Simt cum ceva mă leagănă, căci sunt între granița de „dorm dusă" și „sunt mai trează decât cocoșul care ar cânta, dacă ar fi vreunul aici". Încerc să mă scufund din nou în somn, și când aproape reușesc, ceva rece mă bagă în sperieți. Deschid ochii mari și mă înfig în Jace ca o mâță panicată.
― Ah, la dracu'! exclamă. Nora, scoate-ți ghearele din spatele meu!
M-am culcat în pat și mă trezesc sub jetul de apă rece al dușului. Cu toate că realizez asta, nu sunt pregătită să-i dau drumul. Rămân cu unghiile înfipte în pielea lui și cocoțată cu totul pe el, încercând să mă feresc.
― O să-mi lași urme, la naiba!
Jace învârteşte robinetul și abia după ce apa se încălzește, mă dau jos de pe el. Blugii în care am adormit, se lipesc de picioarele mele și am o expresie posacă. Nu am nevoie de oglindă să-mi dau seama de asta.
― Acum că te-ai trezit, trebuie să vorbim despre... ceva, spune și strâmbă din nas. Mai ții minte de misiunea cu Frederico?
Încuviințez din cap.
― Și de ceea ce am făcut după, pe capota mașinii, în fața tuturor, chiar în centrul Barcelonei?
Mă încrunt. Nu înțeleg unde vrea să ajungă cu asta sau poate că e o nouă abordare, prin care vrea să mă facă să înțeleg că vrea să facem sex.
― Da, spun suspicioasă.
― Ei bine, nu ne-am protejat și eu... știi tu.
― Ai SIDA?! întreb șocată.
Nu știu care dintre noi e mai șocat acum.
― Nu fi idioată! mârâie. Nu am nicio boală, vrei analize?
― Atunci?
― Ai vomitat aseară, Nora.
― Corect.
Apoi îmi pică fisa.
― Oh, drace!
Îmi acopăr gura cu mâna, să maschez șocul, care m-a lăsat cu gura căscată. Acum înțeleg unde bate. Crede că sunt gravidă și aș spune fericită un „nu", dacă aș fi sigură măcar puțin pe asta. Am crezut că chipsurilor li se datorează faptul că mi-am dat sufletul aseară, nici prin gând nu mi-a trecut că poate sunt pur și simplu însărcinată. Adică, un copil crește în mine. Am dat de naiba!
― Jace, dacă sunt...
― Nu se știe, înghite în sec. Dar mai bine faci un test, nu? O să cumpărăm unul pe drum. Nora, dacă iese pozitiv?
Îmi trec mâna prin părul ud. Nici nu ne-am mai străduit să ieșim din duș sau cel puțin să oprim apa. Situația e criminală.
― Păi, există tot felul de... știi tu, avorturi? Cred.
― Glumești, nu? E un copil! aproape urlă la mine.
― Care crește în mine! țip și eu. De ce nu ai rămas tu gravid?
Își arcuiește o sprânceană, ironizându-mă. Pufnesc și îi dau un pumn în piept; lovitură ce îmi cauzează mie durere, nu lui.
― Poți să te calmezi? mârâie la mine. Agitația asta îi face rău copilului.
Amândoi simțim impactul cuvintelor lui și muțim câteva momente.
― Dar dacă nu te-am lăsat însărcinată și ne agităm degeaba? mă întreabă.
― Dar dacă totuși m-ai lăsat?
Tăcem iar și ne hotărâm să ieșim din cabină. Prind cu furie prosopul și îmi șterg fața, apoi mă opresc în fața oglinzii prăfuite. Mă poziționez pe o laterală și îmi privesc obsesiv abdomenul pe care îl văd acum parcă ieșind din raza oglinzii. Paranoia ucide oameni.
― Am burtă mare, nu-i așa? îl întreb.
― Aiurezi deja. Nu ai nici măcar o lună.
Îl pocnesc iar, de data asta în plină față. Jace se dă în spate după lovitură și mă privește nervos.
― Asta pentru ce dracu' a mai fost?!
― Pentru că m-ai lăsat gravidă, idiotule. Și aseară voiai să mă lași iar.
Mă întorc în dormitor și îmi scot niște haine de schimb din rucsac.
― Doar nu te îmbraci cu alea! țipă la mine, arătând spre fustă și maiou. Dacă răcești și îmbolnăvești și copilul?
― Mi-l și imaginez cum strănută, mă strâmb la el.
Ironia mea îl face să tacă. După ce ne strângem lucrurile și încuiem camera, ne uităm lung la mașina parcată în față – care are un bilet prins în ștergătorul de parbriz. În timp ce Jace înapoiază cheia recepționerului, eu citesc hârtia. Un scris elegant, clasic, ne anunță că mașina ne aparține. De data asta, cel puțin Simon ne-a trimis o mașină mai bună. Un minunat Lexus LFA, care te lasă cu gura căscată, la propriu.
