An angel's smile is what you sell
You promise me heaven, then put me through hell
Chains of love got a hold on me
When passion's a prison, you can't break free
Fețe noi peste tot, mă răsucesc și recunosc doar doi din tipii ce erau de obicei pe aici vinerile trecute. Un bărbat înalt, brunet și foarte tăcut mi-a atras în special atenția pentru că părea mult superior celorlalți, iar un altul râdea și făcea glume pe seama tuturor celor prezenți. Acesta din urmă avea un păr vopsit verde și iubea să fie în centru atenției. Brunetul mi-a surprins privirea și m-a studiat cu un sentiment de milă în ochi părând că empatizează într-o oarecare măsură cu situația mea. Era o chestie de minute până să înceapă spectacolul, iar K.J. nu era de găsit.
Am suflat greu când mi-am dat seama că lipsea. Nu îl voi putea vedea azi? Copleșită de un sentiment de tristețe profund, nu mi-am dat seama de problema cealaltă generată de absența mea: ce mă fac dacă cineva mă câștigă noaptea asta?
Când într-un final dramatic a ajuns și el, K.J. mi-a aruncat o privire lipsită de interes, apoi s-a așezat zgomotos la masă și a tras picioarele scârțâitoare ale scaunului pe podea. Instinctiv, mi-am acoperit urechile. Pe tot parcursul jocului lor nu m-am concentrat la nimic altceva decât la privirea lui K.J. L-am supărat în vreun fel? Încerc să-mi amintesc orice detaliu ce l-ar fi putut ofensa, dar nu îmi găsesc răspunsul.
Singurii rămași în viață sunt K.J., brunetul și tipul-extraterestru. Când s-a terminat totul, K.J. mi s-a alăturat asistându-mă în timp ce îmi făceam treaba. O secundă nu s-a uitat la mine. Prefera să stea cu mâinile în sân și să se holbeze la tavan.
-K.J. ... ce ți-am făcut?
-Nu mi-ai făcut nimic.
-Atunci de ce mă ignori? mă uit la el, dar în continuare îmi evită privirea.
-Ai fi putut măcar să fii tu cea care îmi spune, nu să aflu de la alții. Nu crezi că mi-ai datora măcar atât? spune așa dureros cuvintele încât am impresia că voi plânge fără ca măcar să știu ce am greșit.
Dar când sesizez încotro se uită realizez la ce se referă: inelul de pe degetul meu aproape urlă la K.J. să îl remarce. Înghit în sec și aștept să continue, însă nu o face. Îmi amintesc cuvintele clare și răstite ale lui Damien: nu trebuie nimeni să cunoască poveste din spatele inelului, dar nici pe K.J. nu îmi permit să îl pierd. Totuși, un secret este un secret!
-La naiba, K.J.! Este un amărât de inel dintr-un automat pentru copii! Chestia asta mi-a scăpat pielea temporar! nu rezist, așa că îi spun totul.
Mă ascultă cu atenție sporită și nu mai spune nimic. Îi povestesc toată seara de sâmbătă și omit continuarea în mod intenționat, apoi trec la întrebări.
-Deci tu de unde știai de logodnă? Ți-a spus cumva...
-Cineva trebuia să se debaraseze de iubitul tău...
-Stai ... Damien este în pericol? Doamne, este numai vina mea! încep să mă panichez și să merg apăsat prin încăpere.
K.J. mă prinde de braț și mă trântește într-o îmbrățișare strânsă. Pufăi lipită de pieptul său, iar el își proptește bărbia de capul meu.
-Nu are nimic. L-am trimis la modul cel mai serios în State, numai că toată faza cu filmările este falsă doar ca să îl țină o perioadă la distanță până Bullzovski te "cucerește".
-Poate e mai bine așa, concluzionez imaginându-mi-l în toată încâlceala asta și pe Damien cu nervii la pământ.
Mă lipesc și mai bine de K.J. și eliberez tot aerul din plămâni rapid. Plutesc undeva departe, printre nori, iar K.J. este cel care face asta posibil. Inima mea face salturi la unison cu stomacul meu și nu am mâncat nimic stricat și nici nu am depus efort prea mare ca să am pulsul atât de ridicat...
