Mulțumesc mult celor care citesc!
Vreau să îmi cer scuze că nu am mai postat capitole, chiar nu mă așteptam să placă cuiva și pentru că știu că e foarte enervant când un autor nu postează ceva ce îți place și citești cu drag.
Na, asta a fost tot... sper să fie bun capitolul ăsta. Șerban e preferatul meu.
Capitolul 7
-Nu e nevoie să mă împingi, știi? Pot să merg foarte bine și singură. Îl anunț pe Domnul Ursuz și Țâfnos când pentru a 2a oară in ultimele 20 de secunde din viata mea, aproape cad lată pe podeaua spitalului - și știți ce se spune despre a3a dată... cică ar fi cu noroc. Noroc pentru cine? Femeia de servici care nu mai trebuie să curețe? Da, sigur, de ce să nu fim caritabili astăzi? Dacă ar fi să o luăm așa, toată viața mea pana in clipa de fata, a fost un șir luuung cat Zidul Chinezesc de evenimente caritabile.
-Continuă să mergi.
CUM? DACĂ DE FIECARE DATĂ CÂND CALC, SIMT CĂ CINEVA MĂ CURENTEAZĂ!? Vreau să urlu înapoi cuvintele dar nu ar avea rost, el deja face ce poate ținându-mă pe picioare cu o mână mare așezată la mijlocul spatelui meu care mă susține și mă ajută să merg pentru că 'deșteapta' de mine am refuzat un cărucior din partea spitalului. Sunt o fiinta de o inteligenta ancestrala, ce pot spune.
Camelia Cara Anghel nu v-a fi văzută vie într-un cărucior de spital. Asta promit. Poate un cărucior de Kaufland dar aia e altceva... și dacă voi fi remarcată în el atunci probabil că voi fi trecută și în baza de date a poliției ceea ce ar fi prea rebel prentu un suflet pașnic ca al meu :D.
-Știi ce? Retrag ce am spus, nu te-aș lua cu mine în TARDIS nici pentru bilete la concert One Direction.
-Tragic. Răspunde Șerban pe un ton rece, clasic lui.
-Bilete VIP la One Direction. Decid nervoasă. Ce e în neregulă cu el. Nu l-am rugat eu să vină cu mine, sau să mă ajute.
-Poți să îi dai ceva să tacă? O întrebă întunecat dar serios pe noua asistentă, care arăta puțin prea în vârstă să lucreze într-un spital și puțin prea tânără să fie înregistrată într-un azil cu părul gri pe alocuri și sprâncenele înalbite de ani și ani de practică în domeniul medicinei, riduri adânci definindu-i chipul obosit. În țara asta când ești lăsat să ieși la pensie poți să mergi direct la cimitir. Săraca femeie, arăta atât de descurajată că ți se făcea milă. Îi zâmbesc politicos și chipul ei se luminează putin, zâmbindu-mi și ea la rândul ei.
-Nu vă supărați, rânjesc malefic la tanti drăguță decizând că merită să încerc să îi fac ziua mai bună, s-au inventat medicamente pentru atitudine? Vorbele mele au efectul dorit și nu peste mult timp, bătrâna doamnă râde cu poftă îndreptându-se spre ușa din capătul coridorului încă râzând si murmurand ceva sub barbie.
Dacă tot sunt caritabilă azi, să fiu până la capăt. Dar spre nenorocul meu, Șerban nu gândește la fel. Într-o fracțiune de secundă sunt țintuită de peretele gri al spitalului cu brațele lui gigantice susținându-mi întreaga greutate astfel încât pot să mă uit fix în ochii lui.
Bătăile accelerate ale inimii mele și felul în care corpul meu reacționează nu poate să însemne decât un singur lucru. Mi-e frică. Sau vreau la baie...
-Ascultă aici fetițo, dacă eu aș fi tu, mi-aș mulțumi și aș aș tăcea dr*cului din gură. Nu mai adaug nimic. Ce era de adaugat oricum? Putea la fel de bine să mă și împuște. Te urăsc Șerban Mikaelson. Te urăsc pentru că nu mă placi și pentru că nu mă lași să te plac în liniște!
Dar de ce un băiat ca el s-ar și uita la cineva ca mine. Nu merit...
Atunci spune-mi de ce e aici? Șoptește o voce din capul meu.
Momentul e spulberat de un doctor tanar, în halat alb ce intra in salon, examinand o radiografie. Probabil e un interm. Presupun că radiografia era a mea pentru că în momentul următor se întoarce și spune pe un ton formal purtând o expresie gravă.
-Trebuie pus în ghips imediat.
-O să doară? Întreb așezându-mi posteriorul pe pat ca să nu mai trebuiască să mă sprijin de Șerban, inghițând un hohot de durere în momentul când mi-am mișcat piciorul.
-Când o să îți pun osul la loc, da. Ceva din privirea mea îl face să continue. Dacă aș putea să îți dau ceva să îți treacă ți-aș da, dar nu s-a inventat încă nici-un medicament ca să lipească oasele la loc. Apreciez că a fost sincer așa că dau din cap și mă ridic, sprijinându-mă cu o mână de pat și cealaltă ținând-o plată pe picior ca și cum aș putea să îmi alung durerea singură.
