KENDRICK JONES
,,Trecutul ucide suflete."
Ai crede că să ai o viață de adolescent este minunat, însă la un moment dat, tot ce-i mai frumos se evaporă. Am încercat să nu-mi pierd speranța spre o viață cât mai bună, dar cu cât trecea timpul, realizam că nu mai sunt același om care fusese cândva.
Situația familiei mele nu mai este bună de câțiva ani, cam de când fericirea noastră s-a spulberat într-o clipită. Acum, suntem nevoiți să locuim într-o casă de tip rulotă, cu o dimensiune mică și modestă, din celălalt capăt al orașului. Mama nu a putut niciodată să treacă peste momentul în care tata și-a luat viața în fața ochilor mei și-a ei. Nici măcar eu. Acum, sunt singurul bărbat matur din casă, frații și surorile mele fiind mai mici decât mine. Școala a devenit un loc suportabil din diferite motive, adorând să știu că, cei care se tem de mine, îmi vor da întotdeauna banii sau prânzul lor. Nu o fac doar din aroganță și egoism, o fac și pentru frațiorii mei ce așteaptă să mănânce o mâncare caldă, în timp de mama se chinuie să câștige vreo două sute de dolari pe lună. Care pentru cele cinci suflete, pe lângă ea, nu este de ajuns.
Nu a fost cu intenție gestul meu de a-i lua banii acelei tipe, dar pentru curajul său de mai devreme, consider că, a trebuit să o pedepsesc într-un fel. Cei din liceu mă întreabă de ce sunt cu Margot, însă nu răspund niciodată cu sinceritate la întrebarea aceasta. Pur și simplu, o consider o partidă bună, atât din punct de vedere sexual, cât și din punct de vedere financiar. Știu. Sunt un profitor neghiob! Am o viață de rahat, dar dacă tata încă era printre noi, totul ar fi stat altfel; mama nu ducea greul în familie, frații și surorile mele continuau studiile și eu, probabil continuam să fiu băiatul cel bun și cuminte, nedevenind un curvar nenorocit.
— Ai fost bun, Ken', ca întotdeauna! murmură Margot în părul meu, trăgându-și mai tare pe sânii goi cearșaful.
Nu prea îi dau importanță și nici nu răspund laudei sale, trăgându-mi pantalonii pe mine. De asemenea, trag și tricoul pe cap, astupându-mi rapid corpul transpirat. Îmi aranjez părul în oglinda de la șifonier și după mă ridic din patul cel moale. Sesizez că nu-i prea convine blondinei ascunsă aproape toată în cearșaf starea mea de spirit și faptul că o tratez cu tăcere, sărind ca arsă de pe dormeză, încă înfășurată în bucata de material înflorat. Pașii tălpilor sale goale pe parchet se aud, însă venind tot mai aproape de locul în care mă aflu. Când mă apropii de oglindă și mă privesc, nu simt că îl văd pe Kendrick cel vechi, simt că îl văd pe Kendrick cel nou. O cârpă de șters praful în mâinile tuturor.
— Ken', ești bine, iubitule? îmi șoptește în ureche și trasează linii pe brațele mele, încercând să îmi provoace din nou instinctul masculin.
Sau cine știe, poate vrea să mă calmeze într-un fel sau altul. Dar nu sunt nici viguros, nici timorat și nimic altceva. Sunt lipsit de expresie și sentimente umane în clipa asta.
— De ce nu aș fi? întreb și îmi dreg glasul, luând geaca de piele neagră ce a fost aruncată pe jos.
— Te văd derutat și foarte abătut de când am venit de la școală, folosește un ton plângăcios și mă smucesc puțin de lângă ea, pentru a-mi trage în picioare adidașii uzați rău. Vreau să știu ce se întâmplă cu relația noastră, pentru că observ că nu te mai chinui să îți arăți cu adevărat sentimentele pentru mine, îți arăți adevărata mască și asta nu-mi place deloc, se pisicește și face pe vinovata, enervându-mă deja.