***
Cobor în grădină în jur de 16:15 ca să mă bucur de aerul proaspăt al primăverii citind o carte din biblioteca vastă pe care o găzduiește casa. Spațiul verde este neașteptat de mare pentru o casă în oraș ceea ce i-a permis proprietarului să amenajeze o piscină, să planteze câțiva copaci de care stă atârnat un hamac și să aibă niște tufe de plante.
Mă arunc în hamac și meditez câteva secunde cât vântul adie, apoi mă
pun să citesc. Cedez rapid tentației de a-mi închide ochii, așa că îi deschid doar când aud o voce lângă mine.
-Domnișoară? mi se adresează.
La cinci pași de mine stă un bărbat în vârstă, înalt, cu salopetă de lucru pe el. Fața sa este acoperită de o mustață roșcată uriașă, obrajii sunt umbriți de o barbă nerasă de câteva zile, iar ochii sunt ascunși după niște ochelari gigantici. În mâna dreaptă ține o ustensilă ce pare utilizabilă pentru îngrijirea piscinei.
-Am vorbit cu domnul Damien și am venit ca în fiecare an să pregătesc piscina pentru sezonul de vară...
Spune totul rapid când vede că pun mâna pe telefon să sun la poliție. Damien nu a menționat vreodată despre un astfel de personaj în peisaj.
-Am contractul, îmi întinde bucata de hârtie unde tronează semnătura lui Damien.
-Bine, puteți să vă faceți treaba, pufăi învinsă sperând să nu regret decizia de a-mi pune încrederea în el.
-Fie, îmi răspunde cu un zâmbet dubios pe față.
Amândoi auzim cum o mașină parchează în fața casei. Bărbatul începe să înjure colorat timp de câteva secunde, apoi se uită la mine.
-Uite ce e, ai două variante: mă urmezi pe mine orbește sau rămâi aici și te lași răpită de tatăl tău, Bullzovski și încă doi oameni de-ai lui.
-Poftim? mă disper instant și sar ca arsă din hamac.
Au intrat în casă, îi aud în depărtare și recunosc cele două voci. Încep să tremur instinctiv de frică, dar mă calmez când bătrânul tușește zgomotos către mine. Și dacă este un răpitor, tot mai bine decât să ajung pe mâinile lor! Cu judecata asta în minte, întind mâna spre cea a bărbatului, iar el mă trage de ea și mă conduce până la gard.
-Cum sărim? mă sperii mai tare.
Mă prinde de talie și mă aruncă de cealaltă parte a gardului fără ezitare. Aterizez pe o scară sprijinită de el, probabil lăsată chiar de tip ceea ce îmi arată ce bine organizat este.
-Du-te în portbagajul dubei. Intră prin față și aruncă-te printre scaune până iau eu scara înapoi, îmi comandă acesta.
Încep să tremur, dar îmi imaginez că totul are să fie bine. Deschid ușa, mă arunc printre scaune și nimeresc într-un spațiu minuscul între un perete fals și scaunul șoferului. Peretele fals probabil creează iluzia optică a unui portbagaj finit. Șoferul se aruncă zgomotos pe scaunul său.
-Acum voi declanșa un paravan de sticlă între noi ca să nu creadă nimeni că ești ascunsă, ok? Aiiii... m-au văzut, urlă cu putere. Rahat!
Duba demarează în viteză și mă tem pentru siguranța mea. Aud comentariile țipate de bărbat și simt doar cum mă lovesc cu spatele de metal când ia curbe bruște. Apoi ritmul se calmează, paravanul se lasă și pot vedea ce se petrece. A parcat într-o clădire neîngrijită din centrul orașului. Dacă are de gând să profite de mine nu este cea mai inteligentă opțiune locația, dar sper că nu e cazul. Violet, vei fi bine!
-Cobori sau rămâi toată seara aici? mi se adresează.
Îmi deschide ușa și mă ajută să cobor. Mă rog pentru siguranța mea și intru pe ușa de lemn. Holul este animat de râsete și alte zgomote care par că vin dinspre treptele ce duc la subsol, de unde vine și o lumină puternică. Companionul meu coboară atent treptele câte două așa că îl urmez. Sala în care intrăm este nici mai mult nici mai puțin un bar ce începe să se aglomereze de bărbați. Majoritatea sunt în jurul vârstei de 30 de ani și au statura unui munte. Sper că nu am greșit venind aici.
