CALEA adevarata a IUBIRII

TIMPUL

16 septembrie 2013

Am ramas cu telefonul tintuit de ureche desi el a inchis demult, parca intreg Universul s-a prabusit in mine, spinarea mi s-a ghebosat de toate greutatile lumii, mintea mi-a luat foc si am simtit cum sufletul mi-a inghetat. Mi-am ridicat privirea catre tavan, de parca era cineva acolo care sa ma ajute, cautam un sprijin, apoi m-a apucat furia, intrebandu-ma: "de ce?" De ce nu a avut curajul sa imi spuna in fata ca pleaca de langa mine, de ce viata m-a lovit astfel din nou, de ce toate mi se intampla numai mie?! L-am considerat vinovat, vinovat pentru ca alege sa plece de langa mine desi ne iubeam, vinovat de toata durerea din sufletul meu pe care o simteam acut strapungandu-mi fiecare celula din corp. "Voi pleca la Timisoara, nu am de ales!"" auzeam parca ultimele cuvinte si nu ma puteam linisti, treceau prin fata mea clisee ale clipelor fericite petrecute impreuna. A decis, a decis sa isi urmeze cariera departe de locul natal, a decis sa se rupa de mine, a decis sa renunte la iubirea noastra! Nu mai simteam nimic in jurul meu, totul parea cosmar din care speram sa ma trezesc.

Am incercat sa adorm, incercare pe care o stiam inutila deoarece ma gandeam la ce am gresit de nu imi este dat sa traiesc fericirea impreuna cu EL, speram ca orice femeie naiva ca va fi un final cu happy-end in care cei doi vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Da! Dar nimeni nu mai povesteste cum au trait cei doi fericiti, cate lupte au dus, cate framantari, cate sacrificii si cat chin au indurat pentru a trai fericiti, cate iertari si cate compromisuri...

Noapte alba desigur. Imi beau cafeaua vorbind cu sufletul meu:

Nu cred ca am gresit, am daruit din toata inima infinita iubire de care m-am simtit in stare. De ce se intampla asta?

M-am hotarat sa nu mai imi pun intrebari pentru ca dureau, privesc noua zi care incepe , trebuie sa merg la serviciu si sa imi pun zambetul profesional pe buze. Cafeaua pare mai amara azi si stiu ca pe chipul meu se citeste orice stare, nu cred ca as fi putut fi actrita, nu pot disimula ceea ce simt si traiesc, totul se citeste pe fata mea.

Biroul meu e plin de forfota, toata lumea povesteste, clientii vin nervosi, privesc totul din afara si ma simt singura in toata aceasta agitatie, singura si departe de lumea din jurul meu, sunt acolo prezenta fizic dar departe cu gandurile mele, cu gandul la el si realizez acum ca nu mi-a putut spune in fata ceea ce a hotarat nu pentru ca a fost las ci pentru ca il durea asa cum ma doare pe mine. Parca orele de program nu se mai termina ca sa ajung acasa, sa ajung sa il tin de mana , poate sa plang langa el si sa vorbim ore in sir. Si ma intreb ce este timpul, timpul care ne-a mai ramas impreuna pana la plecarea lui, sa il iubesc? Sa il urasc? TIMP!

CAPITOLUL 1 MAREA

O femeie la malul marii, priveste rasaritul... e singura dar pare linistita, senina si impacata, e asezata pe un sezlong, isi aprinde o tigare si priveste, parca intreaga ei fiinta e cuprinsa de lumina soarelui, parca ea insasi straluceste pe plaja aproape goala.

Iubea marea, o vazuse demult, pe la 7 ani cand s-a organizat o mini-excursie cu clasa din care facea parte, pe vremea aceea nu realiza insemnatatea unei clipe privind rasaritul, avea doar amintirea unui pui de delfin mort, gasit la malul marii de colegii ei, fapt care o facuse sa se intrebe ce e moartea, era prea mica sa realizeze ca totul are un sfarsit. Dar , oare si un inceput?

Simtea linistea si asculta valurile, simtea ca incepe sa iubeasca, simtea ca s-a indragostit deja, sentimentele din sufletul ei se creionau incet, asa cum un pictor isi incepe opera trasand cu linii fine pe panza, ceea ce avea sa devina un tablou. Liniste, mare, rasarit, si EL.... dormind intr-o camera de hotel la cativa metri distanta; era recunoscatoare.

Ganduri, ganduri razlete ii patrundeau mintea, amintiri din viata ei de pana atunci, flash-uri mai puternice sau mai slabe ii treceau prin fata ochilor. Toata viata ei fusese o cautare in iubire, pentru ea fericirea era iubirea asa cum pentru alte persoane fericirea inseamna altceva in functie de perceptia fiecaruia. Pentru unii: cariera, pentru altii puterea, unora fericire le aduc banii, altora fericirea le aduce familia, suntem o lume minunata dar fiecare in parte alege fericirea in modul sau de a privi viata. Si ajunsese la o concluzie: Ea acolo si atunci era fericita!

Se gandea la cum a inceput totul, fara sa isi planifice niciunul dintre ei ceea ce urma sa se intample, s-au intalnit pe o caldura de foc si au baut o cafea intr-un loc intim si linistit, la racoare. Erau doar ei si chelnerita care ii mai schimba ei scrumiera din cand in cand, au vorbit ore in sir de parca se reintalnisera dupa veacuri, a simtit pentru prima data ca fata de un om poate fi ea, fara ascunzisuri, fara masti, fara false pudori, fara sa ii fie teama de a fi judecata, fara sa incerce sa "dea din gene" ca sa il cucereasca, de fapt nici nu isi propusese asta, se gandea ca au nevoie amandoi de un prieten pentru ca erau singuri si le facea bine sa comunice impreuna, sa isi destainuie sufletul, sa vorbeasca despre trecut, pasiuni, sperante .

- Voi avea cateva zile de concediu si vreau sa merg la mare, departe de stres, sa stau pe un sezlong sa fac baie si sa ma relaxez. Vocea lui parca intrerupse discutia care curgea linistit si lent.

- Si? Ce te opreste, poti sa faci orice doresti daca iti propui asta.

- Da, cred ca o voi face, am nevoie sa ma simt liber cateva zile.

- Si eu iubesc marea, acolo parca toate durerile dispar si ador sa privesc rasaritul, sa il simt, sa ma contopesc cu cerul. Nu ador marea pentru distractiile litoralului ci pentru ceea ce inseamna marea in profunzimea ei.

Erau naturali, erau ei, se facuse tarziu dupa atatea ore de vorbit , el a condus-o acasa. Cand a pus capul pe perna sa adoarma a primit un mesaj de noapte buna de la el. Chipul i-a zambit si a adormit linistita. Era EL?

Ea zambea si acum la amintirea aceasta, soarele era pe cer rotund si puternic, ca un imparat care isi privea poporul si plaja a inceput sa forfoteasca de lume, muzica de la terase facea atmosfera sa para mai vesela iar ziua se anunta senina.

Se gandea daca el s-a trezit, cand linistea din jurul ei a fost sparta de sunetul telefonului:

- Buna dimineata C si multumesc pentru cafea, ce faci si unde te gasesc?

Ii venea sa raspunda ca a gasit-o deja dar parca o emotie innabusita a oprit-o:

- Sunt langa debarcader, am inchiriat sezlongurile, te astept (de-o viata era in gandul ei, nu... nu de o viata ci de mai multe)

- Ajung in cateva minute, ma opresc sa iau ceva de mancare pentru micul dejun

- Sunt aici, ne vedem curand!

L-a vazut de la distanta, in ochii ei era cel mai frumos barbat, il privea cu ochi de femeie indragostita, pentru ea era UNICUL. Timpul parca a zburat, s-au lasat mangaiati de soare, de valuri si de vibratia inimii lor, amandoi aveau temeri dar si sperante, amandoi erau nesiguri si incercau sa il cunoasca pe celalalt dincolo de aparente. Erau linistiti si relaxati, parca departe de lumea dezlantuita si agitata din jurul lor. Se tineau de mana si isi povesteau, traiau clipa prezenta cu intensitate.

Sa ai o inima deschisa implica mult curaj, curajul de a simti si de ati asuma riscul sa fii ranit, teama de suferinta ne face sa ne inchidem inimile cu lacate, le ferecam si inchidem accesul poate chiar oamenilor care merita, ne e teama de noi, ne e teama de oameni, ne e teama de suferinta si mai ales ne e teama de necunoscut. Daca am lasa ratiunea la o parte totul ar fi mult mai simplu, inima nu respecta reguli si cineva spunea(nu-mi amintesc in amalgamul de ganduri, cine... ) ca: "inima are ratiuni pe care mintea nu le cunoaste" . Cum alegem in viata? Cu ce anume? Cu inima sau cu mintea, mintea uneori ne poate pacali si pe noi dar inima nu minte niciodata...Ea incepea sa isi deschida inima desi temerile o sufocau.

Soarele incepea sa apuna, mangaind cu culoarea lui rosiatica plaja si marea si oamenii, pentru ea pareau mai frumosi si mai buni, ea se simtea mai buna. Au mers cu talpile goale pe nisip, s-au bucurat de mare si de ei, iar apoi au gasit in cale o terasa unde erau niste lampi aprinse, o terasa de unde se vedea marea, s-au asezat si au inceput sa se priveasca in interior cu curiozitate, S. a rupt tacerea:

- Imi dai senzatia ca esti atee, nu te inchini cand treci pe langa o biserica, nu saruti icoanele, ma insel?

- Credinta sta in inima, templul lui Dumnezeu sta in inima noastra, poti sa te rogi oriunde si oricand, Dumnezeu te aude, sunt credincioasa si respect toate religiile din lume, dar cred ca fiecare are o cale de a-l gasi pe Dumnezeu si eu l-am gasit in mine si in tot ceea ce ma inconjoara.

- Inteleg, stii.... esti deosebita, la prima vedere pari superficiala dar cand incearca cineva sa te cunoasca in profunzime descopera un om deosebit.

- Toti oamenii sunt unici si fiecare dintre noi are o calitate ascunsa care iese rareori la suprafata, toti oamenii au bun si rau in ei, alb si negru, calitati si defecte.

- Cred ca am multe de invatat de la tine, ma mira ca o oarecare intelepciune o tii doar pentru tine, ai multa cunoastere dar esti atat de modesta...

- Modestia este pentru prosti? Asa mi s-a spus...

- Uneori DA

Ea a zambit, usor amar..... Niciodata nu a avut asa-zisul tupeu, intotdeauna a stat in locul ei observand, bunul simt a urmat-o pe tot parcursul vietii, timiditatea a incercat sa si-o invinga lucrand cu ea la nivel mental, citind foarte multe carti si vazand documentare specifice si infruntand acest defect cu curaj a reusit sa il invinga, desi mai avea momente in care se inrosea sau vocea ii tremura. Dar era modesta!

- Modestia poate fi o calitate, depinde cum o privesti, eu asa o consider, cred ca un defect al meu este sensibilitatea, defect pe care nu am reusit sa mi-l schimb oricat m-am straduit, poate doar sa il ascund. Tu ce defect important crezi ca ai?

- Cred ca... orgoliul...

- Stiu, l-am descoperit deja

- Asa rapid? Sunt previzibil?

- Ooooooo, nicidecum, in anumite situatii oamenii se surprind si pe ei, nu numai pe cei din jur. Intotdeauna mai avem cate ceva de cunoscut la noi, suntem in permanenta schimbare, uneori experientele ne schimba, alteori oamenii din jurul nostru, cateodata ne propunem sa ne schimbam pentru noi in interior!

- Mi-ar placea sa ma schimbi tu, sa fiu mai bun!

Doar l-a privit si a zambit, i-ar fi spus sa isi deschida inima si sa o lase in ea si schimbarea va veni, dar.... era prea devreme. Nu era TIMPUL!

El ii mangaia mana si au hotarat sa plece, au mers usor si tacuti pana au ajuns in camera de hotel in care mirosea un pic a mucegai, dar pentru ei nu conta asta, erau impreuna si se bucurau unul de altul. A adormit zambind, simtindu-se protejata de bratele lui care o imbratisau, avea nevoie de asta dupa atata TIMP!

CAPITOLUL 2 O ALTA VIATA

Orleans-ul era linistit sub arsita amiezii, strazile inguste pareau prafuite si arse de soare, undeva intr-o casa micuta si modesta ea zacea in pat, un pic livida, avand pe chip impacare dar si durere, era in anul 1820, viata ii trecea prin fata ochilor, singura ei liniste era iubirea pentru el si pentru fata lor. El, albit de vreme, cu mainile zbarcite, intra pe usa aducand cu maini tremurande o supa calda:

- Incearca sa mananci cat poti draga mea, ai nevoie sa fii in putere, A. va veni curand sa te vada, asa a promis ca va calatori cu trenul pentru a-ti fi alaturi

- Draga de ea, nu trebuie sa isi strice timpul cu mine, e suficient ca esti tu acum cu mine si asta imi alina durerile.

- Doctorul a spus ca trebuie sa te hranesti si sa incerci sa te misti cum poti, sa nu mai zaci pe spate.

- Ma doare tot corpul, oricum m-as misca , doare tot.

- Offff, da-mi mie durerea ta, cred ca o pot duce pentru amandoi.

- Stii? Iti amintesti de balul de la Chambord? Erai cel mai chipes barbat de acolo, imi doream sa iti atrag atentia si nu stiam cum, mi se parea ca rochia mea nu e prea frumoasa si ca eram prea slaba, erai prea frumos pentru mine.

Dar apoi mi-ai luat mainile si le-ai mangiat spunand ca sunt cele mai diafane maini pe care le-ai vazut vreodata, ochii mi s-au luminat si inima a inceput sa bata nebuneste.

- Doar tu iti poti aminti toate amanuntele draga mea, am trecut prin atatea impreuna ca am nevoie de tine sa imi aduci aminte unele momente, eu sunt cam uituc, ai uitat?

Si ea zambi, il cunostea dupa 40 de ani mai bine decat se cunostea pe ea, ii stia slabiciunile, tabieturile, defectele si calitatile, stia ca parea un pic mai dur decat arata. Au trecut prin atatea lucruri impreuna, se cunoscusera la un bal, si au simtit ca acel moment era unic pentru ei doi caci au inteles o sclipire in momentul in care mainile lor s-au atins in timpul primului lor dans. Apoi au urmat plimbari pe malul Loarei, erau tineri si frumosi dar ea considera ca nu era suficient de buna pentru el, avea senzatia ca nu il merita, poate si datorita faptului ca el se comporta rece si nu ii arata ca ii pasa de ea. Nici nu isi mai amintea momentul in care el o ceruse in casatorie, nu i se parea important acum, dar parintii ei o presau sa se casatoreasca si sa se aseze la casa ei, asa incat totul se intampla banal. Au trecut impreuna peste revolutia franceza, clipe in care ea era inspaimantata pentru familia ei, aveau deja o fetita iar ei ii era teama in fiecare seara ca nu se va mai intoarce acasa. De fiecare data il primea cu o imbratisare ca si cum nu s-au mai vazut de zeci de ani si acea obisnuita mangaiere pe frunte. S-au iubit in acele vremuri si au construit o casuta a lor, unde au gasit linistea caminului implinit. S-au si certat de multe ori dar de fiecare data ea era cea care isi cerea iertare, desi nu era tot timpul vinovata, avea ceea ce isi dorea, o casuta de care avea grija, un sot frumos si puternic si pe A. care crestea frumos. Acum se gandea ca traise frumos impreuna cu el, era pe patul de moarte si stia asta, o simtea, dar ascundea de el faptul ca stia ca isi astepta sfarsitul.

Isi dorise sa moara inaintea lui pentru ca nu se simtea in stare sa suporte despartirea de el, stia ca nu ar fi rezistat si se gandea ca daca el dispare din viata ei, totul se prabuseste, chiar asa si era. O pneumonie crancena a doborat-o la pat, pana atunci avea grija de casuta lor, avea grija de el sa ii gateasca, avea grija si de florile pe care le aveau la ferestre vorbindu-le cu blandete.

Fata lor era la Paris, acolo se casatorise un un nobil parizian si in momentul in care mama ei cazuse la pat, era insarcinata. De aceea C. nu ar fi vrut sa o puna pe drumuri doar ca sa o vada muribunda. Isi iubea familia mai presus de orice, toata viata o iubise mai presus de ea, ea nu conta, contau doar ei si facea tot posibilul sa ii vada fericiti.

Nu mai era timp, a simtit moartea ca se apropie, durerea fizica a sfasiiat-o, si-a pierdut orice putere, vocea nu o mai asculta, cu greu a rostit molcom si lent:

- Am sa te astept dincolo, te-am iubit!

- Sa imi faci un semn...

A incercat el sa glumesca sperand ca ea va schita un zambet, dar i-a raspuns tacerea, ea tacea si a realizat cand i-a atins mana ca se sfarsise. Mana care ii mangaia fruntea de atatea ori, era acum rece.

- Nuuuuuuuuuu! Nu m-ai invatat sa traiesc fara tine, nu e timpuuuul, nuuuuuuuuu!

Era langa el, femeia pe care o iubise dar careia nu ii spusese niciodata asta, sufletul ii tipa in el, se uita la ea, la acel trup fara viata si se intreba cum de l-a parasit inainte de vreme, inainte de timp. Dar? Ce era timpul? 40 de ani traiti impreuna , timp suficient in care sa imparta si bune si rele, timp in care s-au sustinut unul pe celalalt la bine si la rau, timp in care ea a avut grija de el si acum era aici, moarta iar timpul nu se va mai putea intoarce inapoi. A simtit ca se prabuseste desi era pe un scaun langa trupul ei, sufletul i s-a impietrit iar inima parca nu mai pulsa sange in vene, avea senzatia ca o data cu ea moare si el, se ruga sa se intample asta, isi stia regretul, acum realiza ca degeaba spui „te iubesc" in fata unui trup rigid, poate ea a avut nevoie pe parcursul vietii sa auda aceste cuvinte, de ce nu le-a putut rosti caci a iubit-o si o iubea si acum, asa rece cum era si schimbata de timp. Innebunea? Chiar nici nu-i pasa.... cum putea trai fara ea? Cum sa mai mearga inainte? Erau atat de obisnuiti unul cu celelalt si se cunosteau atat de bine, incat parca isi intrasera in sange. Ii vorbea in soapta, stia ca nu il mai putea auzi si stia ca nu mai este timp:

- De ce nu ai mai ramas? Speram sa te vindeci, sa te vad din nou ingrijind florile, sa ma astepti cu masa pusa si sa te superi cand intarzii, sa imi vorbesti de copilul nostru, sa ma tii de mana cand dormim, sa te trezesti inaintea mea si sa pasesti cu grija ca sa nu ma trezesti vazandu-ti de treburile tale. Sa ma mangai pe frunte asa cum numai tu stii sa o faci, sa iti simt mana calda. De ce nu ai ramas cu mine?

