Dar o mână o prinse...
Z: Tu chiar renunți așa ușor? Te știam altcumva.
Proxima nu răspunse. Se uita încă la golul de sub picioare...si simțea cum pământul o atrage tot mai mult spre moarte.
Z: Nu te uita în jos... viitorul tău este în cealaltă direcție, este unul luminos.
Proxima: Dacă nu mi-a mai rămas nimic drag în lumea asta.
Z: Și Lucifer... de-ar știi ce faci tu aici... te-ar pedepsi groaznic.
Proxima: Dar nu știe.
Z: Ai dreptate... acum hai înapoi în lumea ta, și să nu mai faci de-astea.
Z O trase de mână si printr-o mișcare rapidă cu o mână îi tine picioarele si cu alta talia. O duce grațios până la canapea, și se așezară amândoi.
Z: Nu vreau s-arăt slăbiciune, dar mi-e mila de tine.
Proxima: Acum cateva secundă nu-ți era.
Z: Am vrut sa vad daca ești chiar disperată să-ti recuperezi tatăl.
Proxima: Și ți se pare ca nu sunt?
Z: Nu, nu esti deloc disperată. Ai doar un suflet trist, nefericit și însingurat.
Proxima: Dar numai tu poți sa mă ajuți... si tu nu vrei...
Z: Proxima, nu sunt nici Dumnezeu și nici Lucifer... daca mă înțelegi.
Proxima: Creatorul nu m-ar ajuta, crede-mă.
Z: Poate există o soluție pentru problema ta.
Proxima: Cum adică? Vrei sa spui ca mă ajuți? Îi readuci aminte de mine?
Z: Da!
Proxima: Serios? Mersi mult! Ești cel mai bun demon!
Z: Dacă...
Proxima: O, nu... știam ca trebuie sa fie ceva... Z... te rog nu ma pune sa omor, sau sa fac ritualuri... te rog nu... sau sa renunț la Lucifer!
Z: Nu-ti cer nimic din toate astea. Vreau să stai o zi cu mine.
Proxima: DA! SIGUR!
Z: Chiar așa? Cred ca nu realizezi ce înseamnă sa petreci o zi cu mine... adică n-ai sa poți sa vorbești cu Lucifer sau Vincent... ai sa ma vezi doar pe mine si eu pe tine... si nici ajutoarele tale dragi n-au sa te vadă!
Proxima: Sunt conștientă! Accept!
Z: ... aaa...
Proxima: Haide! Nu îți retrage vorba acum!
Z: Nu mi-o retrag! Doar că sunt surprins... să nu regreți ceea ce ai spus mâine, bine?
Proxima: Bine!
Z: Atunci vin după tine mâine! Noapte bună cât a mai rămas din ziua asta!
Acum pot sta în sfârșit liniștită... o zi n-o sa ma omoare...
Yadiel: CE. AI. FĂCUT?
Proxima: Ce ți-am zis! Ei haide, e doar o zi pentru a-l recupera pe tata pentru totdeauna!
Yadiel: Nu, nu, nu! O sa îți spele mințile... tu ești Fată... ești slabă...
Proxima: Nu o să fac nimic greșit cu el! Ai și tu puțină încredere în mine! Voi avea grijă! Până la urmă, altă soluție nu am... si i-am promis!
Yadiel: O ȘI MAI BINE, AI FACUT UN PACT CU EL! DE ACUM NU MAI AI CUM SA TE RETRAGI! ARE SIGUR UN PLAN!
Proxima: Nu înțeleg de ce îți e frică și tipi așa la mine... eu încerc doar sa fac ceea ce e mai bine.
Vincent: Da Yadiel... eu am încredere în Proxima, până la urmă Z nu mai are cu ce sa o folosească! Poate doar vrea sa petreacă o zi cu ea.
Yadiel: Cât de prost să fii Vincent să crezi asta?! Acum pe bune! Înainte să plece i-a spus Proximei Ne mai vedem noi De ce crezi ca ar fi zis-o daca nu știa că asta se va întâmpla! Cine știe cum o gasesc pe Proxima urmatoarea zi! Poate se sinucide din nu știu ce motive pe care i le bagă Z în cap!
Proxima: Yadiel! Gata! Ar trebui sa ai mai multă încredere în mine pana la urmă! Doar mă cunoști de-o viața! Nu-ti înțeleg îngrijorarea.
