Capitolul 1 - Revederea
Poate toată lumea mă crede nebună, dar simt că această sarcină mă va schimba pentru totdeauna. Dacă până acum m-am distrat, mi-am căutat sufletul pereche și am intrat în situații critice, ceea ce o să urmeze acum o să fie cireașa de pe tort. Este momentul în care va trebui să mă maturizez forțat, este momentul în care ceea ce vreau nu mai contează așa de mult ca înainte. De acum va trebui să am grijă de o ființă mică, o ființă rezultată din iubire, o ființă care va fi lângă mine pentru totdeauna. Este vorba despre copilul meu. A venit momentul mult așteptat, momentul în care îi voi vorbi lui Zac despre sarcină și despre ceea ce am putea să facem în continuare.
Din păcate, nu am luat în calcul o posibilă împăcare. Ceea ce am trăit cu Zac este peste puterile mele și mai bine aș escalada Everestul însărcinată decât să ne împăcăm. Cred că ar fi de milioane de ori mai ușor. I-am propus să ne întâlnim într-un loc drăguț, un loc în care să nu iscam un scandal monstru sau să fugă imediat ce aude de sarcină. Am ales să ne vedem în mall, să bem o cafea și să discutăm ca doi adulți.
"În două minute ajung."
Mesajul este foarte scurt și la obiect. Perfect. Nu mai are sentimente pentru mine, la fel cum nu mai am nici eu pentru el. Viețiile noastre vor merge în direcții separate de acum. Oricum, el deja a adoptat fetița aceea și nu va duce lipsă de copii. Dar eu?
În momentul în care Zac coboară din lift, las gura căscată. Acesta este îmbrăcat cu un pulover negru, mulat, care îi pune corpul în evidență, panataloni negri mulați, care îi fac picioarele interminabile, asortați perfect cu ghetele de iarnă închise la culoare, iar geaca este vișinie. Aspectul vestimentar al lui Zac m-a dat pe spate, nu mă așteptam să își schimbe garderoba imediat ce a plecat din țară. Acesta are aceeași privire, aceleași trăsături bărbăteșyi, aceleași trăsături frumoase care m-au făcut să mă îndrăgostesc de el iremediabil.
În momentul în care ajunge în dreptul mesei, mă ridic și îmi ascund burta cu geaca. Mă apropri să-i sărut obrajii roși, însă acesta nu clintește din loc. Nu vrea să mă lase să-i sărut obraji, nu vrea să facem niciun gest de politețe măcar. În momentul în care se așază pe scaun, fac la fel. Ne privim lung unul pe celălalt, am senzația că nu l-am văzut de ani de zile...
— Ești punctual, sparg gheața dintr-o dată și trag aer adânc în piept.
— Mereu am fost, spune scurt, fără șă afișeze vreun zâmbet. Deci? Ce este atât de urgent și nu poate fi amânat sub nicio formă? întreabă de parcă am fi niște cunoștințe simple și îi răpesc timpul prețios. Credeam că vrei să dispar din viața ta, credeam că vrei să nu mă mai vezi niciodată... îngâna acesta și dă ochii peste cap, luându-mă în râs.
— Ok. Când vrei să devenim serioși anunță-mă, spun cu seriozitate, iar Zac își pune piciorul stâng peste celălalt.
— Spune, Isabella. Te ascult, draga mea, continuă cu o voce dulce.
— Zac, s-au întâmplat multe vara asta... multe lucruri care au condus relația într-un punct greșit. Nu zic că tu ești de vină, nu zic că eu aș fi de vină. Zic că ar trebui să ajungem la un consesns, înainte ca totul să fie distrus de-a binelea.
— Ai distrus tot ce mai era de distrus, Isabella. Am vrut să ne împăcăm, să ne căsătorim, să trăim fericiți, dar imediat ce ai aflat despre toate necuratele mele, ai ales să mă părăsești. Ar trebui să-i mulțumești săptămânal lui Alessandro pentru asta. Dacă nu era el, nu scapă-i niciodată de mine. Așa că aplauze pentru Alessandro! spune Zac și începe să aplaude singur, zâmbind în jur ca un nebun.