Simtea ca aerul nu il mai poate respira, nu rezista sa se uite la ea moarta, nu era ea, nu mai era ea. Unde s-a dus si el cui ii vorbeste? A iesit din camera pe strazile Orleans-ului, se lovea de oameni dar nu vedea nimic, nu stia ce are de facut, nu putea sa se concentreze, si-a dat seama ca a iubit-o enorm si viata lui fara ea nu mai avea sens. Ii trecu un gand pribeag prin minte. Sa se duca la fluviu si sa se inece. Dar ea ar fi vrut asta? Ar fi vrut sa isi curme viata? Nu, ea ar fi vrut sa il vada linistit, imbatranind frumos. Durerea interioara ii inunda fiecare particula din trup, ii venea sa tipe ca sa se elibereze de durere, se aseza in genunchi si isi lua capul in maini, era singur, singur in fata vietii care parca nu mai avea sens, nu mai astepta nicio bucurie, ea nu mai era. Gandurile i se amestecau prin minte, regreta tot ceea ce nu a facut pentru ea, regreta faptul ca a lasat-o mereu sa se descurce singura, regreta faptul ca nu i-a fost alaturi cand a avut nevoie de el, ea stia tot ce are de facut pentru viata lor, ea era acolo, nici la nastere nu a ajutat-o caci era plecat si ea a trecut singura prin asta. Ridica ochii catre cer.

- Ce sa fac Doamne?

Astepta un raspuns, astepta o indrumare. De obicei i le dadea ea dar ea nu mai era! Sau poate ca este, acolo undeva, sufletul ei ratacind si privindu-l, parca asta ii daduse curaj. Si a inceput sa ii vorbeasca:

- Iarta-ma , iarta-ma pentru toate lucrurile pe care nu le-am facut pentru tine, iarta-ma pentru toate cuvintele nerostite, iarta-ma pentru toate greselile mele, nu pot merge mai departe daca nu ma ierti! Ma auzi? Iarta-ma!

Vorbea singur, realiza asta caci trecatorii de pe strada se uitau ciudat la el. Avea nevoie de ea! Simtea asta! Trebuia sa o gaseasca undeva, dar unde? In casuta lor sta un trup rigid. Sa se intoarca? Isi gasi puterea de a face pasii inapoi desi nu se mai simtea in stare, isi amintea de ultimele ei cuvinte „am sa te astept dincolo" . A simtit o mangiere de vant, o pala calda care i-a atins obrazul, a simtit ca in disperarea lui a gresit, ca se gandea numai la el si atunci a inteles unde sa o caute. Era in el, locuia in sufletul lui de atata timp. Stia ca ea i-ar fi luat inima in palme ca sa o mangaie atunci cand simtea ca il doare ceva. Sufletul i s-a linistit un pic si s-a indreptat spre casuta in care au locuit atatia ani impreuna, era in el, in sufletul lui, in mintea lui, chiar si in trupul lui, era acolo, era in toate lucrurile care il inconjurau si pe care le atinsese, si o simtea. Si , a inteles : ea era mereu acolo pentru el, indiferent de ce facea el, parca i se cuvenea dragostea ei, a mai inteles ca nu a apreciat-o atunci cand a fost langa el, a inteles ca nu mai e timp. Se gandea ce ar face ea pentru el, ce ar spune, cum l-ar sfatui si o simtea. Parca il indemna sa faca tot ceea ce trebuie de cuviinta pentru inmormantarea ei, a simtit taria ei ca il indruma! S-a linistit si a facut un nou juramant, atunci cand s-au casatorit si si-au jurat credinta au spus: „pana ce moartea ne va desparti" dar nu era asa. Caci va fi si dincolo de moarte si el stia mai bine ca oricine. Si-a plecat capul in fata trupului ei neinsufletit si i-a soptit:

- Te iubesc! Asteapta-ma dincolo! Ne vom gasi!

S-a intors catre un sertar si a scos un pachetel, era cadoul pe care il pregatise pentru ziua ei, un parfum careia ei ii placea foarte mult dar la care ea renunta de fiecare data in favoarea lucrurilor care lui i-ar fi trebuit. Peste 2 zile ea ar fi implinit 59 de ani, a deschis pachetelul si o parfuma in locurile unde ii placea ei. Apoi ii lua mainile, acele maini diafane de care se indragostise, lasand lacrimile si durerea sa ii iasa afara din suflet. Nu mai era timp! Soarele apunea inconjurand cu o lumina calda capul lui, aplecat asupra trupului ei.

Capitolul 3 SHAORMA

Erau de 3 luni impreuna, desi el parca o facea sa pastreze distanta fata de el, dar ea isi deschisese sufletul si si-a propus sa aiba rabdare cu el, pentru ca l-a simtit ca ii era teama de angajamente sau lucruri serioase. Fiecare sambata o petreceau impreuna pentru ca timpul le permitea asta, in aceea sambata el o invitase la un restaurant de lux pentru a petrece o seara romantica, s-au imbracat adecvat amandoi si au ajuns in locul ales de el.

-Cum ti se pare locul, si ce vrei sa servesti?

- E dragut dar parca prea pompos si totusi nu ma simt in apele mele aici, parca ai nevoie de frac si rochie de seara iar toata lumea isi poarta masca de oameni de inalta societate. Dar pentru inceput comand o cafea, vom stabili pe parcurs ce vom face.

El a simtit ca ei ii era un pic incomod, au baut impreuna o cafea si era cam multa tacere in jur. Deodata ea isi ridica ochii avand o privire ghidusa, ca de copil care ar face o boacana:

-Vrei sa plecam de aici?

-Si unde vrei sa mergem? Te simt ca nu iti place.....

-Urmeaza-ma si vei vedea. Spuse ea zambind.

-Mi-as fi dorit sa comandam un meniu sofisticat, dar daca asta ti-e dorinta, hai sa mergem!

El achita nota de plata, ospatarul se uita cam ciudat la ei dar ea nu era genul caruia sa ii pese de ce cred altii despre ea. Au ajuns la masina lui si parea incurcat caci nu stia ce drum sa aleaga:

- Hai la shaormerie! Iar el a inceput sa rada zgomotos

- Chiar vrei asta?

- Da, de ce nu? Acolo trebuia sa fii atent la orice si parca ma presa atmosfera

- OK,dorinta iti va fi indeplinita! Si unde vom manca aceea shaorma?

- In parc, pe o banca, desi fiind octombrie e cam frigut afara.

A condus pana la cea mai apropiata shaormerie, ea a coborat si a cumparat doua shaorme, evident cu toate sosurile delicioase.

- Si acum?

- Mergem pana in parc, nu e departe si mancarea nu va avea timp sa se raceasca.

El o asculta, un pic uimit si a condus pana la intrarea in parc:

- Coboram sa mancam?

- Nu, mancam aici in masina....

S-au inteles din ochi si au inceput sa manance, nici nu a apucat el sa ii spuna sa aiba grija sa nu se pateze ca ea deja o facuse, mancau amandoi cu pofta, se patau pe hainele „scoase din cutie" si radeau cu aceeasi pofta amandoi.

-Ei? Iti place? Nu conteaza intodeauna locul ci conteaza deseori cu cine il imparti...ca si mancarea de altfel.

- E prima mea experienta de acest fel dar chiar ma simt vesel si fericit, ma faci sa ma simt fericit!

Au cumparat si o sticla de suc din care au baut pe rand amandoi, dupa care ea i-a propus sa sa vada un film impreuna pentru a incheia seara in acelasi mod fericit, caci ea avea capacitatea de a-i cunoaste starile deja prea bine, parca o legatura invizibila ii lega iar starile lui, ea la simtea la aceleasi cote.

Ajunsi acasa, in timp ce ea cauta un film special de dragoste, el, asezat pe canapea, a rostit un pic speriat, dar foarte rapid de parca i-ar fi fost teama sa il auda cineva, poate chiar ea:

- Te iubesc!

Relatiile au etape, una din primele faze e etapa de indragostire, de tatonare, de incercare sa cunosti persoana langa care vrei sa fii, de temeri ca s-ar putea sa nu te placa si de nesiguranta, apoi... primind confirmarea reciprocitatii incepi sa simti fluturi in stomac, sa te gandesti in fiecare clipa la persoana draga, sa iti fie dor si sa vrei sa o vezi cat mai mult, se trece usor la cunoastere, cu timpul poti descoperi ca persoana draga te completeaza, ca este un om minunat pe interior si ca nu conteaza atat de mult ceea iti ofera pentru ca tu vrei sa ii oferi iubire din prea plinul inimii, dupa un timp ramai surprins si plutesti parca cand realizezi ca este tot ceea ce ti-ai dorit si mergi inainte alaturi de persoana draga si ai incredere... apoi simti stabilitate si stii ca nu te va rani voit si iti deschizi inima si mai mult... usor se trece la la maturizarea relatiei, privesti totul mai cu intelepciune, descoperi ca traiul in comun e frumos dar incep sa apara si divergente de opinii, daca partenerii se cunosc suficient de bine, stiu ca amandoi pot face compromisuri si incearca sa se tolereze unul pe celalt, iubirea incepe sa se stabilizeze, increderea creste si ai sentimentul de siguranta si de liniste alaturi de omul drag.... Dupa aceste momente iubirea devine mai cuminte, mai asezata dar mai puternica.. incepi sa te obisnuiesti si sa fii dependent de persoana draga.. "Si asa au trait fericiti pana la adanci batraneti" sau.... depinde de fiecare cuplu in parte ceea ce isi doreste pe viitor...Dar: importanta e IUBIREA, caci ramanem in sufletul nostru cu acest sentiment inaltator!

Nu, nu a ramas uimita, a simtit acel „ceva" desi el nu i-a spus inca, a simtit ca ii e draga, a simtit ca poate intra in sufletul lui, a simtit!

A mai simtit ceva pe parcursul lunilor care s-au scurs de cand l-a cunoscut, el isi deschidea sufletul, usor usor, fara sa isi dea seama lasand-o sa patrunda in el, cand l-a cunoscut parca sufletul ii era ferecat cu lacate dar a avut curaj sa incerce cu orice risc, chiar si acela de a fi ranita.

I-a raspuns simplu, clar si tandru:

- Te iubesc! Si eu...Altfel...

Iar buzele li s-au unit intr-un sarut ce exprima iubirea si bucuria de a fi plini de celalat. Linistiti, au vazut impreuna un film de dragoste renumit, desi pana atunci il vazusera fiecare separat in alte circumstante, el a facut asta pentru ea, stiind ca era unul din filmele ei preferate. La sfarsitul filmului i-a sters lacrimile si a imbratisat-o, a fost prima oara cand ea s-a rugat ca timpul sa se opreasca in loc, sa simta clipa pana in adancul fiintei ei.

CAPITOLUL 4 CALATORIA

- Azi-noapte am visat o luna mare si frumoasa imbracata in dantela, nu stiu ce inseamna dar am avut o senzatie placuta.... Azi, o zi normala, cu probleme la serviciu , situatii urgente, cifre si alergatura pe tastatura, acasa liniste si pace si vocea ta care imi e draga si imi aduce in suflet un sentiment de "acasa", esti omul de aici si acum, omul din viata mea care mi-a adus poate ceea ce aveam nevoie, de aceea iti sunt recunoscatoare si iti daruiesc luna din visul meu cu o parte din suflet:

- Esti atat de romantica uneori, dar la prima vedere nu ai spune, pari o femeie puternica si chiar esti acolo in interior, ai o forta de care doar tu poti dispune.

- Forta mea interioara mi-o da iubirea ta, fara ea poate as fi pierduta, eram pregatita sa te intalnesc, ai venit exact atunci cand aveam nevoie de tine!

- Stiu, asta simt si eu, de cand te-am intalnit, desi nu imi planuisem nici in ruptul capului sa mergem impreuna inainte, ma gandeam la cu totul altceva in viata mea.

- Poate e planul divinitatii doar, niciodata nu stim ce ne pregateste destinul. Noi ne dorim ceva anume dar in calea noastra iese altceva de care nu suntem constienti ca ne trebuie.

-Hai sa mergem undeva, impreuna, sa petrecem cateva zile , departe de oras, sa facem o calatorie, simt ca avem nevoie amandoi de relaxare, ce zici?

- Nu spun NU, mi-ar placea , hai sa vedem cum rezolv la serviciu cu vreo doua zile libere si facem o escapade la sfarsit de saptamana.

-De acord, acelasi lucru il voi face si eu iar apoi planuim impreuna! Gandeste-te unde ai vrea sa mergem... si hotaram.

-Stiu unde am vrea sa mergem....

El, un pic uimit isi dorea sa ii faca pe plac asa ca stia ca orice ar decide ea va face cum isi dorea.

In urma cu cativa ani, ea a fost redactor la un post de radio, facea acest lucru din pasiune pentru ca iubea muzica, uneori ii placea sa se exprime prin muzica, chiar traia prin muzica. Dar facea si emisiuni pentru ascultatorii de suflet in care trata diverse subiecte, cum ar fi: "Sufletele pereche", "Dragostea la prima vedere", "Increderea in tine si in ceilalti" . A renuntat in momentul in care timpul nu ii mai permitea asta, facea voluntariat la radio, avea o voce placuta si muncea chiar cu pasiune dar la un moment dat s-a oprit, iar radioul nu a mai emis la ceva timp dupa ce ea nu a mai facut emisii. Acolo la radio, avea colegi si ascultatori din toata tara si chiar strainatate, ascultatori cu care inca mai tinea legatura on-line sau telefonic. Una dintre ascultatoare era Lucia, o doamna din Targu Mures care a invitat-o de multe ori sa ajunga sa o viziteze.

Ea s-a gandit ca acum e momentul sa o vada pe Lucia si daca tot s-au hotarat la o calatorie ar fi frumos sa merga in acea zona.

- Mi-as dori sa mergem la Lucia, o fosta ascultatoare de radio, e din Targu Mures si cred ca ne-am simti bine in aceea zona, voi vorbi cu ea sa faca rezervari la o pensiune si ramane sa stabilim cand vom pleca.

- Daaaaa, de acord cu tine, vreau sa iti indeplinesc aceasta dorinta si asa va fi. Vom calatori acolo unde doresti!

- Iti multumesc, iti multumesc cu tot sufletul meu ca faci asta pentru mine

- O fac pentru ca te iubesc si vreau sa fim fericiti si meritam sa ne relaxam cateva zile.

- Traiesc clipa cand respir acelasi aer cu tine, cand mainile noastre se ating, cand ne imbratisam ( as opri clipa in loc) pentru ca te iubesc asa cum marea isi iubeste tarmul, asa cum muntele iubeste norii, si totul pare natural si venit din suflet, intr-adevar nu conteaza in viata ceea ce ai, ci pe cine ai alaturi, iar eu nu pot fi decat fericita ca Universul a facut sa ne intalnim, imi doresc pentru tine tot ceea ce ai nevoie sa te faca fericit in viata. Multumesc!

Ea ar fi vrut sa spuna mai multe dar emotia a oprit-o, doar a gandit cu recunostinta pentru el: Fiecare picatura de ploaie cade in locul si la momentul potrivit, ne intrebam uneori care e sensul vietii noastre, de ce suntem aici, de ce luptam pentru viata noastra, de ce avem un destin de indeplinit, care este acesta, uneori nu gasim raspunsuri si existenta ni se pare fara sens, cred ca sensul nostru este exact calea pe care o parcurgem, insasi existenta noastra...

Tu ti-ai gasit sensul? Te-ai intrebat oare ca lucrurile pe care le faci, sentimentele pe care le detii, cuvintele adresate, faptele tale influenteaza intregul Universul dar in primul rand pe tine, ca persoana, ca individ unic?!

Eu cred ca mi-am gasit sensul.... E aici si acum, orice actiune a mea are un scop, orice framantare cred ca are o rezolvare daca o privesti cu calmitate si echilibru, sentimentele pe care le port in mine influenteaza alti oameni in bine sau rau (depinde de situatie) si acesti oameni au ceva de invatat din actiunile mele.

Sensul meu de acum? Sa fiu iubire si lumina pentru tine, sa zbor ca un fluture caruia nu ii pasa de timp, sa ma unesc cu infinitul si cu tine si impreuna sa avem o singura aripa.... Sa simtim sensul vietii impreuna.

Au plecat in calatorie, aveau de parcurs vreo 600 de km pana la Targu Mures si cu inima deschisa si-au luat iubirea cu ei si la drum! Pe parcursul drumului s-au bucurat de peisajele muntilor, de rauri si copaci, de munti si de un cer un pic innourat dar nu conta asta, erau impreuna , aveau sperantele si visele cu ei si cateva zile de relaxare. Lucia i-a intampinat cu drag cand au ajuns, ii stia din poze si cand i-a imbratisat a rostit:

-Sunteti frumosi si va sta bine impreuna, chiar un cuplu potrivit ca voi nu am mai vazut demult, v-am pregatit o mamaliguta ardeleneasca ca pe la noi iar rezervarea le pensiune este facuta, va asteapta sa va cazati dupa ce serviti masa.

- Ma bucura ca te-am intalnit draga mea, asteptam demult asta si ma bucura ca ne primesti asa cu bratele deschise, esti un adevarat OM si te pretuiesc!

- Haideti la masa!

Erau infometati de pe lungul drum de 8 ore facute si un pic obositi, dar C era fericita ca si-a cunoscut in sfarsit asculatoarea de radio care o admira, mancarea era delicioasa, toti erau veseli si povesteau , s-au cazat la pensiune si apoi au pornit sa vada orasul, un orasel destul de micut dar cu oameni care pareau primitori. Lucia ii spunea lui C, ca era mult mai frumoasa in realitate, ii admira mainile delicate si ii facea complimente ca are o finete aparte, iar S. se simtea mandru de partenera lui. Au vizitat impreuna cetatea din Targu Muresc, complexul de agrement, bineinteles magazinele si centrul orasului, au iesit cu totii la restaurant, s-au bucurat de bunatatile din zona, au vizitat biserici si s-au plimbat pe jos pe stradutele orasului. De 1 Decembrie a fost la un concert in aer liber unde au ascultat muzica de folclor si au ramas cu totii impresionati de vocea lui Nicolae Furdui Iancu. S. cand l-a auzit cantand prima melodie a rostit:

- Cand auzi acest om cum canta "Desteapta-te romane" parca are darul si puterea in vocea lui de a te face sa mergi chiar si la razboi.

- Da, vocea lui e intr-adevar deosebita, eu simt muzica buna intr-un fel aparte, desi pare cam rusinos, dar atunci cand muzica imi atinge sufletul mi se face pielea de gaina.

- Tu oricum uneori traiesti prin muzica draga mea , s-a simtit asta in emisiunile de la radio pe care le faceai cu atata pasiune si deja stiai ce le atinge sufletul ascultatorilor tai, pentru fiecare in parte aveai o melodie care stiai ca e favorita, de aceea ai fost atat de apreciata in radio, spuse Lucia.

S-au bucurat impreuna de concert, au cantat impreuna cu interpretii si buna dispozitie a fost ca la ea acasa. Cele 4 zile de mini-concediu parca au zburat, fericirea li se citea pe chip, la intoarcere au trecut prin Brasov si au vizitat Biserica Neagra. Lucia le-a pregatit un pachet pentru drum si S, chiar a fost mirat dialogand pe parcursul calatoriei:

- Ce prieteni deosebiti ai, ce oameni buni, Lucia ne-a pregatit pachet si pentru drum...