-A nu-i nimic atunci, pot să rezist. Buni mereu zice că parcă sunt făcută din oțel. Imi rididc bratul exponandu-mi bicepsii inexistenti. As vrea sa fac chestia aia cu ridicatul suncii ce atarna acolo ca sa para ca sunt culturista dar ceva imi spune ca m-as face de ras imprastiindu-ma pe jos.
-Ce fată curajoasăăăă... unde mergeți, domnisoara, aici trebuie să operăm?
Să ce?!!
-Ce crezi că faci, blondo? Mâna rece, la fel ca și felul lui de a fi, mă oprește să ies din salon ca ultimul laș al planetei. Luke Skywalker ar fi atât de dezamăgit, el a avut întreaga mână tăiată... nu un amărât de os rupt la picior.
-Mă duc acasă, ce ți se pare că fac? Și numele meu e Camelia. Articulez enervata. C A M E L I A, serios, nu e așa de greu. Spun mai civilizată, asta ca să nu fac ceva extrem cum ar fi să sar la gâtul lui și să îl strangulez cu proprile-mi mâini. Ce îi e lui unde mă duc eu sau orice altceva legat de persoana mea. Lui nu îi pasă de nimeni și de nimic. Asta imi e clar acum.
-Nu poți să mergi acasă. Ai piciorul rupt.
You don't say... Ce m-a dat de gol? Expresia de agonie sau modul ciudat în care merg?
-Dă-mi drumul, Șerban. Îl avertizez mimând modul rece și distant pe care îl folosește el mereu.
-Eu o să vă las singuri... mă întorc cu doctorul Gavrilescu. Vocea halatului alb rupe tensiunea care părea că crește și mai mult. Puteam să o simt prin piele, pe sub hanoracu portocaliu de lana. Chiar trebuie pus în ghips domnișoară, îmi pare rău. Spune omul îmbrăcat în alb al cărui nume nu îl cunosc înainte să iasă pe ușă și să se facă nevăzut.
-Ai pe cineva pe care vrei să suni?
-Nu. Evit să îl privesc în ochi. De ce nu pleacă pur si simplu. Aș vrea să îl întreb dar dupa poate chiar ar pleca si nu sunt sigura ca imi permit un alt soc emotional in situatia asta.
-Fetiță dragă, nu poți pleca cu piciorul rupt.
-Ce crede cineva care nu știe cine e Doctor Who nu e important pentru mine. Răspund repede ca să nu bag înțelesuri care nu sunt în faptul că mi-a spus fată dragă.
-Tu înțelegi că ce ai tu e grav? O fractură cominutivă, adică osul tău s-a fragmentat în mai multe segmente. Dacă nu îl tratezi acum atunci riști să se infecteze și ghici cine nu o să mai vadă sezonul nu știu cât din Doctor What? Stai să îți dau un indiciu: e mică, blondă și vorbește mult si prost.
Wow.
Ăsta trebuie să fie cel mai lung discurs pe care l-au auzit din partea lui. Și cu toate astea, ce spun eu e...
-E Doctor Who nu Doctor What...
Secundele trec repede.
-Mi-e frică... ok? Admit strângând din ochi ca sa nu trebuiasca sa ii vad expresia de scarba. Chiar nu îmi place durerea, cui doamne îi place? Dar de ce i-am spus lui, altă enigmă legată de el. Tipul ăsta e plin de enigme. Și brusc îmi dau seama că am nevoie de ceva simplu și obișnuit, ceva normal care să mă scoată din tot haosul ăsta.
-O sun pe mami, să nu spui nimic. Dar nu mama a fost cea care a răspuns. După 3 tonuri vocea groasă și dragă a bunicii se aude atât de aproape și de familiară încât parcă ar fi aici lângă mine, în camera asta de spital și nu la capătul celălalt al lumii.
-Buni, ce faci?
-O ce să fac, mi-s sîngură cuc.
-Mami unde e?
-Mă-ta e la lucru... sau prin restaurante cu noul ei priecen.
-Da? Ce bine, și dumitale nimic? Glumesc eu. Probabil mami i-a spus că e la o întâlnire ca să nu îi mai pună întrebări. Buni face asta des, de la ea am luat-o și eu, boala vomei de cuvinte cum îi spune Trist.
-Ete iaca! La ce-mi trebuie pețitori când am Antena 3 șî pră frumosul meu de Gâdea?
-Buni!!!!! Are 30 și ceva de ani!
-Da păi Colunbeanca cum era?! Să mă las eu la ștorfăciunea aia? I-auzi!
-Vai buni nu pot să cred!! O să închid! Roșesc eu dând telefonul mai deparet de ureche să verific dacă se aude tare. Se aude.
-Bine dovlecel, mă mai suni când se termină Suleiman!
-O DOAMNE!!!!
