Oboseala începea să își pună amprenta. Școala începuse deja de ceva vreme, iar clasa a XI-a era din ce în ce mai grea. Profesorii ne cereau din ce în ce mai mult, fiind o clasă bună, știind că putem învăța, însă, noi, aproape că cedam psihic.
Gândul ne zbura la vacanța ce urma să vină în curând, chiar dacă nu erau foarte multe zile libere, erau bine venite, dorind să dormim și să ne relaxăm puțin.
Mă trezesc buimacă și îmi târăsc picioarele spre baie. Mă privesc în oglindă și îmi zăresc cearcănele de sub ochi. Dau drumul la apă și o potrivesc pentru a mă spăla pe față. Mă îmbărbătez singură, zicându-mi că dacă am reușit să mă ridic din pat, reușesc să trec și peste ziua de azi, iar când mă voi întoarce acasă, mă voi culca. Dar de fiecare dată, aceasta era doar o minciună și niciodată nu mă țineam de acest plan.
Mă întorc în camera mea și îmi iau o pereche de blugi negri și un hanorac de culoare galbenă, favoritul meu, iar apoi decid să mă aranjez puțin pentru a nu arăta chiar așa moartă.
-Amaaandaa ești gata? se auzea vocea mamei din bucătărie.
-Daa, mamă. îi răspund în timp ce închid rimelul și îl pun la locul său.
Îmi iau pachețelul cu mâncare, pregătit de mama și mă îndrept spre stație cu pași alerți pentru a nu pierde autobuzul.Uram rutina aceasta, creată de 2 ani, de când am fost nevoită să fac naveta.Ce uram cel mai mult era că nu mai puteam să suport pe oamenii de pe autobuz, cei cu care am avut diferite divergențe în trecut,fața lor acră și plină de răutate.
Ajunsesem mai repede decât mă așteptam în stație, dar a fost nevoie de niște pași foarte alerți pentru acest lucru.
Îi observ pe niște vecini pe care îi salut cu "Neața", dar doar câțiva îmi răspund, restul mă ignoră sau mă privesc dubios.
Nu avusem aici prieteni, în adevăratul sens, niciodată. Singurele persoane cu care vorbeam și ne înțelegeam cât de cât erau acum fie la facultate, fie cu permis.
Eu am rămas aici singură, izolată, de o lume rece și veninoasă pentru acele câteva minute pe autobuz.
Autobuzul gonea înspre stație, oprind brusc în dreptul nostru.
Observ mai multe persoane ce se uitau pe geam, curioase de cine urcă și din stația asta.
Urc plictisită și cu o stare de dezgust, având o privire imună la a elibera vreo stare concretă.
Mă reazâm cu spatele, undeva la mijlocul autobuzului, ținându-mă cu greță de o bară prăfuită.
În ciuda a toate, era locul meu preferat, după locul pentru o singură persoană, dar care nu îl prindeam niciodată liber.
De aici puteam să privesc atât în față, cât și în spate fără să mă uit prea evident.
Însă de data asta preferam să mă uit drept, pe geamul ușilor din fața mea.
Priveam în gol, nu mă gândeam la absolut nimic, voiam doar să ajung cât mai repede și să cobor.
După câteva minute de mers, autobuzul se opri într-o altă stație.
Ușile se deschiseră, iar pe ele veneau alte persoane somnoroase și lipsite de vreun chef, exact ca mine.
Îmi întorc capul spre stânga, uitându-mă în față pentru a vedea dacă au urcat și controlorii. Privirea însă îmi este oprită de răutatea ce ieșea din ochii lui Tony, fostul uneia dintre cele mai bune prietene, Celia.
Nu avusem niciodată o părerea prea bună despre el, dar atâta timp cât Cel era fericită, mă bucuram pentru ea.
Însă adevărata față a lui ieșise la iveală, iar Cel a hotărât că e mai bine să se despartă, deja devenind o relație toxică.
Lângă el era Dominic, cel mai bun prieten al lui. Doar fața lui acră te făcea să nu îl poți suporta. Însă nu era așa de la început.
Pe vremea când eram boboci, era vesel, râdea mereu, îți transmitea o stare bună prin zâmbetul lui drăgalaș, tocmai datorită acestuia am început să îl plac o perioadă de timp destul de îndelungată.
Dar odată ce a început să intre în diferite anturaje, s-a transformat din simpaticul și liniștitul Dom, în fițosul și arțăgosul Dom.
Și să nu uităm faptul că și-a lăsat cei mai buni prieteni, pentru alții care beau, fumează și nu sunt o influență prea bună.
Îmi retrag privirea, dându-mi ochii peste cap.
Îi scriu un mesaj Celiei, iar în acele clipe de neatenție, șoferul pune o frână bruscă și mă lovesc cu coasta stângă de bară.
Privirea mi se îndreaptă în mod involuntar înspre Tony și Dom care vorbeau și râdeau.
Undeva mai în stânga lor stătea, jos, o prietenă foarte bună cu ei Iria, care mă privea și zâmbea malefic.
