De cum am făcut primul pas peste pragul hanului știusem că nu aveam să mă culc prea devreme.
Alpha voia o discuție. Regele pe tronul său așteptându-și spusul loial, era imaginea ce-mi trecu prin minte văzându-l la masa din centrul hanului.
Ceilalți lupi trecură pe lângă mine, făcându-și drum spre mansarda unde avem paturile de dormit. Capete aplecate mă salutarîă din mers. Mi-am rediredcționat pasul spre Alpha. Numai noi doi la masă. Nu îndrăznește nimeni să intervi între Alpha şi Beta.
-- Alpha?
--Fiule.
Lupul meu se stârnește. Detest să-mi folosesc relațiile de familie, iar el știe asta. Nu faptul că sunt fiul lui m-a adus la rangul de Beta ci propria-mi muncă și sudoare. Iar asta a trebuit mereu să o dovedesc.
Faptul că mă numește fiu arată că vrea ceva urgent de la mine, ceva destul de grav cât să se folosească de faptul că e tatăl meu și cap al familiei. Zâmbesc larg, destul de larg încât să-mi poată număra toți dinții ascuțiți.
Mi se adresează privindu-mă şi măsurându-mă din cap până în picioare. Își încrețește fruntea. Îl deranjează cât de neglijent pot fi cu înfățișarea mea. Avusesem discuția asta de nenumărate ori.
Îmi trag scaunul mai aproape, în fața lui. Ghearele îmi sunt la vedere. Nu mi le-am retras în pielea de om. Încă sunt murdare de rămășițe. Carne și sânge adunate sub ele, purtând încă mirsoul de mortăciune.
--Ce părere ai despre noi veniții ?
Întodeauna pe la spate, calea cea mai lungă dacă se poate, e aproape imposibil să scoți de la el ceva direct.
--Nu eu ar trebui să te întreb asta, .......tată........?
Îi vorbesc pe un ton arogant. O simt în cuvintele mele, o simt în felul în care lupul meu îşi scutură cuşca.
Vrea sânge. A prins gustul. Vrea mai mult. Știu că vrea să mă provoace, îi va fi mai ușor să mă citească dacă îmi las lupul la suprafață. Nu vom juca jocul ăsta, azi.
--Familia Oria a fost considerată moartă în tot acest timp pentru că au lucrat sub acoperire la granița cu oamenii. Totul a fost făcut sub consimțământul meu și al Alphei Domina, desigur.
Desigur, nimic surprinzător până acum, totul trecce pe sub laba lui Alpha, nicio directivă nu este dată fără cuvântul lui și a Alphei Domina.
Mă las pe spătarul scaunului. Se pare că conversația asta va lua ceva timp. Alpha se înclină sre mine.
--Știi cine e noul Beta Oria ? Ceea care mi-a cerut azil, protecție ? O mai ții minte pe Esther Oria ?
Ridic din umeri. Alpha zâmbește.
--Când vrei să ascunzi ceva îți încrețești sprâncenele, ar trebui să lucrezi la acest detaliu. Te dă în vileag.
--Știu ce e Esther Oria, nu cine e ea. E de datoria mea de a mă asigura că haita e protejată, iar informația e putere, tată.
Doi pot juca același joc. Un dagar e o raritate apropiată de mit. Un dagar e trimis de însăși zeița Luna, spre a-și proteja supușii. Un dagar apare o dată la jumătate de mileniu. De data asta sunt doi. Eu și Ea. Știu ce e Esther Oria. E egalul meu.
--Ai vorbit cu Esther? În datoria ta de Beta ?
--Nu.
Îşi încrucişă brațele la piept privindu-mă ca pe un copil petulant. Să fie alt lup în locul lui, i-aş provoca câteva răni urâte pentru că-și permite să mă privească în ochi în halul ăla.
--De ce ?
E Alpha cel care îmi comandă să știe de ce nu i-am luat deoparte pe noi veniții să-i interoghez. Nu tata.
Nu mă întreabă pentru că știe despre zilele în care am plâns dupa ea, ci pentru că prezintă un pericol. Iar adevărul e pentru că sunt un egoist. Să o văd după atât timp mă face atât de nervos încât nu-mi pot controla lupul din a nu o ataca.
--Din moment ce nu s-au alăturat vulpilor în atac, i-am lăsat să treacă.
Râse. Un râset amuzant. De parcă m-a prins în mijlocul unei năzbâtii. Continui, oricum:
--V-om trece pe la laboratoare ca să fie testate înaite să pună laba în Saor.
--Nu e de ajuns.
V-a trebuit să vorbesc cu ea. Mai bine m-aș arunca în fața calețtilor alea pompoase ale oamenilor sau să iau parte la balurile alea interminabile decâ asta.
--Însă am auzit că le-ai spus deja celorlați lupi că e un pericol. Care variantă e, până la urmă ?
Nu mă lasă să formez un răspuns cât de cât credibil pentru că se apleacă și mai mult spre mine, aproape ne atingeam cu frunțile.
--Cei pe care momentan eşti în negație să îi recunoşti sunt ultimii dintre familiile ce au reuşit să supraviețuiască la granițe. Vulpile au decimat tot în calea lor.
Lupul meu își mârâie în mine. Alpha știuse de situația de la granițe. Ceea ce poate însemna doar că primise raporturi pe la spatele meu, despre avansarea vulpilor pe teritoriu.
