YUKO
— Dae, te implor! spun și ma așez in genunchi.
— Ce faci, nătângo?! spune repede și ma ridica de jos. Ai înnebunit?!
— E singurul lucru pe care îl cer! spun și ma așez înapoi în genunchi.
— Știi ce o sa se întâmple dacă ești prinsa?
— Nu am sa fiu! Ei încă sunt agitați cu dispariția lui Haneul, chiar Jin Kyong a zis-o!
— Bine. spune Dae învinsă. Te acopăr dacă se întampla ceva, dar dacă suntem prinse eu am șanse mari sa zbor din casa, înțelegi cât de complicat e pentru mine?
— Normal! spun repede. Dacă am sa fiu prinsa, ceea ce nu o sa se întâmple, nu am sa spun nimic de tine.
Dae incuvinteaza din cap și nu ma pot abține sa o îmbrățișez atât de tare încât sa fie nevoita sa ceara mai mult aer.
— Nu sunt sigura cât de bine o sa decurgă lucrurile. spun și îmi mușc obrazul. La o ora după ce plec vreau sa ieși afară și sa aștepți acolo.
— Bine.
Chiar dacă toată săptămâna am fost nevoita sa le cer ajutorul tuturor fetelor din casă ca să-mi asigur îndeplinirea scopului meu totul a meritat! În seara asta ma voi întoarce după Daisuke și îl voi aduce în casă.
Totul e pregătit, iar faptul ca noaptea ingrijitoarele ii ignoră complet ma face să-mi vad visul și mai clar față de acum o săptămână.
— Niciodată nu voi putea să-ți mulțumesc! spun și îmi mușc buza încercând sa nu plâng.
Dae zâmbește și îmi mângâie creștetul capului ca să ma calmeze.
***
În lumina unui felinar ce pâlpâie destul de înfricoșător verific ora pe care o indica ceasul de la mana mea.
Mai demult am dat de un ceas prin camera și imediat mi-am dat seama ca e a lui Jimin. L-am lipit cu banda adeziva sub primul sertar la noptierei in caz ca Jimin l-ar cauta vreodată, ceea ce nu a făcut.
Ceasul indica miezul nopții, iar asta înseamnă că pot să trec la treabă.
Merg în spatele clădirii știind ca data trecuta am găsit un geam deschid. Din păcate de data asta nu am avut același noroc, gramul fiind închis. Trebuie sa găsesc altceva cât mai repede!
Ma învârt in jurul clădirii, dar nu găsesc niciun geam deschis sau alta modalitate de a ma strecura.
Mă întorc de unde am plecat și ma așez pe iarba ușor umedă. Îmi las capul în mâini și încerc sa ma gândesc la altă modalitate de a intra. Privirea îmi cade asupra unei scări ce e sprijinită de gardul.
Mă ridic de jos și caut o piatră. După ce o găsesc ma îndepărtez puțin de lângă clădire și o arunc spre geamul de la etaj. Zgomotul produs de geamul spart s-a auzit mai tare decât îmi imaginasem inițial.
M-am azezat la colțul gardului, unde lumina din stradă nu putea sa bata atât de tare încât sa ma observe cineva.
Usa din spate s-a deschis și de acolo a ieșit o îngrijitoare foarte înaltă și din cauza ca purta tocuri înălțime ei o făcea sa semene cu un stâlp. Foarte înaltă și subțire ca o foaie de hârtie. Cu siguranță aceasta e îngrijitoare Yie, mi-e imposibil s-o încurc din moment ce ii știu prea bine figura.
Și acum imi amintesc cum au poreclit-o copii. Îngrijitoare barza, aceasta era porecla pe care o dobândise nu doar din cauza înălțimii sale, ci și din cauza ca ea era cea care aducea cei mai mulți copii în orfelinat.
În afara faptului ca era înaltă știam ca nu prea o duce bine cu auzul, iar în momentul de față acesta era cel mai mare avantaj al meu.
Îngrijitoare Yie aprinde o lanternă și începe sa cerceteze curtea din spate. Am început sa ma mișc astfel încât sa nu mi se distingă silueta în lumina slaba ce venea de la stâlpurile de lumină din stradă.
