Merită să lupți pentru ceea ce vei pierde mai tarziu oricum?
Merită nopțile să devină zile și tu sa te transformi într-un zombie al timpului?
Unde sunt visele?
Unde sunt gândurile bune?
Unde e Lucifer?
Nu știu ce să fac fără tine... încerc să-mi las capul pe perna, dar e abia 3 dimineața și noaptea nu ma lasă să dorm. Nu vreau sa vadă lumea ca noi suntem perfecți, dar nu pot trăi fără sa ma vezi. Unde sunt zilele în care ne plimbam amândoi? Ma uit acum la crăpăturile din nori și-mi lipsești mai tare decât pot sa simt! Și toamna vine în Armageddon, când eu nu sunt pregătită încă, verile trec așa ușor și eu nu pot să respir fără tine...
Dar toate gandurile-i melancolice îi sunt spulberate de sirenele poliției.
Proxima: Oare ce s-a întâmplat?
Au oprit în fața casei ei... și după...
Proxima: Dar ce am făcut?
Tata: Și nu se poate face nimic?
Comandantul: Vedem după declarații.
Într-o cameră izolată, la o masă statea ea si comandantul.
C: Suntem singuri, suntem izolați, nimeni nu o sa îți faca rău.
Proxima: Da' ce? Încercați sa ma speriati? Nici nu stiu ce am făcut!
C: Ușor, ajungem și acolo. Ideea e ca aici ești protejată, la fel vei fi și dacă îmi spui ce s-a întâmplat ieri, în jurul orei 7, seara.
Proxima: Unde?
C: Ar trebui sa știi locul crimei!
Proxima: Dar nu am omorât pe nimeni!
C: Nu știu cum un copil atât de tânăr si pur poate minți atât de bine!
Proxima: Dar eu va zic adevărul! Ce crimă?
C: A unei fete Roxane! Poate acum îți aduci aminte!
Ochii ei se luminara si realizara ce greșeala a facut atingand cadavrul. Nu si-a dat seama atunci! Of...Z!
Proxima: Dar... eu nu am ucis-o...
C: Aha, ți-ai amintit, acum ai urme de frica în voce!, Proxima tăcu. Haide, spune tot ce s-a întâmplat.
Proxima: Sigur doriți sa auziți asta? Nu o sa ma credeți! Veți zice ca sunt nebună!
C: Nu conteaza! Atâta timp cât e o explicație la caz, ascult.
Proxima: Ah, fie! Deci... un demon... m-a adus în clădirea aia. Roxane s-a sinucis singură! Eu nu am avut legatura! Era o prietenă de a mea si m-am speriat... am atins-o sa văd dacă mai e în viață!
C: De ce nu ai sunat la poliție si ai lasat-o acolo?
Proxima: Dar eu știam unde sunt? Eram speriată! Si chiar și dacă sunam tot pe mine dădeați vina!
C: Lasă tu asta! Dacă nu erai vinovată sunai și scăpai. Atâta timp cât nu ai făcut-o și ai lăsat-o acolo, înseamnă ca ai de afaceri cu crima. Acum mai și inventezi povesti cu demoni! Cat de prost mă crezi?
Proxima: BA NU! Eu v-am zis purul adevar! Știam ca nu ma veți crede! Eu ce sa fac acum?!
C: Un demon? Serios? Nu există asa ceva si nici nu ai dovezi!
Proxima: ...
C: Ne pare rău, dar până nu recunoști, te vom ține închisă aici.
Proxima: ȚINEȚI-MĂ! ASTA E TOT CE AM AVUT DE ZIS!
Degeaba a încercat comandantul sa mai scoată ceva de la ea, povestea era aceiași... Așa ca a închis-o. Proxima stătea în celulă singura, sau nu?
Z: Hei fetița!
Proxima: TU! PLEACĂ! NUMAI RELE MI SE ÎNTÂMPLĂ DIN VINA TA!
Z: Ușor, nu țipa ca te aud paznicii. Ce? E așa de rău aici?
Proxima: ...
Z: Te vei obișnui, nu e greu.