— Zac...
— Îmi pare foarte că am profitat de bunătatea ta, Bella. Abia acum, după aproape doi ani de zile, realizez că tu meritai pe cineva mai bun, mai capabil, mai serios decât mine. Îmi pare rău că ți-am distrus copilăria, că ți-am furat inocența cu zâmbetul pe buze... spune cu un rânjet pe măsură, de-a dreptul diabolic.
— Zac, încetează! murmur nervoasă, iar Zac începe să râdă în hohote. Se uită lumea la noi ca la ultimii nebuni! îi atrag atenția însă nu îl interesează, pare că vrea să mă aducă în pragul nebuniei.
— De parcă nu am fost așa mereu...
— Zac, sunt însărcinată, spun deodată și observ că Zac continuă să se uite spre parte opusă, de parcă nu m-a auzit.
În momentul în care întoarce capul spre mine tresar. Acesta nu clipește, nu respiră, nu mișcă. Înghite zgomotos în sec și apoi un râs isteric îl apucă. Doamne! Zici că a fumat ceva de este în halul ăsta...
— Iartă-mă, Bella. Mi s-a părut că ai spus că ești însărcinată, spune printre hohotele de râs și continui să mijesc ochii spre el.
— Ai auzit bine, Zachary Willson. Sunt însărcinată, iar copilul acesta îți aparține, spun în timp ce Zac își șterge lacrimile de la râs din colțul ochilor și scutură din cap panicat.
— Este imposibil! Mereu am avut grijă să nu ajungem în astfel de situații. Dacă stăm să ne aducem bine aminte, domnișoară Anghelescu, era cât pe ce să fi violată de două ori vara aceasta. Nu cumva de acolo vine sarcina?
— Cum îndrăznești? Cum poți să fi atât de nesimțit să îmi spui toate acestea? întreb scoasă din sărite și mă ridic ca să îl iau la bătaie. După câte am îndurat vara asta tu, Zachary Willson, te întorci în țară ca să îți bați joc de mine!? încep să țip la el fără să îmi mai pese că lumea din jur se uită la noi.
În momentul în care îl lovesc peste piept, acesta se ridică și mă prinde de încheieturi. Mă strânge imediat în brațe și îi simt căldurq corpului, parfumul bărbătesc care îmi inundă nările continuu... Zac se depărtează și ne privim câteva secunde în șir. Acesta se așază din nou pe scaun, iar eu rămân așa, șocată de faptul că face glume. Nu știu ce s-a întâmplat cu el, dar de când ne-am despărțit se poartă tare ciudat.
— Ia loc, te rog. O să îmi comand o cafea strong, spune acesta în timp ce saltă sprâncenele șocat.
Mă așez înapoi pe scaun, iar în momentul în care vine chelnerul se face liniște.
— Două expresso, spune Zac deodată și îl fac atent pe chelner.
— O apă plată, vă rog.
— Un expresso și o apă plată, notat. Vin imediat, spune acesta și merge să dea comanda.
— Câte luni ai? întreabă serios.
— Patru luni, spun scurt.
Las capul în pământ.
— Știi că nu îl poți păstra, Isabella, spune deodată și îmi țiuie urechile de nervi.
— Am patru luni, Zac! Nu pot fac avort și nici nu l-aș fi făcut!
— Ne calmăm? întreabă de parcă eu aș fi isterica nebună, iar el filosoful cuminte.
În momentul în care dau jos geaca, ochii lui Zac îmi studiază burta cu atenție. Observă că aceasta are o formă foarte mică și că este posibil să-l păcălesc. În momentul în care ochii ni se întâlnesc, simt că înnebunesc! Aș vrea să îl dau cu capul de toți pereții... Știu că hormonii mă fac să fiu în felul acesta, însă bărbatul ăsta a întrecut orice limită. După câte s-au întâmplat între noi, îndrăznește să vină aici așa de sexy și să se poarte atât de străin cu mine. Cine se crede?
