Nu radeti de mine, a fost o provocare de la Book Lovers Challenge( http://altfel-de-carti.blogspot.ro/ )
22. Basmele și poveștile pentru copii sunt frumoase, dar parcă prea perfecte, nu? Alege un basm sau o poveste (gen Albă ca Zăpada, Mica sirenă ..etc) și modernizeaz-o puțin. Adaugă niște vampiri, sau alte creaturi supranaturale, poți face personajele pozitive negative și viceversa, poți schimba cursul acțiunii. Scrie într-un scurt articol cum îți imaginezi respectiva poveste reinventată.
A fost odatã ca niciodatã o împãrãteasã care domnea peste Regatul Primãverii. Ea era foarte fericitã alãturi de regele ei, dar stia cã fericirea ei se apropie de final, iar necazurile vor veni, pentru cã se apropia iarna.
Niciodatã nu mai fusese iarnã în Regatul Primãverii, dar frunzele începuserã demult sã îngãlbeneascã si sã cadã pe pãmânt, vântul era mai aspru în fiecare zi, iar soarele mai slab.
Stând împãrãteasa în jultul ei, privea cum primii fulgi de nea îsi fac aparitia.
“Acum, cã iarna ne-a îmbrãtisat, nu va dura mult timp si Regina Gheturilor va ajunge la noi, dorind sã ne cucereascã regatul”, gândea împãrãteasa, mâhnitã. “Stiind cã sfârsitul îmi este aproape, mi-as dori sã am un prunc, o fetitã care sã îmi semene, si sã aibe pielea alba ca fulgii care se cern acum si pãrul negru ca abanosul.”
In scurt timp timp, împãrãteasca a rãmas însãrcinatã, iar când viscolul si zãpada ajunseserã la portile castelului, mânate de Regina Gheturilor, ea îi dãdea viatã fiicei ei. A trait doar cât sã îi punã numele Albã-ca-Zãpada, apoi Tinutul Umbrelor a luat-o pe împãrãteasã la el.
Regina Gheturilor a cucerit castelul si a adus sã locuiasca acolo fiintele pe care le avea sub stãpânire: vampiri cu colti lungi, însetati de sânge, vârcolaci care se transformau în monstri la luna plina, elfi care îti putea suci mintile, dacã îti cunosteau numele întreg.
Regina, ea însãsi o vrãjitoare, a hotãrât sã o crute pe Albã-ca-Zãpada, doar dacã, tatãl acesteia, regele Primãverii, se însoarã cu ea.
Regele nu a avut ce sã facã si a luat-o de sotie pe regina vrãjitoare, ca sã îsi protejeze fiica.
Albã-ca-Zãpada si-a petrecut copilaria în castel, alãturi de acele finite înfricosãtoare, însã, cu firea ei caldã si sincerã, toti o plãceau si toti i-au devenit prieteni.
Intr-o searã, pe când Albã-ca-Zãpada abia împlinise optsprezece ani, vampirul Fernard îi ducea reginei cina, când a auzit-o vorbit cu oglinda ei magicã:
-Oglindã, Oglinjoarã, cine e cea mai puternicã vrãjitoare din tarã?
Oglinda prinse viatã si îi rãspunse:
-Puterea ta, Crãiasã, e ca ziua luminoasã, dar existã în Albã-ca-Zãpada o magie de primãvarã care poate topi gheata amarã.
Impãrãteasa nu putea crede asta. Bastarda nu putea avea nicio putere magicã, era imposibil. Dar…nu ar trebui sã riste.
-Fernard!
-Da, Altetã.
-Adu-o acum pe Albã-ca-Zãpada la mine. O sã aflu exact câtã magie e în inima ei, dupã ce o sã i-o smulg din piept!
Fernard fãcu o plecãciune si incepu sã alerge pe coridoarele castelului, folosindu-si toata agilitatea sa vampiricã. O gãsi pe Albã-ca-Zãpada în curte, stând pe unul dintre metereze.
