CAPITOLUL 5 - MUTAREA
REBECCA
— Din nou, băieții! ,zic eu a suta oară iritată.
Repetăm de 3 ore și nu au făcut absolut nimica.Vreau că această coregrafie să iasă perfect, dar ei nu înțeleg deloc asta.Este important să iasă perfect.
— Becca, eu zic că este destul pentru astăzi! ,spuse Maya uitându-se din milă la băieții.
Mă uit la Maya nevenindu-mi să creadă că are tupeul să mă contrazică.
— Eu zic când este destul și nu este! ,spun eu printre dinți.
Bat cu pumnul în masă nefiind mulțumită de ce naiba au făcut ei.Dacă asta numesc ei coregrafie, atunci mă las de dans.
— La naiba, Becca, sunt epuizați total!Nu te răzbuna pe ei pentru ce a făcut tatăl tău, da?! ,țipă frustată Maya la mine.
Mă uit la băieții care se prăpădesc pe jos din cauza oboselii.Îmi trec o mână prin cap nevenindu-mi să cred ce am făcut.Maya are dreptate.M-am răzbunat pe ei din cauza tatei.Mă așez pe scaun oftând puternic.Îmi pun capul între mâini încercând să mă liniștesc.Nu îmi vine să cred că atâta timp tata a înșelat-o pe mama.
— Sunteți liberi. ,zic eu printre mâini.
Îmi ridic capul de pe masă lăsându-mi capul într-o parte având o mână prin păr.Maya se așează pe scaunul din fața mea punându-și mâna ei peste a mea.
— Iartă-mă, Maya, că am țipat la tine și că i-am suprasolicitat pe băieți! ,zic eu simțindu-mă vinovată.
Strâng din dinți venindu-mi în minte imaginea tatei deasupra acelei blonde.Nu pot să cred că atâta timp a înșelat-o pe mama și că nu a avut curajul să ne spună măcar adevărul în față.
— Este în ordine. ,zise ea zâmbind în colțul gurii.
Oricât ar încerca Maya să mă facă să zâmbesc nu o să reușească.Tot nu îmi să cred ca tatăl meu a putut să o înșele pe mama în așa hal.Am avut mereu încredere în el și mereu am crezut că iubirea lor este infinită, dar se pare că m-am înșelat amarnic.
— Becca, nu trebuie să te învinovățești pentru ceva ce a făcut tatăl tău. ,îmi spuse Maya serioasă.
Mă uit la ea neavând cuvintele la mine.Nici nu știu ce să zic.Știu că Maya are dreptate și că nu trebuie să mă învinovățesc, dar pur și simplu nu pot.
— Știu, Maya, dar pur și simplu nu pot! ,îi confesez eu Mayei.
Aceasta oftează zgomotos neștiind nici ea ce să mai zică.
Trântesc ușa casei fiind întâmpinată de tatăl meu care vorbește cu mama, dar se oprește când mă vede pe mine și pe Maya.Îmi pun mâinile în sân așteptând să spună ceva această persoană care ne-a înșelat pe mine și pe mama.
— Bună, scumpo. ,zise el părintește.
Pufăi la falsa lui îngrijorare față de mine și de mama.
— Ieși din casă.Acum! ,spun eu,dar ultimul cuvânt a sunat ca un țipăt.
Tatăl meu se uită trist la mine nevenindu-i să creadă că am ajuns să țip la el.Arăt cu degetul spre ușă ca să plece naibii din casă.Tata se resemnează și înainte să iasă din casă se uită la mama cu o expresie tristă pe fața lui.Mama se uită la mine tristă înainte să urce scările și să intre în camera ei trântind ușa puternic auzindu-se până la parter.
— Îl urăsc foarte mult! ,zic eu printre dinți mie însumi.
Oftez frustată.Nu îmi vine să cred că are tupeul să apară aici după tot ce a făcut.Mă trântesc pe canapea oftând furioasă și trecându-mi o mână prin păr aproape rupându-mi fire de păr din scalp.De ce propriul meu tată a trebuit să îmi facă asta?De ce mamei?De ce tată?De ce ai înșelat-o pe mama cu blonda aia crăcănată?
Iau pernă în mână și mi-o pun pe față începând să țip din toți plămâni.Țipătul mă ajută să îmi elimin nervii, ceea ce se și întâmplă.Datorită țipătului care m-a ajutat foarte mult.Mă ridic în fund uitându-mă în gol.Niște lacrimi își fac prezența pe obrajii mei calzi.Îmi șterg imediat lacrimile ca să nu îi dau șansa acelei fufe să profite de suferința mea.
