A doua zi, sunt chemată să ies pe la o cafea cu colegii mei. Nu sunt genul care iese prea mult, așă ca primul meu gând este să refuz politicos, dar după mai multe momente de gândit mă hotărăsc să vin. Îmi amintesc și acum că mama obișnuia să iasă la cafea în timpul liber. Era băutura ei preferată. Privesc poza de pe birou și dau cu mâna ușor peste chipul bronzat al mamei. În poza aceea aveam doar trei ani. Iar acum, acum au trecut optsprezece ani de atunci. Pozele îmi aduceau cea mai mare parte din amintiri.
Zâmbetul părinților mei mi-l amintesc vag, până și vocea este un mister. De la uciderea lor am devenit atât de închisă în mine încât nici cu mătușa mea nu vorbeam. Doctorii au zis că este un comportament ciudat. Se așteptau să plâng sau să întreb de ei. Dar nu știau că în seara aia, un copil de opt ani a văzut-o pe mama ei murind în fața ei, iar tatăl ei a fost găsit de mine împușcat. Mama nu a mai apucat să îmi zică nimic. A murit direct. Aceea noapte încă îmi apare în minte când adorm. Părinții mei nu au avut niciodată dușmani, sau cel puțin așa știam eu. Tata conducea un mare lanț de hoteluri, iar mama era o avocată faimoasă. Chipul mamei îmi vine vag în minte dacă nu mă uit la poze. Părul șaten și ochii verzi iar pielea cafenie sunt trăsăturile pe care mi le amintesc clar, iar înălțimea de un metru șaizeci și cinci, puțin mai scundă decât tata o făcea o femeie foarte frumoasă. Tata era complet diferit. Părul lui era ondulat, lăsat puțin lung, iar ochii de un negru ca o gaură neagră îl făceau să pară în același timp un om dur, dar și unul superficial. Mulți ziceau că era mai mult axat pe muncă și pe afaceri, dar eu și mama știam adevărul. Își punea mereu familia pe primul loc.
Am puține amintiri cu ei, dar toate înseamnă enorm pentru mine. Toate s-au petrecut cu zâmbetul pe buze. Nu exista zi în care mama să nu zâmbească sau să îmi spună că orice s-ar întâmpla e bine să îți aduci aminte de întâmplări cu zâmbetul pe buze. Mulți zic că semăn cu mama, dar am comportamentul rigid al tatei. După moartea lor, primele pagini ale ziarelor au fost umplute cu această știre timp de două săptămâni. Televizoarele erau numai despre moartea soților Kensley, însă numele meu nu a apărut. Mătușa mea a zis că era mai bine dacă numele nu apărea pe paginile ziarelor. Doar cei mai apropiați prieteni știau de ceea ce am pățit. Deși știrile spuneau că singura supraviețuitoare a uciderii a fost fiica de opt ani a celor doi, numele meu nu era menționat. În felul acesta se asigura Anna că voi fi în siguranță, ceea ce așa și este.
Însă de ajuns cu poveștile, astea fac parte din trecutul dureros care m-a făcut atât de mult să îmi doresc să mă duc la părinții mei.
Îmi iau telefonul și îi tastez lui Andrew să vină să mă ia la ora patru de acasă. Până la ora aia mă duc să îmi fac un duș și pun apa la foc pentru un ceai. Peste un sfert de oră, când ies din duș, îmi caut niște pantaloni scurți și un maieu pentru că afară sigur urmau să fie în jur de 32 de grade, și sigur aș fi murit de cald. Mă uit în oglindă, observând cearcănele imense de sub ochii mei căprui deschis și decid să le ascund. Mi se părea normal să le am, având în vedere că lucram aproximativ douăsprezece ore pe zi. După ce m-am machiat, se făcuse deja trei și jumătate după amiaza, ceea ce însemna că trebuia să mă îmbrac. Când termin, ies din casă, încuind ușa și așteptând să vină Andrew să mă ia. Prin zona unde locuiam eu, mai erau și restaurante și baruri, însă nicio casă de locuit.
La sosirea lui Andrew, mă urc în mașină pe locul din dreapta.