-As vrea sã se termine iarna, Fernard, spuse ea vãzându-l.
-Printesã, strigã el apropriindu-se. Esti în pericol! Regina vrea sã te omoare!
-Nu o va face, spuse fata, dar în inima ei încoltea teama si îndoiala. I-a fãcut un jurãmânt tatei cã nu îmi va face niciun rãu!
-A aflat cã ai puteri magice..
-Dar eu nu am puteri magice, Fernard!
-Oglinda i-a spus cã ai, si stii ca ea nu se insalã. Gândeste-te putin: toate fiintele magice iti sunt prietene, dar e ceva mai mult: îti sunt supuse.
-Nu..
-Nu ai încercat niciodatã sã le fii stãpânã, dar…îti amintesti când Ariana a vrut sã îl atace pe acel negustor? I-ai spus sã nu îl muste, iar ea te-a ascultat.
-Eu..
-Ascultã, Albã-ca-Zãpada! Trebuie sã fugi si sã te ascunzi cât mai repede! M-a trimis dupã tine!
-Dar dacã într-adevãr am puteri, asta înseamnã cã am o sansã, o pot învinge pe reginã, pot aduce primãvara!
-Nu acum…e prea devreme si prea periculos. Fugi! Aleargã pe cât de repede poti si ascunde-te! Voi încerca sã caut aliati în castel si am sã te anunti când e vremea sã te întorci pentru luptã!
Albã-ca-Zãpada îl îmbrãtisã pe Fernard, simtind cum frica si disperare pun stãpânire pe ea. Ce sã facã acum? Unde sã se ducã?
Fernard îi prinse ambii obraji în palmele sale si îsi apropie buzele de ale ei.
-Nu o sã las pe nimeni sã iti facã rãu. Acum du-te! Si nu uita cã te iubesc.
Albã-ca-Zãpada începu sã alerge, iar când ajunse la portile castelui, începu sã se catere intr-un copac ce avea trunchiul lipit de gardul de piatrã si crengile îi atârnau dincolo de el. Zile la rând privise acel copac, fiind convinsã cã dacã s-ar urca în el, ar putea sari gardul, dar niciodatã nu avusese curajul sã facã asta.Acum însã, era nevoitã.
Ajunsã pe creangã, sãri peste gard înainte sã apuce sã se gândeascã prea mult la ce face, de teamã cã frica o va face sã se rãzgândeascã.
Aterizã în zãpada moale, se ridicã cu greu si începu sã alerge, încotro nu stia nici ea.
Auzi un cântec în depãrtare si merse în directia din care se auzea. Era ca si cum ar fi ghidat-o, acel ciripit suav, arãtându-i directia.
Ajunse la marginea pãdurii.Sunetul venea de acolo. Inaintã cu greu printre copaci, zãpada si crengile îngreunându-i mersul. Pe ramura unui copac se afla o pasãre. Era micutã, de un albastru electrizant. Ea era cea care cânta.
Se apropie încet, iar pasãrea zburã în alt copac, iar când ajunse din nou la ea, zburã mai departe, si tot asa. Era ca si cum ar fi vrut sã o urmeze. Si o urmã.
Copacii deveneau din ce în ce mai desi, iar pãdurea mai întunecatã, pe cât intra mai mult în inima ei. Se opri în loc, miratã de ceea ce avea în fatã. Nu putea fi cu putintã, si totusi, acolo era o casã, de parcã ar fi crescut din inima copacilor, o cabanã micutã. Pasãrea intrã acolo, apoi se fãcu nevãzutã.
Albã-ca-Zãpada întinse mâna temãtoare spre clantã si deschise usa. Incãperea în care intrase era mobilatã cu o masã micã, pe care se aflau sapte farfurii, sapte tacâmuri si sapte pahare, toate extrem de mici.
-Te-am asteptat atât de mult!
Albã-ca-Zãpada tresãri. Nu stia cã mai era cineva acolo.
Dar iatã cã îsi fãcura aparitia sapte pitici, niciunul mai înalt decât un copil de cinci ani.
