Odata cu plecarea lui Niall parca mi s-au spulberat ultimele sanse sa aflu ce mi se ascunde. Nu am idee de ce, dar stiam ca el era singurul care ar putea sa ma ajute. Il inteleg in mare parte, vrea sa-si sustina prietenul in ce face si el e mult mai important ca mine. Poate asta as fi facut si eu in locul lui.
-E dragut, sopteste Jane rosie in obraji.
Incep sa rad atunci cand glasul ei ajunge la urechile mele si o privesc cu subinteles.
-Sa inteleg ca iti cam place Niall?
Imediat isi da seama ce rostit mai devreme si incearca sa dreaga gafa.
-Silver, imi spune pe nume cu acea tonalitate de nevinovata. Nu am zis asta!
-Oh, Jane. Te cunosc. Nu trebuie sa te ascunzi tocmai de mine, continui sa rad.
Isi lasa capul in jos si apoi ma acompaniaza luand inca o gura din sucul de mere care se afla in pahar.
-Bine, recunosc. Spune tematoare.
-Dumnezeule ce dulce arati! Ii zic ciupind-o de obraji la fel ca o bunicuta care abia si-a revazut nepotica.
-Inceteaza, ma convinge facand renumita ei fata de catelus. Apropo, ar trebui sa-ti mai spun ceva.
-Sunt numai ochi si urechi, o anunt.
Imi povesteste cum s-a certat cu Caden acum doua zile pentru ca nu a reusit sa ajunga seara la club deoarece nu s-a simtit bine. Eu sunt vinovata pentru starea ei, sunt sigura. Acum si-a pierdut singurul loc de munca. Caden e o persoana buna, dar daca il gasesti intr-o stare prosta devine cea mai rea. Pentru mine una, e o veste excelenta deoarece in niciun fel nu am reusit sa o conving pe Jane sa demisioneze. Nu suportam gandul ca ea lucreaza acolo si poate fi in pericol la orice miscare.
-E mult mai bine asa, ii spun.
-Nu e deloc bine, Silver. Acum nu mai am de lucru si nu te pot lasa sa ma intretii si pe mine.
-Nu esti o pacoste pe capul meu. Nu te ingrijora in privinta asta. Dar, daca tot tii neaparat, voi vorbi cu Alex, seful meu, si ii voi spune sa lucrezi tu in locul meu. Imi voi gasi eu alt job indata, ii zambesc.
A vrut sa protesteze, dar nu am mai lasat-o. O vreau in siguranta. Este singura persoana care mai mi-a ramas si nu am de gand sa o pierd.
***
Au trecut deja o gramada de zile de cand nu am mai mers la liceu, iar acum trebuie sa ma gandesc la o scuza buna. Diriginta mea o sa faca o criza la propriu. Intotdeauna am fost copilul problema si asa o sa raman.
Holurile sunt pline cu studenti, fiecare interesat de ceva anume. Le simt privirile atintite pe corpul meu si parca vor sa spuna ceva sau cel putin asa cred eu. Am impresia ca toti stiu de lucrul oribil pe care l-am facut, chiar daca Niall m-a asigurat ca atat el, cat si Zayn nu au spus nimanui nimic. Apreciez asta, desi mi se pare de-a dreptul ciudat ca tin atat de mult la imaginea mea.
Inca am foarte multe semne de intrebare si mintea mea se chinuie sa gaseasca macar niste mici indicii. M-am gandit mult aseara pana sa adorm la asta si mai am decat o optiune la acest moment. Sper doar ca acesta sa nu fie de asemenea o pista blocata.
Atata timp cat sunt cuprinsa de obisuitele calcule mintale despre „raufacatori”, picioarele mele deja au ajuns in laboratorul impecabil al doamnei Jones. Cu putin noroc aceasta nu a ajuns si nu mai sunt obligata sa-i ascult exemplele de buna purtare din minunata mea clasa, cu atat mai putin numele lui Perrie, deoarece sunt singura care intarzie mereu. Ultima data cand am vazut-o a fost la petrecerea aia nenorocita cand m-a amenintat ca-i va spune lui Zayn tot ce stie despre mine. Curajoasa fata, dar oricum nu m-ar interesa de ce ar putea face ea. Mi se pare doar o pisicuta care cauta cu disperare un motan pe care nu o sa-l aiba mai mult de o singura noapte. Poate il dau pe Chris cadou cu o fundita. De parca ai fi atat de generoasa , imi spune constiinta. Incep sa chicotesc la gandul asta.
***
-Ok, ne vedem acolo.
Inchid telefonul si ma urc imediat in primul taxi pe care il vad, nu inainte sa-i trimit un mesaj in semn de multumire lui Caden pentru informatiile date. Fara el nu puteam sa dau de Paul. Sunt dispusa sa fac absolut orice sa aflu ceea ce pun la cale, chiar daca trebuie sa ma sacrific pe mine insami.