- Asa sunt prietenii adevarati, toti oamenii care imi sunt apropiati asa sunt, oameni pe care te poti baza la nevoie si prieteni de suflet. Ii vei cunoaste pe parcurs pe toti.

- Ma mira, eu nu prea am intalnit asa ceva, sau poate sunt eu cam sceptic.

- Bunatatea atrage bunatate, daruirea atrage daruire.....prietenii adevarati raman, unii dispar din viata noastra pentru ca unul dintre noi doar si-a facut rolul, altii raman, eu cred ca aceia care merita sa ramana, sunt.

Au fost 4 zile de relaxare, fericire si incantare, in care s-au bucurat si de iubirea lor si de prietenia Luciei care a fost o gazda perfecta. La intoarcere ea rosti:

- Multumesc pentru fericire!

- Stii mi-ai mai spus asta candva.... Si am ramas impresionat, nimeni nu mi-a mai spus asta vreodata, atunci cand ne-am intors de la mare si ti-am daruit o banala scoica, primul meu cadou, asta ai rostit.

Oboseala acumulata pe parcursul celor 8 ore de calatorie se simtea, el i-a luat mana, si linistiti s-au asezat catre o noapte ce le rezerva odihna, a adormit repede, iar ea, privindu-I somnul linistit si bucurandu-se de respiratia lui ii sopti prin ganduri: Mi-e sufletul curat si plin de tine, mi-e usor sa pasesc prin viata tinandu-te de mana, esti respiratia ce imi aduce suflul vietii, traiesc in iubire si daca as muri acum stiu ca dincolo de moarte te-as ocroti si proteja. Sunt implinita alaturi de tine, esti omul drag pentru care ma trezesc dimineata cu curaj si optimism. Respir prin tine si ridic ochii catre cer cerand sa iti aduca in cale tot ceea ce ai nevoie pentru a te simti fericit. Fericirea ta? Cel mai important lucru pentru mine, ti-as darui pe o perna de catifea aurie aceasta cheie catre fericire , as lupta pentru ea, gandurile se transforma in cuvinte, iubirea mea creeaza pentru tine o aura care te impresoara in lumina, sa iti fie bine acolo, departe de lumea dezlantuita. Tu esti sursa mea de energie, izvorul din care pornesc si marea in care ma revars, esti centrul universului meu si o stii. Mi-as dori sa te feresc de orice rau, sa-ti indepartez orice gand negativ din minte, mi-as dori sa te poti privi si simti prin ochii mei, sa iti simti UNICITATEA , mi-as dori ca existenta ta, a noastra sa fie pas spre infinit!

CAPITOLUL 5 SARBATORILE

Decembrie, primele sarbatori impreuna, o vreme ploioasa care parea de toamna tarzie, primele cadouri care si le-au facut: el i-a daruit o bratara de argint cu chilimbar si o rochie pe care urma sa o imbrace la petrecerea de Craciun, ea i-a daruit un set de parfumuri, si un lantisor cu un pandantiv in forma de Yin-Yang. S-au bucurat impreuna de cadourile primite si ea a inteles un fapt, el era prea practic ca sa ii daruiasca un cadou care nu ii era de folosinta, de aceea cadourile nu au fost surprize ci ea a stiut dinnainte ce urma sa primeasca, era stilul lui, stil nemaintalnit de ea pana acum, dar pe care l-a acceptat, il accepta asa cum era pentru ca il iubea si nu dorea sa schimbe nimic la el, era o iubire, amestecata cu admiratie si respect.

S. a planuit o petrecere cu niste vechi colegi de serviciu, la un restaurant, era prima lor iesire in lume iar ea avea emotii deoarece trebuia sa se simta la inaltime in fata vechilor lui colegi, in seara de Craciun s-au imbracat frumos, s-au aranjat si au pornit catre petrecerea de la restaurant. Ea a simtit imediat cand au ajuns ca e privita pe ascuns, isi controla orice miscare si nu se simtea naturala, au mancat, au dansat, au stat de vorba cu colegii, iar el a incercat sa o faca sa intre in atmosfera cat mai mult. La un moment dat s-a relaxat si ea si a descoperit ca S, stie sa se si distreze chiar daca tot timpul avea o mimica serioasa, dupa cateva pahare, dansuri impreuna si glume ea s-a mai destins. S. s-a cam cherchelit, era prima oara cand l-a vazut un pic ametit, dar asta nu a deranjat-o, si s-a dovedit ca zicala "copilul mic si omul beat spun adevarul" chiar e adevarata. Cand au plecat de la petrecere, El i-a facut o declaratie de dragoste in care ea a simtit adevarul:

- Stii, esti femeia care ma implineste, langa tine sunt eu insumi, ma simt liber cu tine si ma intregesti, esti femeia care imi trebuie si pe care mi-am dorit-o chiar daca nu ma asteptam sa ne legam atat de mult. Rezonam pe multe planuri ale vietii si ne potrivim si multumesc ca esti langa mine.

A fost cadoul perfect pentru ea aceasta declaratie, a simtit ca spune ce simte si s-a simtit inconjurata de toata dragostea lui.

Au dormit pana tarziu a doua zi, cand S. s-a trezit a vrut sa plece fara sa ii dea ei nicio explicatie. C. a simtit ca se sufoca, ce s-a intamplat de parca o respingea? Ce nu a fost in ordine, unde a gresit? Fata i s-a intristat, a simtit suparare dar nu a avut curajul sa il intrebe de ce pleaca.

- Bine atunci, daca vrei sa pleci nu te retin, voi merge si eu sa imi cumpar o cutie cu lapte si tigari, cobor odata cu tine,.

Au plecat impreuna, ea de suparare si mihnire nu a mai scos niciun cuvant, el a prins-o de mana si a oprit-o in loc:

-Ce ai? De ce te comporti asa?

- Nimic! Vreau sa ma duc sa iau lapte si atat, tu vezi de ceea ce vrei sa faci.

- C. nu imi place sa te vad asa, cred ca trebuie sa vorbim. Si i-a atins cu degetele gura imbufnata.

- De ce vrei sa pleci? Cu ce am gresit? A fost Craciunul, ne-am simtit bine, dar acum te indepartezi.

- Nu, nu ai tu nicio vina, pur si simplu ma simt rau si am nevoie de aer, noaptea trecuta a fost incarcata cu mancare, bautura si oboseala si pur si simplu simt nevoia de aer, hai sa mergem intr-un parc sa simtim linistea si sa ne revenim.

Ea l-a urmat, desi isi luase ceva usor de imbracat pe ea, nu a tinut cont de frigul de afara si au mers impreuna in parc. A descoperit ca era barbatul cu care putea comunica, chiar si supararea , a descoperit ca era barbatul pe care il urma si asculta, desi toata viata fusese cam rebela fata de barbati.

El a stiut cum sa o faca sa isi indeparteze incapatanarea si a stiut cum sa ii atinga sufletul. Ea a gandit ca aceasta iubire este aceea iubire matura de care avea nevoie, de data asta iubea intelept si indeparta imaturitatea.

Au mers de mana impreuna prin parc, au simtit linistea naturii in iarna, copacii dezfrunziti ii intampinau, frunzele aramii ramase din toamna li se asterneau in fata ca un covor, au tacut si sufletele lor s-au linistit, a fost primul lor conflict, conflict din care au invatat amandoi comunicarea si toleranta.

Revelionul s-a apropiat cu pasi repezi, fiind impreuna, timpul lor parea ca zboara. Nu au programat nimic desi el a intrebat-o inca din vara , nestiind ca vor lega o relatie, daca vrea sa faca revelionul cu el. Mama ei a pregatit bunatati ca sa fie masa plina. Au stat la masa toti trei iar cand s-a apropiat de miezul noptii au iesit in strada, au mers in fata primariei unde erau organizate concerte si focuri de artificii. Afara era un frig de crapau pietrele, gerul le-a inrosit obrajii, ascultau muzica de la concert si se imbratisau ca sa indeparteze frigul. Lumea din jurul lor dansa , ei priveau scena si se bucurau unul de celalat intr-o mare de oameni. Miezul noptii i-a prins tinandu-se de mana si privind focul de artificii, ea a spus o rugaciune in gandul ei si a fost recunoscatoare pentru dragostea din viata ei. S-au plimbat pana acasa de mana si incarcati de ger, au ajuns in casa calduroasa, au mancat tort si au ascultat muzica.

- A fost cel mai linistit revelion din viata mea.

- Cred ca aveai nevoie de asa ceva.... A spus C.

- Da, mi-a placut, revelioanele mele erau agitate si pline de stres, de petreceri si lume multa, dar acum, cu tine, mi-a placut. Voi ramane cu o amintire placuta

- Ma bucura asta, desi nu am programat nimic, a fost un Revelion pe placul inimii noastre, uite asa am gasit in iubirea nostra linistea de care aveam nevoie.

- Dra C. unde faceti Revelionul viitor , vreti sa il facem impreuna? Spuse el zambind.

- Da dle S. m-ati amanetat deja, asa sa fie!

Ea s-a trezit devreme , caci se incarca cu energie in maxim 6 ore de somn, l-a privit cum doarme, stia ca el are nevoie de mai mult somn, s-a incarcat cu respiratia lui, cu iubirea pentru el. Iubea, iubea asa cum si-a dorit mereu. A iesit usor din dormitor , a facut cafeaua si a stat in liniste..... Doar a scris pe o bucata de hartie:

Cafeaua de dimineata, o tigara... muzica, gandul la tine si la ziua ce va urma, pace in suflet si liniste, liniste demult asteptata....
Este unul dintre acele momente in care nu ma gandesc cu grija la planurile de viitor, ci mai degraba cu emotie si nerabdare. Este unul dintre acele momente in care m-am eliberat de toate problemele si mi-am lasat sufletul liber.
Este unul dintre acele momente, cand dupa o discutie cu o persoana iubita iti dai seama ce dor iti era de nebunia de a fi fericit doar pentru ca traiesti acel moment. Pentru ca totul este trecator si nimic nu este mai important decat prezentul. Nu viitorul sau trecutul, ci clipa prezenta.
Uneori este mai simplu sa respiri fiecare moment. Sa opresti secunda si sa privesti cu atentie la tot ceea ce este in jurul tau. Sunt clipe care isi pierd unicitatea. Sunt clipe unice. Si atunci de ce sa nu le oferim importanta cuvenita? Sunt lucrurile cu care ne intalnim in fiecare zi si carora nu le-am dat niciodata importanta.
De ce oare sa iti ingreunezi sufletul gandindu-te la toate lucrurile negative din viata ta? La ce folos? Un suflet speriat este un suflet nefericit, iar nefericirea te transforma in altceva decat ceea ce esti.
Ia-ti o clipa si ofera o clipa de liniste sufletului tau. Deschide geamul si imbata-te cu muzica diminetii si a orasului. Nu te gandi la nimic, doar respira linistea. M-am imprietenit cu TIMPUL.

CAPITOUL 6 TEMERILE

- Care e dorinta ta cea mai mare? Intreba S.

- Dorinta mea la acest moment este sa fim impreuna si sa mor inaintea ta.

- Ohhh, esti morbida, nu vreau sa aud de asa ceva. Cum poti sa te gandesti la moarte?

- De ce sa nu ma gandesc si la moarte, e un lucru natural si niciunul din noi nu scapa, rase ea in hohote.

- Pe mine ma cam sperie ideea asta de moarte, cred ca nu sunt impacat, iubesc viata!

- Si eu iubesc viata si te iubesc pe tine dar moartea nu ma sperie, cred ca sunt curioasa ce va fi cand voi muri, ce se va intampla sau ce va fi dupa.

- Cred ca esti mai curajoasa decat mine in privinta asta.

- Da, poate sunt..... stii ca pentru unii par un pic ciudata.

- Nu, pentru mine nu esti, esti doar speciala.

- Pe tine ce lucru te sperie cel mai mult? Care e cea mai mare temere?

- Hmm, sincer? Ma sperie nesiguranta, de exemplu ma sperie faptul ca as putea sa imi pierd serviciul si asta ma ingrozeste. In ziua de azi se intampla des asta in orasul nostru. Tu ce temeri ai?

- Nu stiu daca am foarte multe temeri, un scenariu urat am insa, ca voi muri singura.

- Nu, nu te teme de asta, voi fi langa tine, asta simt.

- De fapt ne nastem si murim singuri, trecem prin viata, important e sa ne facem aceasta calatorie prin viata cat mai frumoasa.

- Hai sa nu mai vorbim de moarte, nu imi place, spune-mi ce vrei sa facem maine de ziua indragostitilor?

- Gandind logic si practic (asa cum esti tu) banuiesc ca toate restaurantele sunt ocupate, iar noi doi ne simtim mult mai bine impreuna,decat in aglomeratie si celebrarea iubirii se face zilnic, asa ca in fiecare zi este ziua noastra caci suntem indragostiti.

- Stiu asta, ai perfecta dreptate.

- Ca de obicei .( rase ea zgomotos)

- Dar nu as vrea sa las aceasta zi sa treaca neobservata, chiar daca e o sarbatoare imprumutata imi doresc sa fim impreuna si sa ne simtim bine. Depinde si de cum pot pleca de la serviciu maine ca sa pot acorda cat mai mult timp pentru noi.

- Stii ce? Fara planuri, suntem aici si acum iar maine e o noua zi si sa lasam totul sa decurga asa cum ar trebui sa fie! Ceea ce trebuie sa se intample se va intampla!

- Da filozoafa mea, important e ca sarbatorim fiecare zi impreuna! Si o pupa zgomotos.

Serviciul i-a solicitat in aceea zi de 14 februarie pe amandoi, au avut multe de facut, dupa program ea a ajuns acasa iar el inca era retinut cu probleme. Telefonul suna cu tonul de apel, o melodie de dragoste a lor favorita.

- C. comanda pizza acasa, orasul este super aglomerat si nu cred ca vom gasi locuri, eu am sa cumpar o sticla de vin sa petrecem seara asa cum se cuvine impreuna.

- Am inteles sa traiti! Te sarut si te astept cu drag!

- Executarea plutonier Capsuna! Rase el in telefon.

Cadoul ei pt el era o cana personalizata cu o poza a lor de cand au fost in excursia de la Targu Mures si o broscuta de jad care in feng-shui se spune ca aduce prosperitate. El era mult mai mult ancorat in partea materiala a lumii, ea era mai mult ancorata in partea spirituala, acest lucru ii facea sa se completeze reciproc si fiecare sa invete cate ceva unul de la celalat.

Curierul care le-a adus pizza a ajuns acasa o data cu S. Au mancat impreuna, dupa care, relaxati s-au asezat la un pahar de vin in bucatarie. Un trandafir adus de el statea un pic stingher intr-o vaza, parca privindu-i cum se bucura de iubire. Ea isi aprinse o tigara iar el se aseza cu capul in poalele ei:

- Hmmmm, dragoste la batranete, nu ma asteptam sa iubesc astfel la aceasta varsta.

- Cum? Ce ai spus? Batranete? Intreba ea un pic uluita.

El avea varsta de 42 de ani si ea era mai mica cu doi ani ca el.

- Da, nu ma asteptam sa iubesc asa la varsta asta!

- Iubire.... Atunci cand incetezi sa iubesti esti deja batran, ma dezamagesti ca spui asta. Ha..... auzi ... aproape ma faci baba. Rase ea strengareste.

- Iubire, acesta este adevarul pe care l-am simtit.

Ea a rasuflat adanc, nu nu din cauza ca era dezamagita ca se considera batran ci pentru faptul ca el i-a spus prima data "iubire" desi ea i se adresa cu acest cuvant de ceva timp. A fost emotionata, el barbatul dur din societate, el masculul Alpha, isi gasise slabiciunea in femeia iubita, iar ea, isi gasise puterea in el!

- Te iubesc! Iubirea nu are varsta, te poti indragosti si la 65 de ani, de exemplu cum a facut actorul nostru renumit Gheorghe Dinica, important e sa ai curajul de a iubi, iubirea chiar e sensul vietii pentru mine. Iar cand nu mai poti vorbi de iubire, atunci esti intr-adevar batran in suflet. Conteaza cum te simti, varsta e doar o simpla cifra!

- Da, pot spune ca nu am folosit prea des aceste cuvinte in viata mea, dar de cand te-am cunoscut, imi exprim sentimentele si in vorbe, desi prefer sa o fac mai mult prin fapte. Chiar simt ca mi-am gasit linistea alaturi de tine si pot spune ca pentru tine sunt in stare sa fac orice! Ca de exemplu in seara asta, sa ne uitam la un film de dragoste impreuna, desi stii ca eu am alte gusturi in materie de filme.

- Stiu iubitul meu si iti multumesc ca pentru mine faci atatea lucruri.

Fiecare dintre ei aveau pasiuni si hobby-uri, ei ii placea foarte mult sa citeasca, citea tot timpul si cand isi bea cafeaua si inainte de a adormi, citea de cate ori avea ocazia, lui ii placeau filmele, intotdeauna era la current cu ultimele noutati. Intre timp fiecare dintre ei a impletit pasiunea personala cu a celuilalt, el a descoperit cititul, ea a descoperit filmele. Au imprumutat unul de la altul nu numai pasiuni ci si gesturi si expresii. Au incheiat seara cu lumanari parfumate aprinse si cu dragoste. A fost o zi in care si-au sarbatorit iubirea in felul lor, pentru unii banal poate, dar pentru ei special.

CAPITOLUL 7 SUPARAREA

- Iubita mea, te superi daca maine ies cu baietii cu bicicletele? E o vreme superba, e soare si asteptam de mult sa se indrepte vremea ca sa profitam de ea sa facem o escapada?

Acel maine era de fapt ziua femeii, si ca orice femeie si-ar fi dorit sa fie alaturi de iubitul ei, a simtit un pic de dezamagire, voia sa sarbatoreasca cu el dar si-a dat seama ca poate el s-a gandit ca petrece cu prietenele ei. Ii acorda toata libertatea si nu voia sa il vada nefericit sau imbufnat asa ca lasa orice urma de egoism la o parte si spuse:

- Da iubire, sigur, fa ceea ce iti place, stiu ca iubesti sa mergi cu bicicleta si poate ai nevoie de aceasta iesire. Eu ma voi simti bine intr-un fel....

Totusi simtea o apasare in suflet, o mica tristete. A adormit un pic suparata si de 8 martie fiind o zi libera pentru ea, si-a cumparat niste botine si o bluzita. Nu era suficient sa se simta bine, lucrurile materiale noi nu au satisfacut-o. El a sunat-o mereu sa o intrebe cum se simte si ce face dar ea l-a pacalit ca e bine, nu era langa ea si in aceea zi, chiar i-a simtit lipsa acut. Tristetea a invaluit-o, parte din abisurile ei sufletesti necunoscute de nimeni au facut-o sa planga. Se simtea singura si un pic manioasa. S-a gandit ca nu are mare importanta pentru el daca in aceea zi el a lasat-o singura, a incercat sa citeasca ceva dar gandurile ii fugeau, isi recunostea supararea si isi accepta tristetea intr-un final.

