deja de domeniul trecutului, spune o roșcată pe care nu am mai văzut-o prin școală înainte, ați văzut cine face reclamă la Dior mai nou!? JLAW!! Chițăie fata entuziasmată, fără să mai aștepte un răspuns de la colegele ei care toate arătau ca și cum prietena lor a descoperit leacul pentru Ebola.
-Wow asta e atât de super! E ultimul lucru pe care îl aud înainte să închid ușa și să mă îndrept pe holurile horcăind de elevi spre dulapul meu localizat în aripa de est a Iadului.
În ora de română profa ne pune un film de scurt metraj realizat de un fost elev de-al ei despre Shakespeare (mai mult durează perezentarea despre participarea ei directă în evoluția regizorului dar aia e). Sfârșim prin a pierde toată ora de română cu un filmuleț de 15 minute si nu ma auzi plangandu-ma.
Sunt intr-o dispozitie relativ mai buna insa nu mai știu cum am ajuns la celălalte ore. Chiar nu am nici cea mai vagă idee cum am reușit să îmi târăsc ghipsul după mine pe scări spre laboratoare și cabinete o dimineață întreagă.
Mă simt pur și simplu... deconectată. Ca și cum ceva ar fi complet, dar complet nelalocul lui în interiorul meu și acel ceva nu permite funcționarea mea normală. Genul unei epave dacă vrei. Una mai mare ca Titanicul. (aveau loc amândoi apropo, pe nenorocita aia de scândură, dar noo, ugh, o analiză amănunțită cu tema de ce Titanicul nu are sens e ultima picătură spre paharul nebuniei, sincer).
Cumva ajung la bibleotecă și cu toate îndemnurile Andreei, care repeta întruna că o să sune un doctor, mă întind pe canapeaua maro din piele pe care obișnuiau să fie fel de fel de foi, acte și documente pe care mă îndoiesc că până și frumoasa bibleotecară le mai știa de cap, deși se jura că are totul sub control.
-Ești sigură că ești bine, Camy, arăți atât de palidă draga mea? Întreabă femeia matern, cu o expresie arătând pentru prima oară vârsta ei adevărată.
-Sunt bine, e din cauza pastilelor. Nu-ți fă griji. O asigur din nou nevrând să părăsesc oaza știind că ce urmează e ora de mate cu doamna P.
Sunt atentă când cobor, sprijindu-mi întreaga greutate pe barele metalice în spirală binecuvântând cu binecuvântările celor 7 zei din Westeros (1) arhitectul școlii, deși acesta probabil era deja la o bere cu aceștia Dincolo, în The After Life.
Primul lucru pe care îl observ când intru în cabinet e că am întârziat, profesoara P., răsuflând ușurată din spatele clasei unde probabil ajunsese cu corectarea temei, la vederea mea se oprește și mă ajută să merg la locul meu, sprijinindu-mă de cotul drept și luându-mi manualul și foile din mâini ignorând protestele mele și exagerând cu gingășia. Al 2lea lucru pe care îl observ, cel care îmi aduce mai multă satisfacție decât faptul că obiceiul meu prost de a sosi la ore după al 2lea clopoțel a revenit la normal, este că Șerban e absent.
Știu atât: există un timp subiectiv și unul obiectiv. Unul pe care-l porți zilnic în locul unde pulsul se simte cel mai bine și unul... unul rebel, necorespunzător realității.
Dimineața asta parcă am respirat într-o bulă subiectivă.
Am impresia că m-am așezat pe scaun numai ca să mă ridic peste 2 secunde, atât de repede parcă a trecut ora. profa P. a menționat ceva de Munții Carpați, dovada clară că ceva încă funcționa necorespunzător în creierul meu sau iar am trecut la chestii gen: Anca are mere Ion are pere, câte legume au cei doi împurenă. 0. Merele și perele fiind evident, fructe. =_-
Mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre ieșire. Nu vreau, dar o fac. Îmi repet că mă duc să îi spun că mă doare piciorul și nu aș minții deloc dar evident nefiind destul de curajoasă să spun adevărul în varianta groseologică.
