**** "Cum s-a intamplat?" intreb asezandu-ma langa barbatul care tinuse privirea in jos inca de cand am intrat pe usa apartamentului sau.
"Ne-am certat." sopteste pe o voce gatuita,privind inca la parchetul maro.
"Stiu." soptesc la randul meu vinovata, acesta ridicandu-si privirea asupra mea,suspinand cand ii intalnesc ochii plansi si uimiti de raspunsul meu.
Cearcane evidente erau in jurul lor, pielea lui fiind usor palida, semn ca a plans ore in sir dupa tragedia de aseara.
"De unde..."
"In acea seara treceam prin fata ferestrei voastre si v-am auzit." soptesc ,coborandu-mi privirea cand ochii lui emanau si mai multa tristete.
"M-am imbatat. Pff....ca in fiecare seara de altfel. Nu ma mai gandeam ca aveam acasa doi copii,unul de sase ani,iar celalalt de doua luni. Nici ca sotia plangea in timp ce ma ruga sa nu mai beau." incepe barbatul sa vorbeasca ,capul lui cazand intre palmele mari ,vocea lui sunand ca si cum in urmatoarea secunda va incepe sa planga.
-E un nenorocit de betiv,Eve! Ar trebui sa moara in chinuri groaznice avand in vedere ca numai el este de vina!-
Am inghitit in sec ,incercand sa-mi controlez impulsurile de a-l sfasia pe barbat,si sa nu ascult de vocea care imi urla in minte ca ar trebui sa-l trimit pe nemernic in focurile iadului,dar ma stapaneam. Pana la urma acum sufera,plange si ii pare rau pentru ceea ce a facut.
-Normal ca-i pare rau. Tuturor le pare dupa ce comit o gresala.-
"Dar de ce bei?" intreb scrasnind din dinti infigandu-mi unghiile in pielea canapelei in incercarea de a ma controla.
"Nu te gandi ca mereu am fost asa." spune ridicandu-si capul din maini,privindu-ma cu lacrimi care se scurgeau lent pe obraji. "M-am apucat in urma cu doua luni." recunoaste ,privind apoi parca prin mine. "Dar de ce iti povestesc tie astea? Am vorbit deja cu politia,nu trebuie sa o fac si cu tine." se ridica el dintr-o data de pe canapea,luandu-ma prin surprindere.
Il urmaream cu privirea,in timp ce el tot facea cercuri in jurul canapelei,poposindu-si privirea pe fereastra de unde se observau cateva raze de soare prin norii gri.
"Stiu ca nu trebuie,dar am nevoie sa stiu." spun ridicandu-ma si punandu-ma la cativa pasi departare de corpul sau masiv.
"De ce?" intreaba incruntat,neluandu-si in schimb privirea de afara.
"Pentru ca eu sunt cea care a gasit-o. Am alungat...animalul... Am incercat sa o salvez." ii explic pe o voce rugatoare,uitandu-se la mine pentru cateva secunde,apoi reluandu-si holbatul.
"Ma-m apucat acum doua luni..." reia acesta. "Din cauza vestii pe care sotia mea mi-o daduse. Avea sa ma lase singur intr-un timp scurt. Nu ca nu a facut-o deja,dar mai devreme decat ar fi trebuit." spune gatuit,un fior strabatandu-mi corpul.
"Ce ti-a spus?" intreb pe un ton micut inchizandu-mi pentru cateva secunde ochii.
"Ca avea cancer. Si era deja in faza finala. Mi-a ascuns asta pana acum,mi-a spus ca nu avea sa-mi spuna de dragul copilasilor nostrii. De ce a ales sa lupte singura cu acea boala?" tipa dintr-o data,dand cu pumnul in peretele de langa el,privindu-l parca cu mila.
-Mila? Oh te rog...nu stii ce e aia.-
"Pentru ca va iubea si dorea ca ultimul ei timp petrecut cu voi sa fie fercit ,nu incarcat in lacrimi." spun prima chestie care imi vine in cap.
-Deranjez din nou....tu stii ce e aia iubire macar? Ai cunoscut sentimentul?-
Nu,dar..
-Exact. Nu ai de unde sa stii ca cei doi se iubeau. Sau poate el minte...tot un betiv ramane atata timp incat i-a facut ultimele luni un calvar.-
"Si vad cat de bine i-a fost." spune barbatul incepand sa planga mai rau,batandu-se cu pumnii in cap.
"Nici tu nu trebuia sa faci asta." spun cu indiferenta in voce,punandu-ma iar pe canapea si uitandu-ma pe peretii plini de fotografii de familie.