-Voi sunteti…vã cunosc…piticii din grãdinã.
Pe când era copil, în grãdina castelului se aflau sapte pitici de piatrã, viu colorati. Uneori, vorbea cu ei, iar ei îi rãspundeau. Apoi, regina a hotãrât sã planteze meri în grãdina, iar într-o dimineatã, piticii pur si simplu dispãruserã.
Crezuse mereu cã faptul cã piticii îi vorbeau era o simplã fantasmã de copil, însã ei erau aici, acum, vii si vorbindu-i din nou.
-Da, suntem pitici de grãdinã, fiinte magice care protejeazã cãminele oamenilor. Dupã ce regina ne-a alungat am venit aici, asteptându-te, stiind cã va veni ziua în care tu te vei pot rãzvrãti împotriva ei, iar noi te vom ajuta.
-Dar cum..
-Am stiut de la început, pentru cã doar cei înzestrati cu puteri magice ne pot auzi si ne pot vorbi.
-Dar ce pot face eu?
Unul dintre pitici îi întinse mâna si o conduse cãtre o fereastrã. Acolo, în spatele cãsutei, se afla o poiana în care zãpada nu ajunsese. Pãmântul se vedea maroniu spre negru sub copacii desfrunziti.
-Tu poti aduce primãvara înapoi.
Albã-ca-Zãpada închise ochii, gândindu-se cât de mult si-ar dori sã vinã primãvara. Stãtu asa mult timp. Ii simtea pe cei sapte pitici stând alãturi de ea, dar nu spuneau nimic. Simtea cum înãuntrul ei clocoteste o fortã, o energie caldã, ce curge ca un fluviu.
Când deschise ochii, unul dintre copacii din poienitã înmuguriserã.
Piticii aplaudau, sãreau, cântau si râdeau.
-Eu pot aduce primãvara, spuse ea zâmbind.
Albã-ca-Zãpada rãmase în cabana piticilor pentru o vreme. Zi dupã zi, vremea devenea mai caldã, iar copacii înfloreau în întreaga pãdure. Multe pãsãri albastre, precum cea pe care o vãzuse în ziua în care fugise din castel zburau acum vesele prin pãdure, zãpada se topise, iar pâlcuri de iarbã rãsãreau din loc în loc.
In tot acest timp, Regina fierbea de furie. Fernard îi spusese cã Albã-ca-Zãpada nu era de gãsit în tot castelul, iar Regina trimisese trupe de vampiri si vârcolaci în cãutarea ei, însã nimeni nu o gãsise, pentru cã acea poianã în care se afla cãsuta era plinã de magie si doar cei care o cãutau pe fatã cu gânduri bune o puteau gãsi.
Regina îsi dãdu seama cã Albã-ca-Zãpada era într-adevãr înzestratã cu puteri magice. Primãvara începea sã se facã simtitã si dincolo de pãdure, în castel. Regina îsi pregãtea armata, pentru a întâmpina un viitor asediu, însã ea nu stia cã mai mult de jumãtate din soldati, în frunte cu vampirul ei de încredere, Fernard, erau de partea Albei-ca-Zãpada.
Intr-o zi, când copacii îsi scuturau petalele, rodind fructe înmiresmate, Albã-ca-Zãpada se întoarse la castel. Tatãl ei o întâmpinã cu drag, plângând de usurare cã îsi vedea fiica pe care pe care o crezuse moartã, dar îi spuse cã trebuie sã se ascundã, pentru cã Regina o va ucide.
-Nu, tatã, spuse Albã-ca-Zãpada. Am venit sã scot castelul si întreg tinutul de sub stãpânirea ei. O voi învinge si voi alunga iarna pentru totdeauna!
Trupele care erau de partea ei îi imobilizarã rapid pe cei ce rãmãseserã de partea Reginei si îi închiserã în temnitã. Dar Regina nu era de gãsit.Umbla zvonul cã fugise.
