Ţinând o floare, rupând petale
Îngână-ncet, cu voce moale
"De ce?" într-una.
Mare-a fost minciuna
Ce tânărul i-a şoptit-o,
Durerea ce a rănit-o...
O lacrimă cuge agale,
Suspine se aud în vale
Unde un râu încet coboară;
"De ce?" suspină şi adoarme.
Pe drumul ce conduce
Departe, el se duce.
O lacrimă-i alunecă pe-obraz,
Un picur de ploaie pe nas
Cade; cerul se frânge.
Suferă şi inima-i plânge
Când gândul îl poartă
La floarea ce-acum e pătată.
Vorbele-i răsună-n urechi:
"Nu o vrei, e ceva vechi.
Ea e cu mai multe feţe
Şi vrea doar să te înhaţe,
Să profite de-a ta avere,
Oferind altora plăcere."
Şi-n ciuda faptului că-i neadevărat,
El după vorbe a acţionat.
Astfel, două inimi sunt rupte
Şi-n colţuri de lume pierdute.
El crede rău despre ea,
Ea crede că nu o mai vrea.
Însă sufletul lor jeleşte
Pentru că jumătatea-i lipseşte.