23. Ești un om frumos, Elijah
Mă răsucesc spre dreapta și apoi pe stânga. Aș vrea să mai dorm, dar mult prea multă energie. Aleg într-un final să deschid ochii și mă întorc cu fața spre tavan. Îmi împreunez degetele și le așez pe piept. Mă bucur că stau și astăzi acasă. Nu prea aveam chef să mă ridic din pat. Încă sunt obosită după toată faza de ieri.
— Am auzit că ai luat zece astăzi, era fraza care mă îngrozea de fiecare dată, căci știam ce avea să urmeze.
Continuam să merg printre ei, încercând să evit orice contact vizual. Speram că asta îmi va curma suferința.
— Micuța Asha nu vrea să ne vorbească, se hlizeau ele, știți ce înseamnă asta.
Imediat de cum ajungeam la dulapul meu, simțeam o mică durere în zona capului, urmată de o alta mult mai apăsată. Pietre. Aruncau cu pietre.
Mi-am lipit fruntea de dulap și am așteptat să se oprească, însă în loc de asta, primeam din ce în ce mai multe.
M-am săturat. M-am săturat să tot revăd aceste chestii oribile. Vreau să pot sta, privind la tavan și să văd Oceanul sau poate un câmp verde. Mai toată viața mea nu am reușit să merg în vreunul din aceste locuri. Am fost prea speriată de necunoscut. Necunoscutul, pentru mine, este un hău infinit. O gaură în care cazi și din care nu mai poți ieși. De ce? Pentru că în puținele dăți în care am cunoscut străini sau am văzut locuri noi, m-am simțit atât de straniu. Nu m-am putut bucura de nimic, însă de curând lucrurile au stat diferit.
Încerc să mă întorc pe partea dreaptă cât să nu mai fiu nevoită să privesc tavanul alb și să îmi amintesc alte lucruri.
Dau să îmi închid ochii la loc, dar fix atunci telefonul se decide să-mi vibreze. Îmi dau ochii peste cap și oftez, intinzându-mi ulterior mâna către noptieră. Apuc telefonul și îl ridic deasupra capului. Lumina acestuia îmi bate direct în ochi, făcându-i să la
lăcrimeze.
1 mesaj nou de la Elijah
Este notificarea care - nu știu de ce - mă face să zâmbesc. Trag bara de notificări în jos și apar direct pe ea, aceasta trimițându-mă direct în căsuța de mesagerie.
Elijah
Bună. :)
Huh? De ce mi-ar scrie în timpul orelor? Ce aș putea să scriu înapoi? Bună? Hei? Salut?
Eu
Bună! Nu trebuia să fii la cursuri?
Oare am scris totul prea formal? De ce nu i-am trimis și eu o față zâmbitoare.
Elijah
Dacă tu nu vii, nici eu nu vin.
Imediat de cum citesc mesajul, un alt zâmbet îmi apare pe față.
Elijah
Cum te mai simți? Îți mai e rău?
Îi pasă de mine, dar nu mă place. Suntem doar prieteni. De fapt, nu trebuie să fim mai mult, însă ce fel de prieteni te sărută ca să te facă să taci?
Eu
Mă simt mult mai bine, mulțumesc!
După ce apăs pe ,,trimite" , îmi trag o palmă peste frunte. De ce îi scriu de parcă aș vorbi cu un profesor? Dar până la urmă, de unde are numărul meu?
Dau să blochez telefonul, dar un alt mesaj apare. Încep să-l citesc și inima începe să îmi bată din ce în ce mai tare.
Elijah
Dacă tot stăm amândoi acasă, ce ai zice de o mică excursie?
Recitesc de câteva ori mesajul și încă nu înțeleg ce vrea să însemne asta.
Eu
Cum adică?
Elijah
O să îți explic dacă spui că vii cu mine. :))
Să vin cu el? Nici măcar nu știu unde. Totuși, sunt singură acasă, dar mama mi-a spus să nu ies din casă.
Fără să îmi dau seama, mă ridic din pat și încep să caut o ținută pe care aș putea să o îmbrac. Nu vreau să aleg nici ceva prea elegant, nici foarte sport, așa că mă îmbrac cu o pereche de jeanși bleu și o bluză albă. Îmi iau tenișii, telefonul și geanta după care cobor jos.
Eu
Okay, merg.
În timp ce aștept mesajul lui Elijah, îmi aranjez părul și îmi iau o sticlă cu apă din frigider.
