Kendrick Jones
În brațele mele.
— Nu fac situația mai grea decât e. Încerc doar să-mi dau seama dacă și tu mă iubești precum te iubesc și eu.
Futu-i! De ce a trebuit să rostească tocmai asta? Și de ce mama mă-sii trebuie să zâmbească atât de amețitor, încât să mă facă și pe mine să vreau să fac asta?
Încep să cred că Dumnezeu mă vrea a fi o persoană mai bună datorită ei, scoțându-mi-o în cale de fiecare dată în cele mai ciudate momente. Felul în care își trecuse degetul cel mare peste buza inferioară m-a făcut să gem de plăcere în sinea mea. Fata asta reprezintă pentru mine cea mai mare ispită a momentului. Cu ochii ăia mari precum migdalele și gropița jucăușă din obraz, șatena m-a cucerit efectiv. Ca să nu mai zic de caracterul său și de cât de puternică este, parcă renăscând după fiecare moment în care o distrug. Neștiind ce aș putea spune, îmi plasez mâna cu finețe și îi mângâi obrazul cu degetul cel mare, simțindu-i finețea pielii și modul receptiv.
— Te plac, mărturisesc, jucându-mă și eu cu buza sa inferioară, privind-o și amintindu-mi de cele două dăți în care am sărutat acel loc. Însă nu știu dacă am ajuns să te iubesc.
Nu am vreo idee de ce spun lucrurile acestea, însă cert e că mi se trage și mie de la lipsa orgoliului din creier. Știu, asta e cea mai proastă explicație a mea, dar altceva mai plauzibil nu am găsit.
— Înțeleg, mormăie unicul cuvânt rostit și închide iarăși ochii. Dacă tot mă placi, poate ar trebui să încerci să-ți dai seama dacă mă iubești.
Nesigură de ceea ce a spus, strânge tot mai tare din ochi, fiind un gest ce mă determină să cred că băutura se evaporă și vorbește sinceritatea, dar și cei care se află în stare de ebrietate rostesc numai adevăruri. În cele din urmă, deschide iarăși ochii și mă lasă să-i pot vedea ochii frumoși, care mă privesc cu prudență și puțină tristețe. Înțeleg că starea de crispare se datorează mărturisirii mele, dar îi va trece. Are demnitatea să treacă peste asta cum va putea să o facă și peste sentimentele sale pentru mine.
Persist să o privesc și eu în același mod, cu o groază de atenție și cu un zâmbet care valorifică simpatia pentru ea, nerealizând decât foarte târziu momentul în care Tegan își lasă nițel capul în jos și eliberează cantitatea de alcool băut pe hainele mele, dar și pe lenjeria patului.
— Oh, fir-ar! rostesc și sunt dezgustat de conținutul ce a ieșit pe gura sa, dar fiind dezamăgit și de mine însumi.
Sunt așa de idiot. Căci dacă eram mult mai atent la ea, cu siguranță nu ar fi ajuns în halul în care este acum. Mă gândesc și la familia sa, la cât de dezamăgiți ar fi de propria lor fiică. Deja sunt considerat o influență proastă asupra sa, dar dacă se află despre beția ei, vor continua să mă vadă ca pe omul care influențează lumea negativ.
— Îmi pare rău pentru asta.
Își cere iertare și se șterge cu dosul palmei la gură, starea sa împiedicând-o să se poată ridica, deși nu este imobilizată. Pentru vreau să încerc să fiu un om mai bun, mă ridic din pat și merg spre ușa camerei. O deschid cu putere și invadez cealaltă cameră, însă nu știu de ce sunt așa de aprins, pentru că Mason și Tommy vomitau de numărate ori, atunci când erau mai micuți și se întâmpla din cauza bolilor respiratorii sau a mâncării ce, după o perioadă, se strica în frigiderul nostru vechi. Totuși, nu s-a întâmplat vreodată ca vreunul dintre ei să facă asta tocmai pe hainele mele.
— E în regulă, mă temperez și scot aceste cuvinte pe gură, zâmbind mai șters. O să merg și o să-mi schimb hainele. Dacă te simți mai bine și crezi că te poți menține pe picioare, încearcă să schimbi lenjeria patului, există una violetă în dulapul din care am scos pătura adineauri.