Adevărata mască? Oare ea are habar care este așa zisa mea mască? Da, o am și o port de când m-am mutat în partea asta a orașului.
— Nu sunt dispus să vorbesc despre problemele ce mă macină, Margot, o spun cu calmitate și mă întorc să o privesc, dar când o fac, obsev cât de oribil arată cu rimelul întins pe toată fața.
Niciodată nu mi-au plăcut tipele care se machiază exagerat, iar la Margot, pentru a-i ascunde chipul plin de cicatrici rămase de la acnee, aș spune că utilizează jumătate de tub de fond de ten.
— Știi că poți să te bazezi pe mine oricând, nu? mă întreabă cu sinceritate, sărutându-mi scurt buzele.
Într-adevăr, este o persoană pe care mă pot baza, dar cel mai mult, mă pot baza pe averea familiei sale. Mda, totul se rezumă la bani, dar am un motiv pentru care să fac asta și pentru care îmi petrec timpul cu ea, mințind-o și dându-i speranțe false.
— Împrumută-mă cu o sută de dolari, grăiesc eu.
Margot își retrage instant mâinile de pe corpul meu și își culege de pe jos repede hainele, trăgându-le pe ea. Oftează cu putere îmi întoarce spatele, dar numai pentru a deschide noptiera de lângă pat și a-și luat portofelul. Scoate din acesta o bancnotă de o sută și mi-o întinde, fiind destul de nedumerită în decizia dacă să mi-o dea sau să-și sustragă subit mâna. Dar nu apucă să o tragă, căci i-o smulg repede din mână și o îndes în buzunar, simțindu-mă ca un idiot, dar și un om împlinit. Frații mei vor avea în curând banii necesari pentru o grămadă de alimente și lucruri necesare pentru școală.
— Eu nu pot să înțeleg, de ce ai nevoie de atâția bani? În fiecare săptămână îmi ceri cincizeci sau chiar o sută de dolari. Care e explicația? întrebările sale mă fac să mă opresc din mers și să îmi rotesc capul în direcția ei.
Poate că nu vreau să dau nimănui explicații din cauză că mi-este mult prea rușine să recunosc că sunt orfan de tată, cu o groază de frați și cu o mamă care spală podelele „aurite" oamenilor putred de bogați. Și pentru ce? Pentru două sute de dolari care sunt insuficienți pentru noi toți.
— Iubito, încep și merg în direcția ei, așezându-mi mâinile pe brațele sale. Am intrat în niște belele mari și nu pot să ies așa ușor din ele, sper că mă înțelegi, încerc să o mint și apreciez faptul că blondul nu e doar culoarea părului, ci și culoarea prostiei la fetele care se dau drept deștepte, dar nu sunt.
Să nu mă înțeleagă nimeni greșit. Cunosc și fete care sunt blonde naturale sau vopsite în culoarea aceasta și sunt incredibil de inteligente, dar Margot nu este nici pe departe.
Margot stă pe gânduri și analizează cuvintele mele, oftând la final. Știe că n-am să-i spun niciodată despre treburile mele și pe lângă asta, știe că doar așa o să mă poată ține lângă ea, dacă îmi execută fiecare ordin sau poruncă.
— Mă îngrijorezi foarte tare. Eu știu că nu e doar asta, o spune mult mai nervoasă și citesc acest sentiment în ochii ei. E din cauza lui Tegan, nu? Deja ți-a căzut cu tronc grăsuța, este adevărat? o aduce în discuție pe tipa de la care am furat banii și îmi mut privirea peste umărul ei, la ceasul de pe noptieră.
— E cam târziu, vreau să ajung acasă și nu am niciun chef să vorbesc despre o puștoaică virgină și prostuță, mă refer la fata inocentă și îmi strâng mâinile în pumni. Ne vedem mâine, iubire! îi șoptesc la ureche și depun un sărut simplu pe obrazul ei.