Albã-ca-Zãpada alerga prin castel, dorind sã îl gãseascã pe Fernard. Ii era atât de dor de el si nu mai suporta sã treacã nicio secundã în care sã fie despãrtiti.
Il gãsi chiar în camera Reginei.
Albã-ca-Zãpada alergã la el.
- Albã-ca-Zãpada, nu! Strigã el, dar era prea târziu.
Usa se închise în urma ei si îi fãcu aparitia Regina.
Albã-ca-Zãpada îl îmbrãtisã pe Fernard.
-Ce se întâmplã?îi sopti ea.
Regina râse malefic.
-Se întâmplã cã ti-am întins o capcanã, iar tu ai cãzut direct în ea. Vezi tu, copilã, mi-am dat seama cã nu aveai cum sã fugi din castel fãrã ajutor si nu mi-a fost prea greu sã aflu despre povestea voastrã de dragoste interzisã. Cu toate cã sunt impresionatã de amalgamul ãsta de sentimente adolescentine, mã vãd nevoitã sã vã omor. Pe Amândoi.
Albã-ca-Zãpada observã cã Fernard purta pe corp urmele unei bãtãlii, iar la gât avea un colier din argint, care îi provoca durere. Când îl atinse, colierul se topi, transformându-se în scrum.
Se ridicã si se îndreptã spre Reginã.
-Cãieste-te, si s-ar putea sã te crut!
Regina râse, dar i se citea spaima în ochi.
Când îsi ridicã mâinile la cer, simti puterea si magia crescând în ea. Intr-o clipã, Regina se transformã si ea în scrum, ca si colierul de argint.
Un geamãt ce se auzea din spatele ei o fãcu sã se întoarcã. Fernard fusese înjunghiat cu o tepusã de unul dintre acolitii Reginei, ce asteptase în umbra. Când acesta îsi scoase casca, Albã-ca-Zãpada înghetã, pentru cã era chiar tatãl ei.
-Tu! Urlã ea, disperatã.
Alergã ca Fernard, care se prãbisise.
El îi prinse mâna si îi sopti:
-Te iubesc.
Apoi ochii i se închiserã, respiratia i se opri, iar el pãrãsi aceastã lume pentru totdeauna.
-De ce, tatã, de ce? Spuse ea, coplesitã de durere. Era bãrbatul pe care îl iubeam, de ce?
-Tocmai din cauza asta. Nu pot permite ca fiica mea sã fie sotia unui vampir.
-Tu ai fost cãsãtorit cu o vrãjitoare ani de zile! Tipã ea, tremurând, iar furia ei se revãrsã asupra castelului, care începea sã se prãbuseascã.
Trupele de vampiri si vârcolaci alergau spre iesire, sã se salveze.
-Am fost nevoit, ca sã te salvez, dar nu am iubit-o niciodatã.
-Te urãsc, sopti ea. Te urãsc, repetã mai tare, iar peretii începurã sã se transforme si ei în scrum. Totul se ruina. Când strigã ultimul “te urãsc”, cu toatã forta de care era în stare, castelul se prãbusi.
Albã-ca-Zãpada iesi din ruinele castelului prãbusit, pãsind peste bucãtile de cãrãmizi. Lacrimile îi curgeau pe obraji, iar suspinele o sufocau, dar continua sã meargã.
Frunzele copacilor se îngãlbeneau si cãdeau pe pãmânt. Tinutul întreg se transformase în toamnã, influentat de durerea fetei.
Unele legende ne spun cã Albã-ca-Zãpada s-a retras în pãdurea si a trait restul zilelor în casa piticilor. Altele ne spun cã ea s-a transformat într-un spirit al pãdurii, protector al îndrãgostitilor.
Unele zvonuri ne spun cã durerea a fãcut-o sã se sinucida si a fostt pedepsitã sã devinã un spirit malefic, ori cã s-a întâlnit cu Fernard într-un tinut lipsit de griji.
Dar, ca un scriitor sincer si nu prea siropos, vã spun cã nimeni nu stie exact ce s-a întâmplat cu ea.