Spre deosebire de viață, moartea este simplă, pașnică, ușoară. Viața te dărâmă cu prima ocazie, în timp ce moartea te îmbrățișează cu căldură. Sinceră să fiu, îmi place să fiu prinsă între cele două. Pot simți cum sufletul tău se află într-o stare pașnică, lipsită de griji, dar în același timp ai frânturi de memorie, care îți strică starea de bine. Cu fiecare secundă care trece, revin din ce în ce mai mult la realitate. Pot să îmi dau seama că sunt la spital, deoarece mirosul specific de clor și dezinfectant îmi "răsfață" simțul olfactiv. De asemenea, aud niște bipăituri, care îmi dau de înțeles că sunt legate la câteva aparate, cea ce îmi face moartea imposibilă. Lumina este orbitoare, făcându-mă să îmi strâng pleoapele mai bine. În general sunt înconjurată de întuneric, doar câteva șoapte aducând câte o rază de lumină în bezna din jurul meu. Aud o ușă și niște pași care intră în cameră. Se poziționează de-o parte și de alta, iar o mână puternică îmi ia mână și o strânge.
-Amanda. Mă auzi? Te rog, întoarce-te la mine. Te iubesc!
Chris! Nu, nu poate fi el. Doar mi-a spus că o iubește pe Ea! Însă vocea răgușită, cu un accent amestecat dintre cel texan și englez îl dă de gol. Vreau să deschid ochii ca să îi pot privi chipul angelic, însă tot ce reușesc este să îmi fac pleoapele să tremure puțin. Întunericul mă îmbrățișează din nou, aducându-mă din nou pe tărâmul inconștienței. Poate, până la urmă am halucinat, și doar mi l-am imaginat pe Chris.
****
Niște zgomote mă fac să ajung din nou în starea de semi-trează. Două persoane intră în salon și vorbesc în șoaptă. Nu pot înțelege mare lucru, însă o propoziție îmi atrage atenția și îmi rămâne tatuată pe creier:
- Domnule Bennet, fata dumneavoastră este însărcinată.
Această propoziție mă face să deschid ochii brusc, șocată. Îl văd pe tata cu un doctor. Mă ridic puțin și mă sprijin în coate, atrăgându-le atenția celor doi bărbați.
-Amanda! Cum te simți? m-a întrebat tata.
I-am făcut semn cu mâna să tacă și mi-am concentrat toată atenția asupra doctorului, care era foarte tânăr și arătos:
- Poți repeta puțin ce ai spus acum câteva secunde? Legat de mine.
-Ați suferit numeroase răni și ați fost în comă pentru o perioadă lungă de timp.
-Nu asta. Cealaltă parte. Este adevărat că sunt....
-Da, domnișoară. Sunteți însărcinată.
Îmi duc o mână protectiv pe abdomen și zâmbesc larg. Copilașul meu!
-De cât timp sunt însărcinată?
- De șase săptămâni.
-Și cât timp am fost în comă?
- Astăzi se împlinesc două săptămâni.
Nu! Nu! Asta nu se poate întâmpla! Nu! Nu vreau copilul lui Dawn. Nu! M-am ridicat brusc în fund și am început să urlu:
- Scoate chestia asta din mine! Scoate chestia! Acum!
-Domnișoară, vă rog să vă calmați!
-Cum să mă calmez? Sunt însărcinată cu copilul violatorului meu!
Eram indignată! Cum putea să îmi spună să stau calmă. Am spus gesticulând:
-Nu vreau asta! Scoate chestia asta din mine! Nu mă fă să o fac singură! Nu îl vreau! Nu am de gând să îl port în pântece 9 luni! Nici o șansă!
-Domnișoară, vă rog să vă....
-Nu mă lua tu cu "Domnișoară, vă rog să vă calmați!". Nu am de gând să fac asta cât timp sunt însărcinată cu copilul unui..... unui violator. Nu îl vreau!
L-am văzut pe doctor, apăsând butonul unei stații.
-Urgență în salonul 157! Repet, urgență în salonul 157! a spus el.
Am auzit auzit niște zgomote pe hol care m-au determinat să fac un lucru impusilv, tipic mie: am luat o foarfecă de pe noptieră și mi-am înfipt-o în abdomen. Un țipăt mi- a scăpat printre buze, de durere. Doctorul mi-a îndepărtat mâinile, cu grijă și, în timp ce scotea atent foarfeca i-am șoptit :
- Sper că m-am făcut înțeleasă.
