A oftat obosit ca mai apoi să-și aprindă o altă țigară.
-Cred că ar trebui să pleci Rebeca , e târziu.
M-am îndepărtat brusc de el și am plecat. Eram atât de prinsă in gânduri încât nu observasem că deja eram afară.
Lacrimi au început să-mi curgă incontrolabil din ochi iar picioarele mele acum se mișcau mecanic cât mai departe de el. După alte câteva ore în care m-am tot plimbat , am ajuns acasă.
Am oftat puternic apoi proptindu-mă pe balcon , priveam cerul. Era liniște , o liniște sfâșietoare până în momentul în care am vâzut o stea căzătoare și am izbugnit iar , simțind cum pe obrajii mei se prelingeau lacrimi reci încărcate cu dezamăgiri.
——————————————————
Încă un capitol , sper să vă placă și aștept părerile voastre în comentarii.