Măcar trezesc de dimineață cu ochii uscați din cauza că am plâns toată noaptea din cauza tatei.Creierul meu încă nu poate procesa tot ce s-a întâmplat zilele astea, mai ales cu tata.Mă ridic în fund oftând obosită trecându-mi o mână prin păr nervoasă.De ce mereu trebuie eu să sufăr?M-am săturat mereu să sufăr din cauza altora care nu știe să își aprecieze semenul de lângă el.
După un timp mă decid să mă ridic de pe pat și să îmi fac rutina de dimineață.Cobor scările văzându-le pe mama și pe Maya stând pe canapea uitându-se la televizor.Le salut și mă îndrept spre bucatarie pentru a-mi pregăti ceva de mâncare în această dimineață.Astăzi este wekeendu-l, ceea ce este bine deoarece nu trebuie să ies din casă deloc.Nu am chef de nimic acum, ci doar să stau în casă să mă uit la filme și să mănânc într-una fără ca nimeni să mă deranjeze deloc.
— Hey, cum te mai simți? ,întreabă cineva din dreptul meu.
Îmi ridic privirea de jos văzându-o pe Maya cum stă în dreptul meu fiind îngrijorată pentru mine.Dau din umerii ușor plictisită.Să fiu sinceră nici nu știu ce să îi răspund.La viața mea am suferit cel mai mult.Viața mea a fost plină de cuvinte urâte, batjocuri și alte lucruri și nu se poate compara cu nimeni altcineva și nici nu îi doresc asta nimănui.Nu vreau ca nimeni să sufere la fel cum am suferit eu.Unele persoane nu ar suporta aceasta suferință, de aceea se sinucid, dar eu am această putere să trec peste, deși am momente când vreau să mă sinucid, dar Maya și mama au fost aici să mă încurajeze și le mulțumesc din suflet pentru asta.
Maya doar oftează la mine și la faptul că nu scot niciun sunet.Știu cât de repede se enervează Maya, dar încearcă din răsputeri să se abțină și să se calmeze.Mă sprijin de scaun uitându-mă în gol și expir pe gură frustată.
— Sunt doar dezamăgită, atâta tot, vorbesc eu într-un final
Știu că Maya zâmbește acum, dat fiind faptul că nu mă uit la ea, dar o cunosc atât de bine încât știu când zâmbește și când se întristează.Maya este genul care își exprimă sentimentele pe față, dar eu sunt diferită.Sunt închisă în mine, îmi exprim mai greu sentimentele.
— Băieții ne-au invitat la ei acasă, să ne cunoaștem mai bine.Ce zici, mergem?,întreabă Maya cu o speranță în glas.
Îmi ridic privirea de jos având o sprânceană ridicată în sus.Știu că Maya își dorește să meargă la ei, dar oare eu vreau?Nu știu dacă să merge sau să nu merg?Îmi este frică că le voi strica dispoziția pe care o au aceștia.
Oftez îngândurată trecându-mi o mână prin păr gândindu-mă mai bine dacă să accept sau nu.Oare să accept?Adică nu este prima dată când merg acasă la un băiat?Îmi dau ochii peste cap și dau afirmativ din cap dându-i de înțeles că accept să mergem.Aceasta doar sare în sus de bucurie și îmi spune că peste două ore ne vedem la ei și că trebuie să mă îmbrac frumos.
Dar ce au hainele mele?Îmi aplec privirea în jos și observ că sunt îmbrăcată într-o pereche de pantaloni lungi având părțile de jos ridicate mai sus,un tricou albastru și o bluză de trening care îmi atârnă într-o parte.Iar părul meu este prins într-un coc având șuvițe rebele pe alături, iar fața mea este simplă fără niciun machiaj.Chiar trebuie să îmi schimb hainele?Mi-a trebuit doar 10 minute să mă îmbrac, nu este mult după părerea mea, nu-i așa?
După ce Maya m-a forțat să mă schimb în alte haine alese de ea, suntem în fața casei băieților care este destul de înaltă la înălțime și lungă ca lungime.Nu înțeleg cum au ditamai casa, iar ei sunt doar șapte persoane.Maya apasă pe butonul de sonerie auzindu-se până afară, la noi.Așteptăm vreo cinci minute până ne deschide un cap albastru care se uită la noi având pe față un zâmbet leneș când ne vede.Dacă stau să mă uit bine, acesta îmi zâmbește doar mie, dar se data asta fiind timid.
—Bună Yoongi! ,spuse Maya zâmbind la el.
Acesta dă din cap afirmativ la noi și ne lasă să intrăm în casă.Pășesc timidă fiind în spatele prietenei mele cele mai bune, care este mai îndrăzneață decât mine.
— Hey, ați venit! ,spuse tipul cu părul roșu deschis zâmbind la noi cu toți dinții.