O coordonez, deși sunt nesigur de faptul că ea s-ar putea deplasa sau ridica din pat, dar pentru o distanță atât de mică nu mi-aș face probleme că ar face vreo prostie sau ar cădea. Arunc o ultimă privire asupra șatenei după care mă fac și mai nevăzut pentru ea, mergând spre rucsacul cu hainele mele. Au mai rămas câteva haine de-ale noastre pe aici, puse în anumite sacoșe sau chiar rucsacuri. Scot din el un tricou alb și o pereche de pantaloni de trening de culoare neagră, apoi intru în micuța baie, care e al naibii de încăpătoare și mi-a servit mie și familiei un loc unde să ne putem spăla, să fim în rând cu ceilalți și să nu atragem prea mult atenția asupra noastră. Încep să mă dezbrac de cele murdare, în oglinda cea medie și verticală privind semnul din naștere proeminent, situat pe șoldul drept, în formă de lună.
Semnul acesta îmi amintește de tata, deoarece de la el l-am moștenit.
Subit, simt cum buzele încep să-mi tremure, iar câteva lacrimi se instaurează în colțurile ochilor, neputând să le reprim. Mi-aș fi dorit ca acesta să fi fost în continuare aici — în viață —, să i-o pot prezenta pe Tegan, să se bucure de mine și de alegerea pe care am făcut-o. Sunt de părere că, el s-ar fi înțeles foarte bine cu ea, ajungând probabil la un posibil moment în care Steve — tata —, ar fi fost mândru să o aibă drept viitoare noră.
Viitoare noră? Pentru numele Domnului, am aproape nouăsprezece ani, de unde până unde gânduri atât de mari? Sunt confuz în privința sentimentelor mele față de ea, și eu aspir spre un viitor cu aceasta.
În mod normal, la cei nouăsprezece ani ai mei, ar trebui să mă gândesc la ce voi face cu viața mea după finalizarea liceului. Dacă să îmi caut un loc de muncă sau să mă străduiesc să redevin elevul silitor pe ultima sută de metri, încât să studiez pentru examenele finale de dinaintrea admiterii.
Scutur frenetic din cap, spulberând orice alt gând sau vis care-mi trece prin minte. Înșfac cu rapiditate tricoul de pe marginea chiuvetei și îl trag pe cap, astupându-mi abdomenul și acoperind și semnul. Îmi schimb și pantalonii, însă nu apuc să-i trag puțin mai bine căci, o bufnitură puternică se aude și mă face să alerg spre sursa zgomotului. Acele zgomote par să provină din camera în care am lăsat-o pe Tegan singură așa că, nu ezit să intru înapoi în încăpere și să o găsesc întinsă pe jos, cu rochia ridicată prea mult.
Îi dezvelește fundul acoperit pe jumătate de o lenjerie roșie și, asemeni unui taur, mârâi la vizualizarea acestei culori mult prea indecente.
La naiba! De ce trebuie să fie până și lenjeria roșie? Ah, da! Ca să-mi ies din minți și să am parte de sute de scenarii cu ea și cu mine, într-un pat ca cel de aici, cu trupurile goale și actul în sine al sexului.
— Ăăm... voiam să iau lenjeria murdară de pe pat și s-o schimb, dar se pare că alcoolul încă e prezent, surâde ea, deși nu e nimic amuzant în asta.
— Las-o baltă, Tegan. O să dormim pe canapea, sunt mult prea obosit ca să schimb tocmai eu lenjeria de pe pat. Asta și faptul că îmi place să fiu leneș.
Recunosc că nu mă dau în vânt după curățenie, iar șatena doar clipește și afișează un zâmbet micuț, nefiind deloc șocată de mine și de leneveala mea. Treburile în casă le-au făcut surorile mele, eu am avut grijă doar ca ele să aibă lucrurile necesare să se ocupe de asta.
— Bine că ești măcar frumos, dacă nu și harnic, gândește cu voce tare aceasta, dându-și seama de asta cam târziu.
Mi s-a mai spus că sunt o frumusețe de băiat, că semăn mult cu tata și că parcă sunt el, dar nu prea am considerat că a fi chipeș este o trăsătură de caracter care să-ți aducă ceva benefic. Da, am sedus multe fete prin asta, dar nu totul ține de cum arăți.
— Pentru informarea ta, să știi că eu eram bucătarul familiei, pe lângă mama. Și apreciez că m-ai făcut frumos, zâmbesc spre ea, făcându-i scurt și din ochi. Dar nu mi-ai spus și că sunt extrem de sexi și că mă iubești enorm de mult.
Deși poate aberez zicând lucrurile astea, vreau cu orice preț să aflu mai multe despre ceea ce gândește ea, mai ales că nu e conștientă de toate secretele ce ies la iveală.