De data asta nu trebuie sa dau gres, in niciun caz. Daca o fac, sunt pierduta din toate punctele de vedere. Acum stiu ce fel de om e si in ce anturaje e bagat. Partea buna e ca dragul meu Chris nu face parte din ele. Singurul care ma ingrijoreaza e Zayn. Astia doi au ceva in comun, chiar daca par dusmani de moarte. Deci e posibil ca Paul sa-i dea imediat raportul. Un pas gresit Silver si ai cazut!
Privesc pe geamul aburit si tot ce vad sunt lacrimile varsate de cerul negru. In ultimele zile, vremea nu s-a aratat multumita si nici gand nu vrea sa-si dea aprobarea pentru noul anotimp in care am intrat. Odata ajunsi la destinatie, soferul m-a anuntat si l-am platit, coborand grabita. Picaturile ce cad din bolta cereasca nu ezita sa ma loveasca puternic inainde sa ajung la el. Partea asta a orasului e ingrozitoarea. Cladirile sunt la pamant, unele fara geamuri sau usi, fara nicio urma de viata in jur. Mi-a spus sa inaintez pana vad un garaj ruginit pe care ar trebui sa scrie mare „P.W.” cu rosu.
Sincer, credeam ca imi va fi mult mai usor sa-l gasesc, dar e ascuns destul de bine intre toate daramaturile astea. Ajung in fata acestuia si bat puternic cu pumnul in poarta, sperand ca cineva imi va deschide cat mai repede cu putinta. Nu am idee de ce a ales acest loc. Nu putea sa imi spuna sa vin la un restaurant sau ceva de genul asta?
Poarta se ridica dupa aproximativ treizeci de secunde si il vad. Sta in fata mea cu zambetul lui pervers, indemnandu-ma intr-un final sa intru. Tot ce vad sunt masini vechi, nefunctionabile banuiesc, intre ele fiind una care nu arata chiar deloc rau. Cel mai probabil e a lui.
-Intra in masina. Aici e frig, imi spune.
-Sunt uda si nu cred ca ai vrea sa-ti murdaresc frumusetea asta, zic ferindu-mi privirea de a lui cat mai mult aratand spre bijuteria de langa mine.
-Rezolvam asta numaidecat!
Ma incrunt, nestiind ce vrea sa faca, mai apoi sa-l vad ca-si da jacheta jos urmand tricoul.
-Ce crezi ca faci? Intreb savurand in secret privelistea oferita gratis de catre el.
-Tie ce ti se pare? Rade in coltul gurii, aruncandu-mi tricoul. Imbraca-te cu asta!
-Aici? Pufnesc. Ce glumet esti, ii spun ironic.
-Nu ai decat doua minute, rosteste uitandu-se la ceasul negru de la mana sa. Tic-tac, tic-tac!
Ma uit urat la el bosumflandu-ma si apoi ma intorc incepand sa-mi dau piesele vestimentare jos una cate una. Deja ii simt privirea intensa asupra mea. Ma deranjeaza.
-Cum ai facut rost de numarul meu de telefon? Il aud vorbind.
-Nu e treaba ta, i-o tai instantaneu.
-Nu inteleg cum poti fi asa dura, rade.
Parca ii vad buzele cum se arcuiesc in spatele meu.
-Atat de diferita de Jules, nu? Intreb dandu-mi jos perechea de blugi, acestia fiind ultimii care ma mai acopereau inafara lenjeriei intime cu dantela.
Cu miscari silentioase, dar rapide a ajuns la mine intr-o clipa luandu-mi ocazia de a opri ceea ce voia sa faca.
-Stiam ca aici vrei sa ajungi, scumpo.
Ii simt respiratia care bate pe umarul meu gol provocandu-mi o stare de neliniste. Inima incepe sa o ia la galop cand imi indeparteaza parul umed asezandu-l decat pe o parte, incepand dupa aceea sa-mi sarute gatul incet. Parfumul sau imi invadeaza narile impreuna cu fumul de tigari ajungandu-mi usor in plamani. Inghit in sec si astept sa vad ce vrea sa faca in continuare, deja imaginandu-mi unde bate.
Acum am ocazia sa-mi amintesc de vremurile bune cand ademeneam pe oricine in patul meu, facandu-i intr-un final sa se indragosteasca de mine ca sa le pot frange inimile mai apoi. Asta trebuie sa faci si acum, Silver!
Ma intorc cu fata la el oprindu-l din alte actiuni si ii zambesc strengar.