Telefonul vibrează, iar când citesc răspunsul mult așteptat rămân puțin gură cască.
Elijah
Sunt afară. ;)
Atât de rapid, dar cum? Poate că se aștepta ca eu să accep sau poate era în trecere. Îmi mai aranjez bluza încă o dată înainte să plec după care deschid ușa și pășesc în afara casei.
Mașina lui Elijah se află exact în fața mea. Nissan-ul negru și strălucitor își pleacă geamul, dezvăluind chipul zâmbitor al lui Elijah. Îmi face cu mâna după care îmi face semn să vin.
— Hei, spun când intru în mașină.
— Bună.
Îmi pun centura de siguranță și încerc să îmi mențin calmul. Am mai fost aici, știu asta, dar acum parcă am emoții. Totul pare mai diferit încă de ieri.
— Sper că ești pregătită.
Râd fals și dau din cap afirmativ după care îmi mușc buza de jos.
Elijah potrivește oglinda retrovizoare și pornește motorul, ieșind din parcare.
Sper că mama și tata nu se vor supăra prea tare, dar chiar vreau să schimb cumva monotonia aceasta. Vreau să îl cunosc pe Elijah. Nu pe cel din fața mea, ci pe cel din interiorul său. Deasemnea vreau ca el să o cunoască pe adevărata Asha Brown, însă mi-e frică. Mi-e frică de faptul că odată ce o voi lăsa liberă, va scăpa de sub control.
Elijah dă drumul radioului și începe să fredoneze versurile melodiei ,, Radioactive".
— " I'm waking up to ash and dust..." , începe el.
— "I wipe my brow and I sweat my rust" , continui eu.
— "I'm waking up, I feel it in my bones
Enough to make my systems blow." , cântăm la unison.
Continuăm să cântăm. Vocile noastre se îmbină una cu cealaltă, creând parcă o conexiune. Elijah îmi zâmbește, eu fac la fel, iar imediat de cum melodia se termină pufnim amândoi în râs.
— Uau, asta a fost destul de interesant, spune Elijah. Tonul său este unul jucăuș, sarcastic chiar.
Încerc să nu mă înroșesc în momentul în care ochii noștri se întâlnesc și îmi mușc interiorul obrazului drept.
— Ai o voce frumoasă, îi spun și vorbesc serios.
— Nu mai frumoasă decât tine... adică decât a ta.
Aleg prima variantă. Cuvântul ,,frumoasă" , ieșind din gura sa și referindu-se la mine, mă face să mă simt și mai crispată de atât. Într-un fel mă face să mă simt bine, frumoasă...
***
Mă mir că mama nu m-a sunat până acum. Probabil pentru că e de abia doisprezece. Vreau să mă rup de toate acum. Vreau să încerc să uit de ce mi s-a întâmplat odată.
— Am ajuns!
În sfârșit. A trecut mai bine de o oră.
Mă grăbesc să privesc pe fereastră. Totul este verde, formând un fel de pădure asemănătoare uneia amazoniene. Mă minunez la priveliște și deschid portiera. Ies din mașină urmată de Elijah care se proptește în spatele meu. Ciripitul păsărelelor și sunetul provocat de vânt, fac tot cadrul cu mult mai frumos.
Îmi înalt capul până se dau de chipul lui Elijah.
— Haide, spune după care trece pe lângă mine, asta nu este tot.
Nu este tot? Adică este loc de mai bine? Nu pot să cred că un om ca el este pasionat de natură sau lucruri de genul. Mai întâi farul, acum asta și încă urmează? Probabil pasiunea pentru natură este datorată de copilăria sa. Mama spune că cei ce nu au parte de libertate atunci când sunt copii, o caută la maturitate. Totuși, îmi pare rău pentru ceea ce i s-a întâmplat. Presupun că e mai mult decât devastator ca părinții să îți facă una ca asta.
— Aceia sunt copacii cu susul în jos, spune, arătând către stânga. Sunt mai bătrâni de o sută de ani.
Îmi întorc capul și zăresc într-adevăr câțiva copaci aplecați, formând o arcadă. Habar nu aveam de existența lor aici.
— Uau! Sunt superbi!
— Haide, spune și mă apucă de mână, începând să alerge.
Îl imit și măresc pasul. Ne aplecăm și trecem pe sub șirul copaci, alergând și râzând.