Am intrat în clădire pe aceeași ușă pe care a ieșit și îngrijitoarea.
Tot ce mai avea de făcut era sa găsesc camera in care era Daisuke și totul era ca și făcut. Deja începeam sa visez la toate momentele pe care le voi petrece alături de fratele meu.
Am început sa alerg spre fiecare ușă și să-mi plimb degetele pe plăcuțele lor. Câteva secunde mai târziu găsisem camera în care știam ca se află Daisuke. O deschid ușor și ma îndrept spre patul cel mai apropiat de ușă.
Îl ating ușor pe mana și ii pun pana la gură imediat cum l-am văzut ca voia sa strige.
— Nu te speria. am spus și l-am mângâiat pe creștetul capului. Am venit sa te scot de aici și vreau sa nu spui niciun cuvânt pentru ca îngrijitoare Barza încă e pe afară.
Daisuke a dat afirmativ din cap și l-am tras ușor de mana spre ieșire. Ne strecuram ușor pe lângă pereții plini de mucegai și ușor cojiti pe alocuri. Inima îmi bătea din ce în ce mai repede cu fiecare pas pe care îl făceam pentru ca știam foarte bine ca îngrijitoare Barza nu s-a întors de afara.
Mai aveam trei pași pana când puteam sa ieșim din clădire, dar chiar atunci o umbra înaltă mi-a stricat toate planurile.
— Voi doi, stați pe loc!
Striga îngrijitoare Barza către noi, iar eu m-am dat în spate și l-am tras pe Daisuke cu toată forța mea după mine. Și îngrijitoare Barza a început sa alerge după noi destul de repede în ciuda faptului ca purta tocuri.
Am fost nevoiți sa fugim la etaj și sa ne ascundem într-o cameră. Mi-am dat seama ca îngrijitoare Barza o sa alarmeze întregul loc, iar noi nu mai aveam timp de pierdut.
— Daisuke. spun și îl fac atent la mine. Când am să-ți spun sa fugi o s-o faci fără sa te uiți în spate pentru ca eu am sa fiu acolo, da?
— Yuko, nu vreau sa minți. spune Daisuke încercând sa nu plângă. Știu ce o să-ți facă dacă te prind, au mai încercat și alții sa fugă și nu au reușit.
— O vom face noi! spun și îl strâng ușor de mana. Tot ce ai de făcut e sa fugi cât te țin picioarele pana la librăria bătrânului doctor și de acolo tot înainte pana când o sa vezi o fata. Numele ei e Dae și îmi e prietena, ea o sa ne ajute.
Daisuke voia să-mi mai spună ceva, dar i-am acoperit gura pentru ca nu mai eram în stare sa fac față și la alte proteste.
Mai mulți pași de tocuri s-au auzit pe hol, iar eu i-am aruncat lui Daisuke p ultima privire.
Clanța ușii se lăsa ușor în jos, iar mi-am așezat mai bine picioarele astfel încât sa ma mișc mai repede. Ușa începea sa se deschidă încet, iar eu am sărit repede spre ușa împingând-o.
— Fugi!
Am strigat cât de tare am putut in timp ce i-am făcut loc lui Daisuke ca să treacă și m-am năpustit asupra îngrijitoarei Barza care se pare ca era singura.
Eram deasupra ei, dar a reușit sa se rotească și sa fie ea deasupra mea. Mâinile ei erau inclestate in jurul gatului meu și se tot strângeau ca o menghina. Cautam în disperare aer, iar mâinile sale pe gatul meu ma împiedicau.
Mi-am strâns pumnul și am lovit-o in față, nu prea tare, dar destul cât s-o fac să-și piardă echilibrul. După ce m-am ridicat i-am mai dat încă un pumn și am rupt-o la fuga. Am reușit sa ies din casa fără sa ma mai întâlnesc cu cineva pe drumul meu grăbit.
I-am mulțumit de câteva ori în gând lui Dumnezeu ca am scăpat și de aici, iar când am ajuns la librăria bătrânului doctor m-am oprit ca să-mi trag sufletul.
— Sper ca a ajuns unde trebuia.
Spun și și cu un oftat merg spre cealaltă casă a mea. Observ ca nu e nicio urma de Dae afară, deci totul a mers bine. Măcar asta sa meargă bine!