Nu îmi ia mult să îl depistez, înconjurat de cea mai mare mulțime din curte, toți cu țigările aprinse, numai băieți de data asta. Îi urmăresc fascinată cum râd și glumesc fără grija zilei de mâine, un blond care e mereu în stânga lui Șerban îl impinge pe singurul băiat de culoare din grup care se preface că pică numai ca să îl ia cu el la pământ pe blondul care râdea cel mai tare dintre toți.
Privirea îmi fuge inconștient la nucleul cercului de prieteni, parcă atrasă de un magnet si simt cum un tremurat iși face loc pe șira spinării. Șerban privea în direcția mea făcându-mi semn cu degetele să vin, gen cum ai face unui animal.
Ham.
Gândesc când picioarele trădătoare mă aduc până în fața lupului. Un lup mare și fioros.
-Ai întârziat. Anunță el pe un ton rece, plictisit, caracteristic lui facând întreaga mișcare din jur să pălească.
-Ai sărutat o altă fată! Vreau să-i reproșez dar mă opresc privind în jur la aspectul variat reprezentat de prietenii săi culturiști. Oare cât le-al lua să mă prindă dacă îi dau un ghips în cap și fug?
Stau și îmi imaginez sccena hilară, parcă face parte din Home Alone (filmul ăla de Crăciun super funny), eu băgând a 4-a cu un picior bolnav fugărită de o șatră de haletrofili furioși. Ar merita dacă Șerban ar simți jumătate din ce am simțit eu dimineața asta. CE DUMNEZEU E ÎN NEREGULĂ CU MINE!?!
E vorba de tipa aia, adică e de 2 ori mai mare ca el. Diferența de vârstă mă deranjează din cauza Aurei și a tatei. Ăsta e singurul motiv. Îmi repet.
-Dee, cheile. Spune Șerban pe un ton autoritar.
Tipul blond îi aruncă niște obiecte argintii strălucitoare atât de repede încât dacă aș fi clipt, aș fi ratat mișcarea. Cu o ultimă privire în jur sunt trasă de mâneca cămășii subțiri și urcată (la propriu!) de niște tentacule puternice într-un jeep vișiniu care ocupa 2 locuri de parcare.
Conduce ca un maniac. Abia dacă apuc să îmi închid cum trebuie centura când fanaticul zboară practic pe lângă mașinile parcate făcându-mă să mă prind de mânerul de pe ușă ca de propria-mi viață. Retrag tot ce am spus despre Titanic, serios, când ești confruntat cu moartea, nu ai chef să te gândești că mai sunt 6 locuri lângă tine.
Nu îl întreb unde mergem. Pur și simplu îl las să îmi provoace un infract dacă asta îl face să se simtă mai bine. De fapt, mizez pe faptul că o să se simtă vinovat și o să vorbească (MĂCAR O DATĂ!) frumos despre mine la înmormântare; deși sunt aproape sigură că pot să mă consider norocoasă dacă o să primesc un buchet de flori de la avocații lui, dar hey, o fată are dreptul să spere, nu?
După aproape 10 minute de condus prin traficul efectiv infernal din marele oraș, mașina virează spre un drum de țară, mai îngust, necirculat de nimeni. Închid ochii lăsând întunericul să mă curpindă, noapte de nesomn prizându-mă din urmă în sfârșit. Simt cu în sfârșit pot respira ușor și cu oftat fericit adorm.
Mă trezesc cu un sunet ciudat, ca un fel se schelălăit sacadat urmat de sunetul tumultos de... valuri?