Isi spuse in gand: Nimeni nu iti poate cunoaste sufletul mai bine decat tine, nici cea mai apropiata persoana nu poate patrunde in adancurile tale sufletesti, asa ca afiseaza un zambet cand altii nu te pot intelege si continua drumul!

Degeaba, desi stia sa incurajeze pe altii, sa le dea sfaturi simtea ca pe ea nu se putea ajuta. Asa ca se gandi sa ii trimita un sms rautacios ca sa se razbune pentru frustrarea ei, s-a gandit de doua ori inainte de a o face si s-a oprit. A imbratisat perna si a adormit cu tristetea in suflet.

- Buna dimineata, cum esti si cum te simti si ce facem azi?

- Ma simt perfect de bine dupa ce am petrecut o zi importanta singura, sper ca si tu te-ai simtit la fel. Iti doresc o zi buna!

El a simtit raceala din glasul si tonul ei si si-a dat seama ca a gresit, a ajuns in 10 minute la ea, desi cineva pe traseu ii lovise oglinda de la masina.

- Hai sa mergem, imbraca-te si hai sa iesim!

Tonul lui parea desul de autoritar asa ca ea a simtit nevoia sa se supuna ca sa nu declanseze ceva rau. S-a urcat in masina cuminte.

- Unde mergem?

- Ne plimbam, facem un drum pentru serviciul meu dupa care mergem la o manastire. Iarta-ma pentru ieri, m-am gandit la mine sa ma simt bine dar la tine nu, stiu ca am gresit si te rog sa ma ierti! Uite si cand veneam catre tine am avut un incident pe traseu, probabil ca ai gandit rau despre mine, am incercat sa ma cert dar mi-am dat seama ca inutil o fac, asa ca mergem cu oglinda sparta.

- Imi pare rau ca s-a intamplat asta. Da, e adevarat, mi-a fost greu ieri sa petrec singura ziua Femeii, era totusi ziua mea, nu? A mai pus ea paie pe foc desi si-a dat seama ca el este spasit.

- Stiu, ai dreptate , am gresit. Si cand gresesc o recunosc, haide sa privim la ziua de azi si sa ne-o facem frumoasa si te rog sa nu mai fii suparata caci ma simt teribil de vinovat!

- Bine, de acord, te iert pentru ca te iubesc. Iar intr-o relatie e important sa ierti, caci altfel ar fi numai resentimente. Fata ei i se lumina. Haide sa ne simtim bine azi!

Au mers impreuna intr-o statiune din afara orasului, au baut o cafeaua la o terasa in aer liber, vremea era insorita, un inceput de primavara optimist cu cer senin, au privit cerul, s-au tinut de mana,au vorbit mult asa cum faceau de obicei, aceasta comunicare le facea bine caci se cunosteau in interior odata cu trecerea timpului, au vizitat manastirea si s-au rugat, fiecare in felul lui dar cu aceleasi dorinte. Tacerea a fost intrerupta de glasul lui puternic:

- Am vorbit cu Andreea si ar vrea sa faca niste cumparaturi in Mall, ce zici, vrei sa mergem impreuna cu ea?

- Sigur ca da, stii ca imi e draga si poate o ajut la cumparaturi sa aleaga ceea ce vrea.

Andreea era fata lui din prima casatorie, C. o cunoscuse inca de la inceputul relatiei cu el, ii era draga si o iubea pentru ca era fata lui, i se parea absolut natural ca oamenii lui dragi lui sa ii iubeasca si ea. Andreea era un copil bun, doar ce incepuse facultatea, invata bine si era un copil cuminte, o respecta pe C. si cele doua se intelegeau foarte bine.

Au mers in Mall, S. a stat deoparte in timp ce persoanele feminine din viata lui probau lucruri si se plimbau prin toate magazinele, desi nu ii placea sa astepte a suportat cu stoicism aventura celor doua la cumparaturi. La intoarcere a condus masina Andreea caci doar ce isi luase permisul de sofer, S. o cam cicalea sI C. a incercat sa il pondereze dandu-I curaj Andreei si incurajand-o. Iata ca ziua s-a desfasurat intr-un mod neasteptat si placut iar C. la finalul ei era fericita si multumita, a doua zi de ziua femeii a fost fericita. Cateodata in viata primim mai tarziu ceea ce ne dorim. Totul depinde de TIMP. Isi spuse in sinea ei: va afla candva, ca atunci cand e langa mine nu pot dormi de fericire, ca ii veghez somnul si ma rog pentru el, ascultandu-I respiratia linistita si calda care parca imi da viata, caci numai langa EL, sunt eu insumi. E frumos sa te hranesti cu iubire!

CAPITOLUL 8 SOCUL

O dimineata de martie innourata, parca toate problemele de serviciu s-au abatut asupra ei in aceea zi, incerca sa le rezolve pe toate atat cat putea de repede, biroul aglomerat, alergatura pe tastatura, telefoane care zbarnaiau si asteptau raspuns urgent la cereri sau reclamatii, o dimineata chiar agitata. Stia ca el era la serviciu si nu il deranja cu telefoanele, doar un sms din cand in gand sa ii spuna ce simte. In toata aceea aglomeratie suna telefonul personal, era el, i-ar fi spus ca e foarte ocupata si sa o sune mai tarziu dar simti in vocea lui ceva grav:

- Am aflat acum ca voi fi dat afara de la serviciu....

Picioarele i s-au inmuiat, i-a simtit durerea din glas si a preluat aceasta durere, a fost incurcata , nu isi gasea cuvintele, tonul lui era trist dar furios in acelasi timp.

- Esti sigur? Stii din vreo sursa sigura sau e doar vreun zvon?

- Da, sunt foarte sigur, stiu ca esti ocupata. Ce ma voi face acum? Ce ne vom face?

- Iubire, ramai calm, nu lasa furia sa iti intunece mintea, ai rabdare sa vezi daca e asa sau nu....

- Nu auzi ca asta se intampla???? Se rasti el...

- Stii ce, fie ce-o fi, atat timp cat suntem impreuna vom trece peste orice!

El parca un pic neincrezator in vorbele el spuse:

- Bine, hai ca esti la serviciu, vorbim cand ajung acasa!

- Te sarut, ai grija ta, suntem impreuna, putem rezolva orice problema, nu uita asta!

- Asa sa fie!

S-a straduit sa fie la inaltime la serviciu in aceea zi, desi era coplesita de vestea primita, se gandea la el, temerea lui cea mare s-a indeplinit, de aceea vorba romaneasca " de ceea ce iti e frica, nu scapi" chiar e adevarata, ar fi vrut sa alerge in acel moment la el, sa il imbratiseze, sa il asigure de toata dragostea ei, sa il incurajeze asa cum putea ea mai bine. Il simtea istovit parca de durerea sufleteasca a ceea ce urma sa se intample, il simtea suparat si descurajat.

Deja se gandea la ce posibilitati sunt, de a gasi un nou serviciu pentru el, ce trebuiau sa faca, de unde sa porneasca, cum sa planuiasca sa reuseasca sa aiba din nou serviciu. Stia ca e bun in ceea ce face, stia ca muncea cu pasiune, stia ca isi punea sufletul in meseria pe care si-a ales-o, stia ca este pregatit profesional pentru asa ceva. Asta o incuraja si isi aduna toata puterea interioara de care se simtea in stare pentru a putea sa il sprijine si sa il ajute sa treaca peste aceasta dezamagire. Ajunsi acasa amadoi, s-au imbratisat si au tacut, au stat inlantuiti in imbratisare si atat. Momente lungi de tacere , momente in care ea l-a inconjurat cu bratele ei, cu toata dragostea si toata grija de care se simtea in stare.

- Ma mai vrei acum cand nu mai am serviciu?

- Iubire, cum poti spune asa ceva? Crezi ca te iubesc pentru o functie sau pentru un serviciu? Iubesc omul, iubesc ceea ce esti si stiu cine esti, si stiu ca poti trece peste orice, ca esti capabil sa reusesti, orice sut in fund e un pas inainte, sa privim cu optimist si cu siguranta, toate problemele au o rezolvare la timpul potrivit. Suntem impreuna , asta conteaza! Putem manca cartofi fierti cu paine, atat timp cat avem dragostea noastra, putem infrunta orice! Crede in asta si crede in mine, dar mai ales, crede in tine, eu cred, asa ca fa-o asa cum o fac si eu!

- Multumesc ca esti langa mine si ca imi dai o mana de ajutor sa ma ridic, nu stiu ce m-as fi facut daca nu erai tu!

- Vom reusi, ai incredere! Acum hai sa indepartam ceea ce s-a intamplat si sa ne gandim la ceea ce avem de facut, hai sa concepem un C.V., hai sa il depunem pe internet, hai sa cautam posibilitati de a-ti gasi un nou job. Hai sa ne miscam intr-un fel, nu sa stam sa ne plangem de mila.

- Te superi daca vom face asta de maine, azi nu mai am putere!

- Te inteleg, si da, te simt! Vom face asta de maine. Dar vreau sa ai incredere ca vom trece peste toate impreuna. Daca am fost la bine impreuna trebuie sa fim si la rau. Asta e adevarata iubire, asa se construiesc relatiile.

- Stiu ca meriti tot ceea ce e mai bun.

- Amandoi meritam iubire!

Au ramas apoi in tacere, stia ca el este cu gandurile lui iar ea, ar fi dorit sa simta durerea in locul lui, ar fi vrut sa suporte ea aceasta dezamagire ce a avut loc in viata lui, i-ar fi luat sufletul in brate sa il linisteasca. Si-a promis in sinea ei, ca va face tot posibilul sa il sustina si sa il protejeze de toate nedreptatile vietii! Aveau iubirea lor dar nu stiau cat TIMP aveau pana la indeplinirea dorintei lui.

CAPITOLUL 9 ANIVERSAREA

Zbucium sufletesc, in fiecare dimineata se trezea si se ruga pentru el, pentru un serviciu, se ruga si pentru ea sa I se dea tarie sa il sustina si sa ii redea increderea in el. Pleca la serviciu uitand sa zambeasca, ii lasa lui carti si filme la care sa se uite, carti care sa il ajute sa se redescopere, filme care sa il motiveze. Perioada prin care treceau era foarte grea dar nu aratau asta in fata lumii, se tineau de mana iar singurele lui bucurii erau clipele petrecute impreuna cu ea si iesirile in aer liber cu bicicleta. Discutii lungi aveau in fiecare seara cautand solutii impreuna. Se imbratisau si adormeau desi tristi totusi cu o licarire de speranta in suflet.

- Hai sa dam o petrecere de ziua mea, sa adunam toti prietenii apropiati si colegii si sa ne simtim bine. .. spuse ea si chiar isi dorea lucrul acesta, asa avea ocazia sa intalneasca oamenii dragi sufletului ei.

- Iubire, facem cum iti doresti, dar crezi ca e cazul sa intram la cheltuieli asa mari in aceasta perioada?

- Ne descurcam noi, avem nevoie de ceva nebunesc, iar Dumnezeu nu ne va lasa, sa fii sigur.

- Bine, uite de azi incepem pregatirile ca mai e doar o saptamana pana implinesti anii.

A urmat alergatura dupa cumparaturi, pregatiri pentru petrecere si bineinteles invitatii la persoanele dragi care i-au fost aproape pe parcursul vietii ei, inainte si dupa ce l-a intalnit pe S.

- Iubire... ce-ar fi sa iti tunzi parul?

- Wow, nu m-am gandit la asta pana acum. (Ea avea parul lung si blond, il lasase sa creasca cu vreo 6 ani in urma, e adevarat il tinea strans intr-o coada ca sa nu o deranjeze cand lucra dar nu ii venise aceasta idee pana atunci).

- Ti-am vazut o poza din buletin unde aveai parul scurt si mi-a placut cum iti sta, parca te intinereste.

- Iubire, pentru tine fac orice, daca tie iti place sa am parul scurt asa voi face! Desi mi-e cam greu sa renunt la parul meu.

- Pai tu il tii numai strans, foarte rar il lasi pe spate si oricum iti va sta ca si cum l-ai avea prins. Chiar imi doresc sa te vad cu parul scurt, feminitatea ta nu sta in lungimea parului, crede-ma!

- Ai adus atatea argumente iubire, incat m-ai convins, am sa fac asta , pentru tine si pentru noi.

Venind de la serviciu se opri la coafor unde ceru un tuns scurt. Coafeza a fost uimita...

- E primavara, va doriti asa o mare schimbare?

- Da, parul si unghiile cresc si nu trebuie sa iti para rau pentru ele.

- Bine daca asta va doriti, haideti sa faecm o schimbare de look! Va va placea, va promit asta!

In momentul in care coafeza baga foarfeca in par, o clienta care era in apropierea si-a pus mainile pe ochi, C a vazut gestul si a zambit, era foarte hotarata sa faca aceea schimbare, isi dorea atat de mult sa ii faca lui pe plac, era singurul om care o putea face sa renunte la aceea incapatanare innascuta, era singurul om care stia cum sa ii vorbeasca si sa ajunga impreuna la un rezultat comun. Se gandea la el si la supriza pe care o va avea cand va ajunge acasa.

- Va sta minunat asa, chiar sunt mandra de mine ca am reusit sa va fac un look nou si aratati atat de bine. Spuse coafeza multumita de munca depusa. Intr-adevar, uitandu-se in oglinda C vazu ca schimbarea chiar era placuta, un pic parca mirata si neobisnuita cu noul look spuse:

- Multumesc, chiar va felicit ca ati reusit aceasta tunsoare. Ne revedem cu bine!

Ajunsa acasa, o intampina in pragul usii si zambi larg cand o vazu:

- Tunsulica, ce bine iti sta! Ti-am zis eu!

- Chiar este asa? Spuse ea un pic nesigura deoarece schimbarea era destul de mare.

- Daaaaaa, esti frumoasa, acum hai ca mai avem de facut ultimele pregatiri pentru petrecerea de ziua ta.

Au pregatit mancare pentru toate gusturile, doua torturi chiar, bautura de toate felurile, au pregatit mesele, muzica, toate erau la locul lor, aranjate asteptand cu emotie musafirii. Cateva persoane din anturajul ei il cunosteau pe S. dar mai erau cativa care nu au avut ocazia sa il intalneasca. De aceea C avea emotii caci era prima data cand S era alaturi de prietenii ei.

Au ajuns rand pe rand prietenii, au felicitat-o pentru schimbarea de look, l-au cunoscut pe S. si au fost incantati de cuplul lor caci se potriveau bine fizic, era o pereche reusita. Mancare, rasete, povestiri, glume, ciocniri de pahare, atmosfera era calda si vesela, toti se simteau bine, povestiri despre ea, S a intrat in atmosfera si totul a fost placut. O petrecere reusita si bineinteles laude la adresa mamei ei care gatise atatea bunatati. Toata lumea a fost multumita si vesela. Erau fericiti la finalul petrecerii pentru ca prietenii ei s-au simtit bine si in largul lor. Au desfacut cadourile, C. s-a bucurat de ele, dar cel mai frumos cadou a fost de la S. El i-a daruit o bicicleta ca sa mearga impreuna in aer liber si sa simta natura mai aproape.

- Multumesc iubire, dar inainte de toate, TU esti cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la viata, tu si iubirea noastra. Cat despre bicicleta, nu am mai mers de la vreo 16 ani pe ea, sper sa ma descurc dar sunt convinsa ca ma vei ajuta. De abia astept sa iesim intr-un week-end impreuna si sa reinvat sa folosesc bicicleta. Multumesc!

- Pentru tine as face orice, si ti-as darui orice, din pacate acum stii ca nu imi permit sa daruiesc multe..... (tristetea lui I se citea pe fata)

- Iubire, nu am nevoie decat de tine si hai sa nu pierdem speranta, totul trebuie sa fie bine, lucrurile se vor aranja intr-un fel, poate chiar ai nevoie de o perioada de pauza, de o perioada de regasire, de o perioada fara activitate. Nimic nu e intamplator, haide sa avem incredere in noi si in divinitate. Te iubesc!

Adormi linsitita, a fost parca cea mai frumoasa zi de nastere din viata ei, multumi cerului pentru aceasta zi si se simti binecuvantata gandind:

Ajungi la un moment dat in viata cand realizezi ceea ce conteaza cu adevarat... azi, fiind o zi speciala pentru mine, chiar am realizat asta, conteaza in viata oamenii care te ajuta sa fii tu insuti, fara false pudori, fara masti , conteaza cu adevarat aceia care te accepta si te sustin asa cum esti, conteaza oamenii in fata carora poti sa iti dezvalui slabiciunile si frustrarile, in fata carora poti sa dai liber lacrimilor de fericire sau tristete, conteaza oamenii pe care te poti baza la bine dar mai ales la rau, in momentele cele mai grele ale vietii tale, in gaurile negre ale sufletului tau, in abisurile tale... Realizez ca am langa mine oamenii acestia si nu pot decat sa ma simt implinita si ocrotita. Si... multumesc, multumesc pentru ceea ce am, ma simt binecuvantata, nu-mi trebuie mai mult, mi-e suficient, conteaza aceea falfaire de aripa de fluture din suflet, conteaza aceea siguranta, conteaza sentimentul de a fi acasa in tine si langa oamenii dragi. Multumesc acestor oameni (se stiu ei care), multumesc ca fac parte din viata mea si sper ca sa nu-i dezamagesc. Multumesc pentru evolutie, multumesc pentru dezvoltare, multumesc pentru cadourile de suflet (si nu numai). Clipa de emotie acum? Poate ca da, pentru ca am realizat cine merita sa faca parte din sufletul meu, iar locul acela este de neinlocuit si pot spune cu siguranta ca este pe vecie (sau mai bine spus) in eternitate!

CAPITOLUL 10 BICICLETA

1 mai era ziua ei libera, zi in care isi planuise sa incerce sa reinvete sa mearga pe bicicleta, avea emotii dar stia ca era langa el, cel care o va sustine. Zi superba de primavara, cu verde si soare, cu pasarele cantand si cer senin albastru, cer catre care isi indrepta privirea in fiecare dimineata cerand ajutor pentru el.

- Pregatita de plimbare iubita mea? Mersul pe bicicleta nu se uita, ai sa vezi ca nu iti va veni atat de greu daca in copilarie ai reusit sa faci asta...

- Da, pregatita, chiar vreau sa ne plimbam impreuna pe biciclete, avem nevoie sa ne relaxam in natura, e o alegere excelenta pentru ziua aceasta libera.

Au mers impreuna pe langa bicicletele lor aproape de un parc public unde se aflau alei pe care se puteau plimba. El ii tinea o oarecare teorie despre cum trebuie sa tina ghidonul, cum sa isi tina echilibrul, si cum sa reuseasca. Ii asculta sfaturile.

- Hai, gata, a venit momentul, urca-te pe bicicleta, hai ca te sustin.