Când Jace se întoarce, urcăm amândoi și ambalează motorul, plecând cu scârțâit de roți spre cea mai apropiată farmacie. Acum, amândoi – şi viața noastră – depindem de un amărât de test și de rezultatul lui.
Nu e ziua mea cea mai bună. Toate farmaciile pe care le-am întâlnit pe drumul spre Detroit, ba sunt în renovare, ba sunt închise. Nu degeaba e zi liberă, totuși. Jace trebuia să-mi bage ideea asta în cap în timpul săptămânii, nu la sfârșitul ei.
Tot drumul până la hotelul în care ne-am cazat, inclusiv în lift sau pe coridorul spre cameră, am vorbit despre asta. Lucrurile stau astfel: nu știu cum stau. Jace nu e clar în ceea ce vrea, cum nu e nici în majoritatea timpului. Nu îmi clarifică dacă vrea un copil sau nu, în caz că sunt însărcinată. E complet pe lângă, la fel ca mine.
― Adică, dacă ești cu adevărat însărcinată, îl păstrăm, mormăie într-un final, după minute bune de holbat în gol.
Se așază pe marginea patului, evitând să mă privească în ochii cât două cepe. Cert e că nu m-am așteptat la una ca asta. Nu m-am așteptat deloc să accepte așa simplu ideea că ar putea fi tată. Mai degrabă aș fi crezut că o să înceapă la un moment dat să mă critice, să țipe, să mă acuze sau să spună pur și simplu că nu e al lui.
Da, cu siguranță m-am așteptat la ultima variantă, căci nu pare deloc pregătit pentru un copil și ar fi căutat toate modalitățile prin care să scape de responsabilitate. Dar nu m-am așteptat să accepte și să îl și dorească. Asta în cazul în care sunt cu adevărat însărcinată.
― Și cum vom face asta? îl întreb, curioasă. Dacă sunt însărcinată, nu voi putea continua cu misiunile și dacă stau degeaba, Simon mă va da afară și știi ce se întâmplă dacă mă dă afară? Voi ajunge la închisoare din nou.
― Încetează, spune printre dinți. Nu se va întâmpla. Nu voi permite să ajungi la închisoare și nici ca Simon să te dea afară. Dacă ești însărcinată, vom continua cu misiunile cât vei putea, iar eu o să am grijă să nu fii în pericol.
Pufnesc și îmi dau ochii peste cap, ironică. Vorbește de parcă e mai puternic ca Simon, de parcă e mai influent față de cel care ne conduce ca pe niște câini în lanțuri și ne pune să facem niște lucruri la care nici nu am visat.
― Nu ai ce să faci împotriva lui Simon, mârâi enervată. Dacă el vrea să-mi ia capul, mi-l ia pur și simplu.
Îmi smulg bagajul de pe pat și mă îndrept spre baie, bombănind. Jace e naiv, dacă crede că are ce face ca să împiedice asta. Probabil, dacă sunt însărcinată, iar Simon află despre asta, nici nu o să apuc să mă dea afară. Va pune pe unul dintre ei să mă omoare.
Așez trollerul pe gresie și deschid fermoarul. Primul obiect vestimentar e rochia aleasă de Jace – pe care am sperat că o va uita acasă. Apoi dau de trusa de machiaj a Larei și mă uit lung la ea. Nu am folosit niciodată una, nici măcar când eram mică și curioasă. Mama mi-a spus tot timpul că am atitudine și comportament de băiat. Am respins totalmente tot ce ține de fete. De aici se și înțelege de ce nu știu să merg pe tocuri. Acum mă întreb cum voi reuși să mă machiez fără să arăt ca un clovn.
Închid ochii și inspir adânc. Parcă îmi și imaginez ce va spune Jace despre asta. „Ce fel de femeie ești tu, dacă nu știi să te machiezi? Nici măcar să mergi pe tocuri nu știi, ești praf!". Problema mea este că nu sunt feminină deloc și poate că e cazul să încep să fiu. Mă ridic de pe podea și îmi trec mâinile prin păr, privindu-mi reflexia în oglindă. Norocul meu în toată situația e că am trăsături feminine și părul lung. Nu am nevoie de o rochie sau de un strat consistent de machiaj ca cineva să-și dea seama că sunt femeie.
Pun trusa pe chiuvetă și încep cu ceva ușor. După ce îmi spăl fața, îmi aplic o cremă hidratantă, de la care sper să nu-mi iasă coșuri. Aștept un minut întreg să-mi intre în piele, apoi aplic fondul de ten lichid – pe care am grijă să-l întind bine. Îmi dau genele cu mascară, îmi conturez ochii cu un creion dermatograf, aplic un strat subțire și discret de fard de pleoape, îmi îmbujorez obrajii și ultimul lucru pe care îl fac, e să mă străduiesc să mă rujez corect, fără să trec de linia buzelor. Îmi verific dinții și am încheiat cu mascatul.