Proxima: Măcar PLEACĂ! Nu vreau sa te mai am prin zonă!
Z: Hehe, fie! Cheamă-mă când te saturi de singurătate!
Trecuse o săptămână si cei doi băieți nici n-au îndrăznit sa iasă sa vadă de Proxima.
Yadiel: Vezi! Nu mai vine! Cred că-i cu Z ăla! Nici nu îi pasă de mine!
Vincent: Îmi pare asa rău sa te vad trist... si nu știu cum sa te fac mai bine.
Yadiel: NU POȚI CA ASA SUNT BLESTEMAT SA IUBESC! SI CREDEAM CA E CEVA MAI DIFERITĂ DE OAMENII ĂȘTIA PROȘTI!
Vincent: Gata Yadiel... totul va fi bine. Poate tu ar trebui sa mergi la ea! Daca nu te-a uitat, acum te așteaptă!
Yadiel: M-aș duce... dar știi ce înseamnă asta?
Vincent: Ca îți pasă de ea? Că o iubești?
Yadiel: Înseamnă slăbiciune idiotule!
Vincent: ...
Yadiel: Nu mă duc nicaieri! E vina ei! Ea sa vină!
Vincent: Dacă stăm sa ne gândim, ea a venit la tine chiar în noaptea aia... tu ai respins-o, asa ca mai gândește-te!
Vincent plecă lăsându-i un ecou pe suflet demonului. Acesta se ridică si se facu invizbil. Trecu prin pereții casei până în casa Proximei. Toate camerele păreau pustii, când deodată dă de tatăl ei plângând. Se face vizibil, deschide ușa și intră...
Proxima: Z?
Z: În sfârșit! Ce e drăguță?
Proxima: Îmi e dor de Yadiel!
Z: Ah, dacă mai chemat pentru atât plec înapoi.
Proxima: Ah...Yadiel!!!
Z: Știi, am o idee cum te pot face fericită din nou~
Proxima: Mi-l aduci pe Yadiel?!
Z: Și ce să faci cu el? Si așa e supărat pe tine! Acum e în Iad din nou! Nu mai vrea să te vadă.
Proxima: Nuuu! YADIEL! Ah...dragul de eeel!
Z: Shh! Taci puiul meu... dar dacă chiar vrei sa îl vezi, uită-te sub pat, am un plan.
Proxima: Nu! Planurile tale nu duc la nimic!
Z: Mbine! Eu ți-am oferit șansa!
Peste cateva minute toți paznicii erau agitați pentru ca nu gaseau cheia de la celula Proximei.
Proxima: Doar idiotul nu a pus-o... ba da!
Deodata intră paznicii si o văd pe Proxima cu cheia celulei.
Polițist: Și nu ea a facut crima! Deja are manevre de evadare! Nu credeam ca un copil ar putea face așa ceva!
Proxima: Ah? Ce?
C: Duceți-o în altă celulă mai închisă, de jos.
Așa a ajuns Proxima în întunericul unei celule mici, iar singură...bine, așa credea ea.
Z: Ce faci fetiță?
Proxima: LASĂ-MA! ACUM CE AI SA ÎMI MAI FACI? UN TUNEL, NU? EXPLODEZI LOCUL? SAU CE?!
Z: Nu la asta mă gândeam... dar dacă vrei tu~
Proxima-și trânti capul pe patul cel tare unde avea sa doarmă.
Z: Nu fi tristă, m-am tot gândit si... daca vrei sa simți pe cineva lângă tine, să știi ca pot lua formă de demon!
Proxima: Nu! Nu vreau sa te văd ca Yadiel din nou! Poate o sa apară din perete de undeva si se supăra din nou! Îi sunt doar lui fidelă!
Z: Cine a zis ca iau forma lui?, zice arătându-și forma lui umană de demon, cu par purpuriu și geacă de piele.
Proxima: Ah...
Z: Nimeni nu știe ca suntem aici... ce-ar fi să te relaxezi si tu putin? Sa uiți de griji?
Proxima: Dah... ar fi frumos, nu?
Z: Așa... întindete.
Proxima: Um ... stai... nu ar trebui!