Marea. Nu am văzut niciodată marea până acum, însușirea întinderii infinte de ape, adâncă, închizând în since necunoscutul, valuri și-abisuri, hăuri și cine știe ce întunecimi misterioase. Exceptând pozele care surveneau sitația contrară: priveam marea mai mult ca pe o vocație, un scop care răsfrângea în mintea mea metafizicul. Era ceva tulburător menit să îl văd îndeaproape cu tata când făceam 16 ani. În de-ajuns să spun că visul ăla al fetiței de 4 ani a lui tata a fost spulberat într-o manieră nemiloasă, mai ceva ca valurile acestea care erodează neîncetat țărmul.
Privesc în sus la Șerban, uitând pentru moment că el e motivul principal pentru care sunt aici.
Vreau să îl întreb o mie de întrebări. De ce, de ce tocmai la mare? Vreau să îl întreb cum se numește plaja, știu doar anumite stațiuni de la știrile de dimineață pe care le urmăream de obicei cu buni când pregăteam micul de jun și prezentatoarea anunța vremea pe plajă și alte incidente cu turiști neatenți care-și transformau concediul într-o vacanță la spital, dar nu aș știi să le deosebesc în veci. Sunt prea multe și toate arată la fel!
Expresia gânditoare și calmă împidică tumultul de chestionare și mă face să îl umăresc și mai apoi să iau loc pe nisipul firbinte lângă Șerban.
După o vreme când imaginea devine mult prea mult de suportat îmi fac curaj și cu o voce pe cât pot de sigură întreb.
-De ce fumezi atât de mult?
-Obicei prost. Răspunde stoic. Ceva din ochii lui mă face să vreau să ii dau o îmbrățișare dar mă stăpnesc repede și îndrug.
-Cu toții cărăm chestiile astea, spun nesigură, juguri, mă rog, nu știu cum să le zic... Mă opresc incapabilă să găsesc cuvintele potrivite (Arghezi ar fi dezamăgit) și de frică să nu înceapă iar să facă mișto de mine aleg să tac.
-Ancore? Încuvințează el nebăgând de seamă discomfortul meu sau cel putin asa pare. Suna ca și cum ar fi făcut o remarcă simplă dar știam că e atent deoarece scrumul gri cu roșu aprins de la capătul țigării era cât pe ce să pice iar el nu schița nici un gest cum că ar fi observat, stătea nemișcat întocmai ca o statuie privind înainte și niciunde altundeva, rece și nemilos.
-Exact. Ancore... de ce nu m-am gândit la asta, zic privind valurile spărgându-se de țărm enervată încercând să urmăresc ce vedea el, de ce nu se uită la mine firar să fie, pariez că dacă aveam tatuaje și forme mai conturate nici n-ar fi observat marea. Grozav, acum sunt geloasă pe apă. -_-
-Nimeni nu le vede dar ele ne țin jos și ne împidică să fim cine vrem... ne îneacă. Cumva. Spun repede.
-De ce e important să le vadă cineva pentru tine? Întreabă deranjat dintr-odată, scoțând fum de țigară pe nări. Așa mai vii de acasă. Prefer să ma bage în seamă orice ar fi, chiar dacă asta înseamnă să îl sâcâi. Mai bine decât să mă ignore, nu știu de ce nu cred că aș mai vrea să mă lase în pace, oricât de mult rău mi-ar face, nu vreau să mă ignore pur și simplu; Pentru ca m-am indragostit.
-Omul este o ființă socială Șerban, incerc să destind atmosfera tensionață, tu chiar nu ești atent deloc la orele de filosofie.
Normal că cineva ca el ar percepe slăbiciunea ca pe o povară, dar cineva ca mine a învățat să prețuiască crăpăturile, mai ales dacă acestea veneau de la natură. Ce mă face asta? Cineva care iubește defectele...
-Tu nici nu faci filozofie, ești a 11a.
-Da. Sunt a 11a. Repet tâmp, surpinsă că știe. Îmi revin repede din șoc și continui. Dar citesc. Știi tu, deschizi o carte, dai paginile... bineînțeles că asta înseamnă să deții o astfel de posesie, normal.
