8 septembrie 2021
Sezonul estival se apropia cu pași rapizi de final.
Vara a durat cam zece secunde.
Zece secunde de amintiri minunate și mai puțin minunate.
Patronul a decis să închidă anul acesta mai repede, și anume în douăzeci septembrie.
Soția lui trebuia să nască in jurul datei respective, și își dorea să fie mereu alături de cei doi. Mi se pare normal.
Mergând la muncă de dimineață alături de Ryan, povesteam amândoi despre planurile noastre de viitor.
-Anul ăsta sunt a 12-a, deci am bacul. Am mult de repetat. Chiar vreau să ajung la inginerie, am zis eu plină de speranță și nerăbdare. Dar tu?
-Cred că voi merge in Italia din octombrie și nu știu dacă o să mă mai întorc. Banii se fac mai ușor acolo... și mama e din ce în ce mai bine dacă își continuă tratamentul, a zis el deprimat.
-Heei, nu fi trist. Va fi bine. Eu îți susțin orice alegere, am spus eu lipsindu-mi obrazul de antebrațul lui. Deși o să îmi lipsești.
-Și tu o să îmi lipsești, Kaira, a spus el sărutându-mi creștetul.
Am zâmbit, deși era un zâmbet destul de trist, din întâmplare. Nu voiam să plece vreunul dintre noi. Îmi plăcea Ryan.