Acum explica de ce insistase să facem un popas atât de lung în ultimul sat. Voise să vadă dacă vreun spion reușise să scape.
--Alpha, e ceva ce știi și nu mi-ai spus ? Îți reamintesc că sunt cap al securității haite și e de datori-
--De ce, Beta ? Ca șef al securității nu ar trebui să ai idee de tot ceea ce se întâmplă ? Ce aș putea să știu eu mai mult ?
Vocea tatei lua o nuanță de melancolie. O nuanță, pentru că restul vocii era încărcată de furie.
Vulpile încep să câştige din ce în ce mai mult teritoriu. Răspândesc infecția lor şi omoară atâți lupi cu ea. Lupii infectați cu boala devin canibali.
Mi-am tras ghearele prin lemnul mesei.
--Alpha, cu voia ta am avut o zi lungă. Doresc să mă retrag.
Își risică o sprânceană, la fel cum colțurile gurii i se rotunjesc victorios. Da, da, ai câștigat lupta asta, nu trebuie să mi-o arunci în față, tată. Ai câștigat lupta nu războiul.
--Desigur. Pleacă la culcare, sigur ți-a ajuns la cap lupta. Nu pot discuta cu tine în felul ăsta.
Aleg să îl ignor. Mă ridic de la masă cu puțin mai multă forță decât necesară, scaunul se crapă sub strânsoarea mea.
--Noapte bună.
Spun, deja cu spatele întors. Urcasem scările mandardei. Lupii încă dormeau. Nu răsărise nici soarele. M-am dus direct spre locul în care stătea ghemuită.
Avea un braț întins deasupra unei fetițe cu păr negru ce îi semăna în structura feței.
Am prins acel braț şi am tras-o cu putere din pat punându-i o mână la gură.
Nu anticipasem să se mişte atât de repede, căci își trase ghearele de-a latul gâtului meu. Îi apuc îngheietura și o răsucesc la spate. Totul în timp ce am tras-o pe balconul mansardei. O împing la un brat de mine, blocându-I intrarea, înapoi în mansard.
--Bună dimineața şi ție, îmi răspunde arătându-şi dinții.
--Cum ai știut unde ne vei găsi ? Drumul lui Alpha se schimbă în fiecare an.
Își bate ploapele des la întrebarea mea. Aparent asta e ziua în care toți mă iau de prost, pentru că își pune mâinile în șold și strâmbă din nas.
--Sunt Beta Oria și îmi vei vorbi cu respectul cuvenit, lup.
--Asta și fac. Orice alt lup ar fi fost déjà închis și pus sub pază. Ar trebui să-mi mulțumești.
Își strânse brațele la piept.
--Tata mi-a dat instrucțiunile pe unde trebuie să merg.
Tatăl ei era unul dintre cei mai înalți în grad spiono pe care a putut vreodată haită să îi aibă. Vicios, nemilos și drastic de eficient.
--Unde e el?
--Nu aici.
Îmi răspunde repede. De parcă se aștepta să o întreb de el.
--Ce vrei de la Alpha ?
Schimb direcția întrebărilor, încerc să o iau prin surprindere. Viteza cu care dă un răspuns e un indiciu important.
--Protecție, desigur. E de datoria mea de a-mi aduce familia în siguranță în centrul haitei. Sunt traumatizași dacă nu ai putut observa.
Defensivă.
--Și odată ajunși în Saor ce veți face mai departe ?
Mă priveşte cu calmul unui lup obişnuit cu puii răsfățați, cu care trebuie să ai îndemânare.
--Ai tupeu, să ştii, să mă tragi din pat după ce nu am dormit mai bine de două zile.
Ultimele cuvinte erau o amenițare mascată. Recunoşteam genul. Îmi spunea că doar pentru titlul meu nu avea să mă atace.
--De parcă noi restul am avut un somn bun. Unii dintre noi au încetata să doarmă de îndată ce vulpile au apărut, Esther. Dacă îți pot spune așa. Ce dovadă pot avea că ești într-adevăr Esther Oria și nu ceva impostoare ?
Scuipă! Scuipă! Avu tupeul să-mi scuipe la picioare de parca nu aş putea printr-o simplu salt să îi deschid toracele şi să-i răsucesc intestinele.
Îşi arătă dinții. Colții i se lungiră peste buzele umflate. Ghearele îi erau ieşite în evidență.
--Cayden, nu dau două pisici dacă nu crezi că sunt eu, Esther. Nu de protecția ta am nevoie!
Începu să râdă. Un râs batjocoritor. Sucea un cuțit într-o rană mai veche în timp ce mă gândeam la toate felurile în care o puteam face să sufere la fel de tare ca mine în momentul ăsta.
--Fără protecția mea ești nimic.
Îi spun, dar se răsuci pe călcâie trântind uşa hanului.
Mâinile mele erau julite si rupe de carne şi piele până la oase. Mi-am îndreptat privirea spre pădurea ce se întindea cât vedeam cu ochii. Trebuia să mă descarc. Dacă ceilalți lupi simțeau nervozitate pe mine ar fi devenit agitați şi iritați la rândul lor. Nu stăteam prost cu proviziile, dar o căprioară în plus niciodată nu strică.
Mă arunc peste marginea acoperișului, iar dintr-o săritură îmi las lupul să mă cuprindă.