EL

1

Mă durea capul îngrozitor după noaptea trecuta. Mi-am verificat telefonul si am văzut 30 de apeluri pierdute de la EL, insa nu îndrăzneam sa il apelez inapoi, era dureros, nu puteam trăi asa, asteptam sa dispară durerea și să fie înlocuită de ceva mai bun sau cel puțin îngropată acolo, in adâncul sufletului meu.
M-am ridicat din pat și pentru ca era sâmbătă am decis sa stau în pat, dupa o perioadă destul de grea nu aveam chef să  mă plimb prin oraș sau sa ies cu pietrenii, era ultima ocupație pe care o puteam avea. Voiam sa stau singură, deși toata lumea era interesată  de mine preferam să arăt tuturor un aer misterios prin prezența mea neutră, voiam sa trec mai neobservată și sa încep să colectez ceea ce aveam nevoie, răspunsuri.
Aveam nevoie de niște răspunsuri, însă nu voiam sa le caut, ci sa le las sa fie descoperite de-a lungul timpului.
Era obositor, fie ca înțelegi sau nu, viața mea era un haos si nu puteam sa văd prea bine totul dintr-o perspectiva frumoasă când eu ma aflam mai mult in întuneric. Preferam sa ascult decât sa fiu ascultată, preferam sa rezolv decât sa fiu rezolvată, preferam sa fac multe in schimbul la a primi ceva.
Asta eram eu, o adolescenta de 16 ani cu vise si dorința de a ajuta oamenii, fara a îi păsa de consecințe sau de impactul emoțional grav care m-ar distruge in timp. Încercam să zâmbesc, insa era prea greu, incercam sa fiu veselă, insa nu aveam motiv, incercam sa imi umplu timpul, insa eu nu aveam timp, totul era un paradox, iar acest paradox a început cu El.
Bun venit în viața mea haotica! Ma numesc Christa, învăț la un liceu de arte in orasul meu New York, părinții mei sunt mereu ocupați , iar eu stau intr-un apartament micuț singură. Mutarea aici cred ca a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. Am câțiva prietenii pe care îi ador si le mulțumesc că sunt alături de mine si de toate ideile mele trăsnite. Jack, Fran și Cori sunt oamneii cei mai importanți pe care jur ca nu aș vrea sa-i pierd, împreună cu ei am construit tot si vreau sa le fiu alături lor cum ei mi-au fost alături mie.
Stateam pe marginea patului si ma uitam in oglindă, vedeam cât de mult ma neglijasem in ultima vreme și m-am gândit sa îmi chem prietenii la mine.
Am luat telefonul in mâna si cand am vrut să-l deblochez cineva m-a sunat și am răspuns accidental.
Ma sunase EL.. acum nu aveam cale de întoarcere, trebuia să răspund.
-Alo? am întrebat puțin speriată,cu sufletul la gură.