Un zâmbet discret s-a instalat pe buzele doctorului, însă și-a luat fața neutră în momentul în care trei asistente au dat buzna în salon.
- Sedaţi-o! a ordonat el.
Două dintre asistente m- au prins fiecare de câte o mână, în timp ce cealaltă se pregătea să mă facă să mă duc din nou în lumea viselor.
- Nu! Nu! Dați-mi drumul! Nu! am strigat eu.
Însă a fost prea târziu. Asistenta nr. 3 a introdus vârful seringii în branula atașată la firul care îmi transporta substanțele binefăcătoare din perfuzie în sânge. A eliberat substanța și ochii mi-au căzut grei, corpul mi s-a relaxat, iar întunericul m-a îmbrățișat din nou, ajungând din nou în bezna mult prea cunoscută.
***
Totul este luminos, albul predominând în jurul meu. Chris este lângă mine și îmi zâmbește cald. Arăta ca un înger. Cu părul negru ciufulit, cu zâmbetul lui superb de mii de megawați, cu acei ochi albaștri sinceri și plini de iubire. Ce vis frumos! Chris îmi ia mână într-a lui și îmi șoptește blând:
- Nu te teme, iubito! O să îți iubesc copilașul chiar dacă nu e al meu. E parte din tine, deci o să îl iubesc.
Vederea mi s-a încețoșat datorită lacrimilor care s-au adunat în colțul ochiilor. Momentul a fost atât de drăguț și parcă îmi doream să zic un Awww! tipic mie. Apoi mi-am amintit de El. De copilul nedorit. De copilul lui Dawn. Am vrut să îi șoptesc numele, însă am eșuat. Am fost aruncată din nou în beznă.
***
Din perspectiva autorului
Tatăl Amandei a ieșit șocat din salonul fiicei sale. Nu-i venea să creadă că fata lui era însărcinată și că nu-și dorea copilul. Întotdeauna Amanda era cea care iubea copii. Își aducea aminte cu zâmbetul pe buze când era în clasa a doisprezecea și liceul particular la care era înscrisă au dus-o pe Amanda și colegii ei de clasă la un orfelinat pentru a putea vedea cât de norocoși erau. Amanda a început să plângă și i-a îmbrățișat pe toți, fiindu-i nespus de milă de ei. Și-a sunat tatăl cu vocea tremurând și l-a rugat să facă o donație. Josh a fost impresionat de gestul fetei lui, de unde și șocul când a zis că nu își dorea copilul. Nu și-a imaginat niciodată că așa va reacționa fiica lui când va afla că este însărcinată. Întotdeauna și-a imaginat-o pe Amanda cum își va idolariza copiii, cum îi va răsfăța, nu cum îi va alunga sau, mai rău, să îi omore. În drumul lui spre baia de la etaj, s-a izbit de cineva, fiind neatent și încruntat, contemplând la ceea ce tocmai s-a întâmplat. Se pare că acea persoana era chiar Chris. Și-a dat ochii peste cap, apoi l-a întrebat indiferent:
- Ce vrei?
-Vroiam să văd ce face Amanda, răspunse tânărul îndrăgostit zâmbind până la urechi, cu gândul la Amanda.
-Chris....Amanda s-a trezit, însă....
Josh nu a reușit să își termine propoziția, deoarece Chris l-a împins mai departe, dornic să își revadă sufletul pereche. Tatăl Amandei a reușit să îl prindă înainte să poată merge prea departe.
-Chris. Au sedat-o, i-a răspuns Josh puțin temător de reacția lui Chris.
-De ce ar face asta? întrebă tânărul confuz, o mică încruntatură stricându-i chipul angelic.
-Deoarece.....Deoarece....Amanda nu a reacționat prea bine când a aflat o veste.
- Ce veste?
-Chris. Amanda este însărcinată.
Nu există cuvinte pentru a descrie reacția lui Chris. Poate o combinație între șoc, fericire și teamă. Deși nu vroia să recunoască, o partea din el se temea ca acel copil să nu fie al lui. Un zâmbet larg s-a instalat pe fața tânărului de 28 de ani, ce ascundea de fapt o hotărâre luată într-un mod inconștient. Trebuie să o vadă. Trează sau adormită. Vroia să îi spună cât de mult o iubește. Să îi ia mânuța firavă și să o sărute. Dorea să îi vadă fața, părul blond, buzele seducătoare care implorau să fie sărutate. Însă, ca de obicei, trebuie să existe ceva care trebuie să spulbere visele. În cazul de față a fost vestea oferită de tatăl Amandei:
- Chris, copilul nu e al tău.