Și da, Rena și Carter se ocupau de igienă, eu le găteam cum puteam, din puținii bani reușeam să iau pâine și să fac supă, câteodată și piure de cartofi, dar nu cu friptură.
— Am băut eu și te-ai îmbătat tu cumva? mă chestionează, ridicându-se de jos. Nu e nevoie să-ți zic eu că ești sexi, o armată de fete din liceu au confirmat deja asta. Și vreau să dorm, se plânge precum o fetiță după un timp, un căscat prelung părăsindu-i buzele.
— Prea bine atunci, oftez și îi ofer mâna mea ca să se poată ține pe picioare. Se pare că tot la canapeaua aia nenorocită ajungem.
Sincer, aș prefera să schimb eu așternuturile de pe pat și să o las să doarmă în el, nu pe canapeaua aceea incomodă. Oricât aș vrea asta, oboseala și-a făcut deja simțită prezența și asupra mea. E destul de târziu și tot ce vreau este să dorm împreună cu ea, să o strâng în brațe și să trăiesc cu adevărat acel moment. Măcar acum să fiu drăgăstos și să mă comport corespunzător cu ea, căci merită să aibă parte de așa ceva.
— Nu-mi pasă deloc unde dorm, atât timp cât dorm împreună cu tine.
Dumnezeule! Asta mi-a ajuns atât de tare la inimă, încât simt că o să cedez și o s-o sărut așa cum n-am făcut-o niciodată. Dar cum am mai spus, nu voi profita de ea și de starea în care se află.
Zâmbesc drept replică la cuvintele sale și o ajut să iasă din cameră. De data asta nu o mai iau în brațe pentru a o purta ca pe-o prințesă, dar o ghidez. Cu fiecare pas pe care îl fac spre sufragerie, mă asigur că Tegan se ține bine pe picioare și nu va avea cum să se elibereze de brațul meu. Am grijă de ea cum nu cred că a avut cineva vreodată de aceasta, iar asta îmi trezește sentimentul de dezgust față de toti snobii Hayes. Îmi amintesc vag de acele cicatrici, zgârieturi și chiar de tatuajul său, dar în mod special de cele ce îi marchează corpul pe viață. Însă nu-mi vine să cred cât de orbi sunt părinții săi, încât nu și-au dat seama că Heather a rănit-o în toți acești ani pe propria sa verișoară.
Mama mea, așa cum a fost ea, o menajeră în casa acestei familii, care se chinuia să întrețină cinci copii, s-a asigurat mereu de sănătatea noastră. Și o va face în continuare, chiar și din luna sa de miere, nu ezită să o sune pe Evangelaine și să o întrebe despre noi, chiar și despre Heather și Tegan.
— Întinde-te aici, îi fac semn spre canapea, atunci când ajungem în sufragerie.
Se supune celor zise de mine, așezându-se pe canapea. Îi aranjez perna sub cap după care trag lângă ea una dintre saltele aflate lângă. Canapeaua e mult prea mică și incomodă ca să putem sta amândoi, iar în momentul ăsta ea are cea mai mare nevoie de a se odihni pe sofă pentru că, spre deosebire de cea pe care urmează să dorm eu, aceasta este mai comodă. Tegan îmi analizează fiecare mișcare și pare să nu-i convină faptul că eu vreau să dorm pe salteaua cea murdară și ciopârțită la fiecare capăt, mai degrabă roasă de către vietățile ce mai circulă și acum pe aici. Mă prinde de mână și mă forțează să nu mai fac nimic altceva, doar s-o privesc în ochi și să-i zăresc dorința de a mă vedea stând lângă ea. Câteodată îmi pare așa un copil, dar ea face gesturile acestea doar ca eu să-i fiu alături. Și îmi place la nebunie asta. O fi ea o copilă, dar e copila mea. Și vreau să am grijă de ea așa cum n-au putut avea ceilalți.
Dar oare, voi reuși?
— Nu înțeleg de ce te îndepărtezi atât de mult de mine, nu cred că sufăr de vreo boală sau de râie.
Ceea ce zice mă face să mă simt de-a dreptul prost. Normal că nu suferă de vreo boală sau de râie, aici e vorba despre faptul că vreau să o las să doarmă mai confortabil, să nu o îmbrâncesc cu trupul meu și să o fac să se simtă ca și peștele într-o conservă.
— Tegan, nu-i vorba de asta, dă-ți peste gură. E vorba despre canapeaua care este mult prea mică pentru amândoi.
