Capitolul 4 - Sentimente pe față
Isabella POV.
Imediat ce închid apelul cu Alessandro, ma întorc spre hol gata de plecare. Atunci când îl văd pe Zac cum pășește cu un aer foarte timid, ridic sprâncenele de-a dreptul șocată. Oriunde ar fi fost până acum, până la ora asta, s-a întors. Încercând să îmi ascund fața șocată de prezența lui, întorc capul spre geam și trag aer adânc în piept. Acesta este schimbat, sesizez imediat. Poartă o pereche de blugi închiși la culoare, un pulover negru, iar în picioare poartă o pereche de bocanci foarte frumoași, vizibil foarte scumpi. Poartă o expresie timidă, rușinată, de parcă ar fi prima oară când mă vede.
— Credeam că nu o să te mai văd niciodată, spun cu buzele tremurânde fără să mă întorc spre el.
Aud pașii mici, ușori, iar în momentul în care se aproprie de mine, îi simt căldura trupului. Înghit în sec zgomotos, cu ochii fixați în geam, văzându-i reflexia. Acesta este mult mai înalt decât mine, stă drept în spatele meu, vizibil tensionat, cu buzele între deschise, ochii mutați spre mine.
Simt o tensiune ciudată între noi, de parcă urmează să fim mai profunzi ca niciodată. În momentul în care acesta ridică mâna spre mine și pare că vrea să mă mângâie. Închid ochii și aștept gestul cu ardoare. Aștept câteva secunde în șir, iar atunci când deschid ochii, observ că acesta și-a retras mâna și s-a depărtat, fiind foarte gânditor.
— Am fost să mă schimb de haine, traspirasem foarte tare. Mi-am făcut duș, m-am schimbat și am... am venit aici, spune fără aer.
— Zac, e trecut mai bine de o oră. Puteam să plec, dar... nu am facut-o, spun amuzată însă atunci când îmi pică fisa, fac ochii mari și îl opresc. Știi ce? Nu am nevoie de detalii, nu am nevoie de nimic din partea ta, spun atât de supărată încât Zac îndrăznește să se aproprie de mine.
— De ce te gândești la asta? Am... am condus cu greu, Isabella. Am plâns tot drumul, dus-întors. Am plâns de fericire. Nu pot să cred că o astfel de minune o să ne reunească și o să ne facă să avem încredere unul în celălalt. Acest copil o să ne liniștească pe amândoi, o să ne facă să înțelegem că trebuie să fim împreună, spune Zac plin de speranțe.
Stau și îl privesc câteva secunde, neștiind ce să-i spun. Nu vreau să mai sufăr, nu vreau că acest copil să sufere din cauza noastră.
— Zac, nu vreau să sune urât, dar cred că ai înțeles situația greșit. Nu o să te las să te folosești de acest copil ca să fim din nou împreună. Ceea ce mi-ai făcut vara trecută, adică acum câteva luni, m-a sfărâmat în două. Tu și Alessandro v-ați jucat cu mine... iar proasta de mine...
— Isabella, ceea ce s-a întâmplat vara asta nu regret! spune deodată și rămân mască la tonul lui dubios de ridicat. Nu regret faptul că am fost împreună, că am fost intimi, că te-am simțit din nou aproape sentimental. Nu regret nimic. Nici nu vrei să știi cât de mult am plâns după ce am plecat de la mare. Am... am vrut să te conving, să îți promit, să îți jur... orice... eram disperat. Dar am știut că nu v-a funcționa. De aceea, pentru binele tău, sănătatea ta, am acceptat să ne despărțim. Dar așa... iubirea mea pentru tine nu a murit niciodată. Te iubesc mai mult ca niciodată. Iar acum... copilul..., vocea răgușită îi tremură, iar în momentul în care îmi atinge burtica, lacrimile încep să-i curgă șiroaie.
— Za-Zac..., îmi tremură vocea.
— Acum că știu că este copilul meu, Isabella, tot ce îmi doresc este să fiu lângă voi. Știu că în America o am și pe cea mică, dar mă gândeam că împreună... eu, tu, ea.... să devenim o familie, spune atât de sincer încât îmi înmoaie inima imediat.
— Zac, gândești prea departe, amice, spun deodată. Cum îți imaginezi că voi arunca la gunoi doi ani de suferință pentru a începe o familie cu tine? Ai înnebunit? întreb șocată. Ar trebui să apreciezi faptul că ți-am spus de copil, puteam să îl cresc singură și să scap de tine. Dar m-am gândit la tine! La tine! Așa cum am făcut mereu. Nu vreau ca acest copil să fie martor scenelor noastre de scandal, de gelozie, de ură, de despărțiri, de regrete, de seri întregi de plânsete. Vreau să aibă o viață bună, Zachary Willson, vreau să aibă o viață frumoasă, fără griji, fără frică, fără durere. Vreau să crească mare și să înțeleagă că este iubit, protejat și nimeni nu o să-i frângă inima.
