Nici acum nu-mi pot revin din suferința care îmi macină sufletul. Practic sunt incapabilă să realizez că totul are și un sfârșit, un sfârșit foarte neașteptat. Nu sunt pregătită să închid ușa fericiri mele și să intru într-o lume unde știu că va exista doar dezamăgire. Soarta este ceea care te face să cazi într-o prăpastie a alegeri. Orice pas, chiar și cel neînsemnat, îți schimbă toată percepția vieți. Vrei ca totul să fie bine, să ști că lângă tine este persoana care te face cu adevărat fericită și că nu ai pentru ce regreta. Din păcate aceste mici dorințe au multe încercări care te face să pierzi lupta pentru binele persoanei iubite.
Acum, după tot ce s-a întâmplat, nu pot să dau ochii cu Zayn. Nu sunt în stare să mă prefac că totul este bine și să-i mărturisesc că renunț la dragostea noastră. Este mult prea greu pentru inima mea să o sfâșie pe a lui. Mă doare să știu că aici se termină un capitol din viața mea numit dragoste. Pentru prima dată am simțit și eu ce înseamnă să iubești o persoană care, din păcate, nu a fost ceea predestinată vieți mele. Trebuie să accept această realitate și să o trăiesc în durerea despărțiri.
—Iubire?
Ochii mei se închid ușor la auzul unei voci calde care mereu mi-a alinat sufletul. Nu vreau să-l privesc, nu vreau să-l rănesc. Vreau să plece cât mai departe de mine.
—Adelin?
Un pas și încă un cuvânt. Stai departe Zayn, te voi răni
—Adelin ce s-a întâmplat? De ce nu-mi răspunzi?
Privirea lui îngrijorată. De atât am nevoie să dau frâu lacrimiilor pline de amărăciune.
—Adelin de ce plângi? Mă speri.
Este atât de ireal tot ce se întâmplă. Nici măcar nu pot să-i răspund disperări lui. Îl simt nepuntincios în fața neștiri adevărului și confuzia lui îmi omoară tot curajul din mine. Te rog Zayn, pleacă.
—Zayn eu...
—Spune iubirea mea.
Atingerea lui moale pe obrazul meu mă pierde în abisul iubiri. Totul este ca o balanță a deciziei. Trebuie să o fac pentru binele lui.
—Nu te iubesc.
Mă desprind din atingerea lui și cu ultimele puteri mă uit în ochii lui care exprimă atât de multă confuzie cât și durere. Iartă-mă Zayn.
—Adelin, spune bâlbâit, sper că e o glumă.
Mi-aș fi dorit să fie o glumă Zayn.
—Îmi pare rău Zayn, dar eu nu mai vreau ca această relație să continuie. Spun, uitându-mă cu privirea în jos.
—Spune-mi la dracu' ce ți-am făcut?!
Țipă știind că este singurul mod în care are putea să-și elibereze durerea.
—Nimic, bine? Eu nu te mai iubesc!
Încearc să fiu puternică în fața lui, dar nu pot. Fiecare minciună rostită mă duce în pragul vinovăției. Am rănit un suflet.
—Ești o falsă! Ești ca celelalte femei care știu doar să-și bată joc! Am crezut că sentimentele tale sunt reale și că tu chiar mă iubești, dar la dracu' totul a fost o minciună! De ce Adelin?! De ce ai acceptat?!
—Zayn înțelege...
—Ce naibi să înțeleg?! Ai fost foarte clară în această privință! Nu mă iubești, totul a fost minciună!
Încerc să mă apropi de el, dar știu că mai mult aș face rău. Trebuie controlez ispita dragostei.
—Ai știut doar să-ți bați joc și ai reușit, ai reușit să mă distrugi...
Plecă lăsând toată durerea în urmă. Vinovăția a clădit un zid de suferință în inima mea. Iartă-mă iubirea mea...