“ Fiu de cățea! “ înjură Zayn printre dinți și se oprește atunci când își dă seama că poate atrage atenția celor din jur, încordându-și însă pumnul. Harry își plasează mâna pe umărul său și strânge ușor, parcă pentru a se asigura că nu are de gând să facă nimic altceva.
“ Frate, calmează-te. “ șoptește Harry și continuă să își țină mâna pe umărul brunetului.
“ Cum te aștepți să mă calmez când nenorocitul ăla continuă să se bage în viețile noastre?! “
“ Nu și dacă nu îi vom mai permite. „ zice în sfârșit Kate cu jumătate de gură, privindu-l fix pe brunet. Nu îmi dau seama la ce se gândește, dar sunt sigură că se simte vinovată că Zayn e pus din nou în această situație, amintindu-și în felul acesta că Louis a profitat de ea în momentele ei de slăbiciune.
“ Ești bine? Mă refer...ți-a făcut ceva? “ o întreabă Zayn și trăsăturile feței i se mai înmoaie, reușind să văd că încearcă cu toate puterile să se împotrivească gândurilor în legătură cu acest subiect.
“ Sunt bine, serios. Am încercat să îl ignor toată ora, Jess însă nu a fost suficient de puternică încât să nu îi asculte aberațiile. “ oftează blonda și îmi aruncă o privire compătimitoare, amintindu-mi încă odată de cuvintele lui Louis, de ceea ce se presupune că a făcut el în ultima perioadă.
Pur și simplu nu mă pot opri din a mă gândi la acest lucru iar faptul că nu știu dacă totul e adevărat sau e o altă minciună mă înnebunește.
“ Ce fel de aberații? “ întreabă Harry, privindu-mă atent.
“ Lucruri fără sens, continua să se joace cu nervii mei iar în momentul în care a pomenit de el nu am mai putut suporta, iar de aici a rezultat o întreagă scenă în clasă, a fost atât de stânjenitor! “ exclam și zâmbesc slab, încercând să mai detensionez puțin situația.
„ Cred că ar trebui să vorbim cu Liam, poate...el reușește să facă ceva în privința lui Louis. “ mărturisește crețul după o clipă în care ezită.
„ În niciun caz! „ strigăm în același timp atât eu, cât și Kate și îi aruncăm o privire suspicioasă.
“ De ce nu?! Aveți o idee mai bună? „ întreabă Harry și ridică din umeri, privind pentru câteva secunde în gol. Adevărul e că nu mă pot gândi momentan la nimic dar sunt complet sigură că ultimul lucru pe care l-aș face ar fii să îi cer ajutorul lui Liam sau oricui altcuiva care e străin de situație.
“ Ne vom gândi la ceva, dar acum nu trebuie să îl facem să creadă că ne are la mână, sau că ne temem de ce ar putea spune, sau face. “ spune Kate fără să clipească și îi ia mâna lui Zayn într-a sa, zâmbindu-i cald. Brunetul încă e agitat dar reușește să ascundă foarte, foarte bine acest lucru.
“ Bine, îl vom lăsa în pace momentan. Dar vă spun că nu am de gând să îl las pe nenorocit să scape așa ușor cu ce a făcut. “ amenință Zayn și Kate îi cuprinde obrajii în palme, trasând linii fine pe pielea acestuia.
“ Nu vreau să te pui în pericol, cel mai bine ar fii să rămânem indiferenți. Poate că, dacă nu îi acceptăm copilăriile, atunci va înceta. „ continuă blonda și își unește buzele cu ale brunetului, moment în care decid să îmi mut privirea în altă parte, găsindu-l de asemenea pe Harry puțin stânjenit, dar și amuzat. Mă bucur că în asemenea situații găsește totuși ceva amuzant, reușind să nu mă gândesc cu atât de multă gravitate la ceea ce tocmai s-a întâmplat.
“ Rahat, noi trebuie să plecăm, în câteva minute începe următoarea oră. “ îi aud vocea blondei după câteva minute și dau din cap în semn afirmativ, zâmbindu-i.
“ Sigur, ne vedem diseară. “ o asigur și o privesc îndepărtându-se mână în mână cu Zayn, oftând adânc. Dacă totul nu ar fii fost atât de încurcat acum l-aș fii avut pe el în preajmă, am fii putut să ne rezolvăm toate problemele și m-aș fii bucurat de tot timpul petrecut aici alături de persoana de care am cea mai mare nevoie.
