A doua zi ne intalniseram cu totii la pestera Akatsuki. Pain avea sa ne imparta pe toti in 4 echipe, al caror scop era stabilit in functie de 1 tinta si 1 piedica, mai precis Naruto Uzumaki si Orochimaru...
In sfarsit, ne-am prezentat toti; Pain avea o privire impasiva, ca intotdeauna, si ne cerceta pe fiecare in parte. S-a oprit asupra mea si a facut doi pasi in fata, infatisandu-se intr-o postura usor sfidatoare, care insa era menita sa ma faca sa inteleg ca el imi era superior, si, mai mult decat atat, ca el era stapanul.
Am lasat privirea in jos si mi-am inclestat pumnii la spate, asteptand sa imi rosteasca soarta, care avea sa fie decisiva in avansarea mea in ''cariera'' ca si ninja. Daca eram in echipa lui Sasori, aveam sa devin papusar, dar daca eram cu Itachi...viata mea si nu numai s-ar fi schimbat radical...in bine!
-Shituga Yukomohari! imi pronunta apasat numele, fortandu-ma sa mentin un contact vizual cu el.
-Da, Pain-sama! am raspuns cat am putut de tare, dar dat fiind ca eram foarte nervoasa, in vocea mea s-a citit un tremur.
-Hm...facu Pain si se intoarse pe calcaie. Fii mai sigura pe tine! Nu avem nevoie de lasi in clanul Akatsuki, trebiue sa ii arati inamicului ca ai incredere in tine si ca ii esti superioara!spuse cu severitate.Cativa membriidin clan, Tobi, Deidara, Kisame si Sasori ma privira usor ingrijorati. Deci sa inteleg ca nu ii facusem o prima impresie prea buna lui Pain-sama...dar incercand sa alung aceasta stare de teama, am rostit tare si cu incredere:
-Asa voi face, Pain-sama!
-Bun, facu el su un ton usor mai calm.
Itachi, care se afla in dreapta mea, fiind primul din rand, ma privi zambind usor, si vazand asta, am capatat mai multa incredere.
-Acum, e timpul sa impartim echipele! Am intocmit o fisa in care am tinut cont de abilitatile fiecaruia si de capacitatile tuturor...Prima echipa este formata din:...
Am inghitit in sec si am inceput sa imi musc buza, asteptand sa imi aud numele strigat...
-Hidan si Kakuzu!
-Oi, da, fraierilor! o sa fim gata cu misiunea inainte sa spuneti:Jashin! Jashin-Sama este cel mai puternic, nu putem da gres! spse Hidan si cu lama ascutita a securii isi cresta incet si cu precizie semnul jashinist pe incheietura, privind cu extaz sangele care se scurgea pana in palma lui.Isi apuca medalionul jashinist cu mana aceea si murmura o rugaciune scurta...Jashin sama, da-mi puterea sa ii ucid pe toti cei care iti pateaza numele sau il necinstesc sau nu il maresc! Vor fi murit toti, iar eu imi voi varsa sangele pentru tine! Iar si iar! La infinit...
Bun...existau si practici ciudate pe aici...dar se pare ca nu eram singura care credea asta, caci cativa il priveau usor nedumeriti pe jashinist...cu toate ca ii stiau religia si ce presupunea ea, cred ca, chiar si dupa atata timp, inca nu o puteau intelege...si nu ii condamn. DELOC!
-Bine, daca Hidan a terminat...revenim! A doua echipa: Tobi, Deidara, Zetsu.
-Daaaaa! Tobi si Deidara sama vor fi o echipa.!!!!!se auzi vocea ridicata si enervanta a lui Tobi.
Deidara, scarbit de atitudinea lui Tobi si dorind a nu fi singurul care era facut de ras, zise marsav:
- Si Zetsu-sama...!
-Uraaa! Zetsu sama e si el cu Tobi! Tobi fericit!striga el si Deidara rase infundat...in timp ce Zetsu clocotea de furie.
-Hei, Zetsu...vezi..s-sa nu te ofilesti! facu Kisame rautacios, zambind la vazul acelei scene penibile.
Deidara nu se mai putu abtine la acest comentariu, dar nici Pain nu mai rezista acestor nerozii:
-Incetati acum! Gata vacanta! Si asa am pierdut destul timp! A cui a fost aceasta idee neinspirata!? tipa Pain, amintindu-si.
