Într-o lume perfectă nu aș regreta că mă trezesc din somn. Fiecare pată de lumină ce-mi agasează genele dimineața e doar avertismentul că trebuie să fiu în două picioare și gata să-mi apăr pielea de pe oase.
Nu i-au plăcere din luptă.
Nu chiar.
Înainte, nu-mi plăcea.
Acum, nu o iubesc.
Însă am nevoie de ea.
Ugh.
Era pre cum îmi spusese Lemona. "Lupta și sexul, odată începute vor fi repetate."
Stătusem la masa din bucătăria ei micuță. Scaunul cu patru picioare se legăna pe-o parte, iar lemnul moale al mesei era îmbibat de apa pe care tocmai o vărsasem. Absentă, o lingură în mâna dreaptă luă o cârpă din șorț și o lăsă să cadă peste balta de apă. Mâna ei făcu un cerc deasupra mesei, luând apa, iar în acel moment îmi spusese: "Să nu crezi că îți va ajunge odată și gata. O să îți trebuiască tot mai mult ."
A fost pentru primele dăți când am realizat că lupta nu era ceva în care am avut de ales. Nu am avut de ales dacă vreau să mă antrenez, dacă vreau să știu să mânuiesc arme, să fac trecerea din pielea de lup în cea de om în secvențe de timp atât de scurte încât mi-ar permite un moment de surpriză asupra atacatorului.
Nu toți lupii au fost crescuți ca mine. Aproape nici un kalu nu știe să țină o armă. Revelația mă izbește când ușile palatului kalu se dau la o parte, grele și zgomotoase, deschid culoarul de marmură și sticlă ce acompaniază sala tronului.
Gardienii kalu erau postați în locurile lor obișnuite. În capul stâlpurilor, ce acopereau întreagă sală într-un număr impresionant. Acoperișul nu era existent, în această porțiune a palatului, de aceea curenrul care se forma era destul de puternic cât să înghețe un om pe loc.
Gardienii erau puțini. Nu au fost chemați mai mulți în pază. Ceea ce poate însemna ori că nu ne văd ca pe o amenințare destul de mare (ceea ce ar pune discuțiile diplomatice într-o dificultatea evidentă) sau nu au destui soldați, ceea ce din nou, nu ar fi o situație ideală ( dacă nu sunt la palat unde au fost postați? Ce loc a fost considerat mai important decât palatul? ), dar ar fi plauzibilă pentru că kalu nu erau amatori în arta luptelor. Doar o mică porțiune a populației alegea să se înregistreze.
Înaintăm. Deschid micul nostru șir, Cayden și Carbon urmându-mă. Esmil e pus pe o targă improvizată, dus pe umeri de câțiva servitori de-a lui Carbon.
Omegaul și Laura nu sunt, nici ei, departe.
E primul pe care-l văd de cum îmi pun ochii pe balcoanele Păsărilor Înalte. Sok. Are brațele lăsate în jurul corpului, mâinile înfundate în buzunarele paltonului de un albastru safir. Părul blond, cu fire argintii e lăsat să-i alunece în cârlionți generoși, acoperindu-i fruntea deschisă și aproape atingându-i genele imposibil de lungi.
Pietrele ce-i străluceau pe colierul din jurul gâtului erau un semn pe care și cel mai netalentat dintre kalu l-ar fi recunoscut: un Apecs Agvia Kalu.
Tot ceea ce era și nu era kalu, tot sub soare era a unui Apecs Agvia să ia. În tradiția Py, erau considerați cei ce au coborât chiar din Zeul Soare, însuși.
Noi, ne închinam la Zeița Luna, iar ea ne trimise spre salvare ,,dagari"; în timp ce kalu aveau ,,apecs agvia".
Sok nu schițase niciun gest când privirile ni s-au întâlnit. În schimb, ceilalți kalu aflați de-o parte și de alta a lui mă măsurau din cap pănă în picioare, trecându-și privirea când dinspre grupul nostru când spre Sok.
Unul dintre kalu de la dreapta lui își deschise gura-plisc:
--Emisari ai lupilor, bine ați venit în Palatul Py, casa zeului Soare și a Regas kalu. Ceea ce veți întâlni în casa spiritului kalu să fie spre iluminarea minților voastre.
Ah, aroganța kalu, aproape că mi-a lipsit.
Carbon preia mesajul, luându-și poziția de purtător de cuvânt.
--Măriți, mărite.
Două plecăciuni. Una pentru Sok, cealălaltă pentru grup.
--Umiliul de față, Carbon cunoscut în regat și peste granițe, mă închin în fața Zeului Soare și a emisarilor săi în milostiva nesăbuință de a cere îndurare și permisie pentru nepoata mea de-ași deschide rezudență în regat, pentru liniștea sufletului meu, dar și pentru a putea fi studiat fratele ei pe nume Esmil, adus cu grave dureri.
Mă prezentase pe mine ca punctul principal și nu pe Cayden. Convenisem ca titulatura noastră să mearg! Sub anonimatul a simpli trimiși ai Saorului, ceea ce și eram, teoreric.
Kalu ce vorbise îi aruncă o privire scurtă lui Sok, înainte de a spune:
--Carbon, înalt kalu, cunoscut pentru binețele pe care le-ai făcut, deși voința noastre doar spre blândețea sufletului tău, timpul e potrivnic ție. Pre cum știi, a noastră Regas ne părăsise, iar pân ce nu se desemnează unul nou, regatul Py rămâne în plină tristețe.
Adică ,,nu".
E un refuz cu atătea tăișuri încât mi-ar veni să-i aplaud chibzuința kalului respectiv.
Carbon făcu încă un pas înainte, umăr la umăr cu mine, acum. Se pregăti să încerce o nouă variantă când Sok se întoarse pese umăr și murmură celor din spatele lui.
Mai aruncă o ultimă privire spre noi și se întoarse dispărând din vedere, de la balcon.
Kalu înghițise în sec. Trase aer în piept și-și flutură aripile:
--Aveți permisie.
Carbon își aplecă capul, postura uminței păna la sfârșit.
--Să mergem.
Îmi spusese arătându-mi în direcția unde așteptau un grup de vindecători gata la comanda lui Carbon.
Asta a fost partea ușoară.