Iarna incepea sa-si ceara debutul. Cenusa ingerilor arsi in ceruri se aseza intr-un strat moale pe firavul batran pamant. Zarea, odata o fata tanara si frumoasa s-a imbracat in haine de doliu. Plumburii nori ii acopereau ochii si sarutul rece incepea sa inghete tot.
Dansul vantului in imensul colos numit Vazduh interpreteaza patetice suntete violine. Un lup incepe a plange in pustietatea carpatina. Nimic in jur. Doar Noaptea si Iarna vorbesc. Pun la cale ceva. Pana sa vina firava Primavara care din an in an incepe sa devina mai plapanda, ei au destul timp.
Fosnetul se intensifica. Vantul sta. Tot mai tare se intensifica. Si vine. Vine zburand. Nu se grabeste. Bate campii aiurea. Nu e vantul . Se intinde tot mai mult. Negura se intensifica. Nu e Noaptea. Ea a incremenit. Nu e ea. E ceva mai mare. Nu se vede. E mai puternic.
Umbra se apropie, creste si se-nteteste, tot in jurul ei inghite. Nu e cu putinta a scapa. Nimeni nu stie de unde vine si incotro se indreapta. Doar ea stie. Nu e cu chip a-o oprii. Nu e cu chip a o zarii, nu e nici un chip posibil la ea.
Se apropie si se-nteteste. Se apropie si creste. Se apropie ... se apropie.... se apropie ... se apropie .....
Se opreste. Nu se mai apropie. Unde e ? Nu o zaresc.... Unde e ?
Caut cu disperare in jur . Nu imi pot da seama ce a fost. Ce a fost ?
Un fior rece il simt pe gat. Ca o gheara ma cuprinde in brate. Parca mii si mii de cutite imi strapung inima. Nu ma mai simt. Parca plutesc . Nu mai simt nimic. Intru in transa. Ochii mei incep din margini pana in mijloc a-orbii. E ca o cortina care se lasa.Bate gongul. Suflul mi se-nteteste. Suflu mai mult . Suflu mai greu. Suflu incet. Suflu mai incet. Orbirea m-a cuprins. Inima nu mai zvacneste. Nu ma mai simt. Cred ca sunt o flore inflorita smulsa din pom de vantul primaverii . Ce sunt ?
Inca nu pot patrunde misterul ce ma-nvaluit. Zbor ? Plutesc ? Nici eu nu stiu.
Tot ce a fost frumos a trecut . Repede.
Toata viata-mi trecea ca un tren prin fata ochilor. Vad copilaria , boboc inca neinflorit, vreme dulce fara griji, vreme cu dulci amintiri. Vreme in care eram protejati de bratele atotcuprinzatoare a parintilor. Vreme in care tot ce ne durea spuneam, nu ezitam. Timpuri in care tot ce credeam ca e frumos era frumos, vreme in care eram protejati de raul din lume. Boboc ce-n n timp a-nflorit. A-nflorit. Am crescut.
Am inflorit. Am crescut.
Nu stiu cum si cand. Parca pe nesimtite a trecut totul.
Ah! Prima iubire, primul tras cu ochiul, primul chiul, toate cele dintai...
Au trecut...
Si am crescut. Am imbobocit mai mult. Primele responsabilitati asumate. Primele lucruri serioase luate in serios. Prea in serios.
Trenul se opreste. Ce se-ntampla ? Nu atat a fost viata mea. Era mai mult. Sau nu ? Ba da ! Era mai mult. Mult mai mult. Stiu eu. Am trait-o ! Am trecut pe acolo. Unde e ?
O halta. Ce e asta ? Nu inteleg nimic. Halta a vietii.
O, uite-l cum pleaca . Pleaca din halta. Sunt si eu cu el.
Halta a vietii demult trecuta. Copilarie, camp cu flori.
Tinerete, avant de-zbori. Pe-aripi de vultur. Peste stanci. Peste tot.