— Las-o naibii de canapea, Kendrick. Nu-mi pasă că nu o să dorm confortabil. Te vreau lângă mine, să mă ții în brațe și să mă săruți pe frunte, șoptindu-mi cuvinte ce m-ar putea face să uit de tot răul din jur, chiar și de strâmtoarea pe care o vom simți amândoi.
Aș minți dacă aș spune vă nu vreau și eu același lucru. Poate că e beată, dar acesta este adevărul gol-goluț. Ea are nevoie de afecțiune, ceva ce nu cred că a primit vreodată. Eu și Rico suntem singurii care îi putem oferi asta, dar în mod special eu. Tegan mă iubește pe mine, nu pe acel idiot, ea are nevoie de mine și doar de mine.
Și acum, ce să fac? Să-mi ascult mintea sau să-mi ascult inima? Mintea îmi spune să o las singură pe sofă și să-mi trag și mai aproape salteaua de canapea, iar inima îmi zice că ar fi mai bine să mă așez lângă Tegan și s-o las să se cuibărească la pieptul meu.
— Bine! oftez învins, dând la o partea salteaua și așezându-mă lângă ea, pe canapea.
Și uite așa, ascult de dictările inimii.
Șatena chicotește mulțumită și îmi face loc mai mult, cuibărindu-se apoi la pieptul meu. E inconfortabil, dar senzația că trebuie să stăm atât de înghesuiți este unică din prisma faptului că suntem lipiți unul de celălalt. Îmi lipesc buzele de fruntea sa și depun un sărut lin pe aceasta. Practic, îi îndeplinesc o altă dorință pe ziua de azi, și cine știe, poate o să-i mai îndeplinesc, doar e ziua sa.
— Aș vrea ca ziua de azi să nu se termine deloc, mărturisește, jucându-se cu lanțul de la gâtul meu. O lună, gândește cu voce tare, privind în continuare lănțișorul de argint. Ce vrea să simbolizeze această lună? mă interoghează, făcându-mă să oftez exasperat.
Sunt obosit și nu am starea necesare de a vorbi despre ce semnifică pandantivul pe care îl port la gât, dar mai ales nu vreau să vorbesc pentru că trăiesc fiecare clipă de acum, cu ea în brațele mele.
— E târziu, Tegan. Haide să dormim, te rog. Nu am strictul necesar de conversații.
Îmbufnată de răspunsul primit, șatena nu mai scoate niciun cuvânt și îmi respectă dorința, închizând ochii. Știu că sunt o persoană dificilă, și mai știu și faptul că ea vrea să mă descopere și să mă vadă așa cum sunt cu adevărat, însă mi-e teamă de ziua în care planul acela se va sfârși. Am s-o las să mă vadă exact așa cum sunt, dar ceea ce va urma după, va distruge tot ce s-a legat între noi.
Pot să pun capăt acestei nebunii, dar sunt pregătit să înfrunt cauzele nerespectării planului?
Nu e momentul potrivit să mă gândesc la asta, deoarece când sunt cu ea, orice alte gânduri par să se reprime. Așa că închid și eu ochii, bucurându-mă în continuare de momentele cu Tegan. Fata de care îmi place e aici, lângă mine, cuibărită la pieptul meu, iar eu sunt un idiot care preferă să se folosească de ea și să nu-i recunoască sentimentele. Îmi propun să profit de fiecare secundă cu ea lângă mine, deoarece la dimineață, când se va trezi, nimic din ce a fost acum nu o să mai fie la fel.
***
— Ce caut eu aici?! îi aud vocea panicată, simțind-o și cum se fâstâcește lângă mine.
Îmi deschid și eu ochii alarmat, dând de privirea panicată a lui Tegan. Ochii noștri se intersectează pentru un moment, dar apoi își întoarce privirea spre tot ce ne înconjoară. Privește cele două saltele crispându-se subit, de parcă tocmai și-a amintit despre ceea ce am vorbit aseară în legătură cu ele. Nu vreau mila nimănui, însă când o văd atât de implicată și dornică să obțină ceva, ma transform într-un om mai bun, nepăsându-mi de nimic.
— Se pare că s-a trezit damigeana, o ironizez, purtând pe chip și un rânjet. Înainte să mai spui și alte prostii precum „noi doi n-am făcut nimic, nu?" sau „de ce naiba sunt cu idiotul ăsta în cameră?", poate ar trebui să-ți pui o altă întrebare.
— Ca de exemplu? mă întreabă, ridicând din sprâncene.
— De ce am băut ca proasta? continui să o ironizez, dezvelindu-mi acum și zâmbetul adevărat.