-Esti sigur ca asta vrei? Ii zic pe un ton intrebator, trecandu-mi lent mana in acelasi timp de sus in jos pe abdomenul lui lucrat , vrand sa-l provoc si mai tare.
Il vad ca-si inchide ochii pentru moment, deschizandu-i parca mult mai hotarat decat era. Isi umezeste repede buzele spunandu-mi:
-Foarte sigur!
Imi prinde mijocul fortandu-mi corpul sa se lipeasca de al lui. Nu m-am putut abtine si am lasat un geamat sa-mi iasa pe gura. Pielea lui e asa de calda fata de a mea, care e rece ca si gheata. Ma incalzeste la propriu, iar asta se simte foarte bine chiar. O mana si-o mentine acolo, in schimb pe cealalta si-o apropie de fata mea mangaindu-mi-o tandru. Acum ma priveste fix in ochi, dar mi se pare ceva ciudat. Se uita de parca ar vrea sa vada pe altcineva, se uita prin mine si incearca sa o vada pe ea. Jules. Sunt sigura.
Incerc sa-l scot din transa si ii apuc ceafa in maini framantandu-i parul moale, apropiindu-ma de buzele lui foarte incet. Inghite in sec si inchide ochii. De ce mi se pare altul in momentele astea? Imi scutur capul la acest gand si ii ating buzele cu ale mele trezindu-l. Cand imi simte gustul, raspunde sarutului, vrand sa-mi arate cine conduce. Ii las impresia asta, facandu-ma vulnerabila in mainile lui. Acestea imi traversau tot corpul, cautand ceva ce probabil nu exista, in timp ce picioarele lui inaintau. Simt cum fierul din care e construit autoturismul imi ajunge in dreptul genuchilor si imi cutremura si mai mult pielea facand-o ca cea a unei gainii. Disperarea lui se observa din gesturile bruste pe care le face, nu-i mai pasa de nimic acum. Cred ca nici macar prezenta unei alte persoane nu l-ar opri. Dintr-o miscare ma aflu pe capota masinii, cu el pe mine saruntandu-mi fiecare particica. Am vrut ca si mainile mele sa-l cerceteze, dar nu m-a lasat lunadu-mi-le si intinzandu-le intr-o parte si alta a mea, fiind tinute de ale lui. Nu am bagat de seama la inceput, dar pe parcurs ce incepea sa fie mai excitat ma strangea din ce in ce mai puternic. Mana mea ranita a avut mult mai mult de suferit din cauza asta, durerea accentuandu-se. Am incercat sa o ignor, dar imi era imposibil. Taieturile erau destul de adanci si nu vindecate complet chiar daca mi-am dat bandajul jos. Respiram greu si nu am mai rezistat, scancind de durere. M-a observat si si-a ridicat privirea, uitandu-se nedumerit la mine.
-Da-mi drumul mainii drepte, te rog! Spun rotindu-mi capul inspre ea.
Imediat face asta si ma ajuta sa ma ridic de pe masina rece. Corpul deja imi inghetase acolo. Intr-adevar ma surprinde faptul ca nu a continuat fara sa-i pese de ceea ce ii spun. Toti ma protejeaza. De ce?
Imi prinde mana si mi-o analizeaza atent, trecandu-si degetele lungi peste rani.
-Imi pare rau. Nu am stiut, spune soptit.
-E ok, Paul.
-Si ea obisnuia sa faca asta, continua parca ignorandu-mi spusele.
Ma uit uimita la el. Nu imi vine sa cred ca a deschis singur subiectul.
-Jules? Intreb tragandu-mi mana din palma lui.
-Da. Nu credeam ca aveti ceva in comun, rosteste parca pierdut in amintiri.
-Paul, uita-te la mine!
Isi ridica privirea si pare confuz.
-Ce vezi? Il intreb vrand sa scot cat mai multe raspunsuri si sa profit de starea lui.
-Nu pot, imi zice ridicandu-se rapid si intorcandu-se cu fata spre unul dintre peretii intunecati.
Acum eu sunt cea confuza. Ce vrea sa zica?
-Nu pot sa ma uit la tine fara sa o vad pe ea, Silver.
Imi raspunde la intrebare reusind sa-mi „citeasca” gandurile. Poti sa faci asta, Silver! Ma iancurajez singura in minte.
Inaintez ajungand in spatele lui si-l imbratisez imediat. Il simt cum se incordeaza langa mine. Trebuie sa-i castig incredearea.
-Vreau sa te vad, ii soptesc.
Se intoarce, dar cu o privire mult mai dura.
-Lasa-ma sa-ti amintesc in continuare de ea, Paul. Te rog.
____________________________________________
Te iubesc Adelice! <3 Si iti multumesc mult pentru absolut tot.
Cartofiori, vreau sa va aud parerile. Va pup de aici :**