Tata a fost dintotdeauna reticent în ce privește dagarii.
Nu spunea cu voce tare că nu crede în existența lor, dar lăsa de înțeles de fiecare dată când mama aducea vorba că nu era de acord cu discuția. Cred că mai mult pentru mama nu spunea ceva despre dagari de față cu ea.
Își făcea datoria de Alpha și la ceremonialele pentru zeița Luna se ruga împreună cu întreaga haită să fim binecuvântați cu dagari, iar ìn rest își vedea de treaba lui.
《Beta, va trebui să facem un popas în curând. Lupul Palero a găsit locul adecvat.》
Îmi îndrept atenția spre vorbele uneia dintre santinele. Îi răspund în minte, încercând să mă concentrez pe discuție și nu pe alte gânduri de ale mele.
《Si de ce nu mi-a putut spune asta chiar Palero?》
De ce își permitea Palero să-mi vorbească prin mesageri? Prea ocupat pentru a i se adresa Alpha-ului din grup? Poate a vorbit cu Esther. Poate a crezut că e de ajuns să comunice cu un singur dagar. Poate o vede ca fiind cel mai puternic dagar.
Gândul îmi trece străfulgerător prin cap și mai rău e că nu-mi face lupul furios să audă că poate fi un alt viitor Alpha printre noi. Ea este competitorul meu cel mai real. Lupul care ar avea cu adevărat șanse să mă înfrângă într-o luptă de competiție.
《Beta? 》
《Da. Spune.》
Cărarea pe care o urcăm e construită natural și acoperită cu zăpadă tocită. Arăta de parcă tocmai o descoperisem. Neîgrijită și neîmblânzită. Te făce să te întrebi câți înaintea noastră au parcursul drumul ăsta.
Câți au mai mers spre piscuri și aveau nevoie de picioare pentru a se deplasa? Nu mulți, din ce se vedea din starea potecii.
《Beta, a fost foarte greu să pot lua eu legătura cu tine. Legătura telepatică vă e blocată.》
O altă voce interveni imediat de unde santinela se retrase. Trean. Omegaul simțea că e nevoie de el?
De cum termină de vorbit îmi verific scuturile din jurul minții. Într-adevăr sunt ridicate aproape total. Însă și așa asta nu e scuză.
《Spune-i lui Palero să vină să vorbească cu mine. În persoană.》
Nu mai aud răspunsul lui Trean pentru că încep să-mi deschid scuturile și durere începe să mă lovească. Las un schelăit, oprindu-mă. Asta face ca lupii din jurul meu să se oprească.
Parcă întreg capul mi-e străbătut de cuie. Îmi ridic repede scuturile înapoi. Pot respira acum. Lupul meu a ridicat scuturile inconștient.
Îmi ridic capul din rând.
Sunt primul rând în șir. Fac cu grijă câteva sărituri printre bolovani. Mă opresc ca să mă întorc.
Privesc șirul de lupi venind în urma mea. Prin mulțimea de blănuri cafenii și negre văd lupoaica alba care se află aproape de capătul linie.
O împunsătură mă lovește în piept privind-o.
Are botul lăsat în jos. Capul și-l leagănă printre umeri.
Trebuie să-mi amintesc că nu pot fugi la ea.
Trebuie să-mi fac datoria și să găsim un loc de popas mai întâi. Trebuie să țin cont de toți lupii.
Dar durerea încă o mai simt reverberându-mi în mine.
Palero își face drum printre lupi.
Nu durează mult până mă ajunge. Cu cât e mai aproape cu atât îl voi putea auzi fără să-mi dau multe scuturi jos.
《Sanguini, s-a întâmplat ceva?》
Se oprește în fața mea. Mă întorc și continui drumul. Palero vine în spatele meu.
Îl întreb, evitându-i întrebarea fără sens. Întotdeauna se întâmplă ceva. Enervează-mă acum cu întrebări din astea, te rog, doar dă-i un motiv lupului meu să sară pe tine.
《 Ce loc de popas ai să-mi sugerezi? Ca de obicei? În peștera galbenă?》
Îl aud clar cum pufăie în forma de lup.
《Nu. Sugerez să facem un ocol și să dormim sub cerul liber.》
Ce nu spunea Palero era că îi era teamă de o ambuscadă. Peștera galbenă era alegerea obișnuită a lupilor care călătoreau spre piscuri, dar cum nu a mai fost de mult trimisă o delegație spre kalu, se ridica întrebarea dacă era chiar înțelept să alegem aceași rută nemaifolosită de decenii.