-Nu a mea...sopti Deidara, inghitindu-si rasul.
Zetsu, care il auzi, se intoarse catre el, si ii spuse pe un ton grav:
-Sti, Deidara, cine se scuza se acuza...
Deidara albi la fata si , total contrariat, se incrunta si reveni in pozitia initiala de drepti.
-Nu conteaza...A treia echipa o vom face eu si Konan.
Ceeee? ce spunea?? mai eram 4 oameni, toti intr-o echipa? Trebuia sa fie o greseala.
-Um, Pain-sama, mai sunt 4 persoane deci se vor forma inca 2 echipe, nu? Nu va fi una in plus? am spus facand un pas in fata.
-Nu, Yukomohari-chan! Am realizat bine echipele. Ti-am spus, in functie de abilitati, iti amintesti? In cazul tau trebuie sa fiu sigur ca vei avea mentorul potrivit. Nu am ales inca, fiindca sunt ferm convins ca alegerea o vei face tu pe parcurs. Ideal ar fi ca profesorul tau sa fie Sasori, dar...hm.Iar Kisame si Itachi fac echipa buna impreuna. Poate vei invata de la ei cum sa iti controlezi emotiile...
-M..multumesc! am spus incet si am intrat inapoi in rand. Nu imi venea sa cred. Se sfarsea aici? Da,e ram in echipa cu Itachi, dar si su Sasori, care apropo, ma privea zambind atroce. II citeam in ochi satisfactia si imi aduceam aminte ultimele lui vorbe : "tot vei fi a mea, Yukomohari-chan...". Era un COSMAR! Pana si Pain sama credea ca Sasori trebuie sa fie mentorul meu! Dar nu asa trebuia sa se intample!
-Sunteti liberi astazi! Stati prin zona, maine vom incepe sa ne vedem de treaba.Va voi spune si ce misiune aveti fiecare!
Pain sama si Konan au fost primii care au iesit din pestera, apoi l-au urmat Hidan si Kakuzu si mai apoi Deidara si Zetsu, aruncandu-si fulgere din priviri, iar in spatele lor Tobi, fericirea intruchipata.
Am ramas doar noi.Priveam in gol in timp ce Sasori se indrepta incet spre mine.
-Deci, vom face echipa, Yukomohari. Nu crezi ca ne potrivim perfect? imi spuse pe un ton calm, care insa avea in el ceva ce pur si simplu ma ingretosa.
Setimentele cresteau in mine: ura, tristete, bucurie, teama, toate amestecate nu le-am mai putut controla. Aveam nevoie sa fiu singura ceva timp...mult timp in cazul asta...Ochii au inceput sa imi sclipeasca de lacrimi. Itachi incepea sa vada ca vorbele lui Sasori ma afecteaza si capata o expresie incordata pe chip.
-Nu incepe iar...spuse cu o voce rece, aspra.
-De ce te bagi tu, doar vorbeam cu ea...spuse la fel de calm. Haide, yuko, nu te supara, doar glumeam si eu...
-Sa faci o remarca precum cea a lui Kisame e o gluma nevinovata! Ceea ce faci tu! e sfidare si control! Fara voia celuilalt! Sa nu te astepti ca vreodata sa vreau sa vorbesc cu tine! Nu dupa ce s-a intamplat! i-am strigat furioasa si am iesit din pestera in salturi, disparand in padurea deasa.
-Ce ai facut, Sasori? Ce a fost in mintea ta? il judeca Itachi, privind la directia unde plecasem si ma urma fara sa le acorde atentie celorlalti 2. Kisame iesi si se sprijini cu spatele de o roca, impreunandu-si mainile la piept. Stia ca in cazuri precum cel de fata era mai bine sa nu se amestece. In plus nu ii pasa prea mult, decat putin de coechipierul sau Itachi.
Sasori il privi scurt pe rechin, apoi facu un salt si pleca. Nu avea un tonus bun...