Nu știu nimic despre fata aceea decât că se află în liceu cu mine, este clasa a unsprezecea și lumea — chiar și eu — își bate joc de ea. Când am sosit în liceul acesta, mi-a atras atenția prin zâmbetul său timid, prin faptul că, în comparație cu celelalte fete, chipul său e lipsit de machiaje și lasă la vedere o fizionomie delicată. Am apreciat și faptul că are câteva kilograme în plus față de restul, ceea ce îi oferă o imagine frumoasă asupra trupului, care prinde forme. Niciodată nu am vorbit cu ea și nici nu am îndrăznit să fiu prin preajma sa, pentru că eu am apucat să intru în echipa de fotbal și să stau cu un grup format din fete și băieți, printre care și Margot, dar și prietenul meu, Parker.
Trec pe lângă Margot și deschid repede ușa de la balcon, luând-o pe scările de urgență din spatele vilei sale, înainte ca părinții acesteia să mă observe. Provenind dintr-o familie cu părinți profesori de universitate, blondinei i-a fost interzis să-și petreacă timpul în compania acelor băieți despre care nu se știu lucruri prea bune, așa că de fiecare dată când vin la ea, încerc să fiu cât mai subtil posibil.
Când termin de coborât scările, o iau la fugă și mă bucur că nu stau la kilometri distanță de Margot, putând să ajung mai repede acasă. În treacăt, mă opresc la un magazin deschis non-stop și cumpăr câteva alimente și dulciuri, luând din frigiderul mare al magazinului și două beri, pentru mine. Mama mi-a spus de foarte multe ori că nu este bine să mă apuc de băutură, dar beau în cantități minore. Și chiar și atunci când beau în aceste cantități minime, încerc să fac uitate amintirile din trecut. Normal nu am voie să consum băuturi spirtoase decât până la o anumită vârstă, dar nimeni nu mă întreabă dacă sunt pentru mine sau pentru altcineva.
Plătesc din cei cincizeci de dolari luați de la puștoaica inocentă și îmi apare în minte chipul ei în acel moment, când i-am înmânat portofelul cu ceilalți bani. Avea multe prin el, bani de tot felul și carduri peste carduri, ceea ce mă face să mă gândesc că provine dintr-o familie înstărită, la fel ca și actuala mea iubită. Și da, așa și este. E bogată, dar situația financiară nu o ajută în liceu, nici nu o face populară.
— Treizeci și doi de dolari și cinsprezece cenți, spune caserița și îi dau banii de care are nevoie.
Iau pungile în mâini și ies din magazin, plecând spre casă. Drumul îmi pare o veșnicie de câțiva ani, însă încerc să nu mă mai plâng, dar nu reușesc. După trei minute de mers pe jos, cartierul cu rulote se zărește de după tufișuri, ajungând în sfârșit acasă. Chiar dacă este ora zece seara, lumina din rulota în care locuiesc este inexistentă, cel mai probabil indicând că mama nu a ajuns încă acasă, iar frații mei dorm deja. Deschid ușa și intru încet, nedorindu-mi să-i deranjez pe micuții ce dorm liniștiți.
— Ne-ai adus mâncare! exclamă fericit Tommy și tresar speriat, crezând că acesta doarme.
— Nu trebuia să dormi la ora asta? îl întreb pe cel mai mic membru al familiei și îmi face scurt din ochi.
— Ba da, dar mă uitam la emisiunea aia cu acei caraghioși ce se cred în Super Mario și sar peste tot felul de obstacole.
Zâmbesc și apoi zâmbetul mi se șterge, amintindu-mi de emisiunea Spărgătorii de râs, în care niște ciudați sar peste toate ciudățenile.Tommy și cu Mason obișnuiau să vizioneze împreună cu tata, și nu era seară de duminică în care să nu se audă râsete în casa pe care o închiriasem, de cealaltă parte a orașului.
— Mama nu a venit? întreb și așez pungile pe masa din bucătărie, scoțând fiecare produs sau caserolă din ele. Aveți aici paste, lasagna și ca desert, negresă. Dulciurile sunt pentru zi, nu pentru noapte așa că, nu le mâncați! îi spun autoritar.