— Nu e vizibilă burta...
— De aceea nici nu am știut că sunt însărcintă. Oricum, mă așteptam să nu îți pese și să tratezi totul cu o aroganță totală. Nu știu de ce m-am obosit să te mai chem, să te mai deranjezi, când răspunsul tău era evident! spun în timp ce iau geaca pe mine și mă pregătesc să plec.
— Unde crezi că fugi? întreabă calm și mă întorc spre el.
— Acasă. Dacă mai rămân cinci minute cu tine cred că o să fim dați la știri, spun în timp ce Zac izbucnește în hohote și mă trage spre el.
— Uite, Isabella. Nu e ca și cum nu aș avea încredere în tine, însă după ce ne-am despărțit, mi-am jurat că noi doi nu o să ne mai vedem. Nu te supăra pe mine, dar cred că e normal să bănuiesc că acest copil nu este al meu. Când am făcut ce am făcut ne-am protejat și nu am avut niciun motiv de îngrijorare. Iar acum...
În momentul în care îi plesnesc una zdravăn peste obraz lumea din jur se sperie și se întoarce spre noi. Zac rămâne în aceeași poziție și îi vine greu a crede că tocmai am făcut acest gest. Cu ochii în lacrimi, inima frântă și speriată de această latură a lui Zac, mă pregătesc să plec și să nu îl mai văd niciodată. A fost o greșeală că l-am chemat, o greșeală foarte mare!
Zac vine și mă prinde de încheietură, iar atunci când mă trage spre el, mă lipesc de abdomenul lui. Îi simt respirația caldă, o iau razna în preajma lui... Îmi recapăt stăpânirea de sine și mă depărtez de el cu obrajii plini de lacrimi.
— Îmi pare rău că te-ai obosit până aici, Zac. Ai dreptate, ca întotdeauna...
— Shh! spune deodată și mă strânge în brațe ca pe un copil. Știu că niciodată nu ai îndrăznit să te dăruiești altor persoane, sunt sigur de asta. Nu îți stă în fire. Dar dacă vrei să începem să discutăm serios, mai întâi aș vrea să facem testul de paternitate. Dacă rezultatul este pozitiv o să discutăm altfel, îți promit. Dacă nu, să fii sigură că o să fiu alături de tine cum pot, cu ce pot. Nu zic că nu aș putea crește copilul altuia, dar nu știu dacă noi doi... știi...
— Nu! Doamne ferește! Nu mai vreau o relație toxică, Zac. Nu mai vreau să trecem prin ce am trecut când este clar ca ziua că noi nu am fost făcuți să fim împreună, spun în timp ce Zac înțelege, însă văd schimbarea facială produsă după cele auzite.
Ne întoarcem la masă tăcuți, gânditori, încă supărați. Zac pare șocat, dar se vede că el tratează situația cu mai multă maturitate decât mine. Vrea să vadă dacă copilul este al lui, vrea să vadă dacă într-adevăr o astfel de minune s-a produs...
— De ce nu mi-ai spus mai devreme de sarcină?
— Abia am aflat, Zac. Gândește-te cât scandal am avut. Mai întâi Alex, apoi mama, apoi Cătălin și după tata... am plâns fără oprire! Nu pot să îți spun cât de mult am suferit în lunile astea, spun în timp ce Zac clipește des spre mine. Iar ultimul stres ai fost tu... nu știam cum vei reacționa, nu știam ce vei spune, ce vei face...
— Ce aș putea să fac? întreabă amuzat. Dacă avort nu se mai poate...
— De ce te gândești la avort? întreb supărată. Zac, acum patru luni mi-ai spus că vrei să te căsătorești cu mine și ai copii, iar acum te gândești la avort? întreb șocată, iar Zac lasă privirea în jos, apoi o ridică imediat.