“ Ce ai de gând să faci acum? „ sunt scoasă din transă de către Harry, iar în momentul în care îmi îndrept privirea către acesta îl observ axând din cap până în picioare o blondă destul de voluptoasă, având un zâmbet jucăuș pe buze și nici măcar atunci când aceasta se întoarce el nu își schimbă câmpul vizual. Foarte subtil, Harry.
“ Cred că mă voi duce în cameră, mi-am terminat deja orele. Tu? „ probabil că toată lumea va fii în oraș în această seară pentru a marca acest important eveniment din viața unui adolescent în calendar, și anume prima zi de facultate, dar nu cred că am starea necesară să ies undeva, nu când sentimentele de îngrijorare au pus încet-încet stăpânire asupra mea.
“ Vrei să vin cu tine? “ mă întreabă și ridic din sprâncene, începând să râd. “ Nu, nu mă refeream dacă vrei să vin cu tine în cameră. Te întrebam dacă vrei să te duc până acolo, vreau să fiu sigur că nu o să te mai întâlnești cu idiotul ăla. “ râde și îmi dau ochii peste cap, grăbindu-ne apoi pasul către ieșirea din clădire.
„ Îmi pare rău. “ spun dintr-o dată atunci când ajungem pe aleea îngustă care duce către clădirea în care se află câteva dintre dormitoare; oftez adânc și trag apoi o gură mare de aer în piept, încercând să îmi limpezesc mintea, încercând să înțeleg de ce mă simt dintr-o dată atât de ciudat.
“ De ce spui asta? “
“ Știu că e vina mea pentru toate problemele pe care le avem. E vina mea că Louis e aici, e vina mea că Zayn trebuie să suporte gândul că altcineva a atins-o pe iubita lui. Dacă nu m-aș fii încurcat cu...Niall, dacă i-aș fii spus încă de la început că între noi nu mai poate exista absolut niciun fel de legătură din cauză că fiecare și-a continuat viața în propriul mod, dacă l-aș fii ignorat atunci nimic nu s-ar mai fii întâmplat. “ simt un gust amar în momentul în care îi pronunț numele după atât de mult timp și închid ochii strâns, având nevoie de câteva secunde bune pentru a-mi controla respirația.
“ Nu e adevărat! Și nu spun lucrul ăsta doar pentru a te face să te simți mai bine.“ încearcă Harry să protesteze. “ Nimeni nu a știut ce avea să se întâmple defapt, iar acum trebuie mai mult ca niciodată să încercăm să rămânem împreună. Nu e vina ta, Jess, tu ai fost doar…una dintre victime. “ continuă crețul și se oprește pentru câteva clipe în loc, rămânând încruntat. “ Te rog nu mai spune asta niciodată, bine? “ șoptește apoi slab și dau din cap, fiind absolut sigură că nu voi avea puterea necesară să articulez momentan vreun cuvânt. Mă trage într-o îmbrățișare strânsă și reușesc să îmi ignor toate gândurile negative, liniștindu-mă, cel puțin deocamdată.
“ Deci ai auzit de petrecerea de miercuri de la casa frăției? “ mă întreabă, schimbând subiectul.
“ Da, un tip, Brad parcă, ne-a invitat. Dar nu am nici cea mai mică intenție să merg. “
“ Ce?! Jessica, tu ești? “ râde și îl lovesc cu palma peste braț, dându-mi ochii peste cap. “ Cum să nu mergi? E printre cele mai importante petreceri, e chiar mai importantă decât balul bobocilor de săptămâna viitoare! “ exclamă și se preface chiar ofensat, de parcă i-aș fii rănit sentimentele. Bună încercare, Harry.
“ Știu, dar tot nu am de gând să merg. Toată lumea știe deja cum se termină petrecerile astea, sigur o voi da în bară și totul e diferit aici, nu vreau să fiu subiect de discuție pentru toată lumea. “ recunosc și mă opresc brusc, ajungând în fața ușii dormitorului.
“ Pun pariu că te vei răzgândi. “ râde crețul și îi arunc o privire care parcă spune ‘nu se va întâmpla’ , făcându-l să râdă mult mai tare.
“ Mulțumesc că m-ai adus. „ îi spun și încetează din râas, rânjind apoi, afișându-și dinții albi. Pare ciudat deoarece, chiar și în aceste situații, mă gândesc la fericirea celorlalți? Adică sunt extrem de recunoscătoare că Zayn și Kate au rămas în cele din urmă împreună, și nu fac decât să sper că și Harry își va găsi pe cineva curând, o persoană care să îl placă pentru cine e el cu adevărat: să îl placă pentru glumele lui fără sens, pentru bunătatea de care dă dovadă, sinceritatea sa și pentru faptul că te poți baza pe el de fiecare dată când ai vreo problemă.
