Îmi recurg întreaga conversație prin cap din nou și din nou și îmi vine să strig văzând portița pe care i-am dat-o păsării încât să mă încolțească la o decizie pripită.
《Esther?》
Îi cer ajutorul.
Kalu stă cu spatele la ea. Întreaga privire concentrată pe mine. Satisfacția lui îmi întoarce stomacul pe dos.
《Nu spune nimic. Ascultă ce am de spus.》
Îmi strâng buzele. Voi părea slab în fața păsării, dar îmi iau timpul necesar să ascult cum telepatic îmi transmite ideea asta de cuplu, cum că asta ar fi probabil singura noastră soluție. Ideea îi place lupului meu mult prea mult pentru a fi bine. Accept. Sunt slab în felul ăsta pentru că ideea de a juca de-a perechea cu ea, îmi aduce un tril ce-mi face sângele prin vene să alerge.
《Esther, nu cred că e--》
《Ai o soluție mai bună? Eventual una care nu va duce la moartea unor număr mult prea mare de lupi din cauza unui război pornit din nesăbuință?》
Dar nu e ca și cum mi-ar da ocazia să răspund ceva pentru că nici nu-și termină gândul că-i spune lui Carbon:
--Dacă mama ar fi fost aici ce ar fi spus despre asta, unchiule?
Nu știu prea bine cum stă treaba cu familia păsărilor, dar kalu se albi de parcă îi trase o palmă peste obraz. Se întoarse spre Esther, aproape acoperind-o cu aripile stufoase.
--Dar ea nu e în viața, prințesă. Tocmai asta e problema, nu? Că Sora nu e aici, cu mine, cu tine, cu familia ei.
Esther nici măcar nu clipi, având următoarea replică la ea.
--Carbon, unchiule? Te rog. Sunt atât de obosită. Nu mă lăsa și tu, acum când toți mă părăsesc.
Realmente Esther clipi des și își mută privirea în tavan. Plânge la comandă.
《Dacă toată chestia asta nu iese ai putea încerca actoria. În minciuni cel puțin excelezi ca nimeni alta.》
Nu mă pot abține din a nu-i transmitea asta în timp ce lupul din mine își flexează ghearele pe mine. Ce faci? Ce faci? Nu cu ea te lupți ci cu kalu!
《Taci.》
Mârâi.
Carbon mă privește din colțul ochiului.
《Se numește diplomație dacă nu ai auzit vreodată de ea, atunci Alpha nu au făcut o treabă prea bună.》
Direct în punctul sensibil. Lasă pe mâna lui Esther să te lovească unde doare cel mai tare.
--Lup precum vezi, am o conversație aici cu nepoata mea, cred că poți supraviețui câteva minute fără să fii în centrul atenției.
Kalu nici măcar nu se sfiește să-mi spună asta față în față. E atât de încrezător că nu-l voi ataca sau mai bine zis, încrezător în capabilitatea sa de a se apăra încât își lasă spatele neprotejat.
Pe lângă asta continuă să mă cheme ,,lup", de parcă ar trebui să mă deranjeze asta.
Am în minte imagini vivide cu ghearele mele adâncindu-se în carnea lui. Revino-ți, revino-ți. Îmi scutur ușor capul. Clipesc des, mă readuc în echilibru.
Esmil miorlăie în somn. Scoate scâncete ce-mi fac lupul furios, ceva nu e bine, ceva ceva ---
--Esther, draga mea nu pot să-ți promit luna de pe cer dacă tu nu mă ajuți să o obțin. Am îmbătrânit și nu mai sunt atât de capabil. Nu-mi arunca privirea aceea puiuț, ai prea mare încredere în ce pot și ce nu pot face.
La care Esther își pune mâinile împreunate pe masă, o madonnă a inocenței și îi spune ceva păsării, dar nu pot să disting ce se întâmplă cu tot bâzăitul ăsta în cap.
Trec de cealaltă parte a mesei și îmi pun mâna pe fruntea omului mic. Esmil miroase a somn. A ceva ce îmi aduce prea mult aminte de tincturile de tei ce ni se dădeau când eram mici.
De ce ar mirosi Esmil a tei? Suntem pe piscuri. Aici teiul nu e întâmplare.
--Ce i-ai dat? Tei? Ce?
Carbon se desprinde din strânsoarea mea și-și rearanjează gulerul. Nici nu mi-am dat sema când am ajuns la gâtul lui. Esther mă prinde de braț.
《Ce încerci să faci?!》
Nu-i răspund lui Esther. Carbon își mijește ochii.
--Ca să nu se trezească, i-am dat un calmant. Ce-ți închipui că vei descoperi? Că îmi irosesc otrăvurile pe oameni sugari?
Esther se zbârlește vizibil.
--Otrăvuri?
Întreabă, vocea ei pe muchia unei lame de oțel. Carbon ridică din umeri.
--E mai mult decât un calmant, kalu, te simt în blana lupului. I-ai făcut ceva.
《Cayden, încetează să mai dai totul peste cap. Aveam totul rezolvat. Pus la punct.》
--Ți se pare, lup. De ce aș face așa ceva, rogu-te-mi?
--Tu să-mi spui.
《Wow. Foarte convingător.》
Esther continuă să facă pe comentatorul în capul meu. Nu era de ajuns că împart corpul cu un lup, dar acum am și o fată cu derapaje emoționale vizitând.
--Cel mai bine ar fi să ne retragem. Se pare că suntem cu toții cât de cât obosiți. Ce spui unchiule?
Mă jur că de fiecare dată când Esther îl numește unchi; ochii lui Carbon se luminează.
--O idee bună, prințesă. Mai ales că vom porni într-un drum destul de lung. Până la palat e cale multă.
Aha, aparent asta au discutat cât timp eu eram în ,,transă".
Esther mă împinge de la spate, probabil simțind ceva pentru că îmi spune
《Vorbim în cameră.》
--Esmil va fi cel mai bine să rămână aici. Cei de ai casei îl vor îngriji ca pe oaspetele de seamă ce e.
Carbon zâmbește, jucând ultimele cuvinte pe vârful limbii.
--Desigur unchiule.
#26.05.2018