- Ufff, am emotii ca un copil

- Nu ai de ce, sunt aici cu tine.

Dintr-o data ea se urca pe bicicleta si i se paru usor sa isi mentina echilibrul, asa ca a mers inainte, desi cu temeri.

- Ai vazut ca nu e greu? Se urca si el pe bicicleta lui si mergea alaturi de ea.

- Daaaa, intr-adevar mersul pe bicicleta nu se uita, mi-e un pic teama dar ute ca pooot, yupiii. I se citea bucuria pe chip.

- Hai miscare, ai sa vezi ca te vei simti bine desi poate deseara vei avea un pic de febra si te va durea fundul.

- Sunt un pic incordata si ma cam dor mainile incercand sa merg drept.

- Nu mai strange atat de tare ghidonul, fii mai relaxata!

- Azi chiar nu pot iubire, e prima data dupa atat de multi ani, incerc sa ma imprietenesc cu bicicleta mea!

Un batranel subtirel alerga prin parc, s-a oprit in dreptul lor si ii spuse ei:

- Merge, merge? Se vede ca esti incepatoare....

- Incerc, pana la urma nimic nu e imposibil.

- Eu alerg in fiecare zi in parc si ma deconectez de la stres, te vei simti bine dupa aceste ture.

- Deja ma simt minunat in natura, desi sunt un pic stresata.

- Trebuie un pic de antrenament dar vei reusi! Ne mai intalnim prin parc, sa fiti fericiti copii!

- Multumim mult!

S. ii spuse ca il vedea des pe acel batranel in parc si i se parea un om deosebit, a fost profesor si acum era la pensie si il vedea mereu alergand.

- Pentru inceput e binisor, te descurci cat de cat, spuse el.

- Si eu care credeam ca ma lauzi caci eu credeam ca ma descurc destul de bine.... rase ea

- Nu te laud, mai ai de invatat, deocamdata mergi cam cu teama, intotdeauana voi fi si criticul tau, trebuie sa fii mai relaxata.

- Da, simt asta..... dar fii si tu intelegator ca e prima data acum la varsta mea si e totul nou.

- Te inteleg, cu timpul iti va veni mai usor, cum te simti tu pe bicicleta, asta vreau sa aflu.

- Ma simt excelent, miscare, natura, chiar mi-e bine desi ma cam doare putin fundul si mainile mi-au cam amortit.

- Bine, sa facem o pauza, ne asezam pe o banca si pornim iar.

- De acord iubire. Parca esti cam dur cu mine, zambi ea.

-Sunt? Nu am realizat asta.

- Uneori esti, dar te inteleg, esti barbat!

- Crede-ma ca de multe ori cu tine ma abtin sa fiu rau, nu pot sau pur si simplu ma abtin, as putea sa fiu mult mai dur dar pentru ca te iubesc nu fac asta!

Discutia le-a fost intrerupta de batranel care s-a asezat langa ei, au inceput sa povesteasca de alergarile lui, parea un om bland si cu multa experienta, un om aproape de Dumnezeu.

- Hai, gata cu discutiile, inapoi la miscare, spuse batranelul hotarat.

- Bineeeeee, cu curaj inainte, spuse ea

Au mai facut cateva ture de parc, ea neobisnuita cam obosise, dupa inca vreo ora de mers cu bicicletele, ea ii spuse lui ca e suficient pentru aceea zi si sa merga spre casa, el a inteles, la iesirea din parc, era o alee abrupta si ea incercand sa treca printre niste stalpi, cazu cu bicicleta, el sari speriat incercand sa o ajute, ea a inceput sa rada, veni si batranelul langa ea:

- Eeee, uite ca mi-am luat botezul!

- Te doare ceva? Esti bine? Vai! Te-ai julit la picioare.......

- Stai linistit iubire, nu am nimic, nu am fost atenta si trebuie sa mai exersez. Hai sa pornim la drum spre casa.

- Da, dar tu pe langa bicicleta pe strazile unde circula masinile, nu esti inca experimentata, si te simt ca ai temeri.

Au mers impreuna, agale, pe vremea aceea frumoasa, au povestit despre batranelul intalnit, iar ea chiar a fost incantata de noua experienta avuta.

- Stii, ma bucur ca iti place sa mergi cu bicicleta, cand ti-am daruit-o am avut si eu temeri ca tu esti mai statica si nu iti va placea.

- Ma simt chiar bine si pentru ca tu iubesti sa faci asta, acum iubesc si eu sa mergem impreuna, desi nu am experienta sa merg foarte mult si peste tot, facem ceva impreuna si asta ma bucura caci te vad si pe tine fericit, a fost o noua experienta care mi-a bucurat sufletul. Acum hai sa mergem acasa caci dupa atata aer curat si miscare mi s-a facut o foame de lup. Chiar ma simt minunat azi!

- Este lucrul cel mai important pentru mine!

CAPITOLUL 11 MANASTIREA

Sarbatorile pascale le-au petrecut impreuna cu o parte din prietenii ei, intr-un cadru intim si placut, cu buna dispozitie de care el chiar avea nevoie, cu mancaruri gatite in stil traditional, s-au simtit comod si relaxati. Urma ziua lui de nastere, implinea 43 de ani, situatia lor financiara era precara, ea stia ca isi doreste mai mult ca orice sa aiba un serviciu, faceau tot ceea ce le statea in putere pentru a gasi un loc de munca pentru el, imparteau CV-uri pe diferite cai chiar si cu ajutorul internetului, dar:nimic, nicio veste, nici macar un telefon care sa il cheme la interviu. Parca totul era intr-o gaura neagra, el incepuse sa isi piarda speranta, ea pur si simplu isi cerea taria de la divinitate pentru a-l putea sustine, lipsa de activitate il facea sa devina nervos si irascibil uneori, ea il intelegea si atunci cand simtea ca e nervos il lasa in pace, tacand si asteptand sa se linisteasca. Ar fi dorit sa ii ofere de ziua lui un cadou pretios dar stia ca nu isi permitea. Se imprumuta la un coleg de serviciu, nu putea sa lase sa treaca ziua lui fara macar sa ii vad o sclipire de bucurie in ochi, cumparase un tort si o sticla de sampanie pe care le-a ascuns de el. Intotdeauana se trezea inaintea lui dimineata, ii placea sa ii auda respiratia linistita si sa il priveasca cum doarme si e in lumea viselor. Pregati canile de cafea ca de obicei, aprinse lumanarele si le asezase pe tort si intra in dormitor, cu ochii inca lipiti de somn si in pijamale:

- La multi ani iubire! Te iubesc! Si imi doresc ceea ce e mai bun pentru tine in aceasta viata, imi doresc sa te stiu fericit! Pentru asta as face orice!

- Multumesc iubire! La multi ani noua impreuna!

Dupa sarutul lor in care ea ar fi vrut sa ii ofere sufletul ei, el zambi:

- Stiam de tort, l-am vazut ascuns dar nu am vrut sa iti stric surpriza.

- Oooo, nu ai spus nimic! Hai sufla in lumanari si puneti o dorinta!

- Stim amandoi ceea ce imi doresc. Multumesc pentru tot iubita mea, dar nu trebuia sa cheltui banii. Stii ca stam prost la acest capitol in aceasta perioada.

- Mi-as fi dorit sa fiu Aladin sa iti pot implini dorintele dar acum de ziua ta iti daruiesc toata iubirea mea si ceea ce sunt eu, ma daruiesc pe mine! Mi-as fi dorit sa iti fiu fericire dar nu sta in puterea mea sa aleg toate lucrurile bune care ti se intampla, mi-as fi dorit sa iti fiu liniste sufleteasca dar nu ma pot lupta cu furtunile din sufletul tau, mi-as fi dorit sa iti fiu implinire dar implinirea pentru tine inseamna mult mai mult decat pot oferi eu, sunt doar iubire pentru tine, sunt doar ruga, sunt dorinta de a te vedea fericit, mai mult nu pot face, uneori ma simt neputincioasa pentru ca, cu aceasta putere pe care o detin nu iti pot implini toate dorintele ; pamantesti si omenesti si absolut normale. Sunt doar o mangaiere pe obraz, sunt doar cuvinte de incurajare, sunt doar lacrima cand te doare, sunt doar imbratisare cand ai nevoie, sunt doar iubire si nimic mai mult. Eu nu te iubesc pentru modul in care ma faci sa ma simt si pentru ceea ce esti!

- Stiu iubire, simt ca ma iubesti. Hai sa iesim la plimbare azi, mi-as fi dorit si eu sa plecam undeva la munte de ziua mea si sa sarbatorim impreuna, mi-as fi dorit atat de multe lucruri. Dar hai sa ne facem ziua frumoasa cu ceea ce putem face.

- Hai, ma imbrac imediat si iesim, ziua este frumoasa, e soare si cald in mijlocul lui mai si mai e si duminica, hai sa ne bucuram impreuna de ziua TA.

Au mers la manastire, au aprins lumanari si ea se ruga in aceea zi doar pentru el, s-au asezat pe o banca, era tacere, ea simtea ca el dorea sa fie cu el, parca ii auzea gandurile, avea nevoie sa fie cu el. L-a lasat in tacere, doar il tinea de mana. I-a surprins o lacrima in coltul ochiului, atunci a simtit durere, durerea lui urla in ea, in fiecare particula din fiinta ei, in venele ei curgea durerea lui, se simtea neputincioasa, i-a imbratisat palma cu palmele ei si a tacut, emotiile erau navalnice in interiorul ei, suferinta era acuta, doar i-a ramas puterea sa se roage pentru el, parca striga la cer sa il ajute. Au stat cateva minute bune asa, amandoi in durerea necazului lor. Si-a adunat puterile sa vorbeasca si sa isi ascunda tremurul vocii:

- Iubire, incearca sa fii recunoscator pentru ceea ce ai. Pentru binecuvantarile din viata ta. Ele exista dar acum nu le vezi.

- Da, am un copil reusit si bun, te-am intalnit pe tine care ma implinesti sufleteste, parintii ma iubesc, mama ta ma place, dar...

- Stiu, nu imi spune, dar poate ca aceasta perioada nu e intamplatoare, poate trebuie sa iti inveti niste lectii, poate aceasta e o perioada de asteptare in care sa inveti sa ai rabdare, in care sa te redescoperi si poate sa te schimbi, sunt convinsa ca va urma si aceea perioada in care serviciul te va solicita si nu vei mai avea timp sa meditezi la tine si la viata. Totul in viata este ciclic, dupa ploaie si furtuna va veni si vreme buna. In meseria pe care ai ales-o esti bun, stiu asta, ai tot ceea ce iti trebuie pentru a gasi ce iti doresti, esti un om inteligent, capabil si stiu ca e nedrept acum, dar ai rabdare.

- Iubita mea, imi esti de ajutor, nu stiu ce m-as fi facut in aceasta perioada fara tine.

- Iubire, as vrea sa stii ceva, tot ceea ce traiesti si simti, eu simt la un nivel mai ridicat caci sensibilitatea mea de care nu pot scapa simte ceea ce simti si tu, ne transmitem unul altuia starile si nu numai. Dar sunt aici si suntem impreuna la bine si la greu, caci aceasta este esenta unei relatii. Acum hai sa ne revenim, e ziua ta, sa ne bucuram de soare, hai sa mergem pe malul Dunarii, sa ne incarcam de energie. El se lumina la fata:

- Da, apoi luam cate o pizza caci mi-a dat mama niste bani cadou de ziua mea. Azi traim clipa dupa cum zici tu, eu sunt cu planurile si programarile, poate dupa-amiaza ma duc si la prietenii de bicicleta sa le fac cinste cu o bere din putinul pe care il avem

- Asa vom face, azi trebuie sa fii fericit, toate vor veni la timpul lor iubire, va fi cumva, crede-ma!

S-au plimbat pe faleza, tinandu-se de mana, s-au bucurat de apa si de verde si au facut ceea ce si-a dorit el in aceea zi.

CAPITOLUL 12 FERICIRE DE 8 LEI

Timpul trecea si nu se intampla nimic in privinta unui nou loc de munca pentru el, era o sambata de inceput de vara, zile de week-end libere pentru ea pe care bineinteles le petreceau impreuna.

- Ce facem astazi iubita mea? Vrei sa iesim cu bicicletele? Vrei sa vedem un film? E ziua ta libera caci eu m-am saturat de atatea zile libere si tu alegi ce vrem sa facem. Demult nu am fost la o terasa caci nu ne permitem, cum poti sa ma accepti asa? Asta mi-as fi dorit sa facem astazi, offf!

- Te iubesc si accept ceea ce ne ofera viata, important e sa nu ne pierdem speranta si credinta, eu cred in tine si in noi, trebuie sa crezi si tu!

- Cred in tine, chiar esti omul in care am cea mai mare incredere, mi-ai demonstrat ca meriti asta.

- Uite azi, mergem pe langa terase si ne plimbam, cati bani mai avem in portofel?

- 8 lei, rase el. Ce putem face cu ei?

- Gasim noi o intrebuintare.

Rufele lui erau toate spalate si avea doar un tricou si pantaloni scurti pentru a iesi.

-Pai, si eu? Cu ce ma imbrac? Mai bine stam in casa.... mi-e rusine sa ies asa.

-Iubire, ne imbracam sport, luam ceva usor pe noi, de ce sa iti fie rusine cu cine esti? Hainele sunt doar un ambalaj iar cine te judeca dupa acest ambalaj este superficial, iesim ca sa ne simtim bine nu sa facem parada modei.

- E vara, ar merge... cred ca nu suntem singurii care ne imbracam usor.

- Pai uite vezi? Ti-ai dat raspunsul singur. Fii mandru cu ceea ce esti si sa nu te intereseze ce spune lumea. Lumea nu iti cunoaste interiorul nici trairile si nici nu simte ceea ce simti tu!

- Gataaaaaaaaa, m-ai convins, hai sa mergem!

Au mers spre faleza, acolo unde erau terase, ea a simtit ca lui nu ii era prea comod imbracat lejer dar a tacut ca sa nu puna paie pe foc, incerca sa il inveseleasca povestindu-i intamplari haioase din copilaria ei si la un moment dat a simtit ca se destinde. Miros de gratare si mici de la terase, lume multa, aglomeratie, ei se plimbau de mana printre terase si oameni. Erau ei si discutau deschis ca de fiecare data.

- Asa de mult mi-as dori acum ca este vara sa ne putem permite sa mergem impreuna la mare, stiu ca iubesti marea si stiu ca acolo ne simtim minunat impreuna.

- Iubire, niciodata sa nu spui niciodata, uneori planurile noastre nu ies asa cum am dori dar se mai intampla si miracole, sa crezi in asta.

- Optimista mea, unde e miracolul meu?

- Poate nu il vezi inca, daca ne dorim atat de mult amandoi sa mergem la mare poate se va intampla asta, poate vom atrage, asa ca fii atent la ceea ce iti doresti!

- Nu vad cum am putea dar te las ca pe tine! O saruta pe frunte caci vazuse cum se imbufnase un pic.

- Iubire, niciodata nu stii ce iti aduce clipa urmatoare, noi oamenii suntem intr-o continua schimbare desi uneori nu acceptam asta, asa e si in viata, trebuie sa fim constienti sa acceptam schimbarile bune si rele din viata noastra, ele nu sunt intamplatoare, capatam experienta cu ajutorul lor.

- Filozoafa mea iubita, mie mi s-a facut foame de la atatea mirosuri.

- Perfect, mergem acasa, facem cartofi prajiti cu usturoi si intrebuintam cei 8 lei ca sa iti iei o bere caci te simt ca ai avea pofta de asa ceva.

- Pai si tu?

- 8 lei sunt o multime de bani, rase ea sagalnic, ne vor ajunge si pentru mine.

S-au intors spre casa, au oprit in drum la un magazin, ea cauta sa se incadreze in putinii bani avuti, lua o bere pentru el, o cutie de iaurt pentru ea si o punga de dropsuri pentru mama ei, caci locuiau impreuna cu ea in aceeasi casa. A incropit repede un mujdei de usturoi si au facut cartofii prajiti impreuna, apoi s-au cuibarit unul in bratele celuilalt, el se bucura de berea de care ii era pofta si ea de iaurt.

- Nu credeam ca poti fi fericit cu asa putini bani, dar eu acum sunt fericit cu tine!

- Deci se poate! Nu cumva este o lectie?

- Da, se poate caci suntem impreuna si ne sustinem unul pe altul, dar crede-ma ca prefer sa ne permitem mai mult decat avem acum, am sa lupt pentru asta.

- Stiu iubire si mai stiu ca esti in stare, e si maine o zi, azi... sa ne bucuram de ceea ce avem acum. Te iubesc si eu sunt acum fericita cu tine pentru ca esti si tu!

- Ma mai pupi daca miros a usturoi?

- De parca eu nu am mancat la fel, te pup oricand! Si isi indrepta buzele catre el.

CAPITOLUL 13 MICI MINUNI

Au implinit un an de cand erau impreuna, in aceea zi ea se imbraca in rosu, cu aceeasi costumatie cu care a fost imbracata atunci cand o cunoscuse, el ar fi vrut sa mearga in acelasi loc in care au baut cafeaua impreuna in urma cu un an, dar ea l-a oprit stiind ca situatia lor financiara nu le permitea:

- Iubire, mi-e suficient sa fiu cu tine azi, mi-e inima plina de tine, facem cativa pasi impreuna si ne plimbam, acum cand mi-am luat cateva zile de concediu vreau sa ne bucuram unul de altul, caci poate va veni vremea cand vom avea timp mult mai putin pentru noi.

- Cand a trecut un an? Parca a zburat iubita mea, am trecut prin bune si prin rele impreuna dar ceea ce e mai important e ca mi-ai fost alaturi la greu, cred ca acesta e testul adevaratei iubiri.

- O iubire se construieste, caramida cu caramida, o relatie are nevoie de foarte multe lucruri: iubire, incredere, sinceritate, comunicare, respect si multe altele, noi le avem si de aceea ar trebui sa fim fericiti. Ne-am schimbat amandoi fata de cum eram acum un an, fiecare dintre noi a contribuit la schimbarea celuilalt, evenimentele fericite din viata noastra ne-au lasat amintiri frumoase in suflet pe care nu ni le poate lua nimeni, iar cele neplacute ne-au facut sa ne ridicam si sa mergem mai departe.

- Simt ca te iubesc din ce in ce mai mult si vreau sa pot sa te fac fericita, stiu ca acum nu ne bine caci avem atatea lipsuri, mi-as dori sa iti pot darui totul ca sa te vad bucuroasa si fericita.

- Simt iubitul meu, imi daruiesti ceea ce e necesar pentru mine, iubirea ta! Stii, iti amintesti ca anul trecut, cand eram la inceputuri, imi spuneai ca ai vrea sa ma tii in brate si sa vedem un film impreuna, vom face asta astazi, sa nu uitam ceea ce e cu adevarat important pentru sufletele noastre. Iubire, sensul meu de acum? Sa fiu iubire si lumina pentru tine, sa zbor ca un fluture caruia nu ii pasa de timp, sa ma unesc cu infinitul si cu tine si impreuna sa avem o singura aripa.... Sa simtim sensul vietii impreuna.