“ Întotdeauna. “ spune și ne luăm la revedere, intrând în cele din urmă în cameră.
Îmi așez cărțile pe birou și îmi arunc încălțămintea într-un colț al încăperii, fiind mult prea obosită pentru a face orice altceva, chiar dacă este abia cinci după-amiaza. Mă așez în pat și îmi adâncesc capul în pernă, fixându-mi privirea în tavan.
‘Parcă...și-a găsit pe cineva. Sau poate că era doar o altă tipă cu care s-a culcat, nu prea mi-am putut da seama.’
Cuvintele lui Louis mi se repetă necontrolat în minte, dându-mi o serie de fiori reci pe șira spinării. Nu îmi vine să cred că m-am lăsat atât de afectată de ceea ce a zis, nu îmi vine să cred că, oricât aș încerca, abia pot să mi le scot din cap. Nici măcar nu sunt sigură dacă aș vrea să știu răspunsul la întrebarea ce mi-a invadat mintea pe parcursul acestei zile: dacă tot ceea ce a spus a fost adevărat sau nu. Fără să îmi dau seama simt cum ochii mi se umezesc și câteva lacrimi mi se rostogolesc pe obrajii calzi doar la gândul că Niall a trecut atât de ușor peste noi. Mă întreb dacă…încă a păstrat apartamentul în care trebuia să locuim, dacă a adus pe cineva acolo în aceste zile, dacă știe măcar că Louis și Liam sunt la acceași facultate ca și mine, loc unde el trebuia să îmi fie în schimb alături, nu ei.
Simt cum starea de mai devreme revine, din ce în ce mai amplificată și mă găsesc luând telefonul rapid fără să mă intereseze prea mult dacă ceea ce voi face va fii stupid. Caut numele lui Niall în agendă și, de data aceasta nici măcar nu mă mai pot împotrivi propriei voințe, apăsând butonul de apelare cu mare greutate căci mâinile îmi tremură. Simt cum respirația mi se oprește în cele câteva clipe în care aștept ca el să răspundă.
Dar nu o face.
În schimb apelul întră în căsuța vocală și încep să suspin.
“ Unde ești? Am nevoie de tine. “ e tot ce reușesc să spun, închizând rapid telefonul abia când realizez că sunt probabil cea mai patetică persoană care a existat vreodată. El nici măcar nu mă vrea și mi-a fost demonstrat acest lucru, iar eu continui să alerg în același cerc, nefiind capabilă să dau drumul ultimei speranțe rămase.
Mă holbez câteva minute bune la ecran, parcă pentru a aștepta să se întâmple ceva, chiar dacă pe de-o parte nu îmi doresc să asculte mesajul lăsat, nu îmi doresc să vadă cât de slabă sunt defapt fără el. Îmi afund încă odată capul în pernă, închizând ochii strâns de data aceasta, încercând să îmi relaxez fiecare os din corp.
Mormăi câteva cuvinte pe sub respirație atunci când îmi aud telefonul sunând și îmi dau seama că am adormit fără să realizez, observând că s-a făcut deja ora șapte seara. Inima începe să îmi bată cu putere îndată ce realizez că l-am sunat pe Niall cu adevărat și nu s-a întâmplat totul în imaginația mea, râzând apoi înfundat în momentul în care văd că Dylan e cel care mă sună.
Ești atât de naivă, Jess, parcă îmi spune subconștientul meu.
“ Hei. “ spun simplu și încerc să îmi reglez respirația, analizând apoi camera goală, căci Kate nici măcar nu cred că s-a întors. Sau cel puțin așa cred, nu am de unde să știu căci am dormit două ore fără oprire.
„ Am să trec direct la subiect, deci, ai planuri pentru seara asta? “ spune Dylan entuziasmat.
“ Nu prea cred, defapt plănuiam să merg la culcare devreme , nu vreau să fiu obosită mâine. “ spun și deja îmi imaginez cum acesta ridică din sprâncene, amuzat de răspunsul meu.