Ziua trecu fara sa primesc vreun semn de la vreunul dintre colegii mei de echipa, lucru care ma mira, sincera sa fiu. Eram pe o parte a versantului in apropiere de intrarea in padure. Incercam sa imi limpezeesc gandurile si sa privesc partea plina a paharului: eram in echipa lui Itachi, poate totusi aveam o sansa... Secretul...secretul asta...ma distrugea atat pe plan emotional cat si in cadrul vietii sociale si a carierei. De ce trebuia sa tin acest secret? Poate ma temeam, caci eram aproape o legenda...aproape! Ma temeam ca, daca Itachi ar fi stiut...ar fi...Asta era! Itachi! Dar de ce? DAca voiam sa imi fie mentor, de ce sa ma ascund? Oh, stiam bine raspunsul...inca de dinainte de al intalni. Era idolul meu, ca un rockstar celebru pentru un adolescent obisnuit...Mi-era teama de reactia lui la adevarul despre mine...Si dintr-odata am realizat de ce: simteam ceva pentru el! Acum totul avea alt sens! Insa tot existau probleme; nu ma puteam indragosti de mentorul meu; clanul condamna dragostea, atat intre un membru si un om dinafara, si mai mult inca intre 2 membrii...Iubirea mea era tragica...Aveam sa mor langa el, fara ca el sa stie ca il plac si fara sa ma cunoasca pe mine cea adevarata! De ce? De ce mi se intampla tocmai mie?!
-De ce mi se intampla mereu mie? am spus in timp ce privirea mi se impaienjenea de lacrimi. Ochii mei caprui falsi incepeau sa capete o stralucire nefireasca...
-Te-ar ajuta daca ai vorbi despre asta? se auzi o voce in spatele meu.
Un fior rece ca gheata imi traversa spatele si ma facu sa ma cutremur. Vocea aia...
-Sasori sama...am soptit.
El se apropie de mine si incerca sa ma detremine sa il privesc, dar am facut tot posibilul sa evit contactul vizual.
-De ce eziti sa ma privesti, Yuko?ma intreba cu o voce sireata precum un vulpoi batran; trebuia sa am grija...
-Nu...nu vreau sa te mai vad, Sasori! am incercat sa improvizez.
-Oare?..spuse si imi atinse parul roscat, jucandu-se cu el...Sau poate imi ascunzi ceva? Mmm? E ceva ce ar trebiu sa stiu?
M-am tras intr-o parte si am inchis ochii cand mi-am dat seama ca... imi pierdusem lentilele de contac!!!
-Nuu...de ce ai crede asta?
-Aah..nu stiu...poate fiindca te porti ciudat...pentru ca ma eviti...pentru ca nu ma privesti si nu vrei sa ma vezi sau sa ma auzi...
-Ei bine, aici este vina ta, nu a mea...tu ai facut ce ai facut ieri...
-Da, stiu..
In tot acest timp, spre uimirea mea, a pastrat distanta.
-Stiu ...dar am crezut ca tu, fiifnd papusar, si unul foarte priceput, ai fi fost foarte fericita daca eu, maestrul, ti-as fi facut o primire atat de buna in clan...Si in acelasi timp credeam ca te vei bucura sa fii ucenica mea. De aceea stau si cuget de ce ar vrea un papusar sa fie ucenicul lui Itachi? Ce ar putea el sa te invete? Ce lucru, cat de marunt aveti in comun. Si raspunsul care imi venea mereu, mereu in minte, era "NICIUNUL". Niciun lucru! Nimic la tine nu parea a avea vreo legatura cu el. Si atunci mi-am zis: poate ca totusi are! Poate ca tine secret acest lucru, pentru un oarecare motiv. Motivul, la fel ca si secretul, nu il cunosc, dar va iesi la iveala odata cu acesta...Si atunci lucrurile se vor rezolva!
Am ramas incordata, dar tot nu puteam sa il vad...
-Huh! Ce te face sa crezi ca va fi atat de simplu?...
Rase scurt.
-Pentru ca draga mea Yukomohari...odata ce ai recunoscut acest lucru...
Deodata, cele 5 fire chakra ma prinsera la fel ca in seara trecuta! Nu din nou! Tipului ii placea obsesiv sa manipuleze! LA PROPRIU!
M-a intors cu fata spre el, la doar cativa centimetri si din pricina socului nu am realizat ca...AM DESCHIS OCHII!!
-...Este atat de simplu! isi continua ideea, privindu-ma fix in ochi cu satisfactie.
Secretul meu se dusese pe apa sambetei...aveam sa platesc MULT pentru greseala asta. Oare...Demonul asta...poate fi numit om?