-Nu fă pe deșteapta cu mine Anghel, vocea îi era rece dar ochii nu erau la fel de înghețați, desigur asta putea să fie și un joc de lumini sau poate chiar am făcut insolație cu tot soarele ăsta bătându-mi în cap, pot să te arunc aici în mare și nimeni nu ar observa. Spune el rânjind malefic. Și chiar ar putea. Rapid mă îndepărtez, abia acum observând apropierea ciudată dintre noi, puteam să jur că înainte nu stăteam atât de apoapre. Evident că ticălosul nu ratează mișcarea și zâmbetul i se lărgește.
Doamne sfinte, mama lui Anakin Skywalker, ce n-aș da să îi șterg rânjetul ăla!
-Au contraire, îmi îngust ochii enervată dar și atentă să nu îl supăr exagerat de mult (prostesc poate), sigură că el nu spune lucrurui doar de dragul lor. Gata să fug la cea mai mică reacție agresiva a lui, chiar nu am chef de o baie rece, am lângă mine cea mai polară creatură ever, dacă chiar am chef de răcoare. Traind cu Pinguinul, o carte de Camelia Cara Anghel.
-Cred că primul lucru pe care Aura l-ar face este să mă caute ca să se asigure că am dispărut definitiv. Poate ai putea primii și o recompensă. Glumesc eu dându-i un cot în coaste încet, extrem de normal pentru orice am fi noi: prieteni sau mă rog. Putem să o împărțim și să ne luăm înghețată Oreo. Pentru că știi.. e foarte scumpă... Continui să vorbesc fără sens observând oarecum schimbarea de pe chipul lui. Ok nu Oreo atunci, hmmm nu tu vanilie, nu tu Oreo, e ceva anume ce îți place pe lumea asta? Mă dau bătută cu un suspin exagerat.
Șerban e genul de persoană care ar putea să se răfuie cu cerul dacă nu îi plăcea culoarea așa că dacă tot o să petrecem timp împreună (fără conflicte) ar trebui să știu ce îi place și ce nu.
-Sexul. Răspunde ciudatul fără ocolișuri.
-Mamă dar tu chiar că ești subtil. Mă prefac că mi s-au desfăcut șireturile, uitând complet că port sandale.
-Calm cap de dovleac, nu ești în pericol. Cel puțin nu din punctul ăla de vedere. Pot să aud sarcasmul chiar dacă nu îi văd chipul.
-Deci în afară de... ăăm... Mă opresc brusc, complet fâstâlcită nevrând să pronunț cuvântul.
Hey, nu e vina mea că anumite lucruri au devenit taboo pentru mine. Am fost crescută de un singur părinte care nu putea merge la întâlniri amoroase pentru că avea acasă un copil mic. Pentru că hai să fim realiști, cine vrea să iasă la întâlnire cu o femeie cu responsabilități, nu? Deci copiii au devenit similari cu obstacole în mintea mea, și cum ajungi la copii?
Exact. Nu e nicio fizică cuantică aici, serios.
Așa că dacă orice cuvânt cu conotații sexuale e un fel de Voldemort în capul meu... its not my fault. So deal with it!
-Sex. Râde el. Un râs dinăla foarte tare din adâncul gâtului care te face să vrei să știi ce e așa amuzant.
Dacă fetele de la școală ar putea auzi asta ar fi deja în comă, fără sarcasm sau ironie, aproape că pot auzii sunetele fustelor picând de aici, cu toate valurile astea canatndu-mi pe creier.
-Termină! Uit de orice fel de amenințare, simțind cum îmi urcă sângele pe obraji umilitor, mă ridic în genunchi și îi acopăr gura cu mâna repede înainte să atragă toată populația plajei aici.
