Kaira
Am mărit viteza, la fel făcând și el. Am pus o frână bruscă în momentul în care l-am văzut zburând de pe motor și călcat de mașină. Mi-am pus motorul pe banda nefolosită și am fugit la el. Mi-am aruncat casca pe nu știu unde.
Am căzut în genunchi lângă el. Nu mai respira normal. Șoferul a sunat urgent la 112. Ambulanța se auzea din depărtare.
-Ryan! RYAN! urlam eu neputincioasă.
Am urcat cu el în ambulanță. Abia mai vedeam ceva printre lacrimi. Pulsul îi scădea drastic. Au început electroșocurile care îl stabilizau cât de cât. Am intrat cu el în spital. A fost băgat de urgență în operație. Am rămas mască în fața ușilor duble. M-am așezat pe un scaun în sala de așteptare la insisțentele asistentei.
După mai mult de 5 ore, am văzut ușile duble deschizându-se. Era undeva la 2 noaptea, dar nu îmi păsa. L-au dus într-un salon, iar eu am rămas în sala de așteptare.
-Puștoaico, ești sigură că rămâi? m-a întrebat asistenta după încă o oră și eu am aprobat din cap. Bine, ia pătura asta și fugi în salonul 440, oricum am încălcat regulile deja, ce mai contează încă puțin? a zis ea făcându-mi cu ochiul.
-Mulțumesc din suflet, am zis și am fugit.
Am intrat în salon. Tot felul de tuburi, cabluri, perfuzii și alte aparaturi erau legate la trupul lui Ryan.
-E doar vina mea, am zis eu plângând. Trebuia să te ascult, Ryan. Te rog, te implor nu mă părăsi.
M-am asezat pe un fotoliu pe care l-am tras mai aproape de pat. Mi-am aranjat pătura și am reușit să dorm o oră.