Viața este o luptă continuă, niciodată nu poți fi sigur de ceea ce urmează să se întâmple. Astăzi ești sănătos, mâine ești pe moarte. Poate că una dintre cele mai prețioase lecții învățate în ultimii ani este aceasta: apreciază prezentul, pentru că viitorul este o incertitudine.
A trecut mai bine de-o lună de când l-am învins pe Alan, iar lucrurile au început să se liniștească. Ace a preluat conducerea clanului lui Alan, iar deși au existat câteva nemulțumiri în rândul vampirilor, totul s-a rezolvat după ce am clarificat faptul că deși sunt moștenitoarea directă a lui Alan, nu-i voi lua locul în clan. După asta, vrăjitoarele s-au regrupat și au ajuns la o înțelegere cu Ace – atâta timp cât vampirii nu-i omoară pe oameni, vrăjitoarele nu vor interveni în treburile lor. Este o pace ce stă agățată de un fir de ață, însă dacă fiecare parte își respectă promisiunea, totul va decurge minunat.
Și am încredere că așa va fi.
Îmi dau o șuviță de păr pe după ureche și îmi mușc buza când mă întorc în partea opusă a patului, întâlnindu-mă cu ochii albaștri a lui Dante. Părul îi este lăsat peste ochii într-un mod dezordonat, însă zâmbetul de pe buze îi e la fel de adorabil ca întotdeauna. Indiferent de câte ori mă trezesc lângă el, nu mă pot opri din a mă gândi cât de norocoasă sunt să-l am în viața mea.
— Bună-dimineața! micșorez distanța dintre noi pentru a reuși să-i fur un sărut.
Dante își așază o mână pe umărul meu și se poziționează cu o rapiditate specifică deasupra mea, adâncind sărutul când își așază cealaltă mână pe obrazul meu. Nu știu cum reușește, dar atingerile sale electrizante întotdeauna reușesc să-mi creeze senzații de plăcere în trup.
— Întotdeauna este bună când mă trezesc alături de tine, îmi zice după ce își retrage buzele de pe ale mele. La mulți ani, iubire!
Îi zâmbesc copilărește și îmi înfășor picioarele în jurul său, ducându-mi mâinile pe după gâtul său pentru a-l trage mai aproape. Fără a mă gândi prea mult, îl sărut din nou, însă de această data nu-l mai las să scape decât după ce simt eu nevoia de a ne desprinde.
— Cred că știu cum am putea să facem dimineața aceasta chiar mai bună, îi șoptesc, începând să-mi plimb degetele pe spatele său dezgolind, urmând cu buricele degetelor liniile mușchilor săi.
— Oricât de tentat ar suna asta, spune în timp ce își reia locul în pat și își rezemă cotul pe pernă și capul în palmă, trebuie să ajungem la bar pentru a face pregătirile pentru diseară.
— Avem tot timpul din lume, îi zic, fapt ce-l determină să înceapă să râdă.
Mă mut rapid deasupra lui și îmi așez picioarele în stânga și-n dreapta taliei sale, cuprinzându-i fața în palme când îmi cobor buzele spre ale sale. Dante își așază mâinile pe coapsele mele și își trece privirea peste mine pentru a mă vedea în întregime, apoi își afișează un zâmbet pe buze.
— Nu ești de acord cu mine? întreb, apropiindu-mi buzele de ale sale.
— Total de acord, cedează el, cuprinzându-mi buzele într-un sărut pasional.
Deși sunt familiarizată cu trupul lui, cu atingerile sale delicate și cu buzele-i moi, nu mă pot sătura de el – nu cred că o voi putea face vreodată. Este atât de ireal când mă gândească că este al meu în întregime. Când îl ating, îmi dau seama că nu este doar un vis, ci este o binecuvântare pe care nu o merit.
(...)
Dante își întinde mâna spre mine când ieșim din mașină, iar fără a ezita, îi cuprind palma și ne îndreptăm împreună spre barul din Chicago – cel în care Dante mi-a pregătit în urmă cu doi ani o petrecere surpriză de ziua mea. De data aceasta nu mai este surpriză, însă este mult mai bine primită. Nu am avut timp să sărbătorim moartea lui Alan așa cum trebuie datorită tuturor aranjamentelor ce au trebuit să fie făcute în urma dispariției lui, așa că aceasta nu este doar petrecerea de ziua mea, ci este și o petrecere în care sărbătorim victoria.