Rochia cu care mă chinuiesc să mă îmbrac îmi dă bătăi de cap. Nici nu știu de ce am așa ceva în șifonier, nu-mi plac rochiile. Prefer oricând o fustă sau o pereche de pantaloni scurți. Imediat ce o îndes pe mine, mă privesc în oglindă și pufnesc. E atât de decoltată, încât se vede marginea sutienului – pe care mă simt nevoită să-l dau jos. Scurtimea ei îmi dă un fior și mă trezesc trăgând de ea, dar mai jos de jumătatea coapselor tot nu trece.
În privința părului nu fac nimic. Îl las pur și simplu să-mi cadă pe umeri și spate, în forma în care e. Ochii îmi urcă pe reflexia lui Jace. Stă în pragul ușii și mă privește. Mi-e și rușine să mă aflu într-o asemenea înfățișare în fața lui. Am evitat să arăt ca un clovn, dar nu sunt nici prea departe de înfățișarea unuia.
― Cum arăt? îl întreb.
― În niciun caz ca o prostituată, spre ciuda rochiei.
Nici nu-mi doresc să arăt ca una. Prefer clovnul. Jace hotărăște să se dezlipească de pe loc și înaintează spre mine. Îl urmăresc tot în oglindă și ochii mi se blochează pe fața lui. Se oprește în spatele meu, la un ac distanță, dar nu pentru mult timp. Spatele meu se mulează după pieptul lui, când se lipește de mine și brațele-i mă cuprind. Următorul lui gest mă lasă în aer. Cu palma-i fierbinte, îmi mângâie abdomenul în mișcări circulare și ușoare ca o pană, în timp ce își privește acțiunea în oglindă.
― Vreau să fie băiat, murmură deasupra urechii mele.
Pielea mi se înfioară și capăt o stare de frig. Mă las moale în susținerea brațelor sale și răsuflu ușurată. Toate emoțiile astea mă copleșesc, mă fac să-mi doresc să o iau la sănătoasa. Nu sunt pregătită să fiu mamă, așa cum nici el nu e pregătit să fie tată și totuși începem să ne acomodăm cu ideea tot mai mult. O idee de care nu suntem siguri.
― Dacă nu e niciun copil?
― Mai încercăm, chicotește el și se retrage.
Se învârteşte prin baie, părând să se gândească la ceva.
― S-o crezi tu că te las să mă mai atingi fără să mă protejezi! mă revolt.
Întorc spatele reflexiei mele și îmi arcuiesc o sprânceană, sceptică. Jace se oprește în fața mea și râde.
― Deci, mă mai lași să te ating, hă?
Normal că doar asta i-a intrat pe ureche. Restul i-a ieşit pe cealaltă.
― Nu glumesc, dobitocule! mă înfurii eu. Dacă printr-o minune nu sunt însărcinată, e bine, că nu vreau să fiu. Nici acum, nici în viitorul îndepărtat.
Trec pe lângă el, întorcându-mă în dormitor.
Conversația noastră rămâne în aer și în drum spre centura pe care își petrec prostituatele lui Trent veacul. Nu-mi vine să cred că am ajuns în postura asta! Mereu am căutat să le ocolesc și tot în centrul lor ajung, arătând ca o găină rătăcită. Mă bag între ele, luându-mi o postură arogantă și neînfricată. Mai multe femei stau răsfirate pe marginea centurii și fac tot felul de semne mașinilor care trec. Prea puțini opresc, dar și când o mașină frânează, toate sar ca muștele pe bietul șofer.
Încerc să rămân într-o zonă neutră, dar pe terenul lor. Mai multe dintre ele îmi aruncă priviri răutăcioase, dar niciuna nu are curajul să mă înfrunte și să mă alunge din zona în care „lucrează". Mă întorc cu fața spre mașina parcată la depărtare și ridic din umeri spre Jace. Planul lui nu merge. Nimeni nu are de gând să mă fugărească, nimeni nu apare.
O altă mașină oprește în dreptul meu și toate muștele trag la el, începând să înșire ofertă după ofertă, incluzând tot genul de preludii și sex. Deja mi-e greață.
― Domnișoară, tu nu oferi nimic? Te vreau pe tine.
Vocea șoferului mă face atentă. Un tip tânăr se apleacă, astfel încât să mă vadă.
― N-ai tu atâția bani, îi răspund în doi peri.
― De unde știi? Haide, urcă.
Mă uit la el scârbită. Senzația de greață îmi dă bătăi de cap și nu am starea necesară să fac față avansurilor lui. Mă simt rău, sunt ușor amețită și stomacul mi se strânge într-un ghem dureros.