—Cum te-ai hotărât să vii? Adică știu că nu ești genul acela de persoană care iese prin cafenele în timpul liber, zâmbește uitându-se la mine în oglinda din față. Știu că ești genul acela de persoană căreia îi place să citească sau să se uite la seriale.
—Uneori, fiecare are nevoie de o schimbare, Andrew, zic dându-mi părul pe spate și privindu-l cu coada ochilor. Era un tip de statură medie, cu puțină barbă, și cu ochii căprui închis, aproape roșiatic, care avea părul tuns periuță.
Se uită la mine și zâmbește. Știu că se gândește că și el ar trebui să încerce câteodată ceva nou.
—Ești o ființă foarte diferită, Ayla, știai? mă întreabă surâzând.
—Sincer, Andrew. Dacă nu îmi spuneai tu, nu știam, râd primzându-mi părul într-un coc din cauza căldurii. Mulțumesc că mi-ai zis.
—Pentru nimic, pentru asta-s amicii, nu? spune zâmbind.
Drumul mai durează douăzeci de minute până în centrul orașului, timp în care Andrew și cu mine vorbim despre cazul pe care îl avem de câștigat. Când ajungem la cafenea, văd unii dintre colegii mei care trebuiau să vină. Unele fețe îmi sunt c unoscute, iar unele le văd pentru prima oară. Mă așez pe un scaun aproape de Mary, o colegă de la curs, uitându-mă la ceilalți. Spre uimirea mea, răsuflarea mi-a fost tăiată de tipul care era vizavi de mine. Tipul de care m-am împiedicat pe holul tribunalului.
—Ayla, văd că te cunoști cu Xavi, zice Mary veselă împungându-mă cu pumnul ușor în braț.
—Xavi? întreb rămănând șocată. Mă uit în stânga și în dreapta în așteptarea unui răspuns, dar din păcate, tot ceea ce primesc e o liniște totală din partea camarazilor mei.
Tipul se apleacă peste masă întinzându-mi mână dreaptă.
—Xavier Maksimov, zice în timp ce îmi prinde mâna firavă într-a lui. Îmi pare rău că circumstanțele nu ne-au lăsat să ne cunoaștem mai bine.
—Ayla Kensley, da, cu adevărat o întâmplare foarte tristă că deabia acum facem cunoștiință, zic revenindu-mi din șocul primit.
Într-adevăr nu mă înșelasem, șarmul lui era irezistibil, iar parfumul te făcea să înnebunești psihic. Xavier se uită la mine, am impresia că mă recunoaște, dar nu zice nimic. Știe că știrile pe care le auzise despre părinții mei nu ar fi potrivite la o ieșire cu prietenii.
Un chelner vine și ne ia comanda, iar după ce toată lumea comandă, încep discuțiile.
—Și Ayla, ieși des la întâlniri ca astea? mă întreabă băiatul din fața mea, Xavier.
—Nu chiar, Ayla e mai retrasă, e un fenomen că a ieșit din casă în timpul liber, spune Arya, fata de lângă Andrew.
—Arya! Nu e frumos, spune Mary peste masă.
—E în regulă, Mary, spun liniștind-o pe prietena mea de lângă mine. Adevărul e că nu sunt cea mai petrecăreață persoană pe care ai văzut-o zis aranjându-mi șuvițele care mi-au ieșit din coc.
—Înțeleg, spune Xavier.
—O, serios? Nu pari genul retras. Mai degrabă tipul ăla de om care petrece noaptea prin cluburi și care bea cu carul, zic în timp ce chelnerul îmi servește carnea de vită comandată, iar eu o tai.
Toată masa îmi aruncă o privire răutăcioasă. Nu am vrut să par nesimțită, dar nimeni nu are cum să mă înțeleagă. Pentru un moment, mă simt transportată în acel loc de acum doi ani, când eram oe scaunul în fața psihologului. Eram din nou în acel spital de psihiatrie, în fața psihologului, nervoasă în timp ce ea îmi zicea că sunt ca ceilalți.
—Ayla, Ayla! Mary îmi flutură o mâna în fața ochilor, iar pentru o fracțiune de secundă mă trezesc din nou la masă cu colegii de facultate și cu tipul de la tribunal, Xavier.