— Pregătită?
— Vei fi cu mine?
— Întotdeauna, îmi răspunde și mă sărută pe creștet.
Deschidem cele două uși împreună, lovindu-ne de luminile colorate ale petrecerii. Muzica răsună în boxele agățate pe perete și distinge atmosfera, astfel că toate persoanele prezente dansează fără nicio rezervare, fie că e vorba de vampiri, vrăjitori sau vânători.
— MISSY! Ashley sare de pe masa pe care dansa, strigătul ei determinându-i pe toți își întoarcă privirile spre noi.
— LA MULȚI ANI! țipă cu toții în cor în timp ce aplaudă, iar deși încerc să nu afișez prea mult din emoțiile resimțite, un zâmbet larg îmi acoperă buzele.
Dante mă sărută pe obraz și coboară treptele, lăsându-mă singură când realizează că toată lumea așteaptă să spun ceva. Probabil ar fi trebuit să-mi pregătesc un discurs sau ceva, dar cum am fost mult prea ocupată azi-dimineață cu... ei bine, Dante, voi improviza.
— Vă mulțumesc mult pentru prezența voastră! Nici nu vă imaginați cât de mult înseamnă pentru mine să știu că toate persoanele pe care le iubesc îmi sunt alături astăzi. Dar nu doar pentru că este ziua mea, fiindcă, să fim serioși, voi avea atât de multe încât la un moment dat voi pierde și numărul! toți cei prezenți încep să râdă, fapt ce mă determină să cred că am început bine. Astăzi sărbătorim, mai presus de orice, dispariția tiranului care timp de sute de ani a terorizat lumea cu simpla sa prezență!
Îi fac semn chelnerului să vină spre mine pentru a-mi aduce un pahar de șampanie, iar el face întocmai.
— Pentru moartea lui Alan! exclam, ridicând paharul de șampanie în sus.
— Pentru moartea lui Alan! repetă toată lumea, apucând, la rândul lor, câte un pahar de șampanie.
După ce iau o gură din paharul de șampanie, cobor treptele și mă opresc în fața lui Dante, care își așază o mână pe talia mea și mă sărută pe frunte.
— Nu știam că ți-ai pregătit un discurs, îmi spune.
— Asta pentru că nu am făcut-o, mă amuz. Aparent, sunt bună la improvizație. Știi, poate undeva în următorii ani chiar voi da la actorie, asta dacă, bineînțeles, nu este prea târziu să termin liceul.
— Ești incredibilă, mă ironizează, făcând un pas în laterală în momentul în care îl vede pe tata venind spre noi.
Chiar dacă tata a fost de acord să ne ajute în lupta cu Alan, sentimentele sale față de Dante nu s-au schimbat prea mult. Înțeleg că nu-l poate ierta după atâția ani în care l-a disprețuit, deoarece și mie mi-a fost destul de greu s-o fac, dar nu mă îndoiesc că într-o bună zi va ajunge să-l adore.
— La mulți ani, Missy! îmi spune cu aceeași stângăcie verbală ce îl caracterizează, ceea ce mă determină să preiau inițiativa și să-l cuprind într-o îmbrățișare strânsă.
— Mulțumesc, tată! Înseamnă enorm că ești aici în ciuda faptului că nu-ți plac petrecerile de genul, zic când mă retrag din îmbrățișare.
— Nu aș rata aniversarea de douăzeci de ani a fiicei mele pentru nimic în lume. Sper să ai parte de toată fericirea din lume, Missy, pentru că o meriți. Mama ta ar fi tare mândră de tine!
La auzul acestor cuvinte, Dante își pleacă privirea în pământ, așa că îi cuprind mâna într-a mea pentru a-l atenționa că nu are de ce să se simtă vinovat. Dacă nu ar fi omorât-o, Alan ar fi pus pe altcineva s-o facă, iar acel altcineva m-ar fi omorât și pe mine.
— Mulțumesc, tată! zic zâmbitoare.
— Domnule Stoner, spune Dante, ridicându-și privirea spre tata, aș putea vorbi cu dumneavoastră în privat, vă rog?