Din câte îmi aduc aminte aceste este J-Hope deoarece el este unul dintre zâmbăreți formației, urmând după V și Jimin.
— Hey, Hoseok! ,vorbește Maya zâmbind la el și luându-l în brațe pe acesta.
Am spus bine că acesta este J-Hope.Nu îi cunosc atât de bine, dar încerc să îi învăț deși mai mereu mi-e greu să îi țin minte.Cineva mă îmbrățișează de la spate și mă ridică în sus speriindu-mă de moarte, dar răsuflu ușurată când îl văd pe Taehyung care îmi zâmbește cu toți dinți.Acesta îmi dă drumul și își spuse mână după gâtul meu făcându-mi cu ochiul.
— Ai venit! ,spuse el trecându-și o mână prin părul lui gri.
Își întoarce privirea spre mine și îmi vorbește ca și cum ar fi supărat:
— Am crezut că nu o să vii, dar mă bucur că ai venit.
Îmi dau ochii peste cap și îi dau un cot în burtă făcându-l să geamă de durere și să își pună mâna la locul lovit.
— Nu mă face să regret! ,îl ameninț eu cu degetul ridicat deasupra lui.
Acesta își dă din cap ca și cum nu m-ar lăsa să plec din casă.Chicotesc de atitudinea lui copilărescă.Dacă stau bine să mă gândesc V este cel mai copilăresc dintre băieții, după părerea mea.
— Deci ce ne jucăm? ,întreabă Jungkook frecându-și mâinile că un copil mic.
Acesta se puse pe podea în poziție turcească așteptându-ne pe noi toți.Toți ne așezăm la fel ca el, în timp ce J-Hope a plecat din bucătărie ca să aducă ceva, dar nu știu ce.Acesta vine în living având în mână o cutie cu numele "Twister".Eu credeam că sunt maturi din punct de vedere mintal, dar m-am înșelat.
— Eu vă spun de pe acum că nu mă joc
,le zic eu fiind serioasă.
Toți oftează la cuvintele mele, dar se resemnează începând să facă echipele.Eu mă așez pe canapea în poziție turcească fiind atentă la ei.
Pe tot parcursul jocului tot ce am făcut a fost să râd în hohote.La un moment dat, rămăsese Jungkook și cu Jin.Tipul brunet vru să își pună piciorul în fața lui Jin, dar făcu o greșeală și îl lovi cu piciorul în spate pe Jin.
— Frate, m-ai lovit! ,exclamă de durere Jin, dar mai mult râde decât să se vaite de durere.
Jungkook doar râde pe înfudate ascunzându-se după RM ca să nu îl vadă că râde.
— Scuze, hyung. ,își cere scuze Jungkook printre râsete și încă rămâne în spatele lui RM.
— Aish, ce doare! ,se vaită el atunci când începu să se frece la spate din cauza durerii.
Chicotesc pe înfundate, dar mă opresc imediat atunci când Jin îmi trage o privire urâtă.
— Și ce ne mai jucăm? ,întreabă Hoseok atunci când se făcu foarte comod pe canapea și își puse un picior peste celălalt picior ținând de picior cu mâna.
— Orice, dar nu Twister! ,spuse Jin făcând aluzie la momentul ce s-a petrecut acum câteva minute când Jungkook l-a lovit mai devreme pe Jin cu piciorul în spate.
Eu tot ce fac este să îmi pun mâna la gură ca să îmi abțin râsul amintindu-mi de momentul când Jungkook l-a lovit cu piciorul.Este hilar acest moment.De când l-a lovit Jungkook cu piciorul nu mă pot abține din râs.Este și Jin hilar atunci când se strâmbă de durere de spate.Atunci când Jin a zis fără Twister a stârnit râsetele tuturor din cameră chiar și lui Yoongi care foarte rar îl văd că râde.Jin de fiecare dată când spune o glumă toți râd în afară de Suga care întreabă ce este amuzant la aceea glumă la care băieții mai mult râd de rasul lui și nu de gluma lui.
Zâmbesc în sinea mea atunci când mă uit mai bine la Yoongi cum zâmbește cu toți dinți lui.Îi stă foarte bine cu acel zâmbet pe buze este chiar drăguț.Ce naiba, Rebecca?Îmi dau o palmă mintală revenindu-mi imediat pe pământ.Nu îmi vine să cred că mă gândesc la așa ceva.
Sper că v-a plăcut și acest capitol care aș spune că este lung.Știu că postez din an în paște,dar săptămânile astea am fost foarte ocupată și am uitat să postez.Sper să vă placă și vă las cu acest gif de mai jos:
👇👇👇👇👇👇👇
Kookie,nu fii zgârcit și dă și mie😂😍