Totul a început acum 97 de ani când societatea românească reușea cu aripi triumfătoare să construiască adevărate personalități marcante. Într-o mică comună din nord-vestul Munteniei, seara se așeza cu o liniște mormântală. Din loc în loc apar mici case cu un singur ochi de geam parțial luminat. La câțiva pași de centrul comunei se ivea o locuință neobișnuită pentru acele vremuri. În spatele porților de lemn ce delimitau parcela proprietarilor și a butucilor de vie ce împrejmuiau aleea principală, se înălțau zidurile maiestuase din chirpici care constituiau baza acoperișului din stuf vopsit în culorile toamnei de către timpul ce voia să-și impună punctul de vedere. Tâmplăria geamurilor rotunde, pătrate și dreptunghiulare lucrate cu multă migală de străbuni, te ducea cu gândul la o clădire cu o valoare arhitecturală importantă. Seara se lăsase cu o adiere rece de toamnă a lunii Gustar. Deodată, pe fereastra circulară care lumina sala casei pe timp de ziuă, se ivește o bătrână ce aprinde cu multă rapiditate lampa suspendată deasupra covorului țesut cu multă vreme înainte. Femeia știa foarte bine rostul obiectului de luminat pentru a nu scoate fum. Nu a durat mult, 2 clipe până când mucul îmbibat în gazul lampant să se aprindă. Cu cea mai mare viteză femeia cu batic negru și rochie maron închis, s-a dat jos de pe scaunul care o ajuta să ajungă la aprinzător. În reflexia oglinzii din spatele lampei, se iveau mai multe femei desprinse din poveștile lui Ion Creangă și un bărbat falnic, destul de cărunt pentru vârsta de 23 ani, stând împrejurul Marieei ce dădea naștere celei de-a doua copile. Familia Simion era fericită că astăzi, 27 August 1922, s-a născut Elionora. O fetită slabă, albă ca varul, cu mâini micuțe și palmele incleștate - statea pe pieptul mamei, scoțând mici gângăneli. Deodată... una din moașele ce au asistat nașterea, au grăit:
A sosit măreața ziuă
când vă tot mărturisesc
că a venit pe lume ...
un mic suflețel.
În anul 1923, din cauza comunei foarte îmbătrânite, Bozianca, sătenii au trebuit să lase totul în urmă și să se mute într-un alt sat, actualul Valea Măcrișului. Au început ușor, ușor să pună bazele unei noi căsuțe compuse din câteva camere mici, două săli și un șopron (echivalentul unui hol inițial, ce făcea legătura cu celelalte camere). La câțiva pași de casă, Mariea, a clădit din bucăți de șamotă un cuptor tradițional cu vatră pentru a face pâine, cozonaci, plăcintă și alte copturi specifice acelor timpuri. Cum orice gospodărie din acele vremuri avea animale, au trebuit să construiască din trunchiuri de salcâm și scânduri de fag câteva adăposturi pentru toate animalele pe care le dețineau. Cu timpul, familia Simion s-a mărit, ajungând să numere 10 persoane; 7 frați (Sevastița, Elionora, Tudora, Marin, Vasile, Gheorghe, Măriuca) și cei doi părinți (Mariea și Ion).
După câțiva ani, copiii au crescut și și-au ales ceea ce voiau să facă în bătătură. Cei trei băieți împreună cu tatăl și cu sora lor Elionora munceau cele 20ha de pământ pe care le moșteniseră de la bunicii lor, Ilinca și Nițu. Fetele, inclusiv cea care practica munca câmpului, erau obligate să stea pe langă mama lor pentru a învăța meșteșugul țesutului la război, brodatul fețelor de masă și a ștergarelor, croșetatul ciorapilor, cipicilor, mănușilor, fustelor, ițarilor bărbătești, dar și îndeletnicirea gătitului. Felurile de mâncare nu erau atât de bogate precum cele de astazi. De exemplu într-o zi în care nu se ținea post se putea mânca ciorbă de pasăre cu borș de tărîța, tocană de cartofi sau de ceapă, fasole, pilaf, colărezi, puricei și rar cozonac, cornulețe sau anumite prajituri cu rahat.
Familia pregătea din timp fetele pentru a nu se face de râs în sat și mai ales la viitoarea soacră. Astfel, bunica Ilinca le spunea: ,,fiecare trebuia să știe să țeasă un covor, să nu fie coadă de căine când s-or marita, să aibă zestre", tatăl lor:,,Ehe, fetele tati, faceți ițe până vă măriți, că o să rămâneți văduve de tinere"; mama din tindă striga ,,Fetele mami, dacă nu știți a face mămăligă, a frământa cozonac și a da cu var, nu vă puteți mărita". Maria, fata cea mai mica, din păcate a murit de tuse măgărească, lăsând în urmă o durere incredibil de mare în sufletul părinților.
În tot acest timp, cât familia Simion încerca din răsputeri să-și reia firul traiului de dinainte și să treacă peste moartea micutei Maria, familia Tănase era fericită că aveau doi băieți: Marin și Luca, dar și două fete:Elena și Claudia.
Familia acestora era mult mai stabilă financiar, dar și emoțional; întrucât moartea unui copil nu este de ușoară. Aici, nimeni nu avea un rol bine stabilit în treburile din jurul casei pentru că mama celor patru copii era foarte aprigă și nu dorea ca ceva să îi iasă din mână. Băieții munceau via pe care o aveau la o aruncătură de băț de strada unde locuiau. Fetele erau cele care suportau toate mofturile mamei în ceea ce privește curățenia, gătitul și mai ales torsul firului de lână pentru anumitele scoarțe cu trandafir.
Vasilica, mama celor 4 copii, era o femeie dură, foarte îndemânatică în treburile casei și, bineînțeles, o foarte buna bârfitoare. Soțul ei, era de-a locului și știa cu precizie fiecare aruncătură de băț din sat, știa foarte bine cine se perindă pe muchie sau pe vale deoarece casă lor era poziționată cu fața spre drum, fix în mijlocul satului. Exact cum este și proverbul românesc ,,cine seamănă se adună". A urmat o perioadă fumoasă în care cei 4 copilași mergeau la școală și cei doi părinți la muncile câmpului. Până la un moment dat când Ion Tănase, tatăl copiilor, a decis că pe această lume și-a încheiat micile socoteli pe care le avea. Nu a avut o viață foarte longevivă, întrucât nici copii lui nu s-au putut bucura foarte mult timp de el, aproximativ 10 ani, respective 15 ani. Vasilica în urma decesului soțului său a refuzat să-și mai amintească de durerea pe care a suportat-o și nu a povestit nici măcar o boabă din amintirile cu soțul ei. Soția, rămând singură nu le-a putut oferi cel mai bun trai copiilor; drept urmare, Claudia a murit de foame la vârsta de 13 ani. De cele mai multe ori puneau în geam perne pentru a crea senzația de noapte, bineînțeles ca să nu mai mănânce. Pentru a căștiga diferite merinde sau bani munceau la chiaburii, X, ce locuiau peste drum. Timpul a fost destul de bun cu ei reușind să se ridice deasupra multor familii din sat, în ciuda faptului că soția era văduvă cu 3 copii. Vasilica chiar dacă nu și-a pierdut antrenamentul bârfătoresc a reușit să arate satului că totul este posibil, doar să îți dorești cu adevărat.