Sunt trasă de mână până la pultul din partea dreaptă unde se ascundea cel mai zâmbitor șaten pe care l-am văzut vreodată. De cum ne vede se încruntă ușor, dar nu lasă confuzia să îi umbrească trăsăturile prietenoase.
-Cine ești? se adresează însoțitorului meu.
-Camera 213, te rog!
Șatenul se uită șocat când la bărbat, când la mine, apoi exclamă:
-Nu! Imposibil! Tu ai adus o fată aici?
Nu o spune ca și cum nu ar avea voie, ci ca și fiind surprins de prezența mea alături de el.
-Te-a plătit numai ca să minți că are pe cineva? Te-a răpit, așa-i? se apleacă peste tejghea și îmi șoptește a doua întrebare în ureche.
-Practic mi-a cerut voie să mă răspească, îi răspund râzând din senin.
-Păi atunci... Eu sunt Ethan, iar dacă tipul ăsta sau oricare altul îți face probleme, știi unde să mă găsești. Acum fugiți să vă schimbați: începem în 15 minute!
Nu apuc să îmi iau la revedere de la Ethan că deja urcăm spre etajul 2 unde cheia închide o cameră. Când ușa se deschide în fața mea apare un pat mare și un birou alături, iar în dreapta, paralel cu un geam minuscul, o a doua ușă ce probabil conduce spre toaletă.
-Astea-s ale tale, îmi aruncă bărbatul niște haine. Fă-te comodă, schimbă-te și așteaptă să-mi termin dușul pentru că după coborâm.
Cu astea fiind zise, se închide în baie. Pun rapid pe mine cămașa verde mult prea mare și blugii ce-mi vin perfect, îmi prind părul într-o coadă de cal și aștept. Ușa se redeschide după vreo 5 minute cu un scârțâit ce mă obligă să îmi întorc capul în direcția dinspre care se propagă. Înghit în sec când dau de trupul doar acoperit de o pereche de blugi asemănători ca ai mei și abia recunosc persoana din fața mea.
-Tu! urlu fericită la vederea părului și a ochilor săi, atât de fericită că abia mă controlez să nu îi sar în brațe.
-Cine dacă nu eu, eroul tău! Ți-a plăcut suspansul? Da... văd că te-ai schimbat... haide jos să îi cunoști și pe restul băieților, îmi spune K.J. cu un zâmbet ce îi va face obrajii să explodeze.
-Dar cum? Adică cum ai știut că vor veni după mine? Și ce a fost cu deghizare asta, încep să râd când dau cu ochii de perucă și mustață.
-I-am auzit vorbind de dimineață pe toți așa că nu a fost prea greu. Deghizarea a fost ca să nu mă recunoască și ca să îți câștig încrederea, dar nu am prea avut timp să o fac. Până nici Ethan și băieții nu m-au recunoscut! râde și el acum cu mine.
-Sunt prietenii tăi? întreb bucuroasă că aș putea cunoaște și mai multe despre el.
-Da, dar să nu îi iei prea tare în seamă.
-Bine, ia odată ceva pe tine și haide la ei! îl oblig nerăbdătoare.
După ce se îmbracă, coborâm în subsolul deja aglomerat. Ethan stă în același loc, dar de data asta mai sunt doi bărbați alături de el: un blond cu ochii negri și un brunet cu ochii albaștri, amândoi de aproximativ 28 de ani. Păreau extrem de șocați să mă vadă pentru că se holbau la mine ca la un extraterestru.
-V-am zis, K.J. a venit cu o fată! le șoptește Ethan, dar îl auzim și noi.
-Damon, Evan, ea este M.J., mă prezintă rapid K.J.
-Încântat de cunoștință, răspunde ferm Damon. Dacă ești forțată să stai aici de către K.J., spune-mi și te ajut să evadezi, ok? îmi șoptește la ureche și simt cum din nou explodez de râs.
De ce toată lumea de aici crede că sunt alături de K.J. împotriva voinței mele?
-Uite, ai aici câteva întrebări, îmi spune Evan. Răspunde te rog la ele.