Am decis că e mai bine să îi ignor și să stau pe telefon pentru restul drumului.
Înainte cu o stație, de cea în care coboram eu, au urcat și controlorii.
Îmi scot abonamentul și privesc în față după ei, ocolind cât de mult posibil privirea acelor trei persoane.
Când ajung la mine le arăt abonamentul, iar apoi când să îl pun înapoi, ceva îmi atrage atenția, Chris, care stătea în stânga mea, jos, privindu-mă. Mă uit la el preț de câteva secunde, până îmi dau seama că am ochi îndreptați asupra mea și nu ar fi bine să se înțeleagă ceva greșit.
Îmi auzeam destule vorbe, nu mai aveam chef să fiu din nou un subiect de discuție.
Îmi pun repede abonamentul la loc, iar apoi mă pregătesc să cobor.Mă îndrept spre locul întâlnirii cu prietenele mele Celia și Cara.
Aveam intipărită în memorie doar imaginea lui Chris privindu-mă. Era prima dată când îl observasem. Era chiar drăguț.
În toți aceștia ani, am fost atrasă de băieți nepotriviți și niciodată nu am realizat că există.
Dar gândul că e prieten cu cei doi, Tony și Dom, mă face să îmi pierd orice speranță.
Le observ pe fetele mele și le zâmbesc. Când ajung în dreptul lor, le salut, iar mai apoi ne îndreptam spre liceu.
Fiind săptămâna dinainte de Crăciun, nimeni nu mai avea niciun chef. Cu greu am convins-o pe profa de marketing să ne lase să ne susținem colegii la turneul de fotbal pe clase. Aceasta a acceptat, neavând ce să facă.
Am avut norocul să prindem trei scaune libere, pe care le-am ocupat de îndată.
-Wow joacă și Will, spuse Celia, dându-și ochii peste cap.
William era un fost crush de al ei. Juca rugby, arata bine ce-i drept, dar era foarte arogant, iar singura persoană de care îi păsa era el.
-Ooo bine Thomas, strig eu, susținându-mi unul dintre colegi, printre puținii pe care chiar îi apreciam, deși uneori era foarte enervant.
Ne uitam atente la meci și râdeam. Nu înțelegeam prea multe, dar eram cu prietenele mele și asta era tot ce conta.
Înainte ca meciul dintre clasa noastră și o altă clasă de a XI-a să se termine, William îl împinse pe Eliot, un coleg și un prieten bun de al noastru, strigând la el.
Toată lumea se uita și începu să vorbească despre comportamentul vulcanic al lui Will.
-Nuu, bietul Eliot, reacționez eu, văzând cum se strâmba de durerea cauzată de ieșirea nervoasă a lui Will.
-Se crede la el în sat? De ce e așa nervos? începea și Celia să se irite de la comportamentul nepotrivit pentru acest meci.
În secunda următoare Will dădu un gol, iar clasa noastră pierduse locul în semifinală.
Nu știu exact dacă o auzise pe Celia când se enervase pe el, dar se uitase la noi, făcându-i cu ochiul Celiei, iar mai apoi toată lumea din tribună își întoarseră privirea spre noi, fiind curioși cui îi făcuse acesta cu ochiu.
Pe drum spre stațiile noastre, Celia ne-a tot spus cât de mult îl urăște pe Will și ce a făcut.
***
Era vineri. Ultima zi de chin, iar apoi urmau două săptămâni de vacanță, vacanța ce nu credeam că o să mai vină.
Îmi fac rutina de dimineață, iar apoi mă duc alături, doar de Cara, spre liceu.
Fiind ultima zi, cei care stăteau mai departe nu aveau rostul să vine pentru câteva ore în care stăteam doar cu diriginta, cum era și cazul Celiei.
Dar alții ce nu aveau nicio problemă și chiar locuiau aproape de liceu nu au venit, iar lucrul acesta a iritat-o foarte tare pe diriga, lăsându-ne după nici nu o oră pe cei 5 care am fost prezenți.
-Nici nu știu după ce am mai venit, îi spun Carei. Bine măcar că am autobuz la 10:30 și merg acasă, continui, apoi îi observ fața puțin cam supărată, crezând că voi merge cu ea prin oraș.
Eram foarte obosită mental, nu îmi doream nimic altceva decât să merg acasă și să stau degeaba.
Urc liniștită pe autobuz, știind că nu o să văd persoane enervante la ora asta.
Mă așez pe locul meu preferat, cel de o persoană, fiind bucuroasă că aveam ocazia să stau acolo, iar apoi îl văd în spate, singur, pe Chris.
Acesta privea pe geam, visător fiind foarte drăguț.
Era momentul în care am realizat că încep să simt ceva pentru el, ceva de-a dreptul serios.
În autobuz eram 5 persoane, fiind o admosferă de vis. Era liniște, singurul zgomot ce se auzea era scântâitul autobuzului, dar acest lucru nu mă deranja.
Îmi venea să zâmbesc de fiecare dată când mă uitam în direcția lui, însă încercam cât de mult posibil să o fac fară ca acesta să mă vadă.