— Da, dar atunci era altceva. Eram împreună, eram îndrăgostit...
— Și acum nu mai ești? întreb deodată stupefiată.
— Nu, spune scurt, simplu. După câte s-au întâmplat m-am resemnat, am muncit de mi-au sărit capacele și ei bine, sunt mai rece ca niciodată, spune acesta și rămân mască, nevenindu-mi să cred că este același nesuferit, misogin și infidel.
— Ești un mincinos, iar "schimbarea ta" nu a existat niciodată. Ești un actor excelent Zac, felicitări!
— Te supără faptul că nu mai am sentimente pentru tine?
— Nu, chiar deloc. Mă scutești de multe alte discuții. Măcar știu că acest copil va primi dragoste de la mine, spun ușor, nevrând să audă. Presupun că ți-ai reluat activitatea de fustangiu imediat după ce ai plecat din țară, spun cu multă ură în glas, iar Zac sesizează imediat, iar zâmbetul acela sexy nu întârzie în a se afișa.
— Îți dai seama că a trebui să mă consolez, spune acesta cu subînțeles și se așază mai comod. Toate aceste lucruri țin de alegeri, Isabella. Și tu în aceste patru luni ai fi putut să te vezi cu cineva, cu oricine, spune foarte nepăsător.
— Nu pot să cred! spun în timp ce îmi fac aer, stupefiată de faptul că s-a schimbat radical din vară până în momentul de față.
A reapărut bărbatul pe care îl urăsc din tot sufletul, a reapărut Zac din prima instanță. Îmi dreg glasul, sugrumată de lacrimile care vor să pice pe obrajii albi, iar atunci când Zac se aproprie de mine mă privește altfel. Ochii îi sclipesc, clipește alene, trage guri lacome de aer, iar atunci când zâmbetul se lărgește, rămân mască. Încearcă să flirteze cu mine în modul acela murdar. Întorc capul furioasă și simt cum mi se ridică sângele la cap.
— Rămâne să mergem mâine la doctor să facem testul de paternitate? întreabă Zac în timp ce îl privesc lung, clipind des.
— Eu cred că tu ori nu înțelegi, ori ai îmbătrânit de-a binelea! spun scoasă din sărite. Îmi trebuie programare pentru așa ceva, doar nu crezi că o să bat din palme și o să mă primească doctorul, spun amuzată.
— Mergem la o clinică privată. Eu voi plăti pentru test, iar dacă acela este copilul meu, voi plăti pentru tot. Orice vrei să-i cumperi, orice ai nevoie, orice îți poftește inima, draga mea, spune acesta în timp ce mijesc ochii spre el.
— Nu e nevoie să faci pe galantonul. Nu știu cum faceți voi acolo în America, dar aici nu îți voi permite să mă cumperi așa. Trebuie să ne împăcăm cu ideea asta, Zac. S-a terminat între noi, orice a fost sau ar fi putut fi nu mai e acum. Dacă vrei să îți vezi copilul, te voi lasa de fiecare dată, nu e problemă. De el te poți atașa, dar de mine... nu. S-a terminat! Nu mai vreau să încercăm nimic niciodată!
— Te rog, Isabella, spune acesta foarte amuzat. Ești foarte îndrăgostită de mine și ochii aceia frumoși ai tăi vor fi mereu hipnotizați de persoana asta, spune în timp ce plimbă arătătorul spre el alene. Mai devreme sau mai târziu, vei realiza că nu poți să-mi reziști sub nicio formă. Însărcinată, plină de hormoni... o să stai în fiecare noapte să te gândești la atingerile mele fierbinți pe pielea ta... spune acesta în timp ce mi se răcește fața și simt că o să turbez la cele auzite.
— În visele tale cele mai frumoase, Zac.
— În ale tale, iubito.
