mereu ii spuneam ca e frumoasa.
când se trezea dimineata somnoroasa, cu un picior pus peste picioarele mele si cu un brat înfășurat in jurul abdomenului meu, iar câteodată cu fata asezată pe pieptul meu sau in scobitura gâtului.
când citea, la lumina felinarului amplasat pe partea cealalta a casei ei. felinar ce i trimitea o raza subțire de aur, în camera ei. sclipire suficienta sa poata citi fiecare cuvant, trăindu l in acelasi timp.
când se certa cu mine pentru ca voiam sa i plătesc eu inghetata.
când se inrosea in obraji in momentul in care era emoționată pana peste cap.
când se rusina pentru ca ii spuneam ca e cea mai scundă fata care a ajuns vreodată la inima mea.
când sagetile mingii de foc îi mangaiau chipul alb, pistruiat, urmând apoi sa cadă pe gâtul ei subtire cu o alunita superba la baza lui.
când zambea cu gura pana la urechi pentru ca vedea un câine sau un cuplu de bătrâni ce stau apropiați pe o banca in parc si rad unul de amintirile celuilalt din tinerete.
ma făcea sa ma clintesc din monotonia mea si din viata mea de fustangiu incult ce vedea numai fese si sani, inainte sa o cunoasca.
de asta e frumoasa.
pentru ca ma schimba
pentru ca ma face sa iubesc.
si sa simt.
sa simt ca ma ridica la cer.
sa simt ca am nevoie de vocea ei ca sa realizez ca trăiesc.
sa simt ca depind de ea.
mereu.
si pentru totdeauna.