Deschid ușor ușa de la casă și sa strecor repede prin crăpătura. Închid ușa la fel de ușor, iar dintr-o data lumina se aprinde. Ma întorc repede și îngheț când în spatele meu îl găsesc pe Jimin ținându-l pe Daisuke de gulerul tricoului murdar. Ma uit în stanga lui Jimin și o vad jos pe Dae plângând și pe Kookie privind-o cu scârbă.
Ce am putut sa ii fac?
— Bine te-ai întors acasă! spune Jimin cu o falsa căldură. Îmi făceam griji.
— Se pare ca și Dae era îngrijorată. spune Kookie lăsând la iveala scârba pe care o reflecta privirea lui.
— Am obligat-o! spun repede, iar Kookie și Jimin pufnesc in râs.
— Ai pretenția sa te și credem? întreabă Kookie ridicându-și o sprânceană.
— Chiar am obligat-o! insist eu. I-am zis ca dacă nu ma ajuta o sa va spun ca iese din casă fără permisiune!
— Nu suntem atât de prosti! striga Jimin făcând liniște în jurul lui. Și mica târâtoare cine e? întreabă ridicându-l puțin mai sus pe Daisuke.
— E fratele meu și dai drumul!
— O, minunatul meu cumnat! spune Jimin zâmbind larg și ii da drumul pe podea. Cat de mult mi-am dorit sa te întâlnesc.
— Ane-chan, ce se întâmplă? întreabă Daisuke privindu-l speriat pe Jimin.
— Nimic, totul o sa fie în regula. spun repede, iar Jimin începe din nou sa râdă.
— Sora ta are dreptate, într-un fel. spune Jimin și se apropie de mine. Dar trebuia sa facă ceva pana atunci.
Jimin ajunge repede în dreptul meu și ii puteam vedea foarte bine acel zâmbet care nu prevestea nimic bun.
— Fa-mi ce vrei, dar lasă-l sa stea aici. spun și îmi închid ochii.
— Oricum aveam sa fac ce voiam eu. spun și îmi pune mana pe obraz.
— Ia-ți mana de pe ane-chan! striga Daisuke.
— Pot sa o ating când și unde vreau eu pentru ca este a mea. spune Jimin încet și își plimba mâinile pe fața mea. Vezi tu, cumnate, aici se joacă după alte reguli. Te adaptezi sau pleci.
Spune Jimin cu o voce calda, dar știam ca acest ton este fals de la început pana la sfârșit. Totuși nu puteam sa nu ma bucur când am am auzit și ultima propoziție in care îmi spunea indirect ca o să-l lase sa stea.
— Cat despre minunata ta sora. spune Jimin și își oprește mana în dreptul gatului meu. Mai avem de discutat câteva lucruri în particular. Kookie, las-o pe Dae sa aibe grija de cumnatul meu.
Jimin se îndepărtează de mine și atunci îmi deschid ochii privindu-mi fratele cum plângea și striga, dar eu nu îl puteam auzi. Ma făceam ca nu-l aud pentru ca nu voiam asta.
Jimin se întoarce din nou spre mine după ce rămâne singuri.
— Știi ca o sa plătești asta foarte scump, da? întreabă și eu dau afirmativ din cap. Ma bucur! Acum du-te sus și aștepta-ma într-o cada cu apa fierbinte.
Îmi spune și eu trec pe lângă el imediat, ducându-ma sus precum mi-a zis. Știu ce o sa se întâmple, dar atâta timp cât Daisuke e in siguranță nu contează ce se întâmplă cu mine.
______________________________________
Hei, steluțelor!
Știu ca a trecut FOARTE mult timp de când am postat, dar am tot avut probleme cu școala, apoi cu lipsa de inspirație sfârșind în cele din urma să-mi fie lene.
Sper ca acest capitol a fost pe placul vostru și ca ati reușit sa ignorați greșelile, dar m-am grăbit pentru ca am vrut sa postez neapărat azi.
Dacă puteți aruncați o privire și peste noua mea carte "Kpop x Reader" (nu-s normală ca am mai postat o carte când eu nu le termin pe celelalte)
#StelePeCer