Tata mă privește încruntat, dar nici eu nu știu despre ce este vorba, așa că ridic din umeri. Tata aprobă din cap și îi face semn lui Dante să-l urmeze, care face întocmai.
Probabil Dante încercă să-i explice încă o dată ce s-a întâmplat de fapt în urmă cu doisprezece ani. Știu că nu va avea liniște până nu va obține iertarea tatei, în ciuda faptului că i-am zis să aibă răbdare cu el.
Mă îndrept spre tejgheaua în jurul căreia îi văd pe Ashley și Derek. Când ajung în dreptul lor, îmi las jos paharul gol de șampanie și mă așez pe un scaun alăturat lor.
— Frumos discurs, îmi spune Derek.
— Frumos costum! mă amuz eu, observând că poartă un costum albastru perfect călcat, exact opusul garderobei sale de zi cu zi. Lasă-mă să ghicesc, Ashley ți l-a ales?
— Oui, oui, zice ea, apropiindu-și scaunul de a lui Derek pentru a-și așeza mâinile în jurul gâtului său și a-l săruta pe obraz. Nu-i așa că arată minunat?
— Superb, îmi scutur capul chicotind. Voiam să vă întreb, acum că toată poveste cu Alan s-a încheiat, ce aveți de gând să faceți?
Derek își întoarce fața spre Ashley, care aprobă din cap zâmbitoare.
— Ashley este însărcinată, așa că ne vom muta în Anglia pentru un nou început.
— Dumnezeule, felicitări! sar de pe scaun și mă apropii mai mult de ea, cuprinzând-o în brațe.
— Mulțumim! îmi răspunde când ne desprindem din îmbrățișare, cuprinzându-mi mâinile într-ale ei. Sper ca tu și Dante să vă eliberați programul când copilul se va naște, Missy, pentru că voi doi sunteți singura parte a trecutului nostru de care vreau ca el sau ea să afle.
— Fii sigură că da! zic entuziasmată, cuprinzând-o încă o dată în brațe, desprinzându-mă doar când îl observ pe Ace într-un colț al barului alături de alte două fete. Scuzați-mă câteva clipe! le spun celor doi, îndreptându-mă spre Ace.
Ace, cu veșnicul său rânjet pe buze, este îmbrăcat la patru ace, având părul dat cu gel pentru a-i sta fix. Cele două fete ce stau la stânga și dreapta lui pe canapea par a fi la fel de aranjate, cu fustițe de o palmă și decolteuri adânci.
Le simt mirosul de sânge.
Sunt oameni.
— Bună, fetelor, spun și îmi fixez privirea într-a lor, nu-i așa că puteți pleca câteva minute? le constrâng eu, fapt ce-l face pe Ace să înceapă să râdă și să-și retragă mâinile de pe umerii lor.
— E în regulă, fetelor, zice el, ne vedem imediat!
Cele două se ridică de pe canapea și se îndreaptă spre ringul de dans fără a comenta – nu că ar putea, ce-i drept, doar le-am constrâns. Nu știam că Ace s-ar uita vreodată la fete de genul, dar, hei, cine sunt eu să-i judec gusturile?
— Te distrezi? mă întreabă el, ridicându-se de pe canapea pentru a apuca două pahare de tărie de pe măsuță, întinzându-mi unul.
— Nu mai mult decât tine, aparent. Știi că nu ai voie să le omori, da?
— Am participat la negocierea termenilor de pace, Melissa, așa că da, sunt conștient de ceea ce am promis. Am voie să le beau sângele atâta timp cât le las în viață, așa că nu fac nimic din ce ar putea să le supere pe vrăjitoare. Până la fund?
Îmi ciocnesc păhărelul de al său și dăm amândoi whiskey-ul peste cap, scuturându-ne capul pentru a scăpa de gustul înțepător.
— Janelle ce mai face? îl întreb, așezând păhărelul gol pe masă.
— Mai bine ca oricând, ridică din umeri. Se bucură în sfârșit de liniștea din conac. Îi este puțin dor de Alan fiindu-i loială timp de atâția zeci de ani, dar, la fel precum toți ceilalți, se va adapta noului regim.