Îmi întinde telefonul lui cu niște întrebări de cultură generală pe care oricine le știe. Îi dau înapoi ca să evalueze, iar răspunsul lui îmi declanșează hohotele de râs:
-Wow și nici nu e proastă! țipă acesta șocat. Bun, M.J., cu ce te are la mână? mă întreabă și își pune mâinile pe umerii mei.
-Gata, vă potoliți? se răstește deja agitat K.J.
Mă smulge de lângă ei într-o secundă, mă poziționează în spatele său și nu apucă să își continue replica pentru că un anunț împânzește tot barul.
-Lume, lume! K.J. a venit însoțit de o fată, iar ea nu este nici proastă, nici plătită sau răpită ca să fie alături de el! vocea lui Ethan răsună în difuzor.
Între timp, Evan acum aflat și el cu Ethan lângă băutură, a preparat cinci pahare, fiecare diferit, iar mie mi-l întinde pe cel care pare a fi Jack Daniel's.
-Oh, nu! Eu nu beau alcool, mă reped eu să răspund.
Pe lângă repulsia față de tatăl meu beat de-a lungul anilor, nici nu vreau să îmi amorțesc simțurile.
-În bei M.J., de dragul meu, se uită duios K.J. și știu că nu îl pot refuza cu nimic.
Înghit în sec și gândesc că o gură nu mă omoară, așa că duc paharul la buze, dar, surprinzător, gustul îmi place.
-Ăsta e suc de mere, mă uit încruntată la Evan.
-Cu toții suntem șoferi pe aici așa că nu riscăm. Dar ce sens ar avea dacă nu am avea și băutură în bar? Așa că am golit alcoolul și în sticle am pus sucuri și apă.
O spune atât de natural încât și mie mi se pare firesc. Dar de când sunt marii criminali atât de responsabili? Poate au și ei o limită.
Lumea din sală începe să urle cuvântul "lupte", iar eu simt că mă sufoc. Nu și aici! Îmi spun și înghit în sec.
-Bun, să știi că te-am înscris și pe tine M.J. la concurs, îmi spune Damon în timp ce tasta la un laptop.
-Ce concurs? încep să mă înspăimânt.
-Avem concurs de dans cu mai multe probe, îmi explică rapid Ethan. Vei vedea că îți va plăcea. Nimeni nu e dansator sau ceva așa că nu te speria, totul va fi bine. În plus, va participa și K.J.
-Azi nu, nu intru nici eu nici M.J. în distracția voastră, se strâmbă K.J.
Într-un fel aș vrea să particip cu toate că nu le am cu dansatul, dar dacă nu vrea K.J. nu are nici un sens să o fac singură.
-Bun, fără K.J., dar cu M.J. am înțeles, se uită Damon și îmi face cu ochiul complice.
K.J. se uită la mine, iar zâmbetul meu îl convinge că voi participa și fără el. Damon introduce numele participanțiilor care vor genera automat fie perechi, fie lupte între cei înscriși.
Muzica începe și este aleasă prima luptă între un tip (căci numai bărbați sunt aici) și Ethan. Cei doi par mai mult că țopăie și se distrează atât de bine încât nimeni nu ține cont de câștigători. Damon se apropie de mine și îmi șoptește ceva încât nimeni să nu audă.
-Mă gândesc că vrei să dansezi cu dobitocul de prieten al meu, așa-i? Este cam încăpățânat, dar stai liniștită! Îl cunosc atât de bine încât am găsit soluția la problema ta.
-Mulțumesc, îi zâmbesc deși nu știu la ce să mă aștept.
Ecranul arată numele meu și al lui Damon în continuare, iar în dreptul lor scrie dans în pereche. Îmi dau seama acum că a manipulat cu succes decizia programului. K.J. se uită urât la prietenul său și pare că duce o luptă interioară dacă să mă oprească sau nu. Mă deplasez cu mâna într-a lui Damon și ne așezăm în mijlocul barului. Stăm spate în spate până începe melodia. Se aude o bubuitură în dreapta mea, dar nu am timp să văd ce s-a petrecut pentru că melodia a început.