Au petrecut aceea zi impreuna asa cum si-au dorit, au stat inlatuiti si au lenevit in fata laptopului vazand filme si bucurandu-se de iubirea lor. Fiind inca in concediu se trezi ciufulita si pregatea cafeaua, el a trebuit sa plece la o verisoara pentru a o ajuta la niste cumparaturi grele. Linistea diminetii pe care o savura a fost sparta de telefonul lui:

- Iubita, a gasit tata un anunt in ziar pentru un post in meseria mea.

- Doamne! In sfarsit iubire, ofertele incep sa apara, te duci chiar azi si iti depui CV-ul. Era timpul!

- Daaaa, parca ma simt altfel astazi, ti-am spus ca te iubesc azi?

- Da, mi-ai spus-o acum si te simt mai bine dupa asa o perioada neagra, hai ca se vor indrepta lucrurile, va fi bine intr-un final.

- Acum, azi chiar cred asta, imi pierdusem orice speranta, parca totul a intrat pe o linie moarta.

- Nu fii pesimist, uite ca un semn ti s-a aratat! Du-te la cei care angajeaza chiar acum si depune ceea ce trebuie!

- Asa fac, te sarut iubita mea, ne vedem acasa!

- Pa iubire, mi-ai inseninat si mie ziua.

Ajuns acasa fata ii era mai luminoasa iar ea cand l-a vazut i-a sarutat fruntea si s-a simtit plina de energie, el si-a depus ceea ce era necesar pentru interviu. Atata energie simtea ea ca trimite in neant pentru binele lui, pentru a-si gasi un serviciu, prin toate rugaciunile ei ca parca ca nu mai conta unde si in ce loc putea sa gaseasca acel serviciu. Dupa-amiaza el a primit un telefon de la firma respectiva, firma care l-a chemat la un interviu la sfarsitul urmatoarei saptamani.

- Iubire, trebuie sa ma pregatesc, trebuie sa invat, trebuie sa fac atatea pentru acest interviu.

- Iubire, stii ca esti capabil si esti omul potrivit pentru acest post, nu intra in panica caci totul va merge bine, sa crezi in asta, eu am incredere in tine!

In toiul discutiei ii suna telefonul ei, dupa cateva cuvinte..... la care el a asistat intrebator ea ii spuse:

- Iubire, surprizaaaaaaaaaa, voi primi o prima de la serviciu in zilele urmatoare, cred ca vom merge la mare cu acesti bani, pica exact la momentul potrivit, ce zici?

- Wow iubire, e minunat, pai pana primesti tu banii cum facem ca mai ai doar cateva zile de concediu?

- Ne imprumutam iubire si mergem indiferent ce ar fi, ne dorim asta amandoi si avem nevoie dupa atatea luni in care ne-am oropsit si ne-am infranat toate dorintele.

- Iubire, fug la verisoara mea, ne imprumutam si tu de ocupi sa cauti cazare caci timpul este foarte scurt si vei incepe serviciul, fug acum!

- Iubire, ti-am zis ca crezi in minuni!

- Tu esti minunea mea! Am fugit, ocupa-te de tot ca vin cu banii imprumutati desi nu ne vom permite prea multe, important e ca vom fi la maaaare.

Nici nu a stat mult pe ganduri, a cautat cazare pe litoral pe siteurile de internet, bineinteles cu vocea lui din telefon care era de acord cu ceea ce a ales ea, a facut rezervari imediat si urmau sa plece peste o zi caci era timpul limitat pana cand ea trebuia sa inceapa serviciul. Ii simtea bucuria vocii in telefon:

- Iubire, mergem la mare, nu imi vine sa cred, dorintele se pare ca ni se implinesc, ai avut dreptate cand spuneai sa avem rabdare, sunt fericit acum, imi vine sa sar intr-un picior, ajung imediat acasa sa planuim calatoria.

- Mai avem o zi iubire, avem timp iar excursia va fi de 4 zile, va fi perfect pentru noi, important e ca ne vom bucura impreuna, parca toate se aseaza intr-un fel, saptamana viitoare ai si interviul. Hai sa gandim mai pozitiv iubire! Va fi cumva si va fi bine! Si as mai putea adauga „ti-am spus eu"dar suna prea femeieste.... rase ea strengareste in telefon.

Iubirea ne transforma, ne schimba, ne dorim sa fim mai buni pentru cel de langa noi, ne dorim sa putem muta muntii din loc pentru persoana iubita iar fericirea celuilalt sa ne curga prin celule, iubirea ne schimba in acele suflete descatusate de trecut, in care apropierea celui iubit e cel mai tandru si bland lucru pe care ni-l dorim, iubirea ne face mai buni si mai deschisi... S-au scris atat de multe lucruri despre iubire de catre milioanele de poeti incat pare ca nu ar mai fi nimic de descoperit despre ea. Dar.... O descoperim fiecare in noi insine la un moment dat in viata si atunci ni se pare ca toate cuvintele de dragoste existente nu exprima ceea ce simtim, nici macar ceea ce suntem atunci cand iubim. Iubirea naste implinire alaturi de omul drag atunci cand ochii privesc spre aceleasi idealuri ,atunci cand tesem vise, atunci cand simtim ca puterea aceasta imensa a dragostei ne poate da aripi.

Lucruri simple si banale care poate s-au spus de-a lungul anilor de atatea ori dar iubirea o simtim fiecare in mod unic, in mod deosebit atunci cand sentimentul are raspunsuri pentru noi. Iubirea purifica , ne face mai curati, mai blanzi , mai calzi si se vede asta chiar si in modul in care tinem de mana persoana draga. Iubirea exista dar nu se poate vedea asa cum multe lucruri sunt nevazute, ea se simte. Ea simtea cum fericirea lui ii curge prin vene....el avea nevoie de aceasta fericire dupa atata timp.

CAPITOLUL 14 MARE SI AMINTIRI

- Nihil sine Deo! Rosti ea in soapta, pe drumul catre mare in timp ce el conducea linistit dar un pic nerabdator, o zi senina ii intampina iar verdele copacilor parca ii umplea de energie, soarele stralucea invingator pe cer, fiind compania lor pe drumul ce il aveau de parcurs.

- Da, niciodata nu am intalnit un om cu asa o mare credinta nestramutata in suflet, am intalnit oameni religiosi, unii habotnici dar ceea ce m-a impresionat la tine a fost increderea oarba in Dumnezeu. Am vazut in tine lumina!

- Pana sa ajung aici, am trecut prin multe, prin asa zisa „ noapte neagra a vietii" atunci cand in viata mea totul s-a daramat si a trebuit sa iau totul de la capat, atunci am realizat ca doar Dumnezeu imi este alaturi si am avut incredere in EL. Dar despre asta iti voi povesti candva, acum nu e momentul, acum ne bucuram de marea care ne asteapta cu valurile ei albastre si cu limpezimea cerului, sa traim aici si acum iubire.

- Uite, am trecut deja de un an de cand suntem impreuna, imi amintesc de tine la inceput, de prima noastra ploaie care ne-a prins impreuna, aveai o umbrela mica si ne straduiam amandoi sa incapem sub ea, dar de fapt ploaia ne udase pana la piele.... se intampla dupa ce am iesit impreuna la vreo 2 saptamani...

- Atunci a fost si primul sarut..... dupa ploaie, imi amintesc totul ca acum, de fapt... orice fapt incarcat cu emotie devine amintire.

- Tu chiar ai o memorie de elefant.

- Da, recunosc... ma bazez pe ea, dar amintirile raman prin prisma a ceea ce am simtit. Iar alaturi de tine, am trait sentimente pe care le-am descoperit in mine si de care nu ma credeam capabila. Ce ti-a placut la mine cand ne-am vazut prima oara?

- M-au frapat mainile tale, atat de fragile, atat de delicate... ai niste maini foarte frumoase, gratioase, apoi mi-a placut tenul tau, luminos, parca radiind. Iar pe parcurs am descoperit ca imi place totul. Dar m-am indragostit de tine atunci cand ti-am cunoscut interiorul, am descoperit ca esti o femeie deosebita.

- Stii, atunci cand ne-am vazut prima data, am avut niste emotii puternice, m-au impresionat buzele tale senzuale la inceput, apoi.... incercand sa trec peste emotii si timiditate, am prins curaj si am inceput sa vorbim asa... liber despre noi, totul decurgand de la sine, tin minte ca prima data am stat de vorba 4 ore in continuu si am simtit ca esti omul fata de care pot fi eu insumi!

- Da, nu mi-am programat nimic atunci, de fapt eu cautam altceva si nu ma asteptam sa intram intr-o relatie atat de puternica, de fapt nu ma asteptam sa mai pot iubi....

- Intre timp ti-ai reamintit cum e sa iubesti, stiu ca am avut rabdare fara sa te fortez si fara sa cer nimic de la tine, am asteptat sa iti redeschizi sufletul.... Cred ca te-am iubit din prima clipa, dar am fost speriata de tine pentru ca ma temeam de suferinta...

- Am simtit ca vrei sa fugi, nu intelegeam de ce. Sincer, nici acum nu inteleg.

- Cand va veni timpul, vei intelege. Sunt atatea lucruri noi pe care avem sa le descoperim despre fiecare. Inca ne cunoastem, dar importanta e cunoasterea noastra launtrica, iar pe tine simt ca te cunosc de la inceputul lumii. Nu-mi pot explica, te intuiesc si te cunosc parca de veacuri.

- Tu esti altfel, eu sunt mai realist, tu mai inteleapta dar te urmez incercand sa invat si sa preiau de la tine ceea ce imi e necesar.

- Iubire, amintiri intr-un an, oare cat ne va fi dat sa traim impreuna?

- Sa nu ne gandim la asta, eu vreau si imi doresc sa fim impreuna pe viata, dar acum hai sa ne gandim la clipele pe care le avem de trait in aceasta vacanta, uite pentru putin timp o sa fiu si eu lipsit de planuri, desi stii ca eu sunt omul planurilor.

- Iubire stiu asta, poate de aceea ne completam, unul rational si practic iar celalalt curajos si creativ. Si in anul care a trecut, chiar am trecut prin bune si rele dar important e ca am trecut impreuna, tinindu-ne de mana si sustinandu-ne unul pe altul, parca in unele momente suntem camarazi.

- De razboi (completa el) , da amintiri....Si usa..... rase el cu pofta!

- Ha ha ha... da usa! Prima intamplare nefericita a noastra, ti-am zis eu ca atunci cand ne vom aminti vom rade de aceasta intamplare, dar atunci in acele momente, eram cam disperati si plini de suparare, ma bucur ca am putut gestiona amandoi acel eveniment.

Amintirile ii napadisera pe amandoi vis-a-vis de intamplarea cu usa, el venind de la serviciu noaptea tarziu, ca sa fie sigur ca a inchis usa, a ferecat-o de 3 ori, dimineata cand s-au trezit si el trebuia sa plece iar la serviciu,dar usa era blocata, au incercat sa o deschida, au chemat prieteni, vecini, dar ei erau inchisi pe dinnautru, pana la urma au trebuit sa scoata usa din balamale caci nu se mai putea face nimic, era o situatie ridicola, au daramat peretele si in cel mai scurt timp au trebuit sa puna in loc o alta usa, a fost o intamplare complicata dar peste care au trecut cu emotii negative.

- Deja avem amintiri frumoase, alaturi de tine chiar am trait clipe minunate. Uite marea iubireeee!

Si amandoi s-au bucurat de imensitatea marii care era acolo pentru ei in aceea scurta vacanta. S-au bucurat de mare, de valuri, de briza racoroasa care le mangaia sufletul parca, ea s-a delectat de pe balconul camerei in care erau cazati, de rasaritul pe care il adora in timp ce el dormea linistit. Inima le-a alergat libera la malul marii pe timp de seara cand se plimbau de mana, simteau nisipul sub talpi si se incarcau cu energia naturii. Oamenii ii inconjurau peste tot dar ei aveau nevoie unul de altul, sa simta, sa uite de timp, sa uite de ei, sa se bucure, fericirea li se citea pe chip, erau mai „batrani" in relatia lor, iar aceasta devenise mai matura. Se cunosteau si se schimbau pe parcursul relatiei lor, fiecare invatand cate ceva unul de la celalt, se completau, se transformau, iar ochii lor radiau lumina si fericire. Parca ceea ce a fost rau au lasat in urma, chiar traiau clipele cu o intensitate maxima, cu o foame de mare, de iubire si de ei. In una din nopti i-a prins ploaia, ploaia era mai frumoasa si mai speciala intr-o noapte de vara la malul marii, au iubit ploaia din aceea noapte si s-au iubit pe ei, ceea ce au trait in aceea perioada avea sa ramana o amintire nestinsa.

Amintirile raman in suflet, ele nu ne pot fi luate, nu ne pot fi furate, ceea ce traim la un moment dat cu intensitate maxima, ramane acolo, scris in memoria celulelor noastre, sentimentele de implinire, de liniste sufletesca, de fericire sunt cele mai importante, sunt cele pe care nimeni nu ni le poate sterge din memorie, mai ales din adancul sufletului, ne intoarcem acolo uneori de fiecare data cand vrem sa simtim ceea ce am trait in acele clipe pe care le vrem nemuritoare, dar timpul trece peste noi si prin noi! Amintirile raman ....undeva.... inregistrate. Cele care conteaza cu adevarat! Clipa efemera trece prin noi lasand urme si trairi in sufletele noastre.

CAPITOLUL 15 DEZAMAGIRILE

In viata parca totul e rotund, totul are o cauza si un efect, dupa o mare fericire urmeaza o mare tristete, dupa ploaie si furtuna urmeaza si vreme buna. Niciodata nu vom sti ce ne aduce clipa urmatoare, o surpriza, o veste buna sau o dezamagire? Viata e formata din bune si rele din lupte, renuntari si resemnari, din abisuri sufletesti necunoscute de nimeni, din iubiri, din sentimente,din momente de impliniri si liniste sufleteasca dar si din zbatere si caderi. Dupa ce au fost fericiti in micul concediu pe care si l-au permis, au urmat dezamagirile, El a fost respins la un interviu pentru ca a cerut un salariu prea mare, apoi a mai participat la un interviu pe care l-a luat dar conditiile de lucru erau undeva in alt oras si cu un salariu din care nu isi putea permitea sa isi plateasca datoriile si sa se intretina, intre timp a mai aparut o oferta de lucru convenabila dar intr-un oras foarte indepartat de locul natal. S-au sfatuit intre ei si au decis sa mai astepte si sa mai incerce, poate chiar el sa isi schimbe domeniul de activitate si sa incerce sa caute alte locuri de munca, in zadar a fost totul, El si-a pierdut credinta si speranta, ea se simtea parca la capatul puterilor incercand sa il sustina si sa il incurajeze. Parca simtea si ea ca isi pierde optimismul si nu mai gasea nicio oportunitate imprejur, dupa fiecare cautare a unui loc de munca soldat cu dezamagire se pare ca au ajuns la disperare. Nu stiau ce sa mai faca, unde si cum sa incerce, totul devenise negru in jur, doar iubirea ii tinea aproape si puterea legaturii dintre ei. El a devenit din ce in ce mai nervos si ea incerca sa isi mentina calmul cand il simtea in acel fel tocmai pentru a evita o cearta care nu isi avea rostul. Erau dezamagiti, dar dezamagirile i-au tinut impreuna si le-au dat putere sa lupte cimentuind relatia lor.Ea a stiut atunci ca el traieste aceea „noapte neagra" a vietii, de care poate... fiecare avem nevoie pentru a ne invata sa luptam si sa o luam de la capat.

In viata fiecarui om exista asa numita "noapte neagra a vietii" cred ca toti trecem prin asta, se intampla ca relatiile sa se rupa si sa ne franga inimile, se intampla chiar si printr-o boala neasteptata, se intampla prin pierderea de exemplu a unui loc de munca. Atunci avem de ales, sa ne cautam vointa puternica in noi si sa ne continuam drumul sau sa renuntam. Atunci, in acele momente nu realizam ca de fapt lucruile mici sunt cele importante, ca sanatatea noastra e de nepretuit (eu am inteles candva ca simplul fapt de a te putea ridica din pat si sa te speli pe dinti e o simpla fericire). Aceste "nopti negre" de fapt sunt lectiile noastre, lectiile care ne arata o cale, lectii care ne invata unde am gresit si ce am putea schimba la noi si in destinul nostru, lectii care ne demonstreaza cine trebuie sa ramana in viata noastra sau nu. Sunt lectii care ne apropie de DUMNEZEU in primul rand, pentru ca in valtoarea vietii de zi cu zi uitam ca suntem creati dupa chipul si asemanareA LUI . Si atunci vine decizia (inconstienta sau nu) de a alege o CALE. Totul depinde de interiorul fiecaruia, trebuie sa alegem schimbarea si sa ne ridicam din cenusa ca o pasare PHOENIX, trebuie sa facem o introspectie in interiorul nostru si sa aflam cine suntem, trebuie sa ne intelegem drumul in viata aceasta. Poate trebuie sa ne simtim singuri cu Dumnezeu desi ne simtim parasiti de ceilalti oameni, avem nevoie de asta ca sa putem merge mai departe! TU POTI SA O FACI! Asa cum am putut si eu! Esti in stare sa alegi si sa decizi ceea ce e mai bine pentru viata ta, esti in stare sa iti hotarasti drumul caci exista undeva in interiorul fiecaruia un ghid intuitiv special. Nu conteaza ce spune lumea, pentru ca fiecare judeca prin ochii proprii fara sa stie ce se petrece cu adevarat in abisurile sufletesti ale celuilalt, oamenii emit judecati in necunostinta de cauza, dar noi trebuie sa mergem pe CALEA noastra, caci pana la urma viata e formata din alegerile si deciziile noastre si pana la urma de propriul destin. Asa ca atunci cand dai de aceasta "noapte neagra a vietii"" important e sa alegi ceea ce e bine pentru tine, cand te simti pe marginea prapastiei : NU SARI! Esti mai mult decat ceea ce pari, toata puterea si taria Universului se afla in interiorul tau! Fiecare lectie te indruma pe cale! Peste timp totul va ramane amintire si vei fi mandru(a) de tine ca ai trecut peste toate cu fruntea sus si AI REUSIT! Iar asta iti va aduce schimbarea in viata ta si a interiorului TAU!

CAPITOLUL 16 HOTARAREA

Parea o zi normala in care totul era monoton si parca un pic obositor, o zi oarecare in care ea nu se gandea ca i se poate schimba destinul.... Doar o zi obisnuita, serviciu si dorul de a fi cu el si a-i alina durerile asa cum stia ea mai bine. Ajunsa acasa au servit pranzul impreuna, parca ceva ii spunea ca tristetea lui e de alta natura, o tristete amestecata cu un fel de agitatie pe care el incerca sa le ascunda.

- Ai ceva? S-a intamplat ceva?

- Nu, nimic important. Voi trece pe la ai mei in seara asta.

- Sigur, cum vrei tu, eu am sa citesc cate ceva cat esti tu plecat.