— Sunt sigură că așa va fi. Dar Aria? Nu am auzit nimic de ea de când a murit Alan. Ce mai face?
— Aș dori să știu, dar a părăsit clanul în acea noapte. La cum o cunosc, cel mai probabil acum e pe undeva prin Elveția la cea mai luxoasă petrecere pe care a găsit-o. Nu trebuie să-ți faci griji pentru ea oricum, nu va încălca termenii păcii dacă vrea să rămână în viață.
— Bine.
În secunda următoare, cele două fete se întorc cu chef de dans, așa că îl cuprind pe Ace de mâini și în târăsc pe ringul de dans înainte ca acesta să apuce să-mi mai zică ceva. Îi fac semn cu mâna și mă întorc să-l caut pe Dante în speranța că și-a terminat discuția cu tata, dar nu-l zăresc pe nicăieri.
Mă plimb câteva minutele prin bar, dar nu am mai mult noroc.
— Hei, Christopher, l-ai văzut cumva pe Dante? îl întreb pe vampirul ce stă alături de soția sa pe una dintre canapele. Abia recent am aflat că o cheamă Riley, însă nu am vorbit cu ea niciodată, nu prea am de ce oricum.
— Nu de când ați ajuns, îmi răspunde, ridicând din umeri.
Unde ești?
Mă mai plimb puțin prin clădire, apoi o zăresc pe Michelle dansând alături de un alt vrăjitor din sabatul ei. Relația ei cu Dante s-a îmbunătățit considerabil în ultima perioadă, iar deși este încă rezervată în ceea ce privește vizitele fiicei sale la noi acasă, pot spune că începe să-i pese cu adevărat de fratele ei, în special datorită faptului că a înțeles că el are de fapt un suflet.
— Hei, Michelle! mă apropii de ea. L-ai văzut cumva pe Dante?
— Urcase spre balcon acum câteva minute.
În sfârșit!
— Mulțumesc!
Urc grăbită treptele ce duc la etaj, deschizând ușa balconului. Imediat ce pășesc afară, un sentiment de déjà-vu mă cuprinde ca din senin. Petrecerea de ziua mea în această clădire, eu și Dante pe balcon, dintr-un oarecare motiv, toate acestea se repetă. Îl zăresc pe iubitul meu stând rezemat cu coatele de balustradă, privind pierdut înainte. Cerul este incredibil de senin pentru această perioadă a lunii, iar răcoarea nici măcar nu se mai simte, așa că este numai bine de stat afară.
Profitând de faptul că Dante nu m-a auzit, mă strecor prin spatele lui și îl îmbrățișez de la spate.
— Hei, își întoarce capul spre mine, zâmbitor.
— M-ai auzit venind?
— Încă dinainte să deschizi ușa, se amuză, întorcându-se complet spre mine. Nu ești cea mai subtilă persoană pe care o cunosc, iubire, să-mi amintești să mai lucrăm la strecuratul pe la spate, OK?
— Notat.
Dante mă întoarce cu fața spre oraș și se așază în spatele meu, încolăcindu-și brațele în jurul taliei mele înainte de a-și așeza capul pe umărul meu. Chiar dacă pentru majoritatea oamenilor astfel de momente sunt banale, pentru mine sunt cele mai minunate clipe petrecute alături de el. Doar noi, în liniștea nopți, sub cerul liniștitor.
— Îți amintești ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani aici?
— Cum aș putea uita? mă amuz. Aceasta este seara în care mi-ai spus pentru prima dată că ești îndrăgostit de mine.
— Nu ți-am zis niciodată asta, însă aveam atâtea emoții înainte de a-ți spune ceea ce simțeam pentru tine. Mi se părea prostesc să mă simt atât de vulnerabil în fața unui om, dar când mi-ai zis că simți la fel... ei bine, nu cred că am fost mai fericit în viață mea.
— Pare că a trecut atât de mult timp de atunci...
— Nu îndeajuns de mult.
Dante mă sărută pe umăr, respirația sa caldă traversându-mi pielea într-un mod chinuitor. Nu-mi vine să cred câte emoții poate să-mi provoace simpla sa prezență. E normal? Cred că sufăr de o boală incurabilă chiar și pentru vampiri: dragoste.