Zâmbetul i-a pierit de pe buze, camera a început să se învârtă cu el și avea impresia că inima lui a fost zdrobită de un buldozer, care a dărâmat totul în calea lui. Bărbatul a căzut pe jos, nevenindu-i să creadă. Doi angajați ai spitalului s-au grăbit să îl ajute, în timp ce el își punea gândurile în ordine. În mai puțin de două secunde s-a ridicat în picioare și le-a zis celor doi angajați, sigur pe el:
- Sunt bine.
Angajați au vrut să îl verifice, însă Chris i-a îndepărtat cu un simplu gest al mâinii. Tatăl Amandei i-a pus o mână pe umăr și l-a întrebat îngrijorat:
- Chris! Sigur ești bine? Pari mai palid ca de obicei.
-Da, mulțumesc! i-a răspuns politicos tânărul, ascunzându-și sentimentele de tristețe sub o mască a indiferenței. Trebuie doar să o văd pe Amanda.
Tatăl Amandei s-a încruntat, înnegrindu-se la față, apoi s-a calmat și i-a spus pe un ton grav:
-Vreau doar să te avertizeaz. Dacă faci ceva care o va răni pe Amanda până și puțin, te asigur că nu voi fi responsabil de faptele mele.
-Da, domnule. i-a răspuns Chris, un pic nepăsător, însă în interior s-a cutremurat, fiindu-i puțin teamă.
A trecut pe lângă tatăl Amandei, închinându-și respectuos capul. A intrat încet în salon, pentru a nu o trezi pe Amanda. S-a așezat pe scaunul de lângă pat și i-a prins mână într-a lui. Făcea mișcări ritmice, pentru a se calma, masându-i palma. Pleoapele Amandei au tremurat puțin, înainte să se deschidă și cele două perechi de ochi albaștri să se întâlnească și să își transmită, în felul lor unic, iubirea pentru celălalt. Chris zâmbi și îi spuse fără să gândească, la sfârșit știind că acele cuvinte erau adevărate:
- Nu te teme, iubito! O să îți iubesc copilașul chiar dacă nu al meu. E parte din tine, deci o să îl iubesc.
Aceste cuvinte s-au dovedit adevărate când tânărul a simțit cum ceva în interiorul lui s-a schimbat, dându-i o senzație de bine. Înainte ca pleoapele să îi ascundă din nou ochii frumoși, Chris a putut observa cum au devenit mai sticloşi, Amanda fiind la un pas să plângă. O mică dezamăgire s-a instaurat în sufletul bărbatului, întrucât nu a putut să îi audă răspunsul. Și-a lăsat capul să cadă greu pe pat și a adormit, încă ținându-și iubirea de mână, cu speranța că nu o va pierde niciodată.
***
Chris P.O.V.
De mai bine de câteva zile Amanda nu a mai dat niciun semn. Sunt îngrijorat pentru ea și micuțul ei. Zâmbesc involuntar gândindu-mă la ea și copilul ei. Deși nu este și al meu, asta nu mă va împiedica să îl iubesc la fel de mult ca pe al meu. O imagine cu mine, Amanda și un băiețel blond cu ochi albaștrii mi se conturează în minte. Însă, părul auriu se transformă într-un negru spălăcit, iar irișii se întunecă, împrumutând culoarea nopții. Copilul crește, ajungând copia fidelă a tatălui său, Dawn, dacă nu mă înșel. Mușchii se dezvoltă, copilul luându-mi iubita de lângă mine și sărutând-o, aceasta răspunzându-i la sărut, încolocindu-și picioarele în jurul mijlocului bărbatului masiv. Decorul se schimbă, din livada însorită și înmiresmată, la un depozit cu o saltea veche pe care se afla prea fericitul cuplu. Amanda era peste Dawn și îl dezbrăca, dornică să obțină mai mult. Eram o fantomă, menită să vadă toate astea. Iubirea mea și-a îndepărtat tricoul și pantalonii scurți care îi acopereau trupul perfect, rămânând doar lenjerie intimă. S-a aplecat spre Dawn și i-a mușcat buza inferioară, provocând o serie de gemete din partea bărbatului. Până să pot realiza eu, cei doi au făcut schimb de locuri, Dawn fiind peste Amanda, foarte preocupat de eliberarea săniilor ei mari, rotunzi și fermi, care te îndemnau să te joci cu ei, până îi învinețeşti. A desprins capsa sutienului și l-a îndepărtat, materialul fin zburând prin încăpere. I-a cuprins sânii în palmele lui și a început să îi frământe, Amanda arcuindu-și spatele de plăcere. Una dintre mâini cobora tot mai jos, până a ajuns la locul dorit. A început să îi mângâie feminitatea prin intermediul chiloților roșii de dantelă, în timp ce cealaltă mână se juca cu unul dintre sânii ei, ciupindu-i sfârcul. Dawn a cuprins materialul și cu o mișcare lejeră i-a rupt de pe ea, făcând-o pe Amanda să mârâie apreciativ. Și-a îndepărtat boxerii și a intrat rapid în ea, determinând-o pe Amanda să își deschidă gura într-un mod foarte excitant. Mișcările creșteau în intensitate, gemetele celor doi, fiind tot mai puternice, mai tari și mai pline de plăcere. În scurt timp am reușit să o văd pe Amanda cum se elibera, gemându-i numele lui Dawn.
