Plâng de frica unei nopți de vară,
Căi neuronale pe căi ferate,
Neuronii pierduți între munți și mare
Îmi pierd mințile prin plaiulrile mioritice
Din fața locomotivei, toți se aruncă pe peroane.
Plecat de ieri, mă întorc strâmb la un creier neted
În goana după distorsiuni
Mor de o mie de ori o singură dată
Pe cînd nimeni n-a trăit atât.
Sunt Hades, te arunc în Hades.
Într-un bloc plin de paturi goale,
Inima mi-e cel mai mare
Iad din mine.
De frică te țin,
Nemoartă te țin printre morți,
În adânc de ventricul putrezit
Ai să mori cum am murit și eu,
De frică n-ai să fugi.
Dă-mi doi plămâni să respir din nou amărăciunea
Dă-mi un ochi să plâng, unul să uit
Vreau călcâiul lui Ahile să rămân șchiop,
Dacă ești de plastic, vreau să fiu și eu.
De când grecii au inventat Olimpul,
Doi copii de mână inventau iubirea,
Să mă întorc Doamne înapoi,
Să fi ales războiul.