Din cealaltă cameră, se aud mai multe zgomote, iar când ușa se deschide, pe ea ies alte trei siluete. Rena este prima care se năpușește asupra caserolei cu lasagna, iar Carter și Mason se așază pe scaune, devorând toată mâncarea înșirată. Inima mă doare dintr-odată, știind că nu am să le pot oferi nici eu și nici mama vreodată un viitor înstărit. Poți avea tot sprijinul moral din lume, dacă nu ai și spijinul financiar de partea ta.
— Mâncați, puneți apoi mâncarea în frigider și după, la somn! mă răstesc la ei și aceștia, ca de obicei, îmi execută ordinul.
Sunt cel mai mare dintre toți cinci, este și normal să fac pe bărbatul în casă. Rena este cu un an mai mică ca și mine, ea fiind singura, după mine, care merge la școală și își va termina liceul. Toată lumea o știe, suntem în aceeași școală și mi se pare și normal să aibă aceeași reputație ca și a mea. Carter este cu patru ani mai mică, având paisprezece ani. Este o fire foarte deschisă, cu un caracter adevărat, păcat că nu ne-am descurcat atât de bine cu banii, lăsând-o și pe ea la școală. Mason și Tommy sunt ultimii, având vârstele de cinci respectiv nouă ani. Seamănă leit cu mine, atunci când eram de vârsta lor, din punct de vedere moral, din punct de vedere fizic, seamănă foarte mult cu mama. Eu mă asemăn cu ambii părinți, iar cele două fete cu tata.
Îi las să mănânce în liniște, luându-mi o bere cu mine înainte să intru în cameră și să mă uit la micul televizor cu antenă, pentru a prinde mai bine puținele canale. În timp ce traversez holul mic al acestei case de tip rulotă, deschid doza de bere și iau o gură destul de mare din ea. Apăs pe clanța de la ușă și intru înăuntru. Mă întind pe pat, mutând canalele alandala din plictiseală. Când dau pe canalul de știri din oraș, un vag sentiment de invidie mă copleșește, alături de starea de șoc ce se instaurează la vederea informațiilor ce conțin și fotografii.
— Familia Hayes, și în mod special Robert Hayes, este una dintre cele mai cunoscute familii din oraș. Datorită firmei cu saltele și a celorlalte firme imobiliare, sunt numiți „Regii saltelelor", dar și „Marile puteri ale orașului Boston". Fiica lui Robert, Tegan nu-și dorește să-i urmeze afacerea tatălui său, având un vis impresionant pe care și-l dorește cu orice preț împlinit, acela de a fi cunoscută pentru vocea sa. Pentru mai multe știri despre viața celor mai puternici oameni ai orașului, sunt Theresa Atkinson și vă aștept în fiecare zi de mier...
Opresc televizorul fără a mai lăsa-o pe acea femeie să vorbească și înjur în barbă, ducând din nou sticla către buze.
— Mă piș pe voi și averea voastră! strig și nu-mi pasă că mă aud vecinii sau chiar frații mei, deși faptul că vorbesc murdar este un mare defect de-al meu.
Storc și ultima picătură din doză, apoi merg să o arunc la coșul de afară unde, în miez de noapte, cei mai periculoși tipi din cartier se întâlnesc. Îi zăresc pe drumul spre pădure și ca nimeni din familie să nu bănuiască nimic, mă întorc pentru câteva secunde în casă. Când intru, în bucătărie este totul curățat, mâncarea fiind sigur în frigider, iar ceilalți în camere. Rena iese din baie cu un prosop în cap, tresărind la vederea mea.
— Ies până afară, mă întorc repede, îi ofer informațiile de care are nevoie, dar cu cât crește mai tare, cu atât este mai curioasă și băgăcioasă. Ai grijă doar de prichindei să nu iasă pe afară în toiul nopții, se întâmplă tot felul de chestii rele. Și în caz că vine mama, să nu mă aștepte nici ea.