***
Deschid ochii speriat și încerc să mă orientez. Sunt în salonul Amandei și încă o țin de mână. Zâmbesc și mă uit la ea, chipul ei aducându-mi aminte de coșmarul pe care l-am avut de dimineață. Respir ușurat când constat că a fost doar un vis urât. Mă uit la ea și îmi aduc aminte de momentele noastre. De aceea zi când eram pe barcă în golfuleţul ei special și mi-a povestit de prietenii ei. Și apoi de mica noastră călătorie sub apă. Cred că atunci eram deja îndrăgostit de ea, numai că nu știam. Sau de ziua când am văzut-o prima dată. Ziua când ne-am întâlnit.
*Flashback*
Am intrat în club și m-am așezat la bar dornic de o nouă cucerire, când o văd pe Ea. Îngerul blond. Privirea îmi zboară de la picioarele ei frumos lucrate, la posteriorul ei apetisant. Îmi mușc buza inferioară, dornic de niște lucruri neortodoxe. Îi urmăresc cu privirea conturul frumos al mijlocului, urcând spre sânii. Aici mă opresc brusc, simțind nevoia să îi admir o perioadă mai lungă. Cu decolteul adânc și sânii perfecți fata asta chiar vrea să mă pună pe jar. Privirea îmi urcă și mai sus, până îi văd chipul suberb. Acei ochi albaștri plini de promisiuni, acele buze cărnoase, apetisante, acei pomeți ridicați, acel gât suberb și grațios și acel păr lung, frumos. O adevărată zeiță. O vreau. Vreau să o fac a mea. Vreau să o posed. Și sunt sigur că nu e chiar așa inocentă cum vrea chipul ei să spună. Mișcările ei provocatoare, pe ritmul alert de dans, mă excită. Rău. O văd cu un bărbat, însă nu pare foarte interesată de el. Mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre cei doi. Bărbatul pleacă subit, lăsându-mi mie loc. Îmi poziționez mâinile pe șoldurile ei și o lipesc de mine. Mișcările ei se opresc brusc și, ca să o enervez puțin, pentru a scoate fiara din ea, o întreab șoptind, mușcând ușor de lobul urechii ei:
-Cu mine nu îți faci numărul?
Un mic chicot i-a scăpat printre buze, înainte să îmi spună încrezătoare:
- Ce te face să crezi că aș vrea să o fac?
Hmmmm. Am eu vreo câteva idei, a șoptit vocea perversă din capul meu. Frumoasa femeie din fața mea se întoarce spre mine, zâmbind superior. Însă, zâmbetul îi piere când mă vede. Rămâne șocată, cu gura un pic întredeschisă. Însă, tot la fel de sexy arată. Rușinată, privirea îi coboară și se blochează pe umflătura din pantalonii mei. Știu asta. Sunt sigur. Zâmbesc pervers și o întreb:
-Îți place ce vezi?
-Oh, și încă cum, răspunde ea cu un licăr ciudat în privirea perversă plină de promisiuni pe care mi-o arunca.
Mâna ei dreaptă zboară la umflătura din pantalonii mei și începe să o maseze, făcând-o să crească. Un pic geamăt îmi scapă printre buze. Îi prind mâna pătimașă și o duc la buze, dându-i o sărutare clasică, ca un gentleman ce nu sunt. Îi întorc brusc mâna și îi sărut partea interioară, mușcând și sugând fiecare particică de piele. Închide ochii și își mușcă buza inferioară, făcându-mă să îmi pierd controlul. Dintii ei albi înfipți în buza aceea cărnoasă numai bună de mușcat. Gata! Opresc sărutul încheieturii ei și mă uit în ochii ei, acum deschiși. Mă apropii încet de fața ei, vrând să îi dau speranțe, însă eu doar îi șoptesc la ureche:
-Îmi place rochia ta.