"Crezi ca nu stiu? Crezi ca nu regret fiecare zi nenorocita din aceste doua luni?! Dar nu am putut sa-mi imaginez viata fara femeia care mi-a daruit doi ingerasi,femeia pe care o iubesc mai mult decat propria viata!" tipa ,privindu-ma nervos,eu inca fiind cu ochii pe pozele in care o vedeam pe ea zambindu-mi fericita.
"De ce era afara azi-noapte?" schimb subiectul,tot pe acelasi ton de indiferenta,vazand ca se enerveaza mai rau din aceasta cauza.
"Daca nu-ti pasa,pleaca!"
"Imi pasa." raspund pe acelasi ton.
"Dupa cum cred ca stii,am pleznit-o. Nu am putut sa ma controlez atunci cand a zis ca va pleca si imi va lua copii. Pleca mai devreme decat era nevoita." explica,incercand sa se calmeze. "Atunci,doar s-a mai uitat o data la fata cea mare care dormea langa baietelul din fasie care plangea,apoi a iesit val-vartej din casa fara a mai putea-o opri."
"Trebuia sa se calmeze."
"Nu cand toata lumea stie de creaturile periculoase din intuneric."
"Creaturi?"
"Da. Caini,lupi,habar nu am ce sunt si criminali psihopati. Doar a iesit. La cat de beat am fost,nu am mai plecat dupa ea. Pana ce dimineata ma trezesc cu un telefon de la morga ca sa ma anunte sa vin sa-mi indentific sotia."
"Oh.."
"Nu pot sa traiesc fara ea!" tipa din nou,aproape vazandu-l cum se arunca dupa cutitul de pe masa,dar deja eram in picioare.
Nu am de gand sa mai fiu martora la o crima,mai ales una de sinucidere. Nimeni nu m-ar crede, si de ce ar face-o? Sunt noua aici si toti o sa zica ca sunt vreo criminala. Un monstru. La fel cum ma vad toti...cum ma vede Bleck.
"Ba poti." spun raspicat,incercand sa ma apropii fara miscari bruste,dar mai rapid ca mine-la figurat- ,pune mana pe cutit si si-l duce la gat,marindu-mi ochii din cauza uimirii.
"Nu te apropia!" ma avertizeaza ,dandu-se un pas in spate ,inca avand cutitul presat de pielea gatului.
"Opreste-te! Nu stii ce faci!" tip ,uitandu-ma urat la el.
"Ma duc la femeia pe care am iubit-o din prima clipa in care am vazut-o si am s-o iubesc si dincolo de moarte!" marturiseste cu lacrimi in ochi,simtind cum un junghi imi inteapa inima.
O intepatura mica,dar pe care nu am mai simtit-o. Gelozie? De ce as fi geloasa? Pe iubirea dintre cei doi sau pe faptul ca de 190 de ani nu am intalnit acest sentiment?
"Crezi ca te-ar mai iubi daca ai face asta? Daca ai lasa doua suflete fara parinti? Nu mai fi egoist! Crezi ca fetita nu simte acest gol de la pierderea mamei sale? Ce va simti atunci cand nu va mai avea nici tata? In cel mai bun caz ar ajunge in orfelinate sau data unor straini despartita de fratele ei,iar in cel mai rau caz,s-ar sinucide din cauza depresiei! Asta vrei? Sa-ti distrugi familia pe care zici ca o iubesti asa de mult?" tip incercand sa ma apropii subtil, el uitandu-se la mine,procesand ce tocmai i-am zis.
"Dar fara ea..."
"Ea oricum avea sa moara si tot aici ajungeati!" tip exasperata. "Revino-ti in fire si lasa dracu cutitul jos!Priveste..." spun aratand cu degetul catre doua tablouri unde erau cei mici zambind impreuna cu mama lor din al doilea tablou,el urmandu-mi degetul. "Vrei sa distrugi asta? Fa-o! Si vei regreta mai rau cand vei vedea de acolo de "sus" cum copii tai se distrug. Sotia ta nu a vrut asta! A vrut sa continuati,ea fiind mereu langa voi spirtual. Fa-o!" il provoc,vazand cum mana incepea sa-i tremure agresiv,astfel scapand lama pe jos,trantindu-si si el corpul pe parchetul dur.
"Tatii!" o voce de copil ma face sa-mi intorc capul catre usa,pentru a vedea o fetita cu doua cozi groase si satene impletite alergand in directia noastra,rochia roza cu volanase,fluturand haotic.
Barbatul ridica capul pentru a o privi,lacrimi curgand din ochii acestuia cand fetita ii inconjoara gatul cu manutele ei mici si subtiri.
"De ce plangi?"intreaba fetita ,stergandu-i lacrimile cu degetelele ei albe.
"Nu plang." sopteste acesta,privind-o cu dragoste.
"Ba da,dar daca e vorba de mami,sa stii ca bunica a zis ca e printre ingerasi si ne vegheaza si rade si...si..." zice fetita entuziasmata batand din palme,deja simtindu-ma in plus.