În momentul când apăs butonul, ușa salonului se deschide salvându-mă să dau explicații băiatului extrem de arătos care probabil a auzit toată conversația. Pământule dacă ai putea să mă înghiți acum, ar fi perfect. Dacă șansele mele cu Șerban erau nule înainte, acum sunt probabil sub nivelul mării... undeva în Atlantida sau Eldorado.
-L-am sunat pe tatal tau si mi-a trimis fisa ta medicala, vorbeste repede doctorul uitandu-se mai mult la dosar decat la mine. Totusi, am să te rog să îmi răspunzi la câteva întrebări. Halatul-uman mă anunță, sprâncenele sale negre și îngrijorant de dese sunt apropiate arătând neliniște, probabil e alarmat de paloarea feței mele...
Mersi buni, ce să zic... poate dacă am nrooc mă bagă și la probleme de piele sau instabili mental.
-Ok. Murmur trăgând ochiade către Șerban când și când. Arăta la fel. Distras și detașat de orice, prea bun să fie cu niște muritori de rând ca noi. Nu știu dacă să fiu fericită sau tristă.
-În primul rând numele tău complet e Cameia Anghel. Da?
-Cara. Camelia Cara Anghel. Îl corectez concentrându-mă pe întrebări ca să nu mă fac de râs mai târziu.
-Ai mai avut vreodată mâna ruptă, corect?
-Da, am căzut de pe o creangă și am avut nevoie de ghips 2 săptămâni, plus capul spart și... ăăă mai multe luxații.
Langa mine, Serban pugaie amuzat. Sadist nenorocit.
-Ești alergică la ceva inafara de ce e trecut pe fisa?
De unde sa stiu daca nu vad fisa!? Aproape imi dau o palma insa ma redresez la timp.
-La fructele cu puf și margarină sau ceva din margarină în orice caz. Aa și de la ketchup, îmi ies bubițe micuțe dar nu sunt alergică la nici-un medicament. Cred. Adaug pe final.
-Bine... acum am să te rog să stai cât de nemișcată poți.
-Heeey, mă gândeam, nu pot săăăă... aștept până se lipește la loc? Am văzut asta într-un film și..
-Cazul tău e diferit, ma opreste nepensatul, nu o să se sudeze osul cum trebuie și o să ai probleme mai târziu. Poți să vorbești cu iubitul tău ca să nu te uiți dacă ți-e frică.
-Nu e iubitul meu!!! Și m-am răzgândit!!!! Strig panicată când văd mărimea acului care se presupune că mă va salva de la durere printr-un ser anestezic. Dar numeroasele filme de la 8 seara pe care le-am urmărit cu Trist acasă pe Pro TV m-au învățat că de la salvat la ucis nu e decât un pas mic, mic și foarte mic! Prefer să risc o moarte lentă și dureroasă mulțumesc frumos. Nu mai vreau, o să risc să se sudeze greșit.
-Ba nu o să o faci asta. Stai locului, uită-te la mine! Ordonă o voce autoritară, impingandu-ma de umeri inapoi jos pe saltea. Sunt atât de șocată de schimbarea din vocea lui încât chiar fac ce îmi spune fără nici-un alt comentariu.
-Ești rău, rece și nici măcar nu încerci să fi mai drăguț. Spun printre dinti ieșind din starea de amnezie temporară, străduindu-mă să nu privesc la ce face halatul alb. În loc să mă ajuți mă faci să îmi fie și mai frică, chiar nu știu ce văd toate fetele la tine.
-Vrei să îți arăt, ce văd toate fetele la mine?
Și atunci ceva imposiibil s-a întâmplat. Șerban a alunecat în față, lăsând un sărut rapid, ca bătaia unei aripi de flutur la colțul gurii mele (care probabil era larg deschisă!)
-Cap de dovleac. Spune el amuzat. Vocea era a lui. Groasă, rece și melodică, aparținând unei persoane care ai fi zis că fumează de 30 de ani când el abia are 18. Dar felul în care a spus-o și rânjetul mândru expus pe fața lui înfiorător de frumoasă, lasand la vedere gropite pe care nu le observasem niciodata inainte, nu îi aparțineau băiatului care conducea o motocicletă și lua micul de jun în garaje vechi cu un anturaj dubios (sau cel puțin așa spun zvonurile din baia fetelor).
Ce s-a întâmplat mai înainte?
-Am terminat domnișoară. Doriți o acadea? Mă anunță halatul-uman cu o bătaie încurajatoare pe umăr. Și atunci îmi dau seama că de la genunchi în jos nu îmi pot simții piciorul.
Nu, doctore. Ce doresc eu este ca cineva să mă ciupească. Pentru că clar sunt în lumea viselor. Vise dulci, cu miros de scorțișoară, fum de tigară și... pământ.
Ah! Serios? M-am îndragostit de un înfumurat, orgolios și mândru cu care nu am nici cea mai mică șansă.
Ai uitat să menționezi că e pici în fund de frumos. Și are o mamă super.
Corect. Gândesc antipatic. Cine ar fi crezut ca o sa urasc ziua cand imi dau dreptate. Iar tu ai uitat că nu se uită la Doctor Who.