“ Ei haide, Jess, toată lumea iese în oraș în seara asta! Tocmai am fost abandonat de colegul meu de cameră, defapt, efectiv m-a dat afară pentru că vrea să petreacă puțin timp cu iubita lui dacă mă înțelegi. “ zice și încep să râd, coborând în același timp din pat. Îmi sprijin corpul de perete și dau draperiile la o parte, observând pe fereastră grupuri de persoane care se îndreaptă către ieșirea din campus; presupun că Dylan are dreptate. „ Așa că mă gândeam dacă ai vrea să ieșim undeva în seara asta, nu singuri bineînțeles, vor mai veni câțiva prieteni dacă e în regulă. “ continuă și ezit pentru o secundă, dar îmi aduc aminte apoi de cuvintele lui Louis în legătură cu el, de încurajările lui Kate și de faptul că ar trebui să încerc măcar să mă bucur de timpul petrecut aici fără să mă îngrijorez permanent.
“ Sună bine. “ zâmbesc chiar dacă acesta nu mă poate vedea, încercând de asemenea să nu mă gândesc prea mult la această decizie.
“ Perfect! Ne întâlnim la opt jumătate la ieșirea din campus? Crezi că ai timp să te pregătești? Spun asta pentru că vă știu pe voi, fetelor, și nu plecați până când nu sunteți sigure că arătați impecabil. “
“ Nu e adevărat! “ prostestez, dându-mi ochii peste cap.
“ Ba da, e purul adevăr. “ râde și încep să chicotesc la rândul meu, uitând pentru o clipă de toate senzațiile pe care le-am avut în urmă cu câteva ore, dar și de faptul că am cedat și i-am arătat încă odată lui Niall că nu sunt atât de puternică precum încerc să par.
“ Ne vedem atunci, promit că nu o să întârzii. „ îi zic și închid apelul, încercând să mă conving că nu fac nimic rău prin a ieși cu un băiat. Până la urmă eu și Dylan suntem doar prieteni, iar lucrurile sunt mult mai ușoare căci el nu va veni singur. Nici măcar nu ar trebui să mă simt vinovată, nu e nimic rău prin faptul că ar trebui să fac o escapadă de la viața mea de zi cu zi din când în când.
***
“ Dumnezeule, m-am distrat de minune! “ exclam în momentul în care ajungem în fața uneia din clădirile cu dormitoare, încercând apoi să îmi îndrept atenția către expresia lui Dylan, una foarte entuziasmată. Prietenii săi ne-au părăsit rând pe rând, ducându-se fiecare ba în dormitoare, ba în apartamentele din afara campus-ului, apartamente în care stau cu chirie, așa că acum suntem doar noi doi.
“ Știu, nu-i așa? Încă nu pot trece peste faptul că tipul ăla care a căzut chiar în fața noastră! Cred că a fost atât de stânjenit! “ râde și imaginile mi se repetă în minte, plasându-mi mâna pe abdomen, amintindu-mi că nu am mai râs așa de o bună perioadă de timp.
“ Mulțumesc pentru invitație, a fost o seară minunată. “ îi zâmbesc și îl trag într-o îmbrățișare strânsă, lucru de care până și eu sunt uimită. Ne despărțim și acesta mă privește puțin confuz, apărându-i însă după câteva clipe același zâmbet jucăuș pe buze.
„ Poate că vom mai putea face lucrul ăsta în viitor. “
“ Cu siguranță. “ răspund fără să stau pe gânduri și îl privesc până când dispare în întuneric pe alee, intrând în cele din urmă în clădire.
Nu îmi vine să cred că am avut o seară atât de frumoasă, fără niciun eveniment major în care să sfârșesc cu inima sfărâmată în bucățele. Nu cred că am râs atât de mult în câteva săptămâni bune, prietenii lui Dylan făcându-mă să mă simt ca și cum aș fii făcut parte din gașca lor. Pentru început am mers la bowling și, spre surprinderea mea, am descoperit că sunt destul de bună la acest sport, reușind să îi întrec aproape pe toți, apoi am hotărât cu toții să mergem la McDonalds în loc de oricare alt local pretențios. A fost atât de amuzant și toată lumea continua să spună fel de fel de povești despre persoanele cunoscute și despre situații stânjenitoare prin care au trecut acestea astfel că până și în acest moment continui să zâmbesc prostește, uimită de repeziciuna cu care se pot schimba lucrurile într-un timp atât de scurt.
Nu ar trebui să mă obișnuiesc însă, fiind conștientă de mulțimea evenimentelor care pot avea loc în următoarele zile. Și mi-e teamă, căci nu am nici cea mai mică idee ce urmează să se întâmple.
(Aștept păreri, ily all. xx)