# VICTORIA HOWE - SLENDERMAN
După ce se trezi din şoc, fata mai stătu în pat pentru încă alte câteva secunde. Căutând comutatorul lămpii de lângă ea, încercă să îşi amintească ce îi distrusese mai exact dulcele somn. Când îşi dădu seama că nu reuşea, bruneta îşi trecu picioarele peste marginea patului şi se ridică. Verifică ceasul telefonului şi pufni când realiză că era doar miezul nopţii – ora vrăjitoarelor. Ştiind că somnul avea să o evite, lăsă dormitorul în favoarea bucătăriei şi a unei ceşti de cafea. Când trecu pe lângă uşă, un fior i se împrăştie de-a lungul coloanei precum un foc rece.
„Este doar frigul iernii.” îşi spuse, concentrându-se apoi asupra planului cafelei. Măsurarea apei în ceşcuţe şi prepararea ei aveau să o ţină ocupată, însă după ce lichidul întunecat şi fiert avea să fie gata, ea avea să rămână din nou fără ocupaţie. Fiorul îşi făcu din nou cunoscută prezenţa şi ea nu avu ce să facă decât să privească în urmă, spre uşă. Stătea nemişcată, la fel ca de obicei. Zăvorul era la locul lui şi ea nu observă nimic în neregulă. Întorcându-se din nou asupra cafelei, încercă să ignore acel sentiment.
Cu ceşcuţa în mână, porni spre dormitor. În timp ce trecea pe lângă uşa din faţă, se decise că o mică privire prin gaură avea să o liniştească. Doar nu se afla nimeni acolo! Fiorul se accentua cu fiecare pas pe care îl făcea spre uşă, cu fiecare pas care o îndepărta de siguranţă şi de căldura păturii ei. Îşi întinse mâna liberă împotriva aerului rece şi trase adânc aer în piept înainte de a se uita pe gaură.
La început, tot ce reuşi să vadă fu o beznă neagră ca smoala şi care, oarecum, părea a se învolbura. Când clipi surprinsă, ceaţa se topi. Îşi dori să nu o fi făcut. În locul acesteia, ea putu să vadă un bărbat. Membrele îi erau inuman de lungi şi ciudate, cu articulaţii imense ramificate în câteva braţe, însă nu ca şi crengile copacilor. Creatura era înveşmântată într-un costum negru, cumva făcând întâlnirea şi mai oribilă pentru ea. Cireaşa de pe tort, într-un fel, era reprezentată de chipul lui. Era, ceea ce credea ea, o plăsmuire a minţii care înceţoşa groaznica faţă din cauza şocului de a se trezi cu un străin în propria casă.
Se îndepărtă de acel loc, cu privirea încă fixată asupra uşii. Ceaşca de cafea îi alunecă din mână şi lichidul îi arse picioarele goale. Căzu şi încercă să se târască departe de acel loc. Ştia, oarecum, că mintea ei nu îi jucase nicio festă. Se târa precum un crab. Fu prinsă între instinctul de a se refugia şi cel de a nu întoarce spatele camerei. Când uşa se zdruncină, îndemnul de a o lua la goană o copleşi de-a dreptul şi alunecă în lichidul fierbinte, în fuga ei nebună. Trebuia să se refugieze în propria-i cameră. Ştia în adâncul sufletului că se aventura într-o capcană, într-un colţ de unde nu putea evada, dar trebuia să se depărteze de acea încăpere. Fata era la jumătatea holului când auzi scârţâitul uşii deschizându-se. Ţipă şi se lipi de un perete, fisurându-şi bărbia. Ameţi.
După asta, totul se întunecă.
- Nicole? o voce caldă de bărbat o rupse din transă.
Se întoarse şi îl întâlni pe unul din doctorii surorii ei. Ea încuviinţă, nu foarte sigură că era în stare să articuleze ceva sau măcar să îşi găsească destulă energie pentru a vorbi dacă era nevoită să o facă. În acea dimineaţă primise un apel urgent din partea spitalului şi fusese anunţată că sora ei, Lindsay, era acolo. Înainte de a-i permite măcar să o vadă, doctorii o îndepărtară de ea şi insistară să vorbească despre ce s-ar putea întâmpla după operaţie. Cuvinte ca „autoprovocat” şi „atac” planară în jurul ei şi Nicole simţi cum o ia razna. Încă nu înţelesese ceea ce îi tot spuneau până când nu o văzu pe Lindsay cu proprii ochi. Micuţa ei surioară avea un bandaj înfăşurat în jurul capului, acoperindu-i ambele urechi şi ochii. Fâşia era, spuneau ei, folositoare pentru a o proteja împotriva infecţiei rănilor pe care le provocase dinadins la urechi. Doctorii presupuneau că poate ea, poate altcineva îndesase un creion înăuntru. Apoi era amestecătura de arsuri de gradul întâi şi doi pe mâini, gambe şi picioare din cauza cafelei în care o găsiră vecinii ei, la ieşirea din apartament. Cel puţin aşa credeau ei. În timp ce Nicole pătrunse în salonul surorii ei pentru prima dată, observă o siluetă a unui bărbat pândind-o de după geam. Ceea ce, credea ea, era imposibil. Salonul surorii ei se afla la etajul al treilea. Dar dacă...