Când mă întorc dau de K.J., iar pe Damon îl văd pe jos râzând. K.J. îmi întinde mâinile și mă las condusă de el. Melodia este una hard rock ceea ce mă pune în dificultate, dar mă las ghidată de el. Prind rapid pașii și îl urmez țopăind mai mult ca și cum am dansa pe ceva country, apoi mă simt ridicată de talie pe una din mesele lungi ale barului. Urcă și el dintr-un salt lângă mine și ne continuăm dansul. Aud cum lumea râde și ne susține, dar nu văd mai departe de ochii lui K.J. care strălucesc. Mă simt atât de bine în brațele sale, cu muzica ce ne învăluie și parcă suntem ultimii oameni de pe planetă.
Momentul continuă și îmi doresc ca timpul să rămână pe loc și să nu mai treacă niciodată. Obrajii mei ard când îl privesc și sper să nu observe că el este cauza, să pună totul pe seama dansului. Picioarele îmi tremură cum nici de frică nu au făcut-o și parcă pielea spatelui unde este poziționată palma sa arde dureros. Plutesc undeva unde nimeni nu știe, din nou tot cu K.J. ca și punct de sprijin, dar de data asta el este fiecare aripă ce mă face să zbor.
Cel care mă scoate din visare este același cu cel ce m-a indus în ea. Îmi spune lasă-te venerată, apoi mă împinge în spate. Mă panichez pentru câteva secunde, dar brațele ce mă prind mă fac să mă calmez. Ca la concerte, plutesc deasupra tuturor și aproape ating tavanul, căci toți băieții de aici sunt cel puțin de aceeași statură cu K.J.
Câteva minute mai târziu suntem cu toții la o masă mai retrasă și discutăm diverse chestii.
-Nu am dat de el, se necăjește Evan când închide apelul.
-Sper că nu l-ai sunat pe... spune K.J. nervos.
-E prietenul nostru, normal că am vrut să se mire și el cu noi!
-Nu îi spuneți nimic! se răstește K.J. la cei trei pe rând. Nimic.
Se ia și pleacă pentru câteva minute, însă suficiente cât să apuc să bârfesc cu băieții.
-Să ne înțelegem, începe Ethan, nu este nimic personal, doar că niciodată K.J. nu ne-a prezentat vreo fată, nici măcar nu a vorbit de vreuna.
-A avut la un moment dat cam prin adolescență o mare iubire, dar nu a zis nimic despre ea, continuă Damon. Eu am fost colegul lui de bancă în liceu și totuși nu am reușit să smulg o vorbă de la el în toți anii aceștia.
-Deci este un miracol că te-a adus aici. Înseamnă că ești foarte importantă pentru el, încheie Evan. Dar pentru tine el nu e atât de important se pare, îmi zâmbește acesta trist și indică inelul.
Nu din nou! Mă simt jignită când spune că prietenul lor nu reprezintă ceea ce eu reprezint pentru el chiar dacă K.J. mi-a zis ce simte pentru mine. Sunt într-o perioadă confuză în viața mea, nu știu când gândesc limpede și când nu, dar de un lucru sunt sigură: simt ceva pentru el, cu toate că nu știu ce. Mă consider datoare față de băieții din fața mea cu o explicație, pentru că îl iubesc pe K.J. așa că nu ezit când mai dezvălui adevărul încă odată.
-Este o logodnă falsă, dar este secret, bine? le spun eu.
-Și totuși se vede că mai există încă un el în viața ta, mă studiază atent Evan. Ți-o zic complet neinteresat de decizia ta: trebuie, pentru tine, să faci dinstincția între a plăcea sau a simpatiza pe cineva și a iubi persoana respectivă. Când înveți să le diferențiezi, atunci vei fi fericită.
-Mulțumesc, le spun tuturor.
-Mă sună înapoi, ne zice Evan. Ce fac? Îi răspund sau nu?
-Nu! l-au îndemnat violent amândoi. K.J. a zis că nu trebuie să îi spunem despre M.J. și lui.
-Cine este persoana asta? întreb curioasă.
-Practic este cel mai apropiat de K.J. dintre noi toți, a fost chiar partenerul lui la un moment dat, dar relația s-a răcit brusc dintr-o prostie și acum se prefac amândoi că nu pe pasă unuia de altul.
-Cunosc și eu un caz așa, le răspund băieților cu gândul la Damien și Jason.
Ni se alătură curând și K.J. Mai stăm câteva ore, apoi K.J. mă ia și plecăm. Înainte însă de a-i părăsi, cei trei mă asigură că pot conta pe ei oricând și că am trei prieteni noi.