《Nu miroase a ninsoare în aer.》
Îi spun drept răspuns, încă gândindu-mă la alegere. Am putea dormi sub cerul liber dacă vremea ne-ar permite.
Există însă problema atacului din partela vulpilor care nu ar trebui să fie o problemă în zona asta. În teorie cel puțin nu au fost observate prin zona asta.
《Beta, peștera nu a mai fost folosită de mult. Cum călătoria a fost atât de bruscă, neanunțată, nu am avut timp să trimitem gărzi să o inspecteze. S-ar putea ca peștera să se afle în condiții precare. La risc să se dărâme la o avalanșă mai puternică.》
Slabe șanse ca o avalanșă să se formeze în zona asta.
Am trecut deja prin pasajul mai periculos în care a trebuit să păstrăm liniștea. Aici nu mai era cazul.
Dar, prăbușirea peșterii nu e o explicație îndeajunsă.
《Alt motiv pentru care ar trebui să ocolim peștera, Palero?》
Îi folosesc numele și aproape că pot simți cum lupului său i se zbârlește blana.
《Beta Oria nu se simt bine.》
E rândul meu ca blana să mi se zburlească. O aduci pe
Esther în discuție ca să-mi distragi atenția? Palero, asta nu se face.
《Un alt motiv, lup.》
Mârâi ca să-mi fac cuvintele înțelese.
《Kalu ar fi putut să afle că venim. Nu știu cum exact, dar cerul e liber de orice mișcare. Zăpada e bătătorită de parcă cineva ar fi umblat pe aici recent . Iar ultima ninsoare a fost acum patru zile. E prea liniște, beta.》
Înțeleg măsurile de precauție și de ce trebuie luate în seamă. Altceva mă irită, însă.
《 Și care e motivul pentru care nu mi-ai putut spune asta de la început?》
Palero își grăbește pasul. Mușc aerul la dreapta mea atenționându-l să nu-mi ajungă la umăr. Să nu se apropie mai mult decât trebuie.
Într-un rând numai un alt alpha are dreptul să-mi stea ca egalul meu.
Palero își măsoară pașii și se grăbește să adauge:
《Nu am vrut să vă îngrijorez cu asta, că, 》
Oh nu, nu încearcă să folosească linia asta. Să argumenteze omiterea de informații pe a nu mă îngrijora. Sunt Alpha. Grijile sunt capa pe care o port și care mă desemnează lider, în călătoria asta.
Mă întorc dintr-o dată luându-l prin surprindere. Îmi trag ghearele de-a lungul botului său și-l trântes de stâncă.
《Griji, lup? Cum îndrăznești să-mi spui așa ceva?》
Șirul se oprește alarmat.
Pupilele lui Palero se măresc. Buzele i se dau peate colți.
《Nu ești stabil. Nu pot avea încredere în cuvântul tău până nu-ți rezolvi problema cu dagarul tău. Ești instabil! Și nimeni nu ți-o zice pentru că le e teamă de ce le vei face! Le e teamă! De tine! De cel care e presupus să fie următorul Alpha.》
Furia e un monstru ce mă mănâncă pe din interior. E puțin cât pot să mă abțin din a nu mă năpusti peste lup.
《Cine crede că sunt instabil?》
Îl întreb printre tumultuoasele gânduri ce-mi lovesc pereții creierului.
《 De ce crezi că Alpha Domina a sugerat să fi trimis? Acum? Ea a acceptat plecarea lui Esther în primul rând. Știa că ea plănuiește să plece spre piscuri și te-a trimis cu ea. Știi de ce? Pentru că știe cât de periculoasă e misiunea asta.》
Rămân fără aer. Îmi vâjâie capul.
Un sens de trădare mi se zvântă în mine. Mama a făcut asta pe la spatele meu? Nu e chiar spatele meu, dar,
Îl eliberez pe Palero.
Mă întorc spre haită.
Îmi deschid scuturile. Durerea mă paralizează.
E din cauza sărăciei ei, de legături între mine și Esther. Lupii noștri suferă.
《Popasul îl vom face în câteva ore. În peștera galbenă.》
Lupii răspund că au înțeles. Iar spre Palero mă întorc și-i spun.
《Astfel de omiteri, lup, vor fi anunțate în fața Alpha-ilor, iar spre binele tău și al haitei fi sigur că e ultima dată.》
Lupul nu-mi răspunde.
Nu mă privește în ochi. Îmi trag ghearele prin blana lui.
Atât de aproape de arterele principale...
《S-a înțeles?》
Lupul murmură.
《Da.》
Zeița Luna să ne apere, în cine mai pot avea încredere?
#08.01.2018