Mă dau un pas în spate când acesta coboară din mașină. O ocolește și se apropie periculos de mine, cu toate că mă dau încă trei pași înapoi. Când pune mâna pe umărul meu, mă trag de parcă sunt curentată. Tipul se încruntă și dă să mă atingă iar, dar mâna îi rămâne în aer. Acum are în jurul încheieturii înfășurată o palmă. Îmi ridic privirea spre Jace și maxilarul lui e încordat. De fapt, tot e încordat ca un arc.
― Alege-ți pe altcineva! mârâie și îl îmbrâncește pe celălalt departe de mine.
Mă clatin ușor pe picioare și abandonez întregul plan. Ținându-mă de frunte, înaintez spre mașină. Îi aud pașii greoi în spatele meu, urmărindu-mă, înainte să-i simt brațul înfășurându-se strâns în jurul taliei mele.
― Îmi bag piciorul în ea misiune! mârâie furios. Nu o să stau să văd cum te pipăie cineva! Schimbăm planul.
Îmi deschide portiera și mă ajută să urc. Mă scufund în scaunul moale, închizând ochii. Încerc din răsputeri să alung starea de rău, care își pune gheara tot mai mult pe mine. Dacă nu-i vina unei sarcini, acelea au fost cele mai de rahat chipsuri pe care le-am mâncat vreodată.
Jace pornește motorul și apasă ușor accelerația, dar oprește brusc, când telefonul sună zgomotos pe bord. Pornește videoconferința inițiată de Simon și ține telefonul în așa fel încât să văd și eu.
― Jace, ce s-a întâmplat? întreabă. De ce v-ați retras?
― Carolina se simte rău, nu poate continua și planul o includea și pe ea. Fără prezența ei nu ajung la Trent.
Urmează câteva clipe de liniște și mă aștept oricând ca Simon să răbufnească, dar sunt atât de amețită, încât nici nu-mi pasă. Simt cum începe să-mi curgă fondul de ten de pe față, am frisoane și mi-e greață.
Mi-e atât de rău, încât nu m-ar interesa nici dacă Simon ar fi în fața mea, în carne și oase, pregătit să-mi tragă un glonț în cap. Însă nu ăsta e principalul gând care îmi trece prin minte. Nu înțeleg de unde a aflat Simon atât de repede că ne-am retras. Abia am urcat în mașină.
Apoi îmi cade fisa. Simon știe tot, e normal să fie umbra noastră și să ne supravegheze, asigurându-se că nu avem de gând să dezertăm.
― Dacă nu poate continua, abandonați misiunea! ne ordonă el. Arthur e deja pe drum, a trebuit să-mi iau măsuri de precauție. Se va ocupa el.
― Îmi pare rău, Simon, bodogănesc cu noduri în gât. Nu m-aș retrage, dar nu mai pot să stau pe picioare. O să încurc doar.
Îmi mut ochii de pe display-ul telefonului, pe chipul lui Jace, când acesta îmi mângâie mâna și mi-o strânge.
― De ce, ce s-a întâmplat? mă întreabă el. Ce te doare?
Îi explic în mare fiecare simptom pe care îl am, iar el doar mă ascultă. Strânsoarea lui Jace se mărește și îmi încurcă gândurile cu senzațiile pe care mi le transmite. Cutele de pe fruntea lui îmi arată cât de îngrijorat e. Nu-l înțeleg nici pe el, nici pe Simon. Nu înțeleg de ce, cel din urmă se arată atât de interesat de starea mea. Nu sunt fiica lui, nu sunt nimic pentru el, sunt doar un simplu angajat, dacă se poate spune așa.
― Jace, întoarceți-vă acasă, spune el imediat ce termin de vorbit. Carolina s-ar putea să fie însărcinată.
Amândoi încremenim pe scaune, doar mâinile noastre se strâng mai tare. Dacă mi-e greață și am amețeli, nu înseamnă neapărat că sunt însărcinată. Poate fi o toxiinfecție alimentară sau un virus pe care l-am căpătat pe drum. Poate fi chiar și o gripă de la schimbarea de aer.
― Când ajungeți, voi trimite un doctor care să o consulte. Deocamdată, până nu vom știi ce se întâmplă cu Carolina, stați pe tușă.
Videoconferința se întrerupe și Jace aruncă mobilul pe bord, apoi virează brusc, întorcând mașina în sens opus. Închid ochii și încerc să mă odihnesc pe parcursul drumului spre hotel, dar gura lui nu mai tace. Până acum a tot bombănit ceva ce nu am ascultat.
― Ce zici de Noah? mă întreabă rânjind. Îți place?
― Pentru ce? confuzia îmi aduce o cută pe frunte.
Jace plescăie zgomotos.
― Cum adică? Ce nume îi punem băiatului nostru?