Câțiva stropi de rouă mă ating pe față când aproape ieșim din tunelul de copaci. Este sublim, totul. Vântul îmi mută părul dintr-o parte în alta. Mâna lui Elijah continuă să mă strângă, iar râsetele noastre sunt singurele care se mai aud în întreaga pădure.
— Și ăsta, Asha, a fost ,,traseul pomilor întorși", explică el imediat ce ieșim dintre copaci.
— ,,Traseul pomilor întorși" ?
Râde.
Mă jenez din cauza lipsei mele de cunoștință și simt cum obrajii încep să mi se încălzească.
— Nu te stresa. Este ceva ce eu și sora mea l-am inventat. Mă gândeam ca o să îți placă și ție, zâmbește.
Răsuflu ușurată și zâmbesc înapoi.
— Oh, chiar mi-a plăcut.
— Mă bucur.
O liniște apăsătoare se lasă asupra noastră. El stă în fața mea, jucându-se cu brățara din jurul mâinii drepte. Ochii săi sunt îndreptați către ea. Acum este momentul potrivit pentru a-l studia mai bine. Poate că nu e chiar atât de rău pe cât îl credeam. Poate că ar putea exista și altceva...
Prieteni. Așa e. Nu ar trebui să uit asta. Și așa, nu cred că ne-am potrivi, nu?
Ar trebui să spun ceva? Vreau, dar nu pot să îmi dezlipesc ochii de pe el. Vreau să îi observ absolut orice detaliu. Vreau să îl privesc în ochi, însă el privește în jos. Vreau să îl văd îmbrăcat în roșu, dar el poartă negru. E o prostie.
— Haide, mai avem chestii de explorat, își ridică capul și mă privește direct în ochi. Zâmbesc.
Încerc să țin pasul cu el, deși e foarte greu. Tipul ăsta se mișcă atât de repede!
Pe măsură ce mergem tot mai mult, întrezăresc printre copaci ceva albastru. Să fie oare cerul? Are o culoare mult prea diferită pentru a fi un nor. Mijesc ochii și încerc să îmi dau seama ce ar putea fi.
— Asta o să-ți placă.
Deschid gura ca să îi răspund, dar când dau ochii cu apa albastră a Oceanului, rămân fără cuvinte. Dumnezeule! Așa arată perfecțiunea? O apă mai pură și mai albastră decât cerul. O apă care poate aduce atât bucurii, cat și suferință. O apă pe care mi-o doream atât de mult să o văd.
— E... minunat!
Elijah se apropie tot mai mult de valuri, dar eu rămân încă stână de piatră.
— Ce faci, Elijah? strig la el.
Se apropie și mai mult de apă, își scoate tricoul și pantalonii și îi aruncă pe nisip.
— Merg să înnot.
Să înnoate? Apa are probabil zece grade acum, bine puțin mai mult, dar totuși.
— Haide, Asha, spune în momentul în care ajung lângă el.
Vreau să fac asta. La naiba dacă nu vreau! Dar mă tem. Nu știu să înnot nici într-o piscină de un metru optzeci, darămite în Ocean.
Elijah îmi zâmbește și dă ușor din cap, încurajându-mă. Zâmbesc și îmi dau bluza jos, rămânând în sutien. Fac la fel și cu pantalonii după care le arunc laolaltă cu hainele lui Elijah. Mă jenez preț de câteva secunde atunci când ochii lui Elijah mă analizează de sus până jos. Îmi întinde mâna și zâmbește convins.
— Va fi bine.
Îl apuc de mână și pășesc în apă. Este rece, dar nu atât de rece pe cât credeam eu. În nici un minut, apa începe să crească, ajungându-mi până la mijloc.
E chiar plăcut. E foarte plăcut. Elijah continuă să mă țină de mână până ce ajungem să ne oprim într-un loc. Plaja esta goală. Suntem numai noi. Noi și natura.
— Știi ce face tot cadrul ăsta de un milion de ori mai frumos? mă întreabă el.
— Nu.
Zâmbește și își mușcă buza de jos timid. E chiar drăguț când e timid.
— Tu.
Simt cum pulsul începe să crească cu cât ne apropiem mai mult de larg. Aerul parcă se rărește, iar mâinile încep să îmi tremure. Nu din nou!
— Hei, calmeazăte-te. Ești bine. Nu te înneci, mă liniștete Elijah. Își scoate mâinile de sub apă și le așază pe fața mea.
Pulsul aproape că mi se reglează, iar aerul devine mai respirabil.
Eu sunt cel mai frumos lucru de aici?