* astăzi, vă recomand și un play melodiei de la media.
așa, cât să intrați în atmosferă cu mine.*
Dintre toate ciudățeniile din ultima vreme, Russel rămâne cap de listă. Dacă ieri credeam că a greșit destinația, astăzi ne demonstrează că îi lipsește cu adevărat o doagă. Bineînțeles, băieții nu sunt de aceeași părere cu noi. Pentru ei, faptul că se pot holba live la niște implanturi nereușite, e ca și când își deschid cadourile de Crăciun cu o săptămână mai devreme.
― Să vă aud că mai spuneți ceva la adresa lui Taylor, comentează Nathan de undeva din spate, smulgându-ne mie și Barbarei câte un chicot.
― Trebuie să admiteți, fetelor, femeia asta strigă după atenție de la o poștă. Ori duce doar lipsă de o tăvăleală bună, adaugă și Vladimir, moment în care eu și șatena îl lovim sub coaste.
O înjurătură și câteva gemete este tot ceea ce scoate brunetul pe gură, pentru că atenția ne este furată de domnul Morrison și discursul său fără relevanță. Niciunul dintre noi nu are voie să stea închis în cameră pe timpul zilei, decât dacă starea de sănătate nu ne permite să facem mișcare în aer liber. Fără alcool de orice tip, decât dacă este trecut de ora șase și suntem supravegheați. Fără scandaluri și orice le-ar putea periclita numele universității.
― Ce naiba? S-au țicnit de tot? se revoltă Nathan. Suntem în vacanță ori la Mănăstire?
― Gura mică, piază rea, i se aude într-un final și glasul lui Cade. Vrei să o pățim toți din cauza ta?
De curiozitate, arunc o privire peste umăr, doar pentru a-l găsi îmbrăcat corespunzător pentru o întreagă zi pe pârtie. Privirile ni se intersectează, iar intensitatea cu care mă privește mă cutremură din toate încheieturile, transformându-mi trupul trădător în gelatină. Noroc că Barbara este în continuare ochi și urechi la domnul Morrison, altfel sigur și-ar da seama că ceva este în neregulă cu mine.
Încă mă întreb ce căuta seara trecută afară și al cui era al doilea pahar cu cafea.
După încă douăzeci de minute de tortură, scăpăm de sub lupa lui Richard și ieșim cu toții afară, unde stratul de zăpadă s-a mai înălțat cu vreo cinci centimetri și, deși soarele se întrezărește printre norii cenuși, e atât de frig încât îți îngheață și saliva în gură.
― Deci, încotro o luăm?
Cum era de așteptat, grupulețe s-au format imediat ce Russel și Morrison și-au luat tălpășița, fiecare văzându-și de treburile lor. Ca un grup deja cimentat, am rămas doar eu, Barbara, Cade, Vladimir și Nathan.
Întrebarea e pusă de Vladimir, în vreme ce Nathan se chinuie să-și prindă casca, fiind stângaci de fel.
― Eu sunt pentru schi, ridică blondul o mână.
― La fel și eu, răspunde prietena mea încântată, alături de Nathan.
Resemnat, Vladimir se alătură lor, câștigând detașat.
― Știi că eu nu știu să schiez, mă adresez strict Barbarei, ușor bosumflată. În cel mai bun caz, îmi rup o mână ori un picior.
― Nu-i nimic, Morgan. Te învăț eu.
Oferta lui Cade ne face să ne întoarcem toți capetele în direcția lui, însă nici că-i pasă în vreun fel de ceea ce am putea spune. Nici chiar Barbara nu pare deranjată de toată treaba, în vreme ce eu mai am puțin și fac un atac de cord. Bineînțeles, nu sunt nici în postura în care pot să fac nazuri sau să-l refuz, pentru că ceilalți trei se îndreaptă deja spre pârtie, comentând ceva despre echipament și alte bazaconii.
― Dacă mai faci și un singur pas, riști să săruți iar zăpada, Morgan.
În primă instanță, iau asta ca pe o amenințare, dar abia apoi, după ce Cade îmi face semn discret spre încălțămintea pe care o port, îmi dau seama la ce se referă de fapt. Clăparii mei nu sunt prinși cum trebuie. La fel de discret, îmi cere voie din priviri să mă ajute cu ei, iar eu nu pot să-l refuz nici de această dată.
― Așa. Acum nu ar mai trebui să ai vreo problemă, îmi spune stând pe vine și își lasă capul pe spate, atât cât să mă poată privi direct în ochi.
Este pentru a doua oară când mă aflu în preajma lui și mintea îmi fuge în direcția greșită. Pe lângă că este sexy, iar vocea guturală îmi ridică de fiecare dată părul de pe ceafă, Cade Ross este frumos. Al naibii de frumos. Nu doar că are un trup bine definit, semn că a vizitat sau vizitează sala regulat, dar până și chipul îi arată de parcă i-a fost sculptat. Îndrăznesc chiar să cred că are pielea mai hidratată decât a mea. Și, nebunia curată, o reprezintă barba la care nu pare că va renunța în viitorul apropiat.