"Am sa gasesc vinovatul." ma adresez barbatului,care acum vad ca i s-au deschis ochii,intorcandu-ma si vrand sa plec.
"Stai!"spune el,intorcandu-mi doar capul spre el,privindu-i peste umar pe amândoi. "Multumesc" continua zambindu-mi.
"Tu doar pretuieste ceea ce ai pana nu se transforma in ce ai avut. Promite-mi ca nu vei mai bea!" cer inca privindu-l indiferenta,in timp ce fata il tragea de mana si ii pupa obrajii fericita.
"Promit."****
*****
"Evelyne?" tresar la auzul numelui meu strigat de Hope,lunadu-mi ochii de pe tavan,acum privind-o pe pisica mea confuza.
"Da?" intreb.
"La ce te gandeai?" intreaba privindu-ma de jos,inca neavand curaj sa vina langa mine dupa ultima cearta avuta pe tema increderii.
"La vizita facuta sotului femeii atacate." spun ,apoi privesc iar tavanul.
"Uite Evelyne..."
"Stiu. Nici tu nu ma crezi ca nu eu am atacat-o. Stai linistita,nu esti prima."
Prin minte imi trece acum un Bleck nervos ,acuzandu-ma de ceva ce nu am facut. Si acum cand ma gandesc nervii pun stapanire pe mine,dar mereu cand ajung la ultima parte trec ca prin magie.
Sarutul...
Noi chiar ne-am sarutat? Eu...eu i-am raspuns? Si de ce dracului m-am calmat de la asta cand eu mai aveam putin si-l decapitam din cauza ca ma acuza pe nedrept?
La dracu...la dracu...mi-a placut! Dar a fost ultima data cand am fost asa vulnerabila incat sa-l las sa se apropie asa mult de mine. Pana la urma e un varcolac. Si nu orice varcolac,un alpha increzut si arogant. Asta complica multe.
Dar macar stiu ca nu o va mai face. A fost o gresala,o gresala atat de placuta!
STOP!
Ce naiba e cu mine?
-Devi slaba,Eve. Lasa-ma sa te ajut!- cere demonul meu,inchizandu-mi ochii.
Nu. Tu doar distrugi totul din jurul meu.
-Dar recunoaste ca iti place. Asta iti aduce zambetul pe buze!-
Voi invata sa zambesc si fara a tortura pe cineva pentru placerea ta!
"Te cred ca nu ai facut asta! M-am speriat doar! Erai plina de sange cand ai intrat in apartament." spune Hope ,urcandu-se pana la urma in pat langa mine,intorcandu-mi privirea catre ea.
"Ai stiut tu ca se va intampla asta. Cum?"
"Nu stiu. Dar ce stiu e ca daca ai fi facut ceea ce s-a intamplat,erai deja inchisa in camera ta la castel,Chriss uitandu-se mandru la tine cu privirea gen"Am avut dreptate". Am incredere in tine. Acum dormi,azi nu ai fost la liceu din cauza acelei familii.Nu poti sa chiulesti si manie." spune ,apoi se face ghemotoc langa mine,incepand sa toarca somnoroasa.
Acum aveam alta dilema...tata... Daca ar stii,oare cum ar reactiona? Nu prea bine,asta-i sigur!
****
**Chriss pov.***
"La dracu! Il omor!" urlu trantind usa camerei nervos,vazand-o pe Izabelle tresarind speriata ,apoi ridicandu-se rapid din pat cu o privire ingrijorata.
"Ce s-a...."
"Nu trebuia sa o las sa plece! Stiam eu! Nu e nici de doua saptamani plecata si deja imi vine sa plec dupa ea sa o tarasc si sa o inchid in subsol!" marai nervos,dand cu pumnul puternic in perete,acesta crapandu-se instant.
Rasuflam pe nari ,corpul tremurandu-mi din cauza nervilor ,inchizandu-mi ochii strans. Mare gresala. Imaginea cu fiica mea sarutand acel baiat imi apre iar in minte,vazand iar cum acele brate pe care am sa le rup in mii de bucati ,se plimbau pe corpul fiicei mele. Pe FIICA MEA! Nu permit asta,mai ales unui varcolac!
"Christian! Doar nu ai urmarit-o pe fata noastra?!" maraie si scumpa mea sotie,ochii ei transmitand sagete de foc,asta amplificand mai mult starea de nervozitate.
"Normal ca am facut-o! Daca nu faceam asta,nici acum nu stiam ca a lasat un baiat sa o sarute!" tip exasperat,inima batandu-mi cu putere in corp,in timp ce respiratia o aveam animalica.