—Da, scuze, nu am fost atentă, zic apucând-o de umeri, și asigurând-o că totul e la locul lui.
Discuțiile de la masă continuă până la ora nouă seara când cei mai mulți se plictisesc și se duc la casele lor. Încep să îmi strâng lucrurile și să mă ridic de la masă, când aud vocea lui Andrew care mă întreabă dacă vrea să mă ducă cu mașina.
—Andrew, nu e nevoie, merg pe jos, oricum acum nu sunt decât douăzeci și nouă de grade, ceea ce este perfect pentru o plimbare nocturnă, zic punându-mi geanta pe umăr și plecând luându-mi la revedere de la cei prezenți.
O iau ușor agale pe drumul de piatră cubică, ajungând aproape de parcul cel mare al Californiei și de aleea trandafirilor, când îl văd pe Xavier alergând ușor către mine.
—Hei, ce faci aici? îl întreb zâmbind. Credeam că nu mă vrei în preajmă după ceea ce am spus la masă.
—Nu sunt supărăcios, Ayla. Plus, mă gândeam că ai vrea o companie pentru a nu merge singură până în fundul pământului.
Accept propunerea lui și îi fac semn să mă urmeze. Pe drum singurul subiect pe care l-am abordat, a fost acela legat de facultate și de mentorii noștri. Xavier mi-a zis că nu o suportă pe Melisa din cauza faptului că nu apreciază eforturile oamenilor. Nu mi s-a părut total adevărat. E adevărat că se mulțumește greu, dar asta pentru că este un avocat foarte bun.
Ajungând aproape de casă, nici eu, nici Xavier nu avem chef să stăm în casă, așă ca îmi vine o idee genială.
—Știu un restaurant cu fructe de mare și pește foarte bun pe această coastă, vrei să mergem? Cel puțin eu nu am chef de stat în casă în noaptea asta, zic zâmbind.
—Da, de ce nu? Ia-o în față împiedicato, zice făcându-mi semn să îl călăuzesc.
Restaurantul nu e foarte departe, la zece minute de casa mea, așa că atunci când ajungem acolo, cerem o masă și începem să comandăm câteva fructe de mare și un suc iar discuțiile încep.
—De ce nu stai și tu ca restul în centru? mă întreabă luând o bucată de pește și o înghițitură de suc.
—Pur și simplu nu îmi place agitația și tot haosul din orașele mari, zic zâmbind.
—Și îți place așa să stai izolată? De tot restul lumii, în junglă, în pustietate? Eu nu aș putea rezista mai mult de o săptămână în locul tău.
—Eu sunt obișnuită cu singurătatea. Nu mi-e greu având vedere că de doi ani mă descurc în acest fel.
Se uită la mine, legănându-se pe scaun și zâmbind. Încearcă să îmi citească viața, dar nu va reuși, nimeni nu a mai reușit timp de paisprezece ani. Zâmbesc și continui discuția, iar când terminăm, plătim nota, iar Xavier mă conduce acasă. Își ia la revedere, iar eu la fel. Într-un final, nu a fost la fel de rău precum mă așteptam să fie.
Urc în camera mea și mă schimb de hainele de astăzi, punându-mi pijamalele în dungi pe mine și trântindu-mă în pat, cu brațele mele întinse.
—Nu a fost chiar așa de rău, dau din cap în semn că poate în sfârșit astrele se așază la locul potrivit pentru ca viața mea să fie din nou așa cum ar trebui să fie,măcar pentru câteva secunde. Dar se putea și mai bine.
Mă pun în pat, îmi afund capul în pernă, trag cearșaful peste mine, și cad într-un somn adânc.
Hei lume, iată și acest capitol, sper că nu v-am dezamăgit, iar dacă vreți sa continui, nu uitați ca ma ajutați foarte mult cu o părere și cu o steluță. Sper din tot sufletul că v-a placut deoarece toată ziua a stat sa ma gândesc la el, și cum îl voi face, așa ca m-ar bucura foarte mult niște păreri și câte o steluta. Va iubesc mult de tot❤️