De dimineata razele soarelui patrundeau usor pe fereastra camerei in care pe pat o tanara domnisoara se juca in parul barbatului ce dormea langa ea.
- Trezeste-te somnorosule, este Craciunul! Ii sopti la ureche.
- Nu vreau sa ma trezesc. Asta ar insemna sa ma ridic din pat si ma simt prea bine aici, ii raspunse somnoros Edward.
- Asta e! Daca tu nu vrei, atunci ma ridic doar eu, spuse Oteea vrand sa se dea jos din pat.
- Ba nu pleci nicaieri! Rosti Edward prinzand-o de mana si tragand-o inapoi in pat, deasupra lui.
- Ce crezi ca faci? Da-mi drumul!
- Nicio sansa! Azi vei sta aici cu mine.
- Esti nebun? Lasa-ma! Ma gadila!! Nu, nu acolo! Hahahaha!!! Striga Oteea razand si jucandu-se cu Edward sub cearsafuri.
- Buna dimineata! Striga Ferra cat putu de tare de indata ce deschise usa si o tranti de perete.
- Vezi? Ti-am zis ca ii deranjam, spuse Tabitha care se afla in spatele ei.
- De ce crezi asta?
- Nu stiu, poate pentru ca amandoi sunt dezbracati si incredibil de apropiati?
- Ei bine...
- Niciun ei bine! Noi plecam, scuzati de deranj! Anunta Tabitha tragand-o pe Ferra afara din incapere.
- Nicio problema! Spuse Edward.
- Edward, trebuie sa-ti spun ceva foarte important.
- Da? Ce anume?
- Eu nu sunt de aici.
- Mi-am dat seama ca nu esti de aici din prima clipa in care te-am vazut. Adica, daca iti aduci aminte erai atat de furioasa atunci si chiar ai tipat la garzi si la mine inclusiv. De fapt, prima data cand ai intrat in camera mea nu a fost prea placut pentru niciunul dintre noi. Dar acum, privind inapoi a fost de-a dreptul amuzant.
- Nu vrei sa stii de unde sunt?
- Ba sigur ca da. Spune!
- Londra 2011.
- Poftim? Intreba Edward stupefiat.
- Este adevarat, sunt din viitor.
- Dar asta este imposibil! Nu poate fi adevarat!
- Am spus deja ca este! Crezi ca eu am vrut sa vin aici? Nici nu stiu cum s-a intamplat! Intr-un moment ma indrept cu fetele spre un local, iar in secunda urmatoare ma trezesc intr-o piata din Anglia Evului Mediu. Crezi ca pentru mine a fost usor? Intreba Oteea plangand.
- Imi pare rau! Ai dreptate, trebuie sa fi suferit mult, spuse Edward luand-o pe Oteea in brate, strangand-o tare. Vrei sa mergi acasa?
- Vreau sa fiu cu tine. Nu regret faptul ca am fost trimisa aici, dar nu se stie cand ma voi intoarce inapoi acasa. Ar putea fi oricand, iar gandul ca te voi parasi si tu vei crede ca am fugit lasandu-te in urma intentionat m-ar fi omorat. De aceea am vrut ca tu sa stii adevarul.
- Imi pare bine ca mi-ai spus!
Intr-o alta parte a castelului, o batrana imbracata in haine zdrentuite se ascundea in intuneric avand un suras pe buze. Lovi cu toiagul din mana dreapta in pamant zicand : " Acta est fabula! "* apoi o lumina oarba acoperi intreg castelul si disparu imediat lasandu-l aproape neschimbat.
- Oteea, tu chiar nu ai inima! Daca stiam ca vei pleca atat de repede as fi preferat sa nu-mi fi spus niciodata adevarul, grai Edward cu vocea joasa si ochii inlacrimati privind orizontul.
- Ce se intampla? Unde suntem? Intreba Ferra speriata uitandu-se imprejur. De ce e noapte? Unde e castelul??
- Hey Oteea...
- Da stiu. Se pare ca ne-am intors, huh?
- Dar de ce? Nu inteleg nimic? Unde e Oliver al meu?
- Oliver nu este aici si nici nu va fi! Striga Oteea nervoasa avand capul in pamant.
Se aflau in exact acelasi loc in care erau in acea seara, in exact aceleasi haine, accesorii si aceeasi ora. Din negura noptii aparu o batranica care mergea incet si parea foarte obosita.
- Aveti sa-mi dati un banut? Intreba batrana ajungand la fete.
- Nu am marunt, spuse Tabitha cautand in portofel.
- Haide sa plecam mai repede! Zise Ferra ascunzandu-se dupa Tabitha.
- Ia-i pe toti, nu mai conteaza! Se auzi vocea Oteei. Fata se ridica de jos si ii intinse batranei poseta.
- Oteea, este in regula? Intreba Tabitha.
- Da. Cel putin eu nu voi fi ca soarta care iti da totul doar ca sa ti-l ia inapoi. Sa mergem! zise fata lasand-o in urma pe batrana cersetoare care rosti ragusit : " Sic itur ad astra! "**.