Mi-am intors privirea catre Iza,vrand sa-i vad expresia de nervozitate la ceea ce i-am spus,dar raman uimit cand o vad zambind jucaus.
"Oh,nu!Nu,nu ,nu si nu! Nu ma privi asa! Stii foarte bine ca nu accept asta!" spun dand din cap in semn negativ,Iza chicotind.
Daca nu eram asa de nervos,o puneam sa repete din nou si din nou acel sunet de care nu aveam cum sa ma satur,dar ma controlam.
"E destul de mare,iubitule. Trebuia sa vina si ziua in care sa aiba un prieten."
"Stii ce s-a intamplat cu vampirul care a sarutat-o ultima oara,nu?"
"Asta a fost acum aproximativ 160 de ani."
"Si stii ce e cel mai rau?" intreb incercand sa readuc subiectul initial.
"Ce anume? Nu-mi spune..stai,stai...baiatul cumva nu e un baiat,ci o fata deghizata si urma sa-mi spui ca Evelyne e pe invers?" incearca Iza sa faca o gluma,dandu-mi ochii peste cap exasperat.
"Nu. E varcolac! Un alpha! Fiul alpha-ului pur!" spun vazand ca Iza ,pentru o secunda nu mai zambeste,apoi mai incearca un zambet mic fals.
"Nu conteaza."
"Stii foarte bine ca da. E periculos pentru ea daca se afla cine este. Si stii ca este interzis o astfel de relatie!"
"Si relatia dintre vampiri si oameni a fost interzisa,pana la noi. De ce la ea trebuie sa fie altfel?"
"Pentru ca e fiica mea si eu nu pot accepta asta!"
„Pentru Dumnezeu Chriss...daca ea ajunge sa tina la el,tu nu te vei baga peste ei doar peste cadavrul meu!" imi spune blonda privindu-ma incruntata.
"Am acceptat prea multe! Asta nu!" spun vehement,intorcandu-ma catre fereastra,Iza fiind deja in spatele meu,mainile ei mici inconjurandu-mi talia si mangaindu-mi abdomenul,in urma atingerii lasand urme de foc.
"Nu-ti mai aduci aminte de noi? Daca iubirea noastra a functionat, a ei de ce nu ar face-o?" imi sopteste aproape de ureche ,muscandu-mi lobul urechii,nemairezistand tentatiei,intorcandu-ma si apucand-o de talie trantind-o in peretele opus,ea gemand usor cand ma presez de corpul ei micut.
Joaca dur in incercarea de a ma manipula. Si cel mai rau e ca incepe sa-i functioneze si stie asta.
"Nu stiu... Doar cred ca nu e pregatita de asta." spun uitandu-ma adand in ochii ei verzi,mainile ei jucandu-se in parul meu,realizand ca ma indragosteam de fiinta din bratele mele de a....a....am pierdut numarul.
"Nu e pregatita ea sau tu?"sopteste apropiindu-si capul de pielea gatului meu,plasand un sarut pe clavicula,simtind cum ma intaresc.
"Cred ca ambele." recunosc cu respiratia intre-taiata,strangand-o mai puternic pe blonda in brate,aceasta chicotind usor.
"Las-o sa faca ce crede ea ca e bine,Chriss. Stii foarte bine ca nu s-a atasat de niciun barbat pana acum. De unde stii ca acest varcolac nu e alesul ei?" sopteste pe o voce mica,in timp ce eu ii framantam sanii in mainile mele,iar buzele mele se delectau cu pielea fina a gatului ei.
"Daca si o lacrima va fi in ochii ei din cauza lui,jur pe Lucifer ca ii voi lua capul pe post de trofeu pe care am sa-mi vars nervii de fiecare data." marai,muscand-o de gat.
"Deacord. Dar pana atunci,ce-ar fi sa ma trantesti de patul ala odata si sa mi-o tragi cum stii doar tu?!!" imi cere femeia din bretele mele ,la auzul cuvintelor ei ,izbucnind intr-un hohot de ras.
"Credeam ca nu-mi mai ceri asta." recunosc,trantind-o imediat pe pat si rupand rochia albastra care ii acoperea corpul de zeita vazut doar de mine.
"Ah..Chriss?"
"Ce mai e acum?" intreb exasperat ca nu ma lasa sa fac ceea ce mi-a cerut.
"Promite-mi ca nu o vei mai urmari!" imi cere pe un ton serios,privind-o in ochi.
"Dar..."
"Chriss!" spune pe un ton de avertizare,facandu-ma sa-mi dau ochii peste cap si sa o sarut apasat pe buze,aproape facand-o sa uite ceea ce a cerut ,pana ma departeaza putin ,avand spranceana ridicata.
"Promit! Pot sa continui?" intreb zambind,ea aproband vesela.
Hiu...nu mi-a vazut degetele incrucisate la spate.