- Bine iubire, vorbim.

Nu, era ceva in neregula si ea intuia asta, parca S. nu voia sa ii spuna ceva, parca in aer plutea un aer prea misterios si in mintea ei au inceput sa se creeze scenarii care mai de care mai prapastioase. Incerca sa citeasca ceva dar randurile cartii ii fugeau prin fata, gandul ii era la el. Parca ii transmise starea aceea pe care o avea el dar caruia nu ii gasea nicio explicatie. Telefonul suna...

Chipul ei deveni livid dupa ce rostise cateva cuvinte. Un murmur de buze... apoi tacere! Tacere apasatoare si lacrimi, lacrimi siroind din ochii ei caprui, lacrimi care nu isi gaseau drumul spre podea ci i se prelingeau pe obrajii rotunzi cautand parca salvare, lacrimi izvorate din suflet. Ea a aflat hotararea lui, aceea de a pleca din oras pentru a-si urma cariera, intr-un oras care se afla la 800 km distanta. Soc! Tacere! Liniste imprejurul ei si razboi in suflet. Lumea ei interioara se darama, asta simtea! Hotararea lui o afecta. Primul gand de care isi putea aminti dupa ce a trecut socul a fost acela ca, odata cu plecarea lui, relatia lor se va destrama. De data aceasta striga la Dumnezeu: DE CE?

Era parca anesteziata si nu mai putea gandi clar. Il invinuia! In primul rand pentru ca nu a avut puterea sa ii spuna asta personal in fata, ci printr-un telefon, in al doilea rand isi simtea iubirea inselata. De ce? De cine? De bani!

Se intreba daca dragostea invinge: distante, bani, durere sufleteasca, doruri, dependenta de el si si-a pierdut increderea ca asa ceva e posibil, sufletul ii era sfasiat. Realiza ca are nevoie de timp pentru a se obisnui cu ideea. Isi spuse in gand ca si un personaj indragit din cartile citite : E si maine o zi, ma voi gandi la asta maine! Hm... va pleca, tocmai in Timisoara, dar din sufletul meu NU. "Este ultimul barbat din viata mea si stiu ca asa va ramane, indiferent de ceea ce va urma!" Si-a promis asta EI!

Partea a II A

Opreste trecerea! Pasaje.... TIMP!

Atunci cand oamenii dragi au visuri, ajuta-i, lupta pentru ei, sustine-i sa si le implineasca, cu toata fiinta ta, cu tot ceea ce reprezinti! Dupa indeplinirea acestora lasa-i liberi, vei avea recunostinta DAR nu uita de tine, ai si tu visurile tale, lupta pentru tine chiar daca nu esti sustinut. Atat!

Fii tu omule, nu crea o imagine falsa a ta din cauza temerilor si a sentimentelor de neacceptare, fa ce simti, spune ce gandesti! Nu te pacali pe tine, accepta-ti umbrele si partea negativa, nu e totul perfect, esti creat din bine si rau, alb si negru, lumina si intuneric! Esti iubit de DUMNEZEU asa cum esti, indiferent de cum percepi aceasta energie pura, inteligenta suprema, sau constiinta totala! Aceasta e adevarata LIBERTATE, fii tu insati, fara false pudori, cutume sociale, masti. Asuma-ti ceea ce esti in ochii tai, cunoaste-te, surprinde-te, ia-ti momente de introspectie, nimeni nu e pur si curat, accepta-te! Lasa in urma inchisorile mintii... traieste cu SUFLETUL!

Astazi sunt recunoscatoare oamenilor: oamenilor care au ramas langa mine chiar si atunci cand eram de neiubit, asa am invatat recunostinta, oamenilor care m-au parasit, asta m-a invatat ca nimic nu dureaza vesnic si suntem intr-o continua schimbare, oamenilor care m-au ajutat, asta m-a invatat sa daruiesc neconditionat cu generozitate, oamenilor care m-au judecat, asta m-a invatat ca nimeni nu e perfect si fiecare priveste cu superioritate functie de mediu, educatie si familia din care provine, oamenilor care mi-au devenit profesori si mentori, am invatat de la ei sa devin mai inteleapta si sa privesc in profunzimea vietii, oamenilor care m-au jignit, asa am invatat ce inseamna iertarea, oamenilor care mi-au fost prieteni, asa am invatat cum sa recunosc cu adevarat calitatea sentimentelor si nu cantitatea, oamenilor care m-au dezamagit asta m-a invatat cum sa intorc spatele si sa privesc inainte, oamenilor care m-au ridicat cand aveam nevoie, asta m-a invatat sa fiu alaturi de cei care au nevoie la randul lor, oamenilor care m-au blamat, asta m-a invatat toleranta si acceptarea, oamenilor care mi-au adus experiente negative, asta m-a invatat sa devin puternica ca o stanca: multumesc tuturor oamenilor care au facut parte din viata mea pana acum, pentru ca datorita lor sunt astazi OMUL care am nevoie sa fiu, am invatat ca fiecare e unic si diferit, suntem un amalgam de bine si rau, de calitati si defecte si fiecare dintre noi avem dreptul sa ne alegem calea asa cum stim si putem NOI, fiecare din noi are un rol in acest UNIVERS atat de diversificat.

Nu am sa te duc cu mine in cluburi sa ne distram, am sa aleg padurea sau o apa, sau locuri de pelerinaj, nu am sa aleg sa bem cafele in mall ci am sa te invit intr-o ceainarie curata si intima unde e liniste si te pot privi in ochi, nu vom merge in vacante luxoase ci am sa te iau cu mine sa privesti rasaritul atunci cand soarele isi face simtita prezenta dinainte ca ceilalti sa deschida ochii cei netreziti, iar seara sa nu te pregatesti sa te imbraci pompos pentru ca pasii nostrii se vor ascunde desculti in nisip sau in iarba verde. Nu am sa iti daruiesc lucruri scumpe, asteapta-te la o carte care sa exprime ceea ce ai nevoie sa stii sau o bijuterie nepretentioasa ce aduna in ea gandurile mele de bine. Nu te astepta sa te laud caci poate cuvintele mele vor fi dure si te vor certa atunci cand consider ca te bazezi pe iluzii, si nici nu te astepta sa te perii sau sa iti fac complimente gratuite caci incurajez si admir numai atunci cand SIMT! Nu ma duce intr-un restaurant luxos caci nu am sa mananc o frunza de salata frumos ornata, daca imi e bine putem manca o shaorma in parc fara sa imi pese de privirile acuzatoare ale doamnelor coafate si fara sa imi pese de petele lasate pe haine. Nu am sa te oblig sa imi iubesti animalul de companie, iti voi intelege psihicul dar cu siguranta ma bazez pe ceea ce simte prietenul meu devotat. Daca imi ceri pareri sau sfaturi poate voi ridica din umeri si nu am sa iti citez clasici in viata sau nu... De ce? Pentru ca eu poate nu am trait inca ceea ce ai trait tu, iar daca iti povestesc despre mine, atunci trage tu concluzia daca merita sa imi asculti intelepciunea traita. Nu lingusesc si daca e sa mint cand mi-e necesar sau ma iscodesti, prefer sa tac... e si asta minciuna dar prin omisiune... Nu sunt perfecta, nici nu vreau nici nu pot, ramai cu mine sau treci pe langa mine, iti voi respecta alegerile tale. Eu sunt! SI CRED!

In viata esti sus sau jos, pe carari umbrite sau pirlojite de arsita, in furtuni sau sub un cer senin, in viata nu e totul lin, iti stabilesti un plan dar destinul te poarta pe alte cai. Pentru ca e un eveniment astrologic important, trebuie sa daruiesti si sa iti indrepti gandurile catre viata pe care o doresti, de aceea incerc sa daruiesc din mine celor care simt ca merita, celor care mi-au fost alaturi la bine si la greu, celor care ma accepta asa cum sunt, cu calitatile si defectele mele, nimeni nu e perfect dar suntem perfecti in imperfectiunile noastre, dupa perioade grele ne dorim sa privim rasaritul si sa ne bucuram de o noua zi cu liniste in suflet, viata e ca un carusel, uneori luptam, ne razboim, ne framantam, alteori parca totul vine de la sine, fara planificari si dorinta de control. Daruiti din ceea ce aveti, urmeaza sarbatorile pascale, daruiti fara sa asteptati nimic in schimb, faptele bune se fac in smerenie! Fara laude sau aplauze din partea altora, fiti voi insiva iar cei care trebuie sa faca parte din viata voastra vor veni catre voi, vibratia fiecaruia atrage de obicei ceea ce merita fiecare. Cu timpul capatam intelepciune, niciun eveniment si nicio experienta din viata noastra nu e intamplatoare, ele vin la pachet cu lectii de viata, invatam din greseli, ne calim pentru ceea ce are viata de oferit de acum inainte. oamenii din viata noastra vin, pleaca sau raman si fiecare ne arata ceea ce avem nevoie sa stim, unii prin exemple negative, altii prin cele pozitive.

Viata e ca un fum, nu stii cand e sfarsitul, coplesiti de griji, nevoi si stres uitam sa apreciem simplul fapt ca respiram, cadem la sfarsitul zilei pt o noua nastere a doua zi. Dar cateodata aceasta nu mai vine, toate luptele, framantarile si judecatile sunt inutile, uitam sa fim buni si sa iertam, uitam ca momentul prezent ne este daruit si trebuie sa ne bucuram de acest dar: viata! In rest? Mi se pare un balci al desertaciunilor tot ceea ce nu are suflet si SPIRIT! TRAIESTE OMULE, ACUM SI AICI!

Totul in jurul meu in ultimul timp a devenit de ... carton, asist cu neputinta la ideea oamenilor de a arata cat mai bine, de a se infometa, de a face mult sport pentru a arata (asa cum media inoculeaza populatia ) la fel ca manechinele de pe podium, si doamnele se chinuie, si iar se chinuie si iar se chinuie. Doamnelor: Sunteti frumoase asa cum sunteti, nu am sa spun ca frumusetea vine din interior desi e un lucru probat ci am sa va spun ca totul depinde de cata incredere ai in tine, iar senzualitatea nu inseamna nici vulgaritate nici de a avea un trup firav ci doar de atitudine, sa te simti bine in pielea ta e cel mai minunat lucru, atat de mult ascultam parerile celor din jur de parca ar fi tipare de urmat, fiecare dintre noi suntem unici in imperfectiunile noastre iar unicitatea e frumoasa pentru ca nimic in lumea asta nu e perfect. Altfel ar deveni totul plictisitor si banal, iubiti-va asa cum sunteti, iubiti-va defectele fizice pentru ca fac parte din voi, iar cine va judeca ( privind doar ceea ce se vede in exterior) inseamna ca e doar superficial

Cat te costa sa asculti un prieten cand are un necaz, poate de asta are nevoie, sa asculti si sa taci fara sa incerci sa dai sfaturi, fara sa incerci sa il compatimesti, fara sa il corectezi in greselile lui, e gratis, nu? Cat te costa sa zambesti unui client ratacit care are nevoie de indrumare si incepe sa devina nervos la simplul gand ca problema lui nu poate fi rezolvata, il asiguri ca totul se poate rezolva si iti dai seama ca e gratis.... Cat te costa sa faci un compliment din suflet unui om care chiar pare fericit si frumos pe dinautru..... nu un compliment fals, gratuit ci unul care sa admire si sa incurajeze si asta e gratis, nu?! Cat te costa sa spui un "Multumesc frumos!" unei vanzatoare care s-a straduit sa iti caute marfa favorita? E gratis sa imbratisezi pe cineva atunci cand are nevoie de asta si tu o simti, e gratis sa ii spui un cuvant frumos persoanei de langa tine pentru ca stii ca o merita si esti recunoscatoare pentru asta. E gratis sa faci ceva care sa iti faca placere, sa urmaresti un film care te captiveaza sa citesti o carte care te-a cucerit, sa iesi in natura si sa te bucuri de ea... Cat te costa sa te bucuri de un rasarit sau apus de soare, undeva in liniste departe de lumea dezlantuita? Cat te costa sa savurezi clipa in care simti ca te cuprinde linistea si armonia, in care te simti impacat cu tine insuti? Fericirea costa oare? Uneori DA! Costa un gest, un cuvant.... un sentiment, costa o clipa de armonie, costa o rupere de lumea reala si pragmatica, costa un vis in plus si o speranta, costa credinta. ..

You may say I'm a dreamer

But I'm not the only one....

Sunt oameni pe care ii admiri, sunt oameni pe care ii judeci, sunt oameni pe care ii invidiezi chiar, pentru ca par ca au o viata perfecta, ti-ai dori sa fii ca ei dar... nu stii ce lupte duc, sau daca aceea fericire afisata are in spate caderi, necazuri sau alte probleme de viata, doar ii privesti fara sa le stii povestea, fara sa fii in locul lor atunci cand se zbat in interior sau atunci cand se roaga in reculegere, sunt acei oameni care se ridica atunci cand cad fara sa ii stie nimeni si afiseaza zambete chiar daca deseori sufletul le plange. Iti spui ca sunt "norocosi" dar intra in mintea si sufletul lor sa vezi cum au reusit! Oare poti face la fel? Iti trebuie putere, dezvoltare, autoeducare, iti trebuie CURAJ! Si... citatul meu favorit din cartea Sfanta e "Cel nevinovat sa arunce piatra!"

PLECAREA

Ce am simtit cand a plecat S.? Goliciune, deznadejde, tristete interioara, abis sufletesc, toate acestea la un loc, am ramas goala parca suparata pe Dumnezeu, zambetul mi l-am pierdut, parca si-a facut loc si neincredera, frica si teama de necunoscut, instabilitatea, totul se simtea in mine acut, gandurile imi erau negre si pesimiste de parca viata mea s-a ruinat. Unde ma va duce acest timp? Zambetul meu deschis mi l-am pierdut, cel putin pentru o perioada, simteam ca zambesc amar si nu mai imi pasa de nimic din ceea ce era in jurul meu, ma simteam parca ca un robot setat ce isi facea treburile zilnice fara nicio bucurie de a trai, fara bucuria vietii. Aveam sa inteleg mai tarziu ca greseam.

Dupa plecarea lui, a urmat o perioada incarcata de mesaje de iubire, de promisiuni, de romantism total, nu sute, mii de mesaje transmise de la unul la celalalt prin diverse cai, telefonice, internet si orice alt mijloc de comunicare. Convorbiri indelungate, comunicare acerba parca mult mai intensa decat a fost in trecut, atunci cand fiecare parca isi suprima suferinta proprie pentru a nu o depista celalalt.

-Vino la mine, am nevoie de tine, sunt intr-un oras strain, mai ai dreptul la concediu anul acesta, am nevoie de sprijinul tau!

Am spus pe negandite, fara sa mai imi pese de sarcinile de serviciu:

-Da, voi veni. Peste 2 saptamani imi iau concediu, voi fi alaturi de tine, esti sensul meu de a fi, avem nevoie unul de celalat!

-Yupiii! M-ai facut fericit, e drum lung, intereseaza-te din timp de tren, sa punem la punct celelalte detalii. Nu pot reusi fara tine, macar acum la inceput in perioada de acomodare cu noul job, cu orasul nou. Tu esti binecuvantarea mea si Dumnezeu ma iubeste prin tine!

-Iubire, imi voi lua 3 saptamani de concediu, te vei satura de mine.

-Nu! Nu-mi ajunge o viata! Am plecat de 2 zile si mi-e dor imens de tine.

Timpul ce se scurgea ma apropia de EL! Era tot ce imi doream, gandul ca voi pleca singura la drum ma cam infiora, era o temere de a mea pe care nu reusisem sa mi-o infrang. Singura la drum lung nu am fost plecata niciodata, dar pentru S. as fi plecat la capatul lumii, iubirea ne lega si nu numai, un fir nevazut ne unea.

Am planificat din timp plecarea, la serviciu am lucrat pentru a lasa totul in regula, ma asteptau vreo 13 ore de mers cu trenul si o schimbare in Bucuresti. Am pus bani deoparte dintr-un imprumut de C.A.R. facut la serviciu pentru a avea cele necesare. Totusi temerea o aveam in suflet si un pic de panica pentru drumul ce ma astepta. Continuam sa comunic cu S. Despre orice nimic, in fiecare dimineata ii lasam scris cate ceva pentru a-l incuraja, ii dadeam sfaturi si foloseam filozofia mea de viata acumulata pana in acel moment, intotdeauna viata ne este cel mai bun profesor. Timpul parca a stat in loc, am avut atatea de facut in aceea perioada si parca nu mai venea momentul in care sa il imbratisez pe S. Parca de abia se urnea timpul desi programul meu zilnic era supraincarcat. In fiecare seara adormeam cu vocea lui si cu mesajele de iubire din partea amandurora. Era... frumos! Nu m-am simtit singura, il purtam cu mine oriunde si asta facea si el. Eram doua trupuri dar un suflet. Am inteles asta mult mai tarziu totusi. Speranta ca il voi vedea imi dadea aripi, dar nu numai asta ci faptul ca trebuie sa ii fiu alaturi in perioada cea noua ce era in viata lui. Era la fel de speriat de necunoscut ca si mine. Si s-a apropiat momentul revederii dupa numai 2 saptamani de cand el a plecat. Zbaterile interioare s-au transformat intr-o iubire mai matura, in care am inteles ca libertatea celuilalt e mai importanta, in care am inteles ca visurile lui au importanta si lupta aceasta avea un final undeva, candva: NOI!

A urmat drumul.... lung... temerea, infrangerea, ridicarea!

M-am trezit de la 3 dimineata pentru drumul ce ma astepta, de fapt e impropriu spus, caci nu am dormit de emotie dar si de teama. Desi trenul pornea abia la 5 si cateva minute dimineata, eram in gara asteptand cu emotie, cu un bagaj imens caci aveam bine impachetata si mancarea pregatita de acasa special pentru S. intr-o geanta imensa si parca geanta mi se parea mai grea decat mine. Cand a pornit trenul m-am inchinat, era primul pas catre S. Si m-am gandit cu fericire ca peste vreo 13 ore voi ajunge la el. Si trenul hurducaia, m-am rugat in sinea mea, eram pe un loc singura, aveam o carte... dar nu-mi era gandul la ea, priveam pe geamul trenului, copacii care alergau prin fata mea si m-au napadit amintiri, amintiri diverse despre viata mea, despre luptele mele, despre relatia mea cu anumiti prieteni, dar mai ales amintirile celor doi ani de relatie cu S. L-am cautat pe S. toata viata, la un moment dat nu mai credeam in iubire, traind intr-o societate de consum parca iubirea s-a denaturat, pentru fiecare inseamna cu totul altceva, cautarile mele au fost inutile incercand sa fortez viata sa imi dea un partener, caci greseam. Da greseam si am inteles ca trebuie sa astept omul potrivit, chiar daca asta dura ani de zile , ceea ce s-a si intamplat. Dar acei ani nu au fost in zadar pentru ca m-au pregatit pt marea intalnire a sufletului meu pereche, in acele perioade de singuratate am inteles ca trebuie sa fiu in armonie cu mine, sa nu ma multumesc cu jumatati de masura, sa nu fug de singuratate doar de dragul de a avea o relatie. Am crezut in iubire, aceea iubire parca nascuta de la inceputul lumii si voi crede in iubire in eternitate pentru ca stiu ca ea exista si leaga suflete!