O simt , o simt mai tare. Nu mai respir. Nu ma mai simt. Zbor ? Nu, nu zbor. Inima inca o simt. Imi zvacneste. O simt. O simt. Mult mai mult, mai mult ca-nainte.
Ne oprim . Imi vad reflexia chipului in geam . Sunt batrana deja . Vad riduri aparute pe fata . Ochii ingreuiati de tot ce au vazut. Buze ce odata erau frumoase, acum poarta doar umbra a ceea ce am fost. Dar amintirile sunt inca vii . Atat de vii . Ca niciodata.
Nu am cuvinte sa descriu. Sunt prea sarace sa exprime ce simt. De ar fi cu putinta altceva . Dar nu e .
-" Toti calatorii sunt rugati sa coboare!" se aude un gls de afara .
Vad pe coridor alte fiinte . Fiecare mai diferit ca altul . Unii tineri, altii batrani.
Prunci fara parinti, ce pasesc fara siguranta, copila cu par balai cu fasa la cap. Ah! Un baietel ! Cam de 5-6 anisori. Cu masinuta in brate plangand ca vrea la mama . In urma lui, mamica . Nu se pot atinge . In urma taticul . Nici el nu ii poate atinge .
Ma uit mai atent si ies . Zaresc fete triste. Zaresc pe altii veseli. Unde ne aflam nu stiu .
Cobor din tren si il intreb pe impegant unde suntem .
-" Sunteti la capatul calatoriei . Urmeaza a va odihni. Ati avut un drum lung ". Se uita la fata mea si imi zice :" 95 de ani e o varsta frumoasa Josephine. Nu fii uimita ca te stiu. Eu ii stiu pe toti cei ce coboara. Priveste in spate. Vezi copilul ce plage desi e langa parinti ? Au murit cu totii intr-un accident. E tragic sa vezi familii tinere cu vieti curmate din cauza telefonului. Parintii nu se pot atinge fiindca erau certati si maniati unul pe altul . Copilul nu stie, mama nu il poate atinge fiindca nu l-a vrut dar avortul nu a reusit. Tatal nu e al lui . Surprinzator, nu ? Ai sa intalnesti si alte suflete cu povesti de viata . Eu deja sunt obisnuit. Zilele vesniciei se apropie de sfarsit . Fiecare are un numar de zile. Altii mai multe, altii cat mai putine. Uite, de exemplu pruncii aceia ce se chinuie sa coboare. Sunt prunci avortati . Cu ce au gresit ei ? O noapte de betie si un copil nedorit sau o iubire interzisa si un avort de frica ? Acum dar, se vor odihnii . Vesnic . Ca voi toti . Haide ! Mergi acum . Te asteapta altii".
Inca nedumerita , imi fac loc printre puhoiul de suflete si intram intr-o gara imensa . Deodata , ma simt cuprinsa de un nor si dusa in alta parte. Vad pe unii ce stau si plang in genunchi, cu mainile in ruga . Altii, canta veseli . Au o pace si o bucurie de nedescris .
Trec printre nori si ajung la un loc plin de lumina. In dreapta , cer de aur, mare stravezie, curcubeu multicolor, un albastru pur si simplu orbitor . Ah! Cat de placut e acolo . Un chip de marmoreu iese de acolo si inchide poarta . Ma sperii . Din stanga mea , vine o caldura mare si un miros fetid. Deodata, cerul se face rosu si rauri de lava , pline de sange cuprind frumosul intins si frica domnea peste tot. Un alt chip . Grotesc . Cu 3 coarne, dinti de fier si lant in mana vine langa mine. Mirosea greu si gretos. Nu am cuvinte. Ma tranteste intr-un jilt si vine si chipul marmoreu langa mine . Unul la stanga, altul la dreapta.
"- Porniti filmul vietii . Sa vedem ca are de spus pe urma in apararea proprie".
Vad cum in fata ochilor mei se desfasoara incet-incet timpul ca o carte cu mii de file. Inca din prima zi de creatie. Incepe filmul vietii mele. Ma simt trasa inauntru.
Si filmul se deruleaza...