*
Iunie 2012. Soarele stralucea puternic varsandu-si razele de lumina si de caldura peste intreaga Londra. In oras era o agitatie mare, mai ales la muzeul de istorie din cauza noii stiri : " Recent s-a descoperit un tablou care se pare ca o reprezinta pe regina Angliei in vremea domniei regelui Edward al VI-lea din casa de Tudor. Acest eveniment a trezit suspiciuni in randul istoricilor intrucat istoria spune ca regele Edward al VI-lea a murit neinsurat."
Pe coridoarele muzeului se auzea zgomotul unor pasi facut de pantofii unei fete care, mergand incordat se opri insa in fata unui tablou mare atarnat de perete. Langa ea veni un alt barbat care admira pictura cu o oarecare seninatate dar si indignare.
- Iti place? Il intreba fata fara sa se uite la el.
- Da...Este oarecum nostalgic. Ma simt de parca as mai fi intalnit-o, raspunse barbatul fara sa se uite la fata.
- Asta este imposibil! Spuse fata cu un suras pe buze.
- Poate...zise barbatul intorcandu-se spre ea. Heey! Tu! Tu esti fata din tablou! Dar cum se poate?
- Pictorul ala chiar avea talent, spuse Oteea cu ochii inchisi spre barbat.
Cand ii deschise si observa chipul sau se facu alba ca varul. Vru sa spuna cateva cuvinte dar se balbai. Se opri sa se calmeze, apoi intreba :
- Care este numele tau?
- Edmund.
- Edmund...Edward...Destinul chiar imi joaca o festa. Dar lasand asta la o parte, Edward, tu chiar stii cum sa tii o promisiune! Rosti Oteea privind cerul albastru si limpede.
- Cu cine vorbeai? Intreba Edmund confuz.
- Cu mine insumi cred. Ia spune, iesim la o cafea?
Barbatul zambi discret oferindu-i bratul. In tot acest timp, la o cafenea din oras era de asemenea destul de multa galagie si aglomeratie.
- Vreau o cafea cu lapte!
- Eu un espresso!
- Un cappuccino aici!
- Deci o cafea cu lapte la masa cinci, un espresso la masa trei si un cappuccino la masa opt. Firar sa fie! Cine m-a pus sa ma angajez cu jumatate de norma la o cafenea aglomerata ca asta? se intreba o tanara cu parul scurt.
- Un mocaccino! Se auzi vocea unei fete care tocmai intra asezandu-se la singura masa ramasa libera.
- Tabitha! Ce bine ca ai venit! Poti sa ma ajuti cu comenzile? Nu se mai opresc!!
- Imi pare rau, dar eu am venit aici sa ma relaxez band un mocaccino, deci nu.
- Bine, pot sa ma descurc si singura! Se rasti Ferra la Tabitha.
Apoi se duse la tejghia, lua tava incarcata de pahare si cani si se indrepta spre fiecare masa pentru a lasa comenzile. Insa, un baietel care era asezat la o masa impreuna cu mama sa intinde piciorul in fata Ferrei, iar aceasta impiedicandu-se cade peste una din mese cu tot cu pahare.
- Ce crezi ca faci? Esti oarba? Uite ce mi-ai facut! Stii macar cine sunt eu? Se auzi o voce de baiat.
- Nu..eu..ammm..Imi pare rau! Nu a fost intentionat! Incerca Ferra sa se scuze fiindu-i insa teama sa-l priveasca in ochi.
- Uite-te la mine cand imi ceri scuze, nu la podea!
- Ce-o mai fi facut acum? se ntreba Tabitha ridicandu-se de la masa indreptandu-se spre Ferra. De ce nu e gata mocaccino-ul meu? Intreba Tabitha, apoi cand vazu privelistea se facu stana de piatra.
- O haide, nu mai tipa asa la biata chelnerita! Se auzi vocea celuilalt baiat de la masa.
- Nikolaus? Intreba Tabitha privindu-l pe baiatul cu haine curate.
- Cine e Nikolaus? Numele meu este Klaus, iar pe amicul meu il cheama Ozzy.
- Nikolaus? Intreba Ferra ridicandu-si capul din pamanut. Oliveeeer!! Te-ai intors la mine!! Cat ma bucur sa te vad! Mi-ai lipsit atat de mult! Da-mi un sarut de bun-venit!
- Ce Oliver? Ce sarut? Ai innebunit?
- Asta este cafeneaua de care iti spuneam se facu remarcata Oteea care tocmai intrase pe usa impreuna cu Edmund.
- Edward! Strigara Ferra si Tabitha in cor.
- Nu, de fapt numele lui este Edmund, explica Oteea.
- Woow, este leit Edward, spuse Tabitha.
- Oteea!! Uite!! Oliver s-a intors la mine!!!
- Ti-am mai spus, numele meu este Ozzy, nu Oliver! Esti surda??
- Destinul sigur este un lucru ciudat si imprevizibil, dar banuiesc ca asta face viata interesanta.
*- Piesa a fost jucata.
**- Astfel se ajunge la stele.