Zac stă câteva momente și mă privește cu milă. Înțelege imediat că nu îmi doresc să ne împăcăm și să întemeiem o familie împreună. Observ ochii înlăcrimați, iar în momentul în care acesta întoarce capul, încep să tremur.
Simt nevoia disperată să-l îmbrățișez, să-i simt mâinile mari, fierbinți pe spatele meu și să-l las să plaseze acel sărut dulce pe frunte, dându-mi siguranța de care am nevoie. Cu inima bătându-mi în piept ca o nebună, mă repezesc spre Zac și îl strâng cu putere în brațe. Aceasta ține mâinile ridicate, șocat de gestul meu. Ușor, cu mâinile tremurânde, le așază ușor pe spatele meu și mă strânge. Își sprijină bărbia pe capul meu și abia după ce îi aud scâncetele înțeleg că este emoționat.
— Te iubesc foarte mult și îți promit că o să am grijă de voi. Nu vrei să știi cât de fericit m-ai făcut, Isabella! Nici nu îți pot imagina ce simt acum, când te strâng în brațe și înțeleg că am pentru cine să lupt.
— Zac, ascultă-mă. Sunt foarte speriată și deja simt că am greșit prea mult. Dacă chiar îți dorești să fii aproape de el, te rog, nu o da în bară. Vreau să îți asumi o astfel de responsabilitate, să nu fugi la primul hop și oricât de tare ne-am certat, niciodată să nu renunți la el.
— Niciodată, Bella! Nici la el, nici la tine.
— Vorbesc doar despre copil, spun cu subînțeles, iar Zac pare foarte descurajat.
— Iar eu vorbesc doar cu tine acum. Nu înțeleg cum de s-a întâmplat asta... ne-am protejat, ne-am asigurat...
— Zac, nu ne-am protejat în totalitate. A fost un moment în care am acționat prostește, ne-am lăsat conduși de instincte și am făcut-o fără, după ce tu terminasei de câteva ori. Așa că acest copil a apărut în mod normal, natural, cum apar toți copii. Să nu crezi nici o secundă că a apărut doar gândindu-mă la scula ta, spun foarte supărată, iar expresia lui Zac se schimbă dintr-o dată.
— Isabella! Nu pot să cred că vorbești așa... de față...
— Zac, ești tâmpit? Nu ne poate auzi! Nimeni nu ne poate auzi de fapt, spun stupefiată de rușinea lui față de copil.
— Important este că el a fost făcut din iubire, spune deodată și simt cum mi se umezesc ochii instant. M-ai iubit ca o nebună în seara aia, abia așteptai să mă întorc și să te iubesc, să te simt, să te sărut peste tot, să te mângâi. Doamne... ce îndrăgostit eram. Înnebuneam cu fiecare gest, parfumul tău, gemetele tale...
— Zac! strig deodată, sugrumată de hormoni.
— Să nu negi acest lucru. Ne-am iubit cum nimeni nu s-a iubit vreodată.
— Ne-am... ne-am iubit. A fost magic... spun cu ochii mari și o voce sugrumată.
Speriată de faptul că încep să-i cedez, îmi dreg glasul. Mă întorc spre Zac și cu pași mici trec pe lângă el.
— Este așa de greu să deschizi ochii, Isa? Este așa de greu să îți dai seama că sunt un om schimbat?
Rămân nemișcată. Nu pot să cred... începe iar...
— La mall am avut senzația că vorbeam cu vechiul Zac. Îmi venea să te strâng de gât, să te omor! spun foarte supărată.
— Eram încă supărat că te-ai despărțit de mine. Dar, sub masca aia, eram același de vara trecută. Același bărbat șocat de sentimentele care continuă să-l copleșească. Nu, nu m-am mai culcat cu nimeni, dacă încă trăiești cu gândul ăsta. Cum aș putea? După ce te-am gustat pe tine, după ce mi te-ai dăruit cu ardoare... Amintirea a rămas proaspătă și m-am satisfăcut cu...
— Zac! țip deodată și tresare.
Izbucnesc în hohote de râs. Nu mă așteptam să se sperie.
— Nu vreau să știu nimic! Sunt însărcinată și faptul că tu vorbești despre...
— Știu, hormonii te epuizează doar la vederea mea, spune cu mult narcisism în glas. Cred că o să trebuiască să rezolvăm situația cât de curând, mai ales că ești așa de excitată și sedusă de mine. Oh, Isabella! O citesc pe fața ta mai clar că niciodată...
— Zac, sunt foarte nervoasă. Te avertizez! îndrept arătătorul spre el și atunci când mă uit mai bine mâinile încep să-mi tremure de supărare. Dacă mai faci multe aluzii la sarcină, la noi doi, nu o să mă abțin și o să te bat!
Cerule! Bărbatul ăsta a întrecut orice măsură. După ce că este atât de frumos, atât de masculin, iar parfumul ăla.... Doamne, de ce l-ai adus pe Pământ? Nu aveam destule pe cap? De ce? Strâng ochii și îi deschid imediat.