— Kendrick, te rog..., murmură și încearcă să îmi spună să nu fac ceva greșit.
— Lasă-le dracului de predici, soro! ridic puțin tonul la ea și tresare. Ai ajuns să te bagi peste tot și nu e bine deloc, te vei arde cândva, crede-mă.
Regret că trebuie să îmi ameninț sora apropiată de vârstă cu mine, dar se presupune că ar trebui să mă înțeleagă. Ies înapoi și mă îndrept spre pădure unde, de nu prea departe, se pot distinge în întuneric siluetele celor trei bărbați. Mă apropii încet de ei — uitându-mă în stânga, în dreapta, dar și în spate —, aceștia sesizându-mi rapid prezența. Se întorc către mine și convorbirea pe care o avuseseră acum câteva minute cu privire la un transport se sfârșește. Știu că se ocupă și cu altceva ilegal, dar eu nu m-am implicat în așa ceva, nici nu mă interesează să fiu dealer și să ajung la închisoare, dezamăgindu-mi întreaga familie, iar reputația mea de frate mai mare și exemplu pentru toți să se ducă pe apa sâmbetei. Și nu doar să ajung între gratii, pot să mor din cauza acestora, ar fi un risc prea mare, chiar dacă aș câștiga cu sutele.
— Omule, nu o să-ți vină să crezi! exclamă destul de fascinat PJ, venind spre mine ca să dăm mâna. Chung și Franco au găsit o altă metodă prin care să facem bani fără să vindem droguri, șoptește mai încet ultimele cuvinte, făcându-mi din ochi.
În sinea mea, surâd, pentru că i-am auzit clar vorbind de un transport și un cod pe care l-am mai auzit la ei în trecut, fiind ceva specific, pe care doar ei îl știu. Îl folosesc în preajma mea, deoarece eu nu fac parte din lumea lor mult prea periculoasă.
Acum, memorez ultimele cuvinte ale lui PJ și rânjesc. Mă apropii și de ceilalți și dau mâna și cu aceștia. De câțiva ani intrasem în grupul lor, dar nu credeam la început că aceștia, într-adevăr, se ocupă cu droguri. Am luat-o drept o glumă până când m-am convins. I-am văzut cum le vindeau, cum le primeau, cine erau ceilalți dealeri, dar cum menționasem și adineauri, nu m-am implicat în afacerile de acest gen.
— Deci, care e metoda sau planul? o spun mai plictisit, dar cu o anumită dorință și sete de a face bani mai... cinstiți, cât de cât.
— O să spargem casa familiei Hayes, continuă să șoptească PJ, dorința pentru multitudinea de bani și de bijuterii, observându-se în ochii lui sclipitori.
Ideea mi se pare bună, dar apoi, îmi amintesc de puștoaica cu păr lung precum ciocolata, ochii de căprioară speriată și totuși, zâmbetul ce răsare dintre buzele sale pline. Cred că am cam necăjit-o prea mult pentru o simplă faptă, însă ceva m-a făcut să vreau să-i arăt în continuare că nimeni nu este superior față de ceilalți, și nimeni nu-ți poate judeca faptele fără să-l cunoști. Dar pe lângă acestea, soarta mă îndeamnă să pășesc cât mai mult spre ea.
— Am auzit că are și o fată de vârsta ta, cântăreață pe deasupra, se bagă și Chung în discuție. Poate îmi cântă și mie puțin... prin pat! V-ați prins? râde ca idiotul de unul singur și noi, doar ne uităm la el. Cântat, pat? deși ne-am prins din prima, îmi place că e destul de prostănac.
— Dacă are o fiică înseamnă că putem să ne strecurăm altfel la ea în casă, vine cu o altă idee Franco. Ce ați zice dacă Ken' s-ar împrietenii cumva cu ea? Sau cine știe, poate să o facă să se îndrăgostească. Atunci asigurat o să ne lase să intrăm ușor.