— Foarte drăguț compliment, ce să zic... Kendrick Jones se pricepe al naibii de bine la a complimenta o fată.
Mă ia și ea peste picior, în timp ce se ridică de pe canapea. Deși mă așteptam să reacționeze mult mai diferit de cum a făcut-o, se pare că trebuie să-i mulțumesc Domnului că nu și-a revărsat nervii șatena asupra mea. Probabil că ea e inteligentă și când vine vorba de alcool, încât dacă e beată, tot e conștientă și își amintește a doua zi de cele întâmplate cu o zi sau o seară în urmă.
— Te simți bine? o chestionez, deși se observă starea sa de mahmureală. Am pe aici pe undeva niște pastile pentru dureri de cap, cred că te vor ajuta.
— Mă simt formidabil, îmi vorbește în continuare cu ironie și știu că va spune imediat altceva. Îmi simt tot corpul ca naiba, de parcă am dormit pe-o scândură, cu un cimpanzeu lângă mine. De fapt... stai. Asta chiar s-a întâmplat.
Okay. Habar n-aveam că mahmureala poate să transforme oamenii plictisitori în oameni cu simțul umorului. Ce altceva mai pot să spun? Tegan Hayes e o persoană plină de surprize.
— Dacă tot îți aduci bine aminte astea, poate îți aduci aminte și faptul că tu m-ai rugat să vin lângă tine pe canapea.
Mă ridic și eu încă buimac de pe canapea, ajungând să fim la același nivel amândoi. O privesc în ochi și nu-mi dau seama de ce încearcă să se ferească de mine acum. Prin ochii săi cafenii, imaginile cu noi doi de aseară parcă se proiectează, amintindu-mi iarăși de modul meu de a mă purta romantic cu ea, de cât de diferit m-a făcut să fiu, dar și protectiv.
Continuăm să ne privim și nu-mi dau seama decât foarte târziu că mâna mea îi înconjoară deja talia, aducând-o mai aproape de mine. Impactul venirii sale bruște atât de aproape, face în așa fel încât buzele noastre să fie doar la câțiva milimetri de a se contopi într-un sărut. Tegan își lipește o mână pe pieptul meu, cu scopul de a nu cădea peste mine. Își mișcă încet mâna pe piept, atingerea sa trimițându-mi o groază de fiori în tot corpul.
Mâna ei urcă tot mai sus, oprindu-se asupra gâtului unde stă în continuare în jurul său lănțișorul. Îi acordă doar o privire scurtă și o simplă atingere, trecând mai departe. Mâna își croiește acum drum spre bărbie, mângâind-o peste firele rare de păr ce recresc în urma ultimei bărbierii pe care am făcut-o. Închid ochii la fiecare deget ce trece lent peste orice părticică inferioară a feței, iar în momentul în care buricele degetelor se opresc asupra buzelor mele, îi redeschid. Tegan e atât de concetrată pe ele, încât nu sesizează că mi-am deschis ochii și că o privesc ca un nebun doritor de a avea parte de sărutul ei.
— Ar trebui să continui să fiu supărată pe tine pentru tot ceea ce ai făcut, dar am ajuns să te iubesc atât de mult, încât uit de tot răul pe care mi l-ai făcut.
Cuvintele sale mă fac să mă simt în continuare vinovat pentru toate lucrurile rele cauzate. Dacă eu am fost predestinat să am parte de necazuri în viață, de ce trebuie să i-o plătesc cu aceeași monedă tocmai ei? E singura fată care poate să mă facă să zâmbesc și prin simpla sa prezență, plus că nu mi-a făcut vreodată ceva rău, nici nu s-a băgat în vorbă cu mine, eu am fost cel care a inițiat o primă conversație, doar că într-un mod și ipostază deloc frumoasă. Nu am să pot uita ziua în care am luat detenție toți, tot acea zi în care ea îi ținuse piept lui Margot, criticându-mă. Mersesem pe urmele sale până la toaletă unde, așa cum deja se știe, îi luasem câțiva bani din portofel.
— Știi, o parte din alcoolul pe care l-am consumat s-a cam evaporat aseară în timpul vomatului meu, deci tot ce am zis după a fost cât se poate de adevărat. Kendrick, nu pot să stau supărată pe tine, nu-mi stă în fire.
— Și dacă ți-a trecut supărarea, ce vrea să însemne asta? o chestionez, buzele sale apropiindu-se în continuare de ale mele.
— Asta vrea să însemne că, îmi doresc cu orice preț ca tu să recunoști că mă iubești.
Rahat.