Yadiel: Bine Proxima! Fă ce vrei, sunt alegerile tale, dar nu uita... consecințele tot pe numele tău vor fi! Cu mine nu te-ai sfătuit... dar ăsta e felul tău. Vom vedea noi după aceea ce ființă ieși din ghearele lui Z.
Proxima: Fie Yadiel! Noapte bună!
Yadiel: Și ție draga mea...
Se întâmplă în unele zile să-ți amorțesca mână, sau poate piciorul și cand te trezești, realizezi cât de rece ești, precum te-ai trezit din moarte și un ecou îți bântuie temperatura corpului...
Acel ecou...
Tot mai sinistru...
E acum aproape...
Ca poți să-l simți și tu.
Proxima: Nu-mi mai trage pătura Vincent!
Z: Vincent?
Proxima: Z?
Z: Proxima?
Proxima: Ce cauți aici?
Z: Hai ca îmi placea jocul cu strigatul pe nume!
Proxima: A, tocmai mi-am amintit... pactul.
Z: Ce bine! Nu aveam chef ca primele secunde în care suntem singuri să-ti explic fix asta! Momentul e ceva stabilit de Univers, noi trebuie sa facem restul.
Proxima: Ce vei face cu mine? Ma vei tortura?
Z: Doar dacă vrei, dar eu ma gândeam ca ai școală.
Proxima: Ah... nu... am uitat de ea...
Z: Va fi așa distractiv! Am sa pot să te văd toată ziua fara ca Lucifer sa se amestece în asta!
Proxima: O, wow... de parcă înainte nu puteai face asta.
Z: Mmm...
Ajunsi la școala, Z îi urmări cu grijă toate mișcările. Așa au trecut primele câteva ore... iar într-o pauză...
Z: Hei Proxima!
Proxima: Buna Z, chiar îmi lipsea o conversație cu cineva.
Z: Nu ți se pare ciudat cum toată lumea a uitat de existența lui Roxane?
Proxima: Ba da... e atât de sinistru când te gândești.
Z: Dar si tu ai uitat-o pe mama ta.
Proxima: Acum că mi-ai amintit...
Z: Vezi! Nu te poate răni ceva ce nu știi... eu ti-am zis ca o sa îți treacă. Erai asa distrusă atunci, și acum pari ca ai uitat de ea de tot!
Proxima: Așa cum va uita lumea si de mine? se întristează fața ei.
Z: Ce te face să crezi asta?
Proxima: Sunt atât de singură... și izolată... îmi e... așa greu sa ma integrez...
Z: Nu vorbi prostii. Unii oameni sunt făcuți sa stea cu oameni și altii cu demoni. Singura diferenta e că există o infinitate de oameni care se inteleg cu alți oameni, dar exista un singur om care înțelege și vede demonii.
Proxima: Heh... probabil asta e explicația.
Z: Tu ești explicația Proxima.
Proxima: Z! Vii cu mine sa îți arăt ceva?
Z: Bine?
Ieșind afară, Proxima o luă pe câteva cotituri și ajunsă într-un parc trece printr-un gard viu, pe partea cealaltă unde rămâne înconjurată de pereți verzi și întra într-un nou tărâm în care era doar ea și Z.
Z: Ce e locul ăsta?
Proxima: Locul în care vin cand ma simt singură...
Z: Cam urât... dar merge.
Proxima: Chiar nu mă interesează! E locul în care eu ma simt bine și asta contează!
Z: Eh... cine știe de câte ori l-ai adus pe Lucifer aici, de mi se face scârba doar gândindu-mă!
Proxima: Nu chiar...
Z: Cum așa?
Proxima: De când i-am cunoscut pe ei doi, viața mea a devenit mai complicată, dar niciodata așa de tristă încât să simt nevoia sa vin aici. De fapt, am si uitat de existența locului ăsta, după câte s-au întâmplat...
Z: Hmm... sună melancolic și prea depresant pana si pentru un demon ca mine.
Proxima: Z? Ce-ar fi sa te întinzi pe iarbă sa vezi cât de bine e!
Și lăsându-se pe iarba rece, privi în sus. Parcă tot ce putea sa vadă era doar albastrul acela infinit, înconjurat de un verde închis, ca o margine de care sa te sprijini înainte sa te arunci în gol. Această senzație îl relaxă pe demon și-și închise ochii gândindu-se la ceva frumos... Acolo, cu fata aia pe iarbă... se simțea într-un alt loc uitat de lume.