-Sex da, ești fericit? Strig larma scăpându-mi din minte faptul că ne aflăm într-un loc public. O grămadă de turiști care până atunci se dădeau fericiți cu cremă sau mâncau semințe vorbind de meciul de aseară se întorc spre noi dereanjați împungându-mă (în special pe mine!) cu privirile lor judecătoare.
Mă așez înapoi pe nisip supărată și enervată vrând mai mult ca oricând să am puteri supranaturale și să pot ridica toată plaja ca mai apoi să o răstorn cu susul în jos așezându-l pe Șerban ca pe un steag deaspupra piramidei.
Aștept ca hohotele să se oprească cu o expresie care speram să spună lucruri ceva de genul: ai terminat, foarte matur, tipic. Poate ar fi mers dacă nu eram mai roșie decât cazanul bunicii Maria în care fierbe oasele pentru câini. Ew. Nu e cea mai plăcută comparație Camelia.
-Asta trebuie să fie cea mai amuzantă chestie pe care ai spus-o, cap de dovleac. Se oprește el să respire. Sau ar trebui să spun nu ai spus-o. Începe să râdă din nou, trimițând un alt val de priviri curioase-nervoase înspre noi.
O fetiță mică cu căpșorul plin de bucle arămii, care nu poate să aibe mai mult de 5 ani o trage pe maică-sa de mână și arată cu degetul spre noi spunând ceva prea încet ca să aud. Femeia urmărește privirea fiicei sale, ceea ce mă face să mă întorc rapid dar nu înainte să nu observ zâmbetul atot-cunoscător de pe chipul femeii.
Evident că îmi place să îl aud pe Șerban râzând, e o schimbare plăcută de la răceala nejustificată la asta, doar că aș vrea să nu mai râdă de mine și să inceapă să râdă CU mine.
-Dacă nu termini Șerban, o să am grijă ca iubita ta să audă de mica ta... prietenă tatuată.
-Crezi că Duble D e iubita mea? Se oprește el brusc parcă curentat.
-Pfst. Imi dau ochii peste cap ironica. Vrei sa zici ca nu e?
-Eu nu mă întâlnesc cu nimeni. Niciodată.
-Dar...
-Subiect încheiat.
Cadem intr-o tacare asurzitoare si cred ca imi aud inima dezumflandu-se putin.
-Sucul de dovleac, viteza și rock-ul. În ordienea în care le-am zis. Și nu mai sta bosumflată că arăți ca dracu.
Ignor ultima parte ca să procesez informația dar nu am timp pentru că sunt luata pe sus(sau săltată - ar fi un cuvant mai potrivit) și îmbrâncită până la locul unde nisipul firbinte întâlnește cimentul revigorant.
Mă uit acuzator la Șerban care nici nu mă bagă în seamă. Aloo, am un picior beteag! Vreau sa zic.
-Hai. Mă îndeamnă el deși nu cred că aveam de ales, oprindu-se în momentul când își dă seama - în sfârșit - că nu sunt în spatele lui.
-Înapoi la școală? Întreb, chiar și pentru urechile mele, vizibil dezamăgită.
-Școala s-a terminat acum o oră. Mă înștiințează el ridicând o sprânceană parcă curios.
-Atunci unde mergem? Întreb mai calmă, reluându-mi mersul acum privindu-l fix în ochi.
-Să îmi iau țigări. Confirmă dependentul întorcându-se cu spatele reluându-și drumul ca și cum nici nu aș fi existat.
Evident.
-Și o închețată Oreo. Mă ia el pe nepregătite.
Ceva de pe chipul meu îl face să își dea ochii peste cap dar pot să jur că a zâmbit. Un zâmbet adevărat nu un rânjet superior de îți vine să îl pognești. Un zambet cu gropite.
***********************************************************
Și acum știți de unde vine titlul... sau o să aibe mai mult sens în orice caz >,< Noapte bună!!!
(1) Westeros e o parte din lumea imaginata de R.R. Martin... poate ati auzit de Game of Thrones :)