— Închideți ochii! îmi cere el, retrăgându-și mâinile de pe talia mea.
Deși sunt curioasă ce are în minte, fac exact ce-mi cere și-mi strâng pleoapele. Mi se părea incredibil câtă încredere pot să am în el, deoarece, dacă oricine altcineva mi-ar fi cerut să fac asta, probabil i-aș fi râs în față și aș fi plecat.
Îl aud pe Dante cum se foiește, însă nu-mi deschid ochii.
— Poți să-i deschizi acum!
Deschizându-mi ochii, mă întorc cu fața spre el, ducându-mi mâinile la gură când îl văd într-un genunchi cu o cutiuță roșie în mâini.
— Știu că am greșit față de tine încă din prima clipă în care ne-am cunoscut, Missy, și de multe ori după, însă vreau să știi că tot ce am făcut a fost pentru a te proteja. Am fost un idiot, într-adevăr, pentru că nu am putut vedea că tu nu aveai nevoie de cineva care să te protejeze, ci de cineva care să creadă în tine!
Îmi aștern un zâmbet pe buze, abținându-mă cu greu să nu-mi las lacrimile să-mi invadeze fața.
— Nu știu când sau cum, însă am ajuns să mă îndrăgostesc nebunește de tine, continuă el, afișându-și un zâmbet pe buze. Ca și vampir, a pierde persoane dragi devenise ceva normal pentru mine, eram împăcat cu ideea că voi trăi doar pentru a-i vedea pe oameni murind în jurul meu, dar perioada în care am crezut că te-am pierdut a fost cea mai grea din întreaga mea viață. Poate că sunt egoist, însă nu suport ideea ca tu să-mi fi doar iubită, pentru că însemni mult mai mult pentru mine și știu că nu există altcineva în această lume cu care mi-aș dori să-mi trăiesc eternitatea. Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată, ești femeia de care m-am îndrăgostit ca un nebun într-un timp incredibil de scurt, tocmai de aceea, Melissa Stoner, vrei să fii soția mea?
Îmi șterg lacrimile care, în ciuda eforturilor mele, nu s-au încumetat să-mi rămână în ochii, apoi mă așez pe genunchiul lui și îmi duc palmele pe gâtul său. Dante își fixează privirea într-a mea în așteptarea unui răspuns, pe care îmi place să-l amân până ce îi văd disperarea din ochi.
— De un miliard de ori da! îi zic într-un final, lipindu-mi buzele de ale sale. Nu este nici prima și nici ultima dată când îl sărut, însă nu cred că am mai tremurat vreodată de emoție.
Când ne desprindem din sărut, Dante îmi pune inelul de deget și îmi sărută degetele cu delicatețe. Contactul dintre buzelor sale și pielea mea îmi trimite un fior fierbinte în tot corpul. Cum de are efectul ăsta asupra mea?
— Despre asta si vorbit cu tata? îl întreb amuzată, ducându-mi mâinile pe după gâtul său pentru a micșora distanța dintre noi. I-ai cerut permisiunea de a mă cere în căsătorie?
— Poate că nu mai există tradiția aceasta în zilele noastre, dar a te cere de soție este ceva ce nu aș fi putut face fără acordul infailibil al tatălui tău. Și da, înainte să întrebi, a fost de acord!
— Dante O'Conner, mă uimești!
— Acum vezi ce simt eu în fiecare zi când ești în preajma mea, viitoare doamnă O'Conner!
Pufnim amândoi în râs, iar după ce mai stăm câteva minute pe balcon, decidem să ne întoarcem la petrecere pentru a le da vestea tuturor.
Așa cum am mai spus, viața este o luptă continuă, însă trebuie să învățăm să ne oprim și să respirăm, pentru că nu există problemă care să nu se rezolve odată cu trecerea timpului. Noi suntem dovada vie. Poate că obstacolele ce au survenit între mine și vampir nu au fost puține, iar contextul în care ne-am cunoscut deloc favorabil, însă iubirea triumfă de fiecare dată, iar noi nu am fost o excepție.
Așadar, faptul că l-am omorât pe Alan nu înseamnă sfârșitul aventurii noastre, ci începutul. Iar atâta timp cât Dante îmi este alături, știu deja că am început bine.