Ideea de a mă apropia de acea fată sună interesant, dar nu mă prea interesează persoana ei. Nu-mi doresc să stau pe lângă ea, chiar dacă este o fată bogată, nu înseamnă că-mi doresc să mă afișez prin liceu cu ea. Este jignită aproape tot timpul de către cei din școală, nepăsându-le de câți bani poate să aibă tăticul ei în cont. Și dacă m-aș apropia de ea, cum se presupune că am să pot scăpa de Rico? Idiotul ăla este aproape tot timpul după ea, privind-o destul de fascinat, de parcă ar fi văzut cea mai interesantă gogoașă într-o patiserie. Ba chiar azi s-a aflat în toată instituția despre faptul cum au fost prinși de către directoare în sala de muzică, doar ei doi. Porumbeii...
— Sunt adeptul dramei, nu am să cred niciodată în prostiile astea despre dragoste! răspund destul de enervat. Nici în glumă să nu mai spui asta, clar?! Toată viața mea a fost o dramă, nu o să fie dintr-odată roz și veselă. Eu plec acasă, sunați-mă când aveți un plan mai bun, îi salut cu mâna ridicată și fac câțiva pași spre casă, dar vocea lui Franco se aude din nou.
— Mai gândește-te, mi-o spune calm și sincer. O poți face să se îndrăgostească de tine fără ca tu s-o iubești, doar ai grijă să nu cazi capcană. Fetele inocente sunt cele mai mari ispite.
***
Dimineața, totul e vraiște. Mama se trezește cu noaptea-n cap să ne prepare micul dejun, paturile sunt dezordonate, iar la baie e o coadă infernală pentru spălatul pe dinți și restul chestiilor ce fac parte din igienă. Reușesc să mă bag în fața celor mititei și să mă aranjez primul, bineînțeles, frățiorii zăbovind cu gura asupra mea, cu chef de ceartă. Rena încă se pregătește în camera ei pentru școală, purtând uniforma aceea ridicolă.
— Kendrick, diseară este o cină foarte importantă, îi aud glasul mamei și o ascult. Suntem invitați acasă la șeful meu și totodată, viitorul meu logodnic așa că, îmi doresc să fii foarte prezentabil și să te prezinți punctual.
De când mama s-a angajat în casa acelor oameni putred de bogați, parcă soarele a început să strălucească din nou pe strada sa. Mai tot timpul este fericită și vorbește cu Rena și Carter despre cât de gentil și foarte atent este bărbatul acela cu ea. Nu știu cine este pentru că nu m-a interesat, deoarece unicul bărbat potrivit pentru mama, a fost tata.
— De ce tocmai eu? o întreb destul de iritat, dându-mi ochii peste cap.
— Pentru că ești cel mai dificil dintre toți cinci și pe lângă asta, este un domn foarte prezentabil, ce merită mult respect.
Pufnesc în batjocură și îmi mut privirea pe geamul micuț al rulotei, nedorind s-o mai privesc în ochi pe mama. De la moartea tatei, este pentru a nu știu câta oară când are o nouă relație și nu prevăd să fie prea bună nici asta, dar în comparație cu restul, aici se află ceva diferit. Strălucirea din privire a mamei și implorarea sa față de mine și de a nu o da în bară. Se vede că vrea să aibă o relație cu acesta, dar câteodată mă întreb dacă mama mea nu e la fel de însetată de bani precum sunt și eu. Nu știu unde lucrează, tot ce știu este că s-a angajat ca menajeră, dar la cine, nu am nici cea mai vagă idee.
— Nu am să te condamn, mamă, dar dacă tu ești fericită, asta este cel mai important. Totuși, șeful ăsta al tău a mai fost căsătorit, are copii? întreb din pură curiozitate și o văd puțin retrasă.
Deci clar are așa ceva.
— Are o fiică apropiată de vârsta ta, cred că este și în liceu cu tine, dar să nu-ți faci griji, sunt sigură că o să vă înțelegeți bine.