-Mulțumesc, răspunde ea cu o urmă de regret în glas.
Îmi stăpânesc cu greu zâmbetul malefic și îmi propun să o provoc, înainte să își dea seama de intențiile mele:
-Știi cu ce ți-ar sta mai bine? o întreb eu înainte să rumeg ideea, în capul meu deja având mai multe imagini cu ea legată în tot felul de poziții.
-Cu ce? întrebă ea curioasă.
-Cu niște cătușe legata de patul meu, îi răspund eu zâmbind pervers, imaginea cu ea legată de fiecare colț al patului, arătând mult prea bine.
A făcut ochii mari, șocată de ceea ce i-am spus. Nu mi-am putut stăpâni amuzamentul, izbucnind în râs. Zeița din fața mea se încruntă puțin, probabil contemplând posibilitatea în minte.
-Hai că știu că ai vrea, o provoc eu, dornic să o văd în acțiune.
Drept răspuns ea își mușcă buza inferioară, făcându-mă să îmi pierd controlul. Felul în care își mușca buza cu acea privire inocentă, dar perversă și plină de promisiuni nerostite a fost prea mult pentru mine. Am un prieten de liniștit, un prieten dornic de joacă. O iau pe sus și o așez pe umăr, cărând-o după mine în baie.
*End of Flashback*
Oftez fericit gândindu-mă la acea zi. Mă gândesc cât de mult a evoluat relația noastră. De la prieteni cu beneficii la iubiți. Nu am crezut că o să mai pot iubi vreodată, însă Amanda mi-a dovedit că pot, în nenumărate rânduri. Mă uit la ea și zâmbesc fericit. Ea înseamnă fericirea pentru mine. Un doctor intră în salon, făcându-mă să revin pe planeta Pământ. O verifică și, înainte să plece, îl întreb:
-Cum se simte? Când se va trezi?
-Momentan o ținem sub observație. Se va trezi peste aproximativ trei zile. Tatăl ei a dorit să o menținem adormită, pentru a se odihni. Asistentele îi vor administra odată la 10 ore un sedativ pentru a se reface complet. Rana de la nivelul abdomenului este superficială.
- Și copilul? am întrebat eu.
- Este bine. Vom discuta cu ea când se va trezi dacă vrea să renunțe la el.
-Mulțumesc.
Am ieșit din salon, urmat de doctor. M-am dus să îl caut pe Josh, tatăl Amandei. Am planuri mari pentru când se va trezi Amanda, iar pentru unele o să am nevoie de aprobarea tatălui ei.
→→→→←←←←
Hey guys! Știu, sunt îngrozitoare! Am zis odată la patru zile cel mult și ce fac eu aici? Postez odată pe săptămâna? God! Sunt atât de obosită! Am zilnic antrenamente de pregătire fizică pentru tenis+ cele trei antrenamente de tenis pe săptămână. Ajung acasă frântă de oboseală și tot ce pot să fac este să dorm sau să mă uit la seriale până adorm. Nu știu de ce dar cea mai bună inspirație o am la 1-2 noaptea. Nu înțeleg de ce. Și, din păcate, nu pot să stau tot timpul până la ora asta, fiindcă dorm pe mine de somn.
Anyway, vreau să vă anunț că ai mei mă vor izola la țară două săptămâni. Nu o să am semnal decât dacă mă urc pe un deal aflat la 6 km de casa bunicilor. Nush cât de mult chef o să am să merg acolo, însă pentru voi ce nu fac eu....
Și, am mai acordat două interviuri și mai urmează să răspund la unul. Legat de asta, dacă aveți întrebări și vreți să aflați mai multe despre mine, lăsați întrebările într-un comentariu și o să răspund la toate într-un non-capitol numai pentru voi <3.
În final, vă iubesc pe toți ♥♡♥♡♥ ILY!
Kisses, L. :*
P.S. Am sters si repostat capitolul. Sper ca acum il vedeti toti :))
P.P.S. L-am repostat fiindcă o luase razna calculatorul. Aveam o carte care se chema capitolul 26. Nu mai înțeleg nimic!