14. Uita vorbesc nu eu nu
Mă întorc la timp în clasă. La ora de biologie. Astăzi avea să se aleagă partenerii pentru anul acesta. Mă bucur că Elijah nu este în clasa asta. Astfel șansele să pic cu el sunt nule. Intru în clasă și analizez atent încăperea. Pereții sunt albi imaculați și se potrivesc de minune cu podeaua de mozaic albastru. Recunosc că panourile cu animale disecate, scheletele puse de-a-lungul clasei și chiar cadavrele de pești îmbibați în formol, fac atmosfera mai terifiantă. La Andrews nu aveam așa ceva. Nu aveam nici măcar un laborator de biologie darămite materiale de genul.
În timp ce restul elevilor intră în sală eu îmi croiesc drum către Meredith. E de prisos, mai ales pemtru că profesoara ne va muta, dar nu am unde altundeva să mă duc momentan.
— Hei, spune Meredith zâmbitoare.
Mă așez lângă ea și îmi trântesc rucsacul pe masă.
— Hei, îi răspund. Ce faci?
— Bine, tu?
Îmi zâmbește.
— Bine.
Îmi întorc privirea către femeia brunetă care intră pe ușă mergând țanțoș, ea ar trebui să fie domnișoara Mark. Este înaltă și foarte suplă. Rujul roșu de pe buze se potrivește de minune cu părul și culoarea pielii sale măslinii.
— Bună dimineața elevi! Iertați-mă pentru absențele de săptămânile trecute, se explică ea. Vocea îi e liniștitoare și caldă.
Poate pentru ceilalți întâlnirea cu profesorii de după vacanță nu reprezintă o noutate, însă pentru mine este categoric ceva nou și diferit. La Andrews profesorii erau mult mai duri și nepăsători.
— Îmi pare rău să vă iau din scurt așa, dar astăzi vă voi distribui partenerii pentru următoarele ore de biologie.
Privesc prin clasă și analizez fețele celorlalți. Nu par atât de fericiți, mai puțin Noelle care zâmbește într-un fel enervant și arogant.
Profesoara începe să enumere câteva nume. Meredith pare a fi cea mai mulțumită, mai ales pentru că a picat cu Alexander.
— Brown cu Kowalski.
Îmi întorc capul și caut cu privirea persoana cu numele respectiv. Observ un tip înalt și blond care stă în picioare și îmi face cu mâna. Mijesc ochii și realizez că tipul este Ethan, băiatul cu care m-am cunoscut pe hol săptămâna trecută.
Mă ridic și merg direct către viitorul meu coleg de bancă. Îmi zâmbește șarmant și îmi trage scaunul cât să mă așez.
— Bună, îmi spune el.
— Bună, îi răspund mai mult șoptind și mă așez.
Îmi pun cărțile pe masă și mă așez mai comod în scaun. Ethan îmi zâmbește ludic și face la fel cu cărțile sale.
***
Imediat de cum ies din clădirea liceului și intru în curte, poposesc pe o bancă în așteptarea lui Elijah. Sper doar că nu voi regreta că am acceptat asta.
— Bună din nou, se aude o voce cunoscută.
Îmi ridic capul și încerc să zăresc persoana din fața mea, însă devine greu din cauza soarelui care îmi bate în ochi.
Reușesc într-un final să disting cine este mai exact. Ethan.
— Hei, îi răspund în cele din urmă.
Ochii săi căprui mă analizează în detaliu. Își bagă mâinile în buzunar și își suflă părul de pe frunte continuând să îmi zâmbească.
— Te-ai mai gândit la sucul ăla, acum că suntem parteneri de biologie? mă tachinează el făcând referire la convorbirea de săptămâna trecută.
— De fapt chiar...
— Nu s-a gândit, mă întrerupe o altă voce și mai familiară.
În secunda următoare Elijah apare din spatele lui Ethan. Își așază brațul de după gâtul blondului și zâmbește zeflemitor.
De ce trebuia să apari fix acum?
— Elijah, salut, îl întâmpină Ethan parcă mai mult mirat.
— Da, da, trecem peste introduceri. Sunt plictisitoare. Asha, cum rămâne cu întâlnirea noastră?
Poftim?
— Ăăă... Nu cred că...
Încerc să spun că nu știu nimic de vrei întâlnire, dar mă apucă de mână și mă trage după el. Îmi dau silința să mă retrag, însă mă ține mult prea strâns. Cine mai face asta? Nici măcar nu am apucat să vorbesc cu Ethan, nici să îmi iau la revedere de la el.
Elijah continuă să mă tragă după el până la locul în care m-a târât și dimineață. Mă lipește de perete și se poziționează în fața mea făcându-mă să simt un deja vu puternic.
— Ți-am spus să vii aici! marâie printre dinți, iar eu nu pot decât să îmi dau ochii peste cap.
Aleg să tac preț de câteva secunde, chiar un minunt. Deja a reușit să mă enerveze destul de tare.
— Ei bine, spun și îmi împreunez brațele la piept, am uitat. Plus de asta, ce angajament am față de tine? De ce a trebuit să te aștept, mă rog? mă răstesc eu.
Se încruntă tot mai mult și pare că aproape va scoate flăcări pe nas.
— Voiam să te invit la petrecerea mea de sâmbătă, spune în cele din urmă.
— Și trebuia musai să mă aduci aici? îl chestionez eu.
Își dă fesul jos - și își trece mâinile repetitiv prin păr - după care îl pune la loc și oftează.
— Da, trebuia musai aici, mă imită el. Tu erai oricum prea ocupată să stai de vorbă cu Ethan și de-aia ai uitat, schimbă brusc subiectul.
— Asta chiar nu are legătură cu ce discutam, zic eu.
Își dă ochii peste cap și scoate o hârtie din buzunarul jeanșilor.
Cât de straniu e tipul ăsta! Mai întâi îmi dă mesaje pe telefon și sincer, habar nu am de unde are numărul meu. Apoi apare oriunde sunt eu și să nu mai zic de toata aceste dăți în care mă târăște după el ca să „vorbească" cu mine.
— Ia asta, spune și îmi întinde bucata de hârtie.
O desfac și sesizez că pe ea sunt scrise indicațiile pentru a ajunge la o casă pe o stradă nu departe de a mea. Undeva mai jos sunt inscripționate și câteva cuvinte anapoda.
Uita vorbesc nu eu nu
Îmi ridic privirea și rămân gură cască să văd că Elijah... a dispărut. Cum este posibil așa ceva?
Nu știu ce se întâmplă și totul devine din ce în ce mai dubios. Ce vor să însemne acele cuvinte? Ce vrea să însemne toată această situație?