― Ți-a mâncat pisica limba, rățușco?
Nu știu cât timp a trecut, dar Cade este în aceeași poziție, iar obrajii mei mai au puțin și iau foc.
― Ce spuneai? întreb rușinată.
Chicotind, un zâmbet drăcesc i se așterne pe buze, de parcă nu eram destul de stânjenită.
― Te-am întrebat dacă sunt suficient de strânse. Doamne, unde îți stă capul, Morgan? continuă să mă tachineze, știind exact unde îmi stă capul.
Nemernicul!
― E bine așa, bombăn, întorcându-i spatele și încerc să le dau de urmă celorlalți.
― Ți-am mai spus cineva că ești sexy când o faci pe inabordabila?
Dintre toate idioțeniile pe care le-ar fi putut scoate pe gură, asta este ceva la care nu m-aș fi așteptat. Cu toate că mă tentează să mă opresc și să-l lovesc pentru tupeu, continui să merg, cu el pe urmele mele, la o distanță milimetrică.
― Așa știi tu să vrăjești o fată? i-o întorc iritată.
― Știm amândoi că nu sunt vreun expert, recunoaște mult prea ușor. Dar asta nu înseamnă că mint.
Îmi rostogolesc ochii deloc impresionată de observațiile lui, decisă să-l ignor pentru tot restul drumului. Și îmi reușește, asta până să ajung la magazinul cu echipamente, de unde Cade ne închiriază cele necesare pentru prima noastră lecție.
Cum era de așteptat, aici îi găsim și pe prietenii noștri, cu Barbara pe post de arbitru între Vladimir și Nathan.
― Ce i-a apucat? i se adresează Cade șatenei, revederea cu el, smulgându-i prietenei mele un zâmbet cât China.
― Vladimir susține că bețele trebuie ținute într-un anumit fel, iar Nathan spune că nu e așa, răsuflă greoi șatena, semn că se luptă de ceva vreme cu cei doi catâri.
― Hei! Voi doi! Încetați până nu vă scoateți ochii reciproc, se ia Cade de ei, de parcă ar trebui ca asta să-i oprească.
― Ce-a durat atât? mă ghiontește Barbara, vizibil curioasă.
― A durat ceva până să-mi dau seama cum funcționează, indic cu indexul spre clăpari, chicotind nervoasă.
― Dacă nu ai fi prietena mea cea mai bună, aș crede că încerci să-mi sufli prietenul, glumește pe seama mea, făcându-mă să mă simt mizerabil.
De-ar ști ea.
― Vii, Barb? strigă Nathan cât îl țin plămânii, coborând pârtia al doilea.
Ideea că părinții Barbarei sunt înstăriți și au plimbat-o în jurul lumii, explică și de unde a învățat aceasta să schieze. Înainte de a coborî, îi depune lui Cade un sărut pe obraz, apoi își aranjează mai bine ochelarii și îi ajunge din urmă pe ceilalți doi.
Doar privind în jos simt cum mi se întoarce stomacul pe dos și îmi vine să leșin. Înghit în gol și dau să mă răsucesc pe călcâie, dar Cade e mai rapid și îmi blochează calea printr-un salt.
― Deja am spus că te voi învăța eu să schiezi, nu e cazul să o faci pe fricoasa.
Îi arunc o privire răutăcioasă care, dacă ar putea, i-ar șterge pentru totdeauna rânjetul enervant.
― Și dacă o să cad? întreb cu noduri în gât.
― Nu o să cazi.
― Poate îmi rup ceva, încerc să-l conving, totuși.
― Nu o să-ți rupi nimic, Morgan. Nici măcar o unghie.
― Și dacă o să mor?
― Nu o să moară nimeni, pentru numele lui Dumnezeu, ridică tonul cu o octavă.
Bosumflată, îmi așez mâinile în sân și îi urmăresc cu atenție discursul și felul în care se maimuțărește în fața mea, râzând pe ascuns de acesta.
― Ce e așa amuzant? mă chestionează la un moment dat, apropiindu-se cu pași mari și o expresie criminală pe chip.
Din instinct, bat în retragere, iar când un copil aflat pe bob trece vijelios pe lângă mine, îmi pierd echilibrul și cad pe spate.
― Încep să cred că ți-ai făcut un obicei din asta, mă ia nemernicul peste picior, moment în care îmi amintesc de o scenă asemănătoare și, fără vreo remușcare, mă întind și îl dobor la pământ.
Dar, spre deosebire de data trecută, Cade nu îmi copiază poziția, în schimb, se lasă grămadă peste mine, putând să jur că mi-am auzit un os trosnind.
― Asta a durut, mă plâng eu, încercând să-l dau la o parte. Vrei, te rog, să te ridici de pe mine? Cântărești o tonă.
― Nu prea cred. Îmi cam place, chicotește răutăcios, apropiindu-și buzele de ale mele. Tremuri, Peach?
Dacă tremur? Normal că tremur! Cred că și fundul mi-a înghețat de la atâta stat în zăpadă. Doar Cade poate să transforme o situație stânjenitoare într-una cu conotație sexuală.