Janette oftează, încă făcându-și planuri pentru scăparea din acest castel. Făcea asta de câteva zile, poate chiar o săptămână.
Ar fi putut să iasă pur și simplu pe ușă, dar gărzile care aveau grijă de ea nu ar fi lăsat-o să place din cameră.
Oftă obosită și privi fereastra. Nu știa, dar voia să afle, de cât timp stă aici.
Singurătatea deja începea să o înnebunească. Singura persoană care o vizita era doamna care îi aducea mâncarea. Harry nu o mai vizitase de mult și se simțea puțin ciudat. Poate era dezamăgită, sau supărată. Era ca un fel de gol în stomac care se strângea de fiecare dată când vocea lui se auzea în tot castelul.
Un țipăt de femeie o făcu să tresară. În camera ei intrase o blondă, care-i sare în brațe.
-O, Dumnezeule! exclamă, acoperindu-și gura cu mâinile. Ești așa frumoasă!
Respirând săcădat, Harry intră în cameră doar cu o pereche de pantaloni scurți pe el.
-De ce țipi? îi vorbește de sus, prinzându-i umerii în palmele lui mari.
-Nu eu! strânge din dinți în încercarea de a nu plânge.
Olivia privește scena îngrozită. Din câte înțelese ea erau suflete pereche, dar el se comporta brutal cu ea.
-Poate faceți puțină liniște, oamenii mai vor să se odihnească! mârâie, lovindu-și umărul de al ei în trecere.
Se dezechilibră rapid și căzu pe podea. Îi masă încet mușchii fesieri și geme încet din cauza durerii.
-Îmi cer scuze pentru verișorul meu, e foarte needucat! o ajută să se ridice. E foarte mofturos când se trezește! explică, gesticulând frenetic din mâini.
-Nu m-am supărat! mormăie.
Vizita pe care o primise ea de la Olivia se sfârșise rapid.
Zâmbea tâmp de peste jumătate de oră. Era ca și cum un stol de fluturi îi zburau prin stomac.
Se așeză pe pat, oftând fericită. Chair dacă îl văzuse doar pentru câteva secunde, și atunci s-a comportat urât, era foarte veselă. Era ca un copil mic care-și primise noua jucărie.
-Îmi cer scuze! tresare, când vocea bărbatului răsună în toată camera.
-Nu e nimic! zâmbește fals.
Acum avea o îmbrăcăminte normală pentru el. Liniștea care se așterne între ei era jenantă, fiecare încerca să privească în altă parte, doar pentru a nu da ochii cu celălalt.
-Cred că ar trebui să plec! își frecă Harry ceafa.
Ar fi vrut să-l implore să rămână cu ea, dacă nu s-ar fi făcut de râs. Își scutură capul încet, alungându-și toate aceste gânduri.
-Da, cred! mormăi.
Îl privi neutru, fața ei neexprimând niciun sentiment.
Rămâne singură foarte rapid. Își alege o rochie de mătase, cu care obișnuia să doarmă, și se grăbește spre baie.