și știi că luna e
până la urmă
doar un obiect rotund
un cerc
o jumătate de
ceva.
e o noapte
ca un ocean.
mă înec
și nici nu cred că vreau
să mă opresc.
nu respira.
nu
nu
nici tu, lună.
hai să ne ținem respirația
împreună.
luna e singură
ca mine
e goală
ca mine
n-are nici stele.
eu n-am avut
niciodată.
vreau doar să mă
mototolesc
într-un ghemotoc
într-o lună
în ceva
plictisitor
ca să nu mă întrebe
nimeni
să nu mai întrebe
nimic.
nu mai vreau să vorbesc
acum
ca să nu-mi mai
zică iar
să tac.
copile,
îi poți spune lunii.
ea nu se enervează
nu se
plictisește
deși e, totuși
ca noi,
doar ceva
rotund și
puțin plictisitor.
(poate nu pentru
noi
dar cerul s-a plictisit
deja de ea.
te asigur.)
lunii îi poți vorbi despre
ceea ce tu nu ai
putut fi.
luna înțelege.
în fond,
luna e doar
jumătate de infinit.