Prea m-au napadit amintirile, am luat cartea sa citesc dar randurile imi fugeau prin fata la fel ca rotile trenului in care ma aflam. S. m-a sunat un pic ingrijorat pentru ca imi stia teama de a calatori singura.

- Iubita mea, cum esti, ce faci? Trebuie sa iti infrangi si aceasta temere asa cum ai facut-o cu altele, ai puterea asta, stii... daca nu veneam eu in Timisoara nu aveai ocazia asta!

- Da, nimic nu e intamplator iubire, sunt un pic dezorientata mai ales ca trebuie sa schimb trenul, sa stau vreo 2 ore intr-un oras strain dar stiu ca tu imi esti alaturi si ma indrumi, sper sa ma descurc...

- Hai iubire ca nu e un capat de tara, curaj... la capatul tarii te astept eu, si de abia astept sa te strang in brate, faci un pas catre NOI!

- Da se pare ca trebuie sa trec si prin experienta asta, tinem legatura iubire, vorbesc si cu mama si cu prietenii, trece timpul, peste cateva ore bune vom fi impreuna, tu esti la serviciu, sa fii la inaltime asa cum te stiu.

- Da te voi suna cat de des pot, nu uita ca nu esti singura, drum bun iubire!

Parca si de aceasta data timpul se urnea greu, secundele s-au dilatat, citeam dar fara mare putere de concentrare din cartea ce o pregatisem pentru drum, telefonul suna, prietenii si parintii amandurora ma intrebau cum sunt. Si da, in tren intr-o multumime de oameni care pleaca fiecare spre o alta destinatie parca te simti un pic singur caci fiecare are povestea lui la fel ca drumul propriu.

Trenul a poposit in Bucuresti, am simtit ca imi rupe spatele bagajul greu, aveam de stat vreo doua ore, m-am indreptat spre biroul de informatii cu greu din cauza bagajului si in fata mea era un om batranel care incerca sa obtina si el informatii la randul lui.

- Tataie, nu sunt de pe aici, am fost la o operatie la ochi si trebuie sa ajung in Caracal, habar nu am de unde sa iau trenul vrei mata sa te interesezi si pentru mine?

- Stai langa mine tataie, mergem in aceeasi directie!

Gandul ca acest om era mult mai neajutorat decat eram eu, mi-a dat putere, in primul rand sa il ajut, sa gasim unde stationeaza trenul, asa ca l-am prins de mana pe tataita, bagajul in mana cealalta si am pornit-o spre locul in care trebuia sa asteptam. Telefonul suna dar nu puteam raspunde caci ambele maini le aveam ocupate. Intr-un final am gasit locul de asteptare, l-am asezat pe tataita cu grija, am sunat la S. sa ii spun ca sunt in regula, am impartit hrana cu tataita care nu vedea, si am asteptat cu rabdare sa vina trenul spre Timisoara.

L-am urcat pe tataita in tren, bagajul fiind greu, trenul aglomerat a trebuit sa traversez cu acel bagaj greu vreo 4 vagoane pana am ajuns la locul care imi era destinat dar din fericire un calator care m-a vazut infierbantata si probabil cu o privire ce cerea ajutor, mi-a luat bagajul din mana si m-a condus spre locul meu. Binele se intoarce intotdeauna, nu neaparat de la persoana caruia i-ai facut bine ci chiar de la cine nu te astepti cateodata, aceasta lectie de viata am invatat-o in timp si intotdeauana am tinut cont de ea.

Trenul a pornit, asezata pe locul meu am rasuflat usurata, inca vreo 8 ore si ajung la S. De data asta trenul era foarte aglomerat, asa ca langa mine o doamna vorbareata si-a spus povestea de viata, a alta batranica din fata mea s-a bagat in discutie asa ca am participat la o discutie in tren care a facut timpul sa treaca mai repede si sa aflu si alte invataminte din vietile celor care povesteau. Am mai mancat un sandvis, am mai baut apa, deja oboseala isi spunea cuvantul iar glasul rotilor de tren erau ca un zumzet neplacut deja pt mine cand, deodata... pe nepusa masa trenul s-a oprit desi nu era nicio statie.

Lumea din jur a inceput sa se agite, usile s-au deschis, unii coborau, am incercat sa aflu desi nu era greu ce s-a intamplat cu aceasta stationare, am aflat in scurt timp pentru ca la romani vorba se duce repede, a picat un copac pe linia de tren si trebuia ca toti calatorii sa astepte sa se detaseze din nou linia. Unii calatori au rectionat urat, altii faceau haz de necaz, altii isi chemau rudele cu masina sa vina sa ii ridice de la locul cu pricina, am coborat din tren, mi-am aprins o tigara si l-am sunat pe S. relatandu-i ce s-a intamplat, mai aveam vreo 300 de km pana in Timisoara.

- Offf! Numai tie ti se putea intampla, cred ca tu ai atras asta din cauza temerii de a calatori, ce se aude, cand se repara linia de tren? imi pare rau ca treci prin asta, trenul tau deja se pare ca e in intarziere. Respira adanc si daca se intarzie mult nu stiu, probabil cand termin serviciul am sa vin sa te iau cu masina de acolo.

- Iubire chiar nu stiu dar incerc sa ma eliberez de temere, vreau doar sa fiu cu tine, se pare ca ajung greu la tine. Am spus-o zambind.

- Mai bea apa, mai iesi la aer si vom vedea cum vom face, poate totusi se debaraseaza linia.

- Ok iubire, incerc sa imi pastrez calmul, am ramas si fara apa dar cred ca voi gasi pe undeva in campul asta..

- Nicio sansa in camp, cere si tu la cineva!

- Mi-e rusine sa cer, lasa ca ma descurc si fara apa, te tin la curent cu ceea ce se intampla.

Trenul a stat pe loc doua ore, astfel ca drumul total facut catre S. s-a facut de 16 ore, cel putin in ultima ora de mers cu trenul am simtit ca nu mai rezist, spatele ma durea, capul imi vajaia, nu voiam decat sa ajung la destinatie si sa ma odihnesc. In momentul in care am vazut gara din Timisoara de abia am mai avut puterea sa rasuflu usurata, am carat din nou de bagajul imens, l-am vazut S. cum incerca sa ma repereze uitandu-se spre ferestrele trenului iar in momentul in care m-a luat in brate, am simtit liniste, o oboseala totala a trupului dar linistea sufletului. Nu am realizat atunci ca mi-am infrant temerea.

Frica e doar o cacealma a mintii, inima nu minte, mintea da, avem temeri si frici dar nu realizam ca daca le privim in fata le putem invinge, se spune ca de ceea ce iti este teama nu scapi, aceasta superstitie e uneori reala caci uneori atragem in viata noastra experientele de care avem nevoie pentru a ne infrange fricile. Si putem reusi desi mai tarziu acele experiente ni se par banale!

Timisoara

Timisoara m-a primit cu bratele deschise. O femeie cand iubeste total nu mai vede absolut nimic in jurul ei, barbatul ei este cel mai frumos, cel mai destept, cel mai bun, astfel incat ceilalti barbati nu mai conteaza pentru ea, iubirea se amesteca cu admiratie si respect, barbatul iubit este autosuficient, nu mai ai ochi pentru altii, oricat de Feti-frumosi ar parea. Asa iubeam eu locurile natale poate si datorita faptului ca nu am locuit sau plecat niciodata perioade foarte lungi din locul in care m-am nascut. Refuzam sa vad frumusetea Timisoarei iubind locul din care proveneam, am inteles mai tarziu ca oamenii erau altfel in acele locuri, aveau mai mult curaj, nu se uitau in curtea vecinului, nu ii interesa soarta celorlati, erau mult mai democrati decat restul populatiei tarii. De fapt acolo s-a nascut democratia odata cu revolutia din 1989. Eram oarecum incrancenata pentru ca Timisoara imi „furase" omul iubit si faceam mereu comparatie cu locurile de unde veneam, purtam in suflet dorul de acasa deja. S. m-a luat de mana si desi nu cunostea orasul in care isi gasise serviciu, am plecat amandoi sa il descoperim. Orasul era curat, asta m-a frapat in primul rand, nu existau caini vagabonzi cu care sa schimb saluturi in drumul meu, in parcuri si piete existau flori, multe flori in general de sezon. Peste ani, am nostalgia Timisoarei, m-as intoarce acolo cu drag, un oras mare, ingrijit si curat. Catedrala Metropolitana troneaza in mijlocul orasului, fiind parca centrul de greutate al locului. Fantana artizanala din piata operei e impresionanta, acolo am facut fotografii de fiecare data cand eram impreuna in Timisoara, acele fotografii pastreaza spiritul locului de-a lungul timpului si starea sufleteasca in care ne aflam. Am colindat strazile Timisoarei si pe jos si cu masina in perioada cand am fost in acel concediu special luat pentru S. Eram fericiti, eram impreuna, asta ne dadea putere de a merge mai departe, parca ne simteam invincibili cu iubirea noastra purtata in suflet. Am descoperit si imprejurimile Timisoarei, manastirea Sag, locul in care ne-am rugat impreuna, am aprins lumina pentru noi si nu numai, iar apoi ne-am retras pe o pajiste verde cu cateva pungi de pufuleti si o ciocolata si am savurat momentul nostru de fericire, liniste si pace, desi un catel ratacit a stat cu noi la aceea masa nu foarte copioasa.. Liniste, pace, iubire si lumina asta ne inconjura de cate ori eram impreuna, in timpul liber a lui S.

Primul salariu al lui S. ne-a adus bucurie, aveam nevoie de el pentru a supravietui, seara am iesit in oras pentru a lua prajituri si a ne bucura de banii primiti dupa o luna de munca. La un moment dat un tip cu palarie, cioc si mustata ne opreste:

- Buna seara, daca nu va deranjez va rog sa ma ajutati sa beau o bere in cinstea dumneavoastra.

Am realizat ca era un cersetor cu o foarte buna educatie, am dat sa trecem mai departe iar acel om a continuat:

- Nu e nicio problema daca nu doriti, eu va doresc sa aveti o seara buna!

Atat i-a trebuit lui S. caci s-a intors si i-a dat omului bani de bere, precizandu-i ca e primul salariu si sa o bea in cinstea noastra. Ne-a mirat pe amandoi faptul ca un cersetor poate vorbi atat de frumos si bland. Niciodata sa nu judeci oamenii, fiecare are povestea lui de viata, unii pot aparea pe dinafara ca un mar frumos si sanatos dar pe dinnautru fiecare din noi, duce ceva despre care nu stim nimic, un necaz, o boala, o frustrare sau o tristete, o neimplinire. Continui sa cred ca in viata nu le poti avea pe toate, ceva lipseste intotdeauana, altfel nu am sti sa facem diferenta intre momentele de fericire deplina si cele mai putin bune. Nimic nu e perfect decat poate DUMNEZEU!

Cat am locuit in Timisoara in cele trei saptamani, am descoperit ce inseamna sa fiu gospodina, gateam pentru omul drag si il asteptam cu masa, faceam curatenie, ingrijeam de casa si de noi, parca era o altfel de viata caci locuiam singuri si ne-am redescoperit in alt fel, ne descurcam impreuna, eram o familie unita, ne ajutam cand era cazul, de bucuram de momentele de relaxare, ne plimbam, descopeream locuri noi si totodata ne redescopeream pe noi, era o alta etapa din viata noastra pe care divinitatea ne-o daruise pentru a ajunge la un alt nivel. Il sfatuiam pe S. care deja incepuse sa se obisnuiasca cu noul job, eram doar noi doi si restul lumii, era iubirea noastra trecuta la un alt nivel, mai profund si mai sensibil, mai romantic si mai intelept.

Am descoperit pe parcursul sederii mele in Timisoara, un alt stil de viata, era altceva in viata mea, ceva nou care mi-a adus iubirea si speranta mai aproape. In cele 3 saptamani am simtit fericirea deplina caci cunoscusem inainte cu cateva saptamini absenta lui S. din viata mea si am invatat sa apreciez clipele si momentele unice cand ai alaturi de tine omul iubit.

Am parasit Timisoara cu lacrimi in ochi, despartirea de S. atunci mi s-a parut cea mai dureroasa, in momentul in care s-a urnit trenul spre Braila am simtit ca mi se smulge o bucata din suflet, parca m-am rupt in doua. Amandoi ne-am ascuns durerea dar stiam fiecare ce simte celalalt, desi am vrut sa parem tari, despartirea temporara a rupt ceva in sufletele noastre. Lacrimi si temeri dar totusi atata iubire. Speram si zburam amandoi spre o noua reintalnire.

Timpul

Viata iti ofera raspunsuri la intrebari, uneori cand nici nu te astepti, acestea vin pe calea perceptiei si uneori nu le intelegi, noi suntem unici in imperfectiunile noastre. L-am lasat pe S. in gara urmarindu-l cu privirea, era trist si abatut cu ochii umezi, aceea imagine o port in mine si acum, atunci am inteles ca sunt iubita complet si nu am de ce sa ma tem, ca in felul meu sunt binecuvantata cu o iubire eterna, o iubire care putini au darul sa o traiasca, aveam oarecum siguranta ca sunt protejata de divinitate caci mi-a oferit ceea ce mi-am dorit ani intregi la rand.

Urma o perioada mai lunga de timp in care nu ma puteam intalni cu S., circumstante independente de noi facea ca acesta despartire temporara sa fie prelungita pana in perioada sarbatorilor, nu ma puteam impaca cu aceasta situatie si ma razboiam zilnic cu „nedreptatea" care ne-a dus in locuri separate in lume, nu stiam ce sa fac, absenta lui S o simteam prin toti porii, cel mai greu imi era dimineata cand ma trezeam cu perna goala langa mine fara sa ii simt respiratia, respiratia lui imi dadea viata si mie, caci iubindu-l total, eram dependenta de el.

Continuam sa comunicam zilnic, despre orice nimic aparut in viata noastra, orice intamplare neprevazuta era discutata in doi si luate apoi hotarari impreuna. Imi era greu asa, fara protectia fizica a lui langa mine, eu... cu capul in nori si el cu picioarele pe pamant formam poate perechea pefecta. O combinatie de personalitati din care celalalt avea ce extrage si invata, dar care a facut si un transfer de calitati si defecte pentru fiecare din noi, intr-o imbinare perfecta.

Incepeam in fiecare dimineata razboiul in „jungla vietii" iar seara o incheiam cu vocea lui S. care ma asigura ca ceea ce ni se intampla e spre binele nostru. Deja aveam amintiri si placute si mai putin placute, povesteam cu pasiune despre ele si despre momentele pe care le-am petrecut impreuna, cu bine si rau, cu ceea ce ne-a oferit viata.

- Stii iubire, cand erai aici in Timisoara, m-ai asteptat intr-o seara cu mancare care nu prea era bine facuta, dar am mancat-o pe toata caci stiam ca ai facut totul cu daruire.

- Da, stiam ca m-am grabit un pic si poate lipsa mea de experienta m-a facut sa gresesc, am avut emotii atunci ca nu a iesit prea bine mancarea, dar indemnandu-te sa o manaci toata am crezut ca nu era asa rea.

- De dragul tau am mancat-o desi nu mi-a placut.

S. mi-a marturisit asta zambind si am inteles ca imi respecta stradaniile nu foarte reusite tot timpul de a fi gospodina.

- Cel putin apreciez ca iti dai silinta, cand eram eu la serviciu munceai pentru a fi totul perfect acasa, sincer nu era nevoie de atata munca dar tu voiai sa o faci, ma temeam cateodata ca daca vom locui singuri nu ne vom descurca dar se pare ca m-am inselat. Pur si simplu ne impletim si ne ajutam reciproc asa cum ar fi normal intr-o familie!

- Nu am toate talentele din lume iubire, dar crede-ma ca am facut totul pentru tine, pentru noi.

- Stiu, ai facut-o din dragoste pentru mine.

- Si cu dragoste. Mi-e dor de tine, iar timpul acesta de peste o luna care trece peste noi mi se pare timp pierdut. E nedrept sa nu ma trezesc cu tine dimineata!

- Poate avem de invatat lectii, noi suntem impreuna de fapt, mult mai legati decat alte cupluri care dorm in acelasi pat dar de fapt se simt singuri. Multi ar vrea sa aiba ceea ce traim noi, intr-un fel suntem invidiati cred, cand suntem impreuna se citeste pe chipul nostru iubirea, suntem fericiti impreuna!

- Suntem un TOT! Parca te cunosc de la inceputul lumii, ma inarmez cu rabdare pana la perioada sarbatorilor de iarna cand voi fi completa impreuna cu tine.

Timp, ce este timpul? Ii dam atata importanta noi oamenii, timpul e relativ, se afla intr-o clepsidra a Universului dar parca puterea divina il face sa para relativ. Atunci cand suntem fericiti timpul parca nu exista, am vrea sa oprim secunda in loc si sa ne bucuram de ea, cand dam de greu timpul de abia se taraie ca un melc batran ce nu are vlaga asteptand ploaia sa il revigoreze, cand facem ceva cu pasiune timpul zboara precum un vultur in inaltul cerului, cu o viteza ametitoare, timpul e doar timp, dar.. e real sau inventat de noi oamenii?

Asa treceau zilele mele pana la o noua reintalnire cu S., uneori banal, alteori greoi, totul depindea de ceea ce faceam in anumite momente. Citeam mult, la filme nu mai priveam caci eram obisnuita sa stau pe umarul lui S. atunci cand faceam asta, imi faceam treburile la serviciu cu corectitudine si punctualitate, in unele seri veneau in vizita prietenii mei buni si apropiati Mariana si Alexandru si astfel trageam de timp, dar parca fugeam de el. Timpul meu se masura intre doua trenuri, intre venirile lui S. acasa sau plecarile mele catre el. Ma razboiam cu timpul si uitam sa exist in afara lui.

POVESTE

A fost odata ca niciodata o sfera uriasa de lumina ce stralucea in intunericul din Univers, aceasta sfera a explodat la un moment dat pentru ca era necesar, mana lui Dumnezeu a lucrat la asta. Sfera de lumina s-a impartit in sute de sfere micute ce au devenit stelute stralucitoare, fiecare avand culoare proprie dar pline de lumina. De dinainte de inceputul lumii aceste stelute se cauta dar se si gasesc, ele se intalnesc si se amesteca una cu cealalta daruind din culoarea si lumina proprie, aceasta contopire facandu-le sa aiba o altfel de culoare si sa lumineze mai stralucitor atunci cand vibreaza impreuna. Stelutele luminoase s-au transformat in suflete iar atunci cand se unesc au putere mai mare de a lumina drumul altor suflete ratacitoare, au putere de a se transforma pe ele in lumina si iubire. E doar mana lui Dumnezeu deasupra lor pentru a le arata calea corecta.