În momentul în care chelnerul aduce cafeaua și apa, le așază frumos pe masă și se face dispărut. Deschid sticla de apă rece și în moentul în care observ cum mă privește Zac deja știu că sunt în belele. Pe omul ăsta nu îl interesează de faptul că sunt însărcinată, îl interesează să mă cucerească din nou. Vrea să își încerce trucurile ieftine de Casanova din nou, însă nu-i voi permite. Nu vreau să îmi distrug viața pentru un astfel de om, zice una, face alta. Azi se schimbă, mâine e mai rău. Zâmbesc brusc, foarte amuzată de naivitatea mea, iar Zac sesisează imediat.
— Sunt curios...
— Zac, nu mai spune nimic! încrunt sprâncenele și îi fac semn să tacă. Mă doare capul de la nervi, au început să îmi tremure mâinile și deja cred că o să înnebunesc. Gândește-te cât de proști suntem! Sunt însărcinată, sunt prea tânără și prea imatură să fiu mama, iar asta începe să mă sperie. Întotdeauna m-am gândit că o să am un copil la vârsta potrivită și voi fi în stare să-i ofer afecțiune, dar așa...
— Mama poți să fi la orice vârstă, draga mea. Faptul că tu îți terorizezi capul cu aceste gânduri nu face pe nimeni vinovat în afară de tine. Trebuie să menționez faptul că apreciez mult că vrei să crești copilul, să-i fii alături. Altele mame s-ar gândi deja la o casă de copii, spune acesta și fac ochii mari spre el.
— Sufletul meu este mult prea bun ca să facă un asemenea gest. Singurul lucru de care îmi este rușine este faptul că nu am putut să-l iubesc în primă instanță, adică de când am descoperit că sunt însărcinată. M-am tot gândit cum aș putea să scap de el, cum aș putea să trăiesc în continuare fără umbra lui, spun în timp ce Zac clipește ușor spre mine, vizibil gânditor.
— De ce ai face asta? Până la urmă este copilul nostru, la momentul acela ne-am iubit și el a fost făcut din iubire, spune acesta cu atâta inocență încât îmi dau lacrimile. Copilul o să primească suficientă iubire, stai liniștită.
— Zac... simt că fac totul greșit. Mai bine optam pentru chiuretaj, cu riscul de a muri sau a rămâne cu infecții decât să știu că o să fim așa. Despărțiți, certuri peste certuri, comportamentul tău imatur, egoist, mincinos! Nu îmi doresc ca el să devină mai târziu ca tine, să frângă inimii în continuu doar pentru a-și satisface orgoliul masculin, spun în timp ce Zac pare epuizat de toată discuția.
— Înțeleg, nu îți doreai copii cu mine oricum, spune amuzat.
— Nu înțelegi nimic!
— Tu nu înțelegi, Isabella. Faptul că nu am luat-o la fugă imediat ce am aflat că ești însărcinată ar trebui să îți trezească gânduri pozitive. Într-adevăr, surpriza asta mă înspăimântă nespus, mai ales că acum știu cât de mult mă disprețuiești. Dar ghici ce? Eu mă gândesc la ziua de mâine, la ziua în care voi știi că este copilul meu și îți voi fi alături întru totul.
— Vei pleca, Zac. Vei pleca și mă vei lăsa singură, încerc să sfârșesc propoziția și izbucnesc în hohote de plâns, ceea ce îl înduioșează pe Zac și se ridică de pe scaun.
Acesta îmi întinde mâna, mă ridic și mă strânge în brațe. Îmi sărută delicat fruntea și atunci când îi simt parfumul puternic, mă înec de-a binelea. Corpul începe să îmi tremure vizibil în brațele lui și sigur știe că încă îl mai iubesc. Închid ochii și las lacrimile să cadă pe obrajii, în timp ce scâncetele puternice îl fac pe Zac să se depărteze îngrijorat.
— O